Vine în sfârşit vara!

A fost o primăvară surprinzătoare pentru mine, pentru că eu îmi aminteam doar soarele şi albastrul senin din Catalunya. Fie ca o dovadă a modului în care se deformează în timp amintirile, fie ca o dovadă a schimbului climatic instalat deja, mi-am purtat cizmele până târziu, prin luna aprilie. În amintirile mele, renunţam la ele undeva prin februarie şi aproape că treceam la balerini şi sandale, când încă acasă curăţam din greu omeţi de zăpadă. Toate s-au schimbat, pentru că nici acasă nu mai sunt nămeţi, dar nici aici nu-ţi pui sandalele prea devreme-n primăvară.

A venit în sfârşit vremea sandalelor, ba chiar mi le-am dat jos, pentru că, din fericire, aici nu trebuie să aştept concediul ca să ajung la plajă. Şi deja m-am fript pe bătăturile făcute de sandalele recent inaugurate, pentru că nisipul are nevoie de foarte puţin soare ca să te ardă şi să-ţi confirme: vara e cu noi!

Litoralul catalan este pentru mine premiul cel mare. Dacă am jucat la loterie toată viaţa, dar n-am câştigat decât atât cât să mai trag un loz, aici am câştigat, fără nicio investiţie. Şi dacă premiul e doar „mai mergi o dată” e oricum mai mult decât suficient.

La doar 35 de kilometri de Girona este Platja d’Aro. O staţiune pe care, cu puţin sarcasm, aş putea s-o compar cu Mamaia litoralului românesc. Hoteluri nenumărate, baruri şi localuri înşirate de-a lungul falezei, care delimitează ca un şarpe neliniştit toată plaja principală – Platja Gran – pe o lungime de peste doi kilometri. Umbrită de clădiri moderne, dar şi de palmieri giganţi, promenada marină traversează cu-n picior pe nisip, cu celălalt prin barurile şi terasele locului toată splendoarea unui ţărm cu o deschidere generoasă, un loc ideal pentru o plimbare mângâiată de briza marină, dar şi o excelentă locaţie să serveşti masa şi să bei o cupă de sangria.

Perechi elegante, venite a contempla, dar şi a fi contemplate; nonconformişti indiferenţi privirilor, desculţi pe cimentul cald; cântăreţi stradali, un compatriot printre ei; tineri atraşi de oferta happy hour la cocktailuri; copii care se joacă în nisip, vizavi de barul în care părinţii beau o bere rece, schimbând o privire, pe care demult şi-o datorau. O plajă lată de 70 de metri, cu un nisip mai degrabă măricel, care zgîrie la tălpi şi curăţă bătăturile, mai ceva decât o pedichiuristă. Şi o apă cristalină, perfect limpede, pe care nici măcar nisipul n-are cum s-o tulbure, fiind prea grosier măcinat de valurile care au trecut deja peste el. Platja d’Aro nu are port, nici pentru vasele de croazieră turistice, altfel că n-o să vă întâlniţi cu nicio pată suspectă, pungă, sau pet plutind la nasul vostru, atunci când veţi alege să vă scăldaţi aici.

Staţiunea are o stradă comercială, undeva paralel cu plaja. Acolo e o forfotă permanentă de doamne şi domnişoare care intră şi iasă din magazine, în căutarea look-ului perfect. Şi de domni care aşteaptă pe trotuare,la umbră şi cu berile în mână. Au reprezentanţe o mulţime de branduri de lux, n-aş putea să vi le spun, dar le mai văd în trecere, când mă grăbesc spre plajă. Staţiunea este destul de animată chiar şi în extrasezon, este un fel de mall luxos pentru turiştii străini şi nu doar pentru ei. Strada e relativ departe de promenadă, astfel că cele două activităţi, shoppingul şi relaxarea nu se bat cap în cap. Desigur, pentru unii sunt noţiuni care se confundă, dar dacă nu faci parte din această categorie, e bine să le poţi demarca.

Vara Costa Brava

Da, sarcastic, aş putea spune că e Mamaia Costei Brava. E staţiunea cea mai aglomerată, vara ajungând la peste 50.000 de habitanţi; cu locaţii pentru toate buzunarele; printre cele mai moderne hoteluri, nu neaparat cele mai luxoase; plină de baruri si restaurante, cu o faleză impresionantă, o plajă imensă şi foarte aglomerată în plin sezon. Magazine de lux, aglomeraţie, shopping excesiv; plimbări demonstrative în decapotabile de lux, la viteze suspect de reduse; ţinute excentrice, fete botoxate, siliconate, bărbaţi salivând, etalând ceasuri scumpe sau motoare cu mulţi cai putere.

De la terase, însă, nu urlă excesiv nicio muzică, e doar pentru urechile celor care au ales localul. Shopingul este departe de faleză, loc destinat relaxării. Decapotabilele nu poluează muzical la trecere, nu tremură trotuarul sub tine când se preling pe şosea. Botoxatele şi siliconatele nu dansează topless sub duşurile de la plajă, unde tu faci castele de nisip cu copilul, dar nici pe masă, la terasa unde îţi scoţi nevasta. Pe plajă nu e ca la piaţă, nu se vând paturi şi baldachine, aliniate ca la armată, ocupate de cercelaţi, în ordinea puterii economice.

Pe plajă e nisip, puţin grosier, care te arde şi te zgârâie la tălpi, dar nu rişti să te loveşti la genunchi în colţul baldachinului situat chiar lângă al tău. Şi e marea, pe care o vezi în toată splendoarea. Pentru asta eşti la plajă! Nu vezi doar muşchii celor care au avut mai mulţi bani şi s-au instalat pe baldachinele dintre tine şi mare, pe care aproape că n-o zăreşti de pe locul tău gratuit pe nisip.

De aceea pot să spun doar sarcastic că Platja d’Aro este Mamaia Costei Brava. Au în comun doar o plajă incredibil de frumoasă, de largă şi de aurie, pe care unii au folosit-o ca fiind cea mai valoaroasă ofertă locală, conservându-i autenticitatea dată de natura însăşi şi au făcut din ea atracţia principală. Alţii au ales să o reconstruiască şi s-o facă să arate oricum altcumva, mai puţin ca pe o plajă de pe malul mării.