Nu am inteles, pana acum cateva zile, la ce se referea Constantin Brancusi cand spunea „V-am lasat saraci si prosti, v-am gasit si mai saraci si mai prosti”.
Alexandru Lazăr, avocat din Barcelona, trimite o replică Alinei Mungiu Pippidi
Doamna Pippidi, daca nu aveti nimic bun de spus, mai bine nu mai spuneti nimic
Avocat Alexandru Lazăr / Barcelona
Cand spunea „saraci”, eram ferm convins ca nu se referea la starea materiala.
Brancusi era un artist, iar pentru un artist materialul este ceva vulgar. Se referea la spirit. Saracia spirituala este mult mai apriga decat cea materiala.
„Prosti”, asta intelesesem din prima la ce se referea.
Toata aceasta cugetare, de lumpen de diaspora, o am in urma citirii unui articol scris de doamna Pippidi. Recunosc ca l-am citit de 5 ori. Nu pentru ca nu l-as fi inteles, ci pentru ca nu puteam da crezare celor ce le citeam.
Americanii au o zicala: daca nu ai nimic bun de spus, nu spune nimic („if you have nothing good to say, say nothing”) . Cam asta e concluzia mea si cu privire la acel articol. Cu unele fraze puteam fi de acord. Dar nu pot fi de acord cu saracia spirituala.
Saracia spirituala a articolului este generata de dorinta de a incerca sa argumentezi aruncand cu noroi in adversarul tau – incercarea de a avea dreptate bagand pumnul in gura. Incercarea de a crede ca ai argumentat si cugetat corect, deoarece adversarul nu este de talia ta (autoarea afirmand ca ea face parte dintr-o categorie aparte: „[…] pe cei care suntem in diaspora egalii occidentalilor”) .
Restul, noi cei lumpen si care calatorim cu low-cost, suntem cei care aduna de pe mesele occidentalilor. Aceasta este saracia spirituala despre care vorbeam.
Sunt multe pasaje din articol despre care am putea vorbi. Am sa le enumar pe cele mai importante.
Adunatul de resturi de pe mesele occidentalilor. Nu are rost nici macar sa caut argumente pentru asta. Faptele o dovedesc. Adevarul este unul singur si stim, de fapt, cum isi castiga existenta romanii si romancele in diaspora: cu munca, sudoare si onoare.
Am sansa sa fiu in contact direct si constant cu sistemul antreprenorial din Spania. Acolo, romanii si romancele sunt apreciati si respectati pe piata muncii. De catre spanioli, desigur, caci vad ca in Romania intelectualii (de bulevard, nu de mahala) arunca cu laturi inspre noi.
Cand citesc fragmentul cu resturile, ma gandesc imediat la pilda lui Lazar cel sarac. El nu era sarac cu duhul, precum autoarea, ci material. De la pilda aceasta putem sa facem o paralela cu Romania: statul este bogatul care sta la masa (statul incalecat de politicieni), iar cei ce au fost nevoiti sa plece in diaspora sa munceasca sunt Lazar.
Acestia, „diasporenii” intruchipati in Lazar, se ascundeau pe sub masa statului si incercau sa isi gaseasca norocul: o bucata de paine. Stapanul – Statul – le dadea un picior in coaste cand vedea ca lumpenii isi gaseau bucata de paine. Le lua bucata si o arunca la cainii sai: cei care latra pentru ca Sistemul sa nu piarda puterea.
Dar sarmanul Lazar, plecat in pribegie (in pilda moare si se duce in Rai), nu poarta ranchiuna. Nu uraste Statul, ci ii intinde o mana ca sa il ridice din Iadul in care se adancea pe zi ce trece.
Mahala. Alegem careva dintre noi unde ne nastem? Daca m-am nascut in mahala inseamna ca trebuie sa plec capul si sa nu indraznesc, „stapana a intelectualitatii”, sa ridic privirea?
Low-cost. Daca m-as cobori la retorica folosita de autoare, as pune ca low-cost este felul in care argumenteaza. Dar nu sunt nepoliticos si nu voi face asta. Eu zbor cu low-costul. Stiti cine mai zboara cu low-costul? Cei/cele care muncesc si stiu cum se castiga fiecare moneda. Este si acesta un simbol al mahalalei? Pardon, cocoana.
De exemplu, regina Sofia a Spaniei a zburat cu Ryanair. Aici, iar trebuie sa vorbesc despre prostie combinata cu saracie spirituala: domnia nu ti-o da trasura in care mergi, ci felul in care sezi in trasura si in care tratezi caii. Am vazut, si cred ca si doamna Pippidi o fi vazut, prosti in masini de sute de mii de euro si genii pe bicicleta. Bicicleta este low-cost sau si ea este trend si „nu se pune”? Astea sunt argumentele domniei sale… Lipsea un „cine zice ala e”, ca „ba tu mai mult” l-a exprimat intr-o forma mai aleasa.
Saracie spirituala. Stimata doamna, va reamintesc ca si cei care ne nastem in spitale, si cei care se nasc in pat princiar, si cei care se nasc in mahalale, si cei care se nasc peste Ocean sau peste mari suntem EGALI.
Or, prin atitudinea dumneavoastra, din text reiese cum ca faceti parte – si va felicit – dintr-o clasa intelectuala rasata care este suita in pod si ne vorbiti noua, plevei, de sus.
Parca vad scena: stati in pod, va tineti bine de scara, un picior ramane in pod si altul este pus cu lehamite pe scara ce duce catre cei/cele care suntem in diaspora si ne aflam, evident, mai jos – sub tocul pantofului intelectualilor din pod.
Ne priviti cu scarba si incepeti sa educati gloata. Parca stropii de saliva ce ies cu repeziciune ii simt pe obrazul drept. Sunt stropi acizi, parca plini de ura si venin.
Va invit sa nu mai faceti separari nenaturale. Romania nu se imparte intre buni si rai, intre destepti si idioti, intre cei din tara si cei din afara. Din cauza unor astfel de afirmatii, Romania se fractureaza, sangereaza si nu poate avea un drum comun. Nu, doamna draga, Romania nu este rupta in doua, Romania nu este nici a mea, nici a dumneavoastra, nu este a celor de acasa sau a celor din pribegie. Romania este o mostenire care a fost primita si nu trebuie stirbita. Iar asta se poate face doar prin unitate si nu prin ura si saracie spirituala.
Diaspora: diaspora este Romania si Romania este diaspora. In diaspora am cunoscut mii de romani si romance. Oameni muncitori, demni, curajosi, oameni care au un scop bine determinat si care sunt calzi, iubitori, educati, culti.
Cu siguranta avem si multe defecte – unul este ca nu avem rabdare sa stam la cozi – aici sunt partial de acord cu dumneavoastra, nici mie nu imi place imaginea de gramada de rugby de la portile de acces catre avion – dar asta nu este, oare, din cauza miilor de ore de cozi din zecile de ani de comunism?
Dumneavoastra poate sunteti norocoasa si nu aveti defecte. Eu am multe, recunosc. Dar diaspora noastra, ca si cetatenii Romaniei, merita RESPECT. Ma uit in alte tari – nu ma uit sa le iau resturile de pe masa, va garantez, ci ma uit sa invat de la ei – si vad ca isi RESPECTA cetatenii si cetatenii se respecta intre ei. Isi respecta cetatenii care se afla in tara lor si isi respecta cetatenii care, dintr-un motiv sau altul, au fost nevoiti sa plece in strainatate sa lucreze.
Stiti ce este trist, doamna Pippidi? Pare ca dati cu piatra mai cu sete in cei care au plecat sa munceasca in strainatate decat in politicienii care au ramas sa FURE acasa. Dar si intr-un caz si in altul, piatra nu este solutia. Ura nu este si nu va fi solutia.
Apropo de insotitorii/insotitoarele de zbor: nu ii indura doar pe romani. Ii indura si pe nemti, si pe italieni, si pe spanioli, si pe englezi etc. Marlania, coruptia si lipsa de educatie nu au fost inventate de catre romani si cu atat mai putin de catre romanii din diaspora.
RESPECT: cereti respect catre adversarul politic? Respectul se castiga, nu se da. Si respectul este reciproc. Oricine este adversar, politic sau apolitic, daca nu are demnitate si respect, nu va primi respect. Argumentul aici este simplu: daca un „demnitar” este condamnat si/sau cercetat, pasul DEMN si NORMAL intr-o societate unde functioneaza statul de DREPT ar fi sa-si dea demisia pana la elucidarea cazului.
In momentul in care „demnitarii” rup bariera puterilor in stat si nu respecta justitia, in momentul in care demnitarii uita ca rolul lor este sa slujeasca pentru a satisface interesul comun, atunci respectul cuvenit dispare.
„Si ce te bagi tu, domnule? Esti avocatul lor?” Ca orice doamna educatoare (*este o figura de stil, eu purtand un enorm respect invatatoarelor, invatatorilor si profesoarelor/ilor din sistemul romanesc de invatamant, sistem care nu ii respecta si nu rasplateste la adevarata lor valoare), ne trageti bine de perciuni pe astia/astea din diaspora in articolul dumneavoastra (nu aveati coji de nuci, ca ne puneati si la colt).
Probabil ca daca cititi randurile acestea o sa spuneti: „si ce te bagi tu, domnule? Esti avocatul lor?”. Este drept, ati nimerit. De pe bancile scolii si liceului aveam aceasta „problema”: nu puteam sta cu mana in san sa vad cand cineva, care credea de multe ori ca are autoritate, facea o nedreptate. Astfel, interveneam.
De multe ori, se incerca sa mi se bage pumnul in gura. Ei bine, de atunci nu m-am lecuit. Tot asta fac. Apar interesele altora.
Poate este destin, deoarece numele meu Alexandru insemna „cel ce ii apara pe ceilalti”; de asemenea, profesia mea coincide cu deprinderea insusita de pe bancile liceului: sunt avocat. Si da, si eu locuiesc in diaspora.
Astfel, doresc sa fiu, cum am mai spus cu alte ocazii, avocatul diasporei. Nu consider ca este demn ceea ce ati facut si sunt sigur ca regretati. Din punct de vedere intelectual si academic, sincer, cred ca nu va face onoare un astfel de articol.
Pe de alta parte, aici, pe mesele celor din Spania, printre firmituri, am putut afla ca ura vadita catre un grup anume constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea. Spun asta doar ca sa intelegeti ca un cuvant asternut nu doar ca raneste, ci poate chiar cauza mult, foarte mult rau. Se numeste infractiunea de „ura”. De aceea, va recomand cu toata taria sa lasati ura cand apasati tastele.
De aceea, va invit, ca de la un intelectual care merge cu low-costul la intelectuala de business class, sa aratati respectul cuvenit celor pe care ii analizati, criticati sau aplaudati. Cei din diaspora nu suntem straini, suntem doar plecati pentru ceva vreme de la noi de acasa. Stiu ca regretati ceea ce ati scris in acel articol.
Este normal, orice intelectual care se respecta, precum dumneavoastra, si-ar da seama ca a gresit. Cu totii gresim. Este omenesc. Tocmai de aceea nu va port pica. Sunt convins ca si cei din diaspora sunt in asentiment cu mine. Ceea ce trebuie sa intelegem cu totii este ca, daca vrem ca Romania sa ajunga unde ii este locul, trebuie sa avem un proiect de tara, un proiect comun, sa punem umarul cu totii si sa lasam crearea artificiala de falii intre cetateni care isi au radacinile in acelasi pamant.
Va invit sa faceti pasul si sa rectificati.
Niste simple scuze ar fi suficiente, deoarece ar insemna enorm pentru domnii si doamnele pe care ati incercat sa ii manjiti cu dispret si noroi. Oameni despre care nu stiti nimic, oameni care nici nu va imaginati cat au luptat si cat lupta si care fac niste sacrificii enorme, caci au ales sa-si ia destinul in maini.
Acesti oameni merita respect, si nu discursuri dojenitoare demne de congrese de partide comuniste de dinainte de ’89.
Alexandru Lazar este Partner Lawyer/Socio in cadrul firmei de avocatura IntLaw din Spania, doctorand in programul de Doctorat in Fundamentele Dreptului Economic si al Companiilor in cadrul ESADE Barcelona si membru al fundatiei CAESAR.
