MPRP, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, este evoluția actuală a fostului Departament al Românilor de Pretutindeni
Considerat insuficient pentru administrarea celor care trăiesc dincolo de granițe a devenit minister de sine stătător, cu titular, buget, aparat funcționăresc, antet, autoritatea românească în ce privește relaționarea românului de afară cu țara. Apare astfel primul organism administrativ cu autoritate pe relația diaspora-românia și invers.
Pentru că dimensiunea numerică a diasporei a căpătat proporții de neimaginat acum 15 ani, am devenit o cantitate imposibil de ignorat chiar dacă toate guvernele s-au străduit să ascundă influența pe care 10 milioane de români cu venituri din altă parte o manifestă asupra economiei săracei țări est-europene. Strictețea programelor de finanțare europene au obligat și ele la înființarea ministerului acum doi ani dar este de remarcat că aceleași condiții existau și în mandatele precedente.
Dacă astăzi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni există asta nu este o garanție că sub o viitoare administrație, de culoarea care se va întâmpla să fie, o să continue să funcționeze, se poate întâmpla ca un viitor guvern, la o reorganizare oarecare să considere că nu îi interesăm și să îl desființeze. Nu exista, pâna la MPRP, un organism care să aibă în fișa postului referința strictă la traiul românului de peste granițe. ICR, IEH, ambasade, consulate, toate țintesc, din perspectiva teritorială, promovarea valorilor naționale spre exterior, către străini, prea puțin le preocupă comunitățile din diaspora, nu e treaba lor să facă asta. Este adevărat că există ambasade, mai bine zis diplomați care au valențe de integratori ai comunităților din diaspora în eforturile pentru promovarea valorilor naționale însă aceștia sunt excepții și nu le putem reproșa celorlalți că se limitează la fișa postului.
Cartoful fierbinte pe care ministerul îl ține în mână sunt fondurile disponibile pentru proiectele dezvoltate în diaspora, bani cu care entitățile ar trebui să lucreze evenimente pentru sau cu comunitățile locale de afară. Oriunde sunt bani la mijloc vor exista dispute și nemulțumiți, contestatari și partizani, interesați și detractori, este treaba ordinatorului de proiecte să stabilească și să își respecte metodologia de aprobare. Aici este locul în care ne așteptăm din partea lor la cunoașterea realității din comunitățile locale, lucru imposibil fără includerea în structurile sale ale oamenilor care cunosc diaspora, care înțeleg limbajul și particularitățile comunităților. Nu cu detașarea pe lângă consulate de personal fără expertiză adus de la București pe rețeta sinecurii de partid va rezolva problema necunoașterii limbajului de comunicare cu diaspora.
Titularul unui minister, cu nume și prenume, nu înseamnă mare lucru decât în mod excepțional atunci când respectivul își leagă numele de vreo performanță remarcabilă, altfel moștenește și duce mai departe programele dezvoltate de instituție, ministerul ca instituție e important. „Anul Centenar” și pregătirea Președinției Europene sunt prilejul ideal pentru oricine aflat în funcție să-și lege numele de proiecte care să lase urme.
Este „An Centenar” și ținem la sărbătoarea asta, 1918 ne-a făcut ce suntem. Nu ne interesează sărbătorirea Tratatului de la Trianon din 2020, drept pentru care vom face toți ce știm că avem de făcut, ca gospodarul care pune murături la timpul lor cu toate că-i exagerat de cald, iar dacă veți dori să fiți cu noi sunteți bineveniți să contribuiți pentru coroanelor de flori pe care le vom trimite din diaspora la Alba Iulia.
