Să ajungi acasă îți trebuie curaj – Emilian Pal - 16/09/2020
Colectiv, tragedie homeopata, impotenta, inutila - 30/10/2018
Te gândești să te întorci? Smart-up! - 31/01/2018
Fii mobil DIGI mobil. Participa si Castiga! - 19/05/2017
Unde, cum si acte pentru vot 9 iunie 2024 in Catalunya - 30/05/2024
Lista sectiilor de votare in Spania - 28/05/2024
11 Septembrie, luni, zi libera in Catalunya - 08/09/2023
Cabinet dentar romanesc in Barcelona - 20/06/2023
Azi incepe vara - 20/06/2023
Caietul Dragomirei - 12/12/2022
Cum au sărbătorit românii din Guissona Ziua Naționala - 07/12/2022
Horim la Guissona 2022 pe 3 Decembrie - 22/11/2022
Povesti Calatoare – Madrid - 01/10/2022
Miguel de Cervantes Saavedra, scurta biografie - 30/09/2022
Regele Mihai la 95 de ani
Regele Mihai împlinește azi, 95 de ani
Doar 5 ani îl mai despart pe Regele Mihai de un secol de viață.
Născut pe 25 octombrie 1921 la Sinaia, regele a cunoscut mai multe perioade dificile. Cea mai dureroasă a fost perioada când, forțat de comuniști, a abdicat și tot atunci i s-a retras și cetățenia română.
Zi de sărbătoare în familia regală! Regele Mihai împlinește astăzi 95 de ani. Fiul regelui Carol I și al reginei Elena, principesă a Greciei, s-a născut la Sinaia în 1921. A fost rege al României între 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.
Este unul dintre puținii foști sefi de stat în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
La 30 decembrie 1947, comuniștii l-au forțat pe Regele Mihai să abdice. Tot atunci, familiei regale i s-a retras cetățenia română, iar bunurile le-au fost confiscate.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.
După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți.
La 2 martie 2016, Consiliul Regal a transmis faptul că Regele Mihai se retrage din viața publică, după ce a fost diagnosticat cu cancer, fiind supus unei intervenții chirurgicale.
“Sărbătorim împreună pe Regele Mihai, tatăl meu, ajuns astăzi la vârsta de 95 de ani. Aniversarea Majestății Sale are loc în anul împlinirii a 150 de ani în care Coroana Română a servit istoria României, identitatea și continuitatea națiunii. Regele Mihai a trăit aproape un secol de viață cu simțul datoriei, cu credința și cu iubire de țară. Copil, el a reunit speranțele națiunii, a reprezentat Statul și instituțiile sale. Mai târziu, Regele, împreună cu Regina-mama Elena, s-a opus cu demnitate și curaj unui deceniu de sângeroase dictaturi succesive. După 1947, Regele Mihai a reprezentat simbolul a trei virtuți: statalitatea, Coroana și democrația. În ultimii aproape 27 de ani, Regele ne-a învățat, prin puterea exemplului personal, principiile în care a crezut tot timpul: generozitatea, loialitatea, spiritul de răspundere”, a transmis într-un mesaj principesa Margareta, cu ocazia aniversării Regelui Mihai.