Nu știu de ce, dar de vreo zece ani nu mai simt sărbătorile cum le simțeam înainte când eram copil.
Păi când venea 1 Decembrie, știam că peste 5 dimineți o să-mi găsesc ghetele umplute cu bunătăți. Deja îmi făceam calcule cum să le mănânc în fiecare zi câte puțin ca să-mi rămână și pentru zilele următoare și, de ce nu, până la Crăciun. Apoi venea data de 23 Decembrie. Ptiu.. mama era ca o furnică, dar în același timp și greiere, cenușăreasă și albină. Bucătăria era plină, la cămara plină îți era frică să deschizi ușile, ca să nu cadă ceva pe tine, ușa frigiderului o închideai după ce împingeai în ea de câteva ori, iar eu așteptam ziua de 24 Decembrie. Ziua asta mi se părea magică. Toate produsele cumpărate se vor transforma în preparate. Venea și ziua de 24 cu greu, dar și când venea… Mirosea în toată casa a cozonaci, pască, scorțișoară, fripturi, sarmale, deja am apă în gură. Noi ne apucam să împodobim bradul. Aveam aceeași intalație cu beculețe de ani de zile. Aveam grijă de ea ca nu cumva să se strice vreun bec. Dacă se ardea unul, toată instalația era compromisă. Rămâneam doar cu globurile.
Venea apoi ziua de Crăciun. Eram toți la o masă mare. Erau atâtea bucate încât nu mai încăpeau pe masă. Măncam din toate de ziceai că o să pornească foamea mondială și trebuia să îmi fac depozite de grăsime ca să pot trece cu bine perioada foametei. Singurele mele probleme erau temele de la școală, pe care aveam grijă să le termin în câteva zile după ce am luat vacanță ca să am cât mai mult timp liber. Terminam cu sărbătoarea de Crăciun și venea Revelionul. Aceeași poveste. Mâncare, pregătiri, petarde și voie bună.
De zece ani încoace mă gândeam că sarbatorile nu mai sunt pentru oamenii mari, sunt doar pentru copii. Ei știu să se bucure de fiecare mărunțiș. Noi, oamenii mari, suntem prea obosiți să le mai simțim. Pentru noi, sărbătorile se rezumă la finanțe și sunt o cheltuială în plus pe lângă facturile lunare. Am început să detestăm sarbătorile. Pe de-o parte le așteptăm cu drag, dar pe de altă parte, abia așteptăm să treacă.
Anul acesta mi-am propus să fie altfel. Vreau ca sarbatorile care vin să fie ca acelea din copilările, dar cu mentalitate de adult. Pare paradoxal. Pentru prima dată după zece ani, voi sărbători ca un copil matur. Mi-am propus să ascult colinde, să fac steluțe sclipicioase, să împodobesc un brad, să desfac o portocală ca să „miroasă” a Crăciun în casă și chiar îl voi aștepta pe Moș Crăciun. Nu știu dacă va veni, dar îl voi aștepta. Totodată, ca un om mare ce sunt, pe lângă aceste mizilicuri, îmi voi aduce aminte și de adevăratul motiv al Crăciunului: nașterea Mântuitorului. Voi reciti pasajele care aduc aminte de acest lucru.
Sarbatorile pentru oamenii mari există dacă vom permite noi acest lucru. După ani, în sfărșit voi avea sărbători responsabile și mature! Nu-mi rămâne decât să vă urez de pe acum: “Sărbători fericite și responsabile!”
