Primăria București a alocat 700.000 E pentru concertul de Revelion

Primăria București a alocat 700.000 E pentru concertul de Revelion

Trimite și altora


Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea vrea ca românii să petreacă în aer liber trecerea dintre ani contra sumei de 700.000 E. Onorariul artiștilor care vor evolua pe scenă este de 200.000 € iar tehnica, artificiile, toaletele ecologice, ambulanțele pregătite să intervină în orice moment, 500.000 €.

Mai sunt doar câteva ore până România va intra în noul an. Cum românilor le place să petreacă, primarul general al Capitalei a organizat un concert în Piața George Enescu. Vineri, primarul general a fost prezent în piață pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru trecerea dintre ani.

satelit televizor

„Bucureștenii și turiștii care nu au plecat din Capitală pot să vină, începând cu ora 17,00 până la ora 1,00 noaptea, la Revelionul organizat de Primăria Generală, care are un concept extrem de atractiv, se numește „Selfie de București”, a precizat Firea.

Pe scenă vor evolua unii dintre cei mai în vogă artiști din muzica românească: Vank, Proconsul, Delia, Holograf, Loredana, Ștefan Bănică , Corina și mulți alții. Onorariul acestora pentru noaptea dintre ani? Nici mai mult, nici mai puțin de 200.000 €.

„Suma totală alocată artiștilor care vor evolua pe scenă la Revelion este în jur de 200.000 de euro. Nu este o sumă nici mică — nici mare, dar acestea sunt sumele pe care le percep în mod oficial și normal artiștii și bineînțeles că nimeni nu vine să cânte gratis, pentru că ei au solicitări din toată țara și de la multe alte primării sau de la restaurante și nu ar fi putut renunța la un alt contract pentru a veni la un revelion organizat de noi. În jur de 500.000 de euro — sceno-tehnica, sonorizarea, iluminatul, artificiile, toaletele ecologice, ambulanțele care le completează pe cele de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. Este mai puțin decât acum doi ani”, a explicat primarul general al Capitalei.

Primarul general a făcut o invitație tuturor să vină în centrul Bucureștiului sperând astfel că românii vor uita se suma de 700.000 de euro cheltuită pentru acest eveniment. „Îmi doresc ca 2017 să ne găsească împreună, în centrul Bucureştiului! Vă invit, dragi bucureşteni, dar şi dragi turişti, să veniţi la Revelion în număr cât mai mare, alături de familie şi de prieteni, în Piaţa George Enescu. Pe 31 decembrie, Primăria Capitalei va aduce în dar un spectacol de excepţie cu cei mai iubiţi artişti ai momentului. Muzica, jocurile de lumini, artificiile şi surprizele vor transforma noaptea dintre ani într-un eveniment pe care nu îl veţi putea uita. Veniţi să spunem împreună, într-un loc emblematic din Capitală: La mulţi ani, Bucureşti! La mulţi ani, România!”, transmite primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.


Trimite și altora