- 26 Mai adună două provocări cât un examen de maturitate, vor fi alegeri pentru echipa românească de trimis la Bruxelles și referendumul pe legile justiției cu două întrebări la care răspunsul da ar fi putut fi pre-tipărit.
Dacă pentru alegerea euro-parlamentarilor partidele bombardează constant piața publică, e campanie, au banii pentru asta, e treaba lor să își seducă sau să își sperie bazinul electoral după cum le duce capul pentru referendum nu face nimeni campanie.
Vândut ca argument pentru creșterea numărului votanților în 26 mai dar livrat ineficient riscă să fie mai degrabă un deranj inutil. Riscul ca numărul minim de voturi necesar pentru validare să fie insuficient este real iar puterea organizatoare are tot interesul să nu treacă și va face tot ce îi stă în putere să îl saboteze.
Partidele de opoziție au propriile probleme zilele astea iar președintele se găsește în situația de a gestiona singur cartoful fierbinte aruncat în piața publică cu bune intenții dar într-un moment riscant. Dacă referendumul nu trece din lipsă de cvorum deserviciul făcut propriei viitoare campanii electorale va fi imens iar partidele din opoziție vor plăti oalele sparte la următoarele alegeri locale.
În aceste condiții referendumul pe legile justiției pare să fie mai mult o bifă necesară în parcursul pre-electoral al președintelui Iohannis pentru că despre oportunitate sau o eventuală reparație târzie după 10 august nu mai poate fi vorba astăzi la trei trimestre de la închiderea ferestrei de oportunitate, acum când până și partidul la putere îndulcește electoral aroganța.
Pare incredibil că după măcelărirea legilor justiției din ultimii doi ani care a avut ca rezultat rezidual liberarea înainte de termen din închisori a 1.834 de criminali, 6.000 de hoți și tâlhari de drept comun plus 750 de violatori ar mai fi nevoie de o campanie de convingere a oamenilor să vină să voteze la un referendum care subliminal condamnă grozăvia. Probabil că dacă propunerea ar fi venit în contextul de acum nouă luni oamenii ar fi rupt ușile centrelor de vot, nu vom ști niciodată care ar fi fost urmările unei consultări populare oportune.
Ca strategie referendumul pare perfect utilizabil de o parte și de alta a scenei politice, opoziția se poate urca pe da-ul previzibil împotriva schimbărilor legilor pe măsura clientului iar puterii i-ar servi același da ca aghiasmă sau loțiune demachiantă la înfățișarea în fața propriului electorat. Dar astea sunt subtilități, nimeni nu riscă să își crediteze propriul electorat cu aplecare spre finețuri, mesajele trebuie să fie aspre, clare, scurte și fără virgule.
Cine să facă campanie pentru referendumul pe justiție? Societatea civilă s-a înregimentat de nevoie și își pune partea activă la cealaltă treabă din 26 mai, sindicatele sunt bicisnice și oricum nu simt că ar fi și despre ele, trusturile de presă funcționează cu bani, grupurile profesionale sunt o glumă iar ONG-urile nu își găsesc nici cheile de la mașină în mormanul de hârtii sub care le-au îngropat trei guverne cât o revoluție bolivariană.
Nimeni nu are timp de referendum la fel cum nimeni nu a avut timp de Centenar.
