O pereche de oameni necăjiți, neînțeleasă de cei, așa-ziși, sănătoși la minte. El, ciung de o mână, șchiop de un picior, ea, oarbă și năpădita de dureri.
Nicolae Pătruț
Dumnezeu știe pe unde și-au întâlnit nefericirile, într-o bucurie, pe care noi, nu o putem înțelege. Stăteau, Sub Dos, într-o casă moștenită de la părinții lui Mihai Traian, Traian Dușa, cu numele său de sat. Deși bolnav și neputincios, Traian Dușa nu a așteptat pomană de la nimeni. Nici de la regii puterii, nici de la bogații satului.
Și-a acceptat handicapul, n-a plâns și a căutat să fie folositor celor care nu îi înțelegeau durerea. A plecat la Anina, unde, ani în șir a măturat străzile orașului cu miros de cărbune.
Cu o singură mână, ținea mătura de bobari și aduna gunoaiele. Unii râdeau, alții îl admirau. Traian își căuta de muncă. Și, după program, se îmbrăca elegant, cu pantaloni albi și cămașă albastră, admirând strada.
După ani de muncă s-a reîntors acasă. Era singur, necăjit, cu o pensie de invaliditate. A găsit-o pe Livia. O femeie tristă, oarbă, ce simțea căldura soarelui, dar niciodată nu îi vedea lumina.
Puterile îi erau limitate, viața îi cerea mai mult. Și-a cumpărat un cal alb și schiop, bătrân și fără vlagă. Din sărăcia lui, din bani împrumutați de la cârciumarii satului. Și căruța! Cu roți de lemn, cu loitrele mâncate de cari, toată legată cu sârmă. Dar, el, Traian Dușa, se simțea liber, independent. Simțea că nu depinde de nimeni, simțea libertatea ca o binecuvântare ce îi oblojea sarcaia din blestem.
Nimeni din sat nu știa ce mănâncă și cum o duc. Vedeau doar aparențele, doar ce lăsau ei să se vadă. Așa, prin sat, printre zâmbete, batjocuri, Traian, Livia și iapa lor albă, de fapt, căruntă, au străbătut anii, umilințele rămânând drepți, ca doi atei care nu cred în rugăciuni frivole.
Au murit și Livia și iapa căruntă și schioapă. O vreme, Traian Dușa a rămas în sat. Își lua pensia ca o lacrimă de sărăcie și, pentru supraviețuire, bătea toba cu o singură mână. – Se aduce la cunoștință că mâine se taie porc la …x și la y, iar kilogramul de carne costă… Cine voia reclama, plătea. În bani sau în natură. Traian Dușa nu avea un preț, ci doar o demnitate pe care urmașii profitorilor de ieri nu au avut-o nici înainte de-a se naște și nici după, ce azi răgesc ca niște animale bolnave.
In loc de epilog
Traian Dușa a murit în Sanatoriul din Marila, unde, în urmă cu un secol, poposea Sisi, regina celui mai frumos secol de viață. Livia a murit la Ilidia și a fost îngropată de parintele Remus Ania, un patriarh de sfințenie și omenie despre care nu poți scrie cuvinte.
Din când în când mai trec pe lângă fosta casă a lui Mihai Traian, Traian Dușa, de Sub Dos, de lângă puntea lui Sandu Iencia. E doar o grădină frumoasă și niște ziduri care plang…
