Invers pe scara rulanta

Invers pe scara rulanta

Trimite și altora


Scandalul din țară seamănă cu o bătaie între mardeiași de cartier, „de poca monta”, cum ar spune un informe al mossos d’esquadra dacă despre o gașcă de pe aici ar fi vorba. Un spectacol, savuros este adevărat dar lamentabil prin consecințe pentru noi și mai ales pentru ai noștri din țară.

Toată lumea are o teorie despre motivele pentru care partidul care dă guvernul își trântește el însuși pupilul, ca în curtea școlii, după numai 6 luni. Nimeni nu contestă că PSD și-a câștigat dreptul să guverneze, să își pună propria echipă la Palatul Victoria și are toată îndreptățirea să o ajusteze pe parcurs dacă așa crede oportun. Pentru că odată cu dreptul la guvernare vine la pachet datoria să o facă. Și nu oricum, indiferent de scorul obținut la trecutele alegeri.

În urmă cu 6 luni social-democrații au câștigat alegerile cu un scor de galerie. Au spus atunci că victoria se datorează unui miraculos program de guvernare pe care electoratul l-ar fi votat.  Am participat dar nu știam nimic despre conținutul lui. Eu și toți ceilalți. A fost un secret foarte bine păstrat, aș putea chiar presupune că l-au scris din mers, după alegeri.

După alegeri șeful câștigătorilor a anunțat triumfal că electoratul a votat masiv acel program de guvernare și astfel s-a născut personajul principal al vieții politice românești 2017: programul de guvernare al psd, biblia agnosticilor, sfântul Graal al salvarii naționale. Ordonanța 13 a apărut în numele lui, modificările la codul fiscal și cel al muncii au avut ca motivație misteriosul program de guvernare iar lista poate continua.

Apostolii numiți să îl pună în practică și să dea cep raiului pe pământ românesc, chemați să facă ca „românilor să le fie nu doar binișor ci bine” după cum a subliniat Dragnea într-o recentă conferință de presă, nu sunt convingători, nu sunt o echipă, nu joacă în echipă și cu greu pot fi spicuiți câțiva cu un CV demn de un scaun ministerial. Principala aptitudine pentru care au fost puși în guvern pare să fi fost nivelul de loialitate și viteza cu care răspund telefoanelor venite pe linia de la partid.

Dar știam asta deja, cu mult înainte să izbucnească criza guvernamentală la care asistăm siderați, se vedea cu ochiul liber că la nivel de performanță ministeriații ies din grilă, cu prea puține excepții. Mirobolantele promisiuni cuprinse în programul de guvernare (pe care între timp l-am citit, dintr-o datorie cetățenească prost înțeleasă) au termeni și termene utopice, pornesc de la premise exagerat optimiste iar geniile chemate să îl pună în practică au ațele și CV-urile mult prea scurte.

Original în această nouă criză guvernamentală este că are valențe paricide, declanșată de propriul partid de guvernământ care, nefiind în stare să gestioneze situația tensionată din interiorul propriei organizații, aruncă țara într-o criză futilă, evitabilă și surprinzătoare. Social-democrații români își reclamă zilele acestea apartenența la ADN-ul neaoș, sorgintea de meltean în sandale și șosete flaușate, care trebuie să înfrângă tot timpul dușmani pe care îi inventează dacă cei reali se dovedesc bicisnici.

Poate că e mâna rușilor, așa cum cred unii analiști, poate că este vorba numai despre exacerbarea orgoliului sau intereselor unui singur om cu prea multă putere, poate că angajamente vechi făcute la ceas de seară au ajuns la termen sau poate că este vorba de o combinație de toate acestea. Prin ochii unuia care trăiește în afara granițelor asta seamănă cu unul care merge invers pe banda rulantă pe care s-a tot plâns că „ăia” nu îl lasă să se urce.

Recenta invitație onorată de către președintele Iohannis la Washington a fost semnalul că suntem pe trotuarul rulant pe care merg țările cu apă caldă și presupuneam că nu există vreun dubiu despre direcția în care acesta se mișcă. Fals, ultimele convulsii de la București arată că nu este de la sine înțeles, nu toată lumea se uită în aceiași direcție iar societatea civilă are dreptate să fie vigilentă cu fiecare dintre gesturile pe care guvernanții le fac.

Nu este sfârșitul lumii pentru noi dar ar putea fi. Urmările scandalului dâmbovițean pot fi grave în contextul internațional complicat dacă ridicolul situației se prelungește într-o criză administrativă de durată, dacă, de exemplu, se ajunge în situația în care angajamente internaționale sau investiții semnificative vor fi ratate. Geo-politica este sensibilă la semnale iar cele care transmise zilele acestea de la București sunt contrariante.

...

Sebastian Hulub
editor, RoBarna


Trimite și altora