Problema noastră e politica. Putem noi să ne chinuim mii de ani să separăm justiția de politică, administrația de politică, serviciile sociale de politică, până și guvernarea de politică, dar vom ajunge, mai devreme sau mai târziu, la concluzia că nu e suficient.
Radu Ghelmez – Barcelona
Depolitizarea instituțiilor statului este un demers lăudabil și necesar. Separația puterilor în stat e, iarăși, un principiu fundamental al sistemului nostru politic și va rămâne mereu așa, prin urmare, apărarea acestui principiu este urgentă și utilă. Dar nu e suficient. Nu ne vom mai putea amăgi multă vreme că ajunge să izolăm politicienii de pârghiile lor de influență în societate pentru a merge înainte.
Politicienii actuali sunt, în marea lor majoritate, de foarte slabă calitate. Incompetenți, corupți, scandaloși, nepatrioți, aserviți intereselor particulare, fără viziune, fără coerență, fără leadership, fără evoluție, fără vlagă, fără curaj. Nu putem să îi strângem pe toți într-un țarc, să punem un semn la intrare: „Nu intrați! Aici se face politică!” și să sperăm naiv ca restul României o să meargă înainte în ciuda politicienilor săi, nu ghidată de aceștia.
Nu ajunge să apărăm justiția de politicienii actuali și nu vom reuși să o facem niciodată definitiv dacă doar asta ne propunem. E necesar sa apărăm, în același timp, și politica de politicienii actuali. Nu poți să ai un corp social sănătos cât timp capul e complet cangrenat. Nici vindecarea prin decapitare nu e o soluție, așa că trebuie să mergem peste ei, să îi dăm afară și să le luam locul în politică, pentru a da o șansă justiției libere.
Justiția o să fie cu adevărat independentă când noi și cei ca noi o să formăm majoritatea politică. Cât timp hoții și servitorii lor ocupă scaunele Parlamentului nostru, speranțele noastre defensive sunt deșarte. Ca să învingem, trebuie să ieșim la atac și să îi batem înapoi la ei în cotloanele furate de prin praful Bărăganului.
Dar cum să facem asta, când suntem atât de puțini? Câți români credeți că sunt implicați într-un fel sau altul activ și constant în primenirea politicii românești? 5.000? 10.000? 20.000? Nu sar de 20.000 că nu vreau sa devin ridicol. Prea puțini. Nu ai cu cine să faci, nu ai cum să reușești dacă doar 20.000 de români din 20 de milioane își suflecă mânecile. Unu dintr-o mie, vă dați seama, și asta în cel mai fericit caz. Restul, 999 din 1.000? Jumătate s-au resemnat și trag speranțe că pe lumea ailaltă o să fie mai bine, jumătate își fac bagajele să plece de pe moșia boierilor în lumea largă, cât or vedea cu ochii.
Ei bine, treaba e că țările alea în care vă gândiți voi să fugiți din țara voastră ca să scăpați de mafioți sunt cum sunt și merită trăit în ele pentru că cetățenii lor, când sunt nemulțumiți de politicieni, îi schimbă. Când un american are o problemă cu politicianul său, îl sună în neștire, merge la întâlniri, îi zice de la obraz ce și cum, votează, și, ca soluție ultima când toate celelalte eșuează, candidează și înlocuiește pe cel ce a uitat că trebuie să lucreze în serviciul cetățenilor. Când un spaniol are o problemă, iese în stradă, protestează, face greva, blochează trenurile, votează partide noi, grass-roots (la firul ierbii), apărute cu zecile într-o zi și, ca soluție ultimă, candidează și înlocuiește vechiul politician. Când un român are o problemă, începe prin a explica oricui că nu e interesat de politică pentru că e toată o mizerie, apoi continuă prin a declama în nasul tuturor politicienilor noi că sigur și ei sunt praf pentru că politica e o mizerie și, dacă nu sunt acum, sigur o să devină și, ca soluție finală, se cară în America sau în Spania unde „lucrurile merg altfel”.
De asta avem și deficitul ăsta de politicieni carismatici și vizionari, care să ne insufle respect și senzația că suntem pe mâini bune. Câți Napoleoni credeți că se pot găsi, statistic vorbind, între câteva mii de oameni? Eu zic să fim fericiți că am găsit un Iohannis. N-ai cum, dacă n-ai cu cine.
La presiunea constantă a Uniunii Europene, politica românească a început să se deschidă. Zidul lor nu mai este inexpugnabil. Prin crăpături s-au strecurat câțiva și ei încearcă acum să le lărgească și pentru cei ce vin în urma lor. Dacă îi lăsați singuri, vor fi stinși de mafie ca flăcările lumânărilor. Dar dacă un șuvoi de români cinstiți și sătuli de corupți se va ridica și va veni în urma lor, cetatea mafiei politice va fi, în sfârșit, măturată, purificată, salvată. Și abia atunci vom ști că și justiția noastră e în siguranță.
Nu vă zic să nu plecați din țară înspre zările albastre. Cum aș putea? Ce va zic e că acum zidul lor e slab și poate fi demolat prin vot și implicare. Mai merită încercat o dată, pentru că șanse așa mari ca acum n-am avut niciodată. Și vă mai zic, ca unul pribeag de aproape cinci ani, că dacă renunțați acum și plecați, o să vă fie poate mai bine, cine știe, dar veți înțelege trăind în normalitate cu claritate de ce ați plecat. Și veți regreta toată viața că n-ați luptat când victoria era încă posibilă. Gândiți-vă bine!
