Vorbe care dor

Vorbe care dor

Trimite și altora

Într-o lume în care totul se schimbă cu o repeziciune uimitoare, în care este greu de găsit stabilitatea de orice natură, cu egoismul ajuns la cote alarmante și în care nu te mai poți baza pe nimeni  – câteodată nici măcar pe tine -, ce este de făcut?

Văd viața din anul 2016 total diferită față de cea din 2000, deși au trecut doar 16 ani… văd viața acum ca pe o junglă, unde cel mai puternic supraviețuiește. Dacă am apucat să supraviețuiesc până acum înseamnă că sunt puternic sau doar am avut un noroc chior? Mă întreb cum va fi lumea peste încă 16 ani, în 2032. Va mai fi măcar?

Înainte să se stingă bunica mea, am întrebat-o: “Mamaie, am observat ca pe vremea matale relațiile durau, nu prea existau divorțuri. Cu bune, cu rele, viața mergea înainte. Ce s-a întâmplat între timp cu lumea”? Mamaie s-a uitat la mine și mi-a zâmbit. Eram în curte, sub bolta de viță de vie. Și-a ridicat privirea și mi-a spus: “Ei dragă, uite o întâmplare. Mi s-a stricat televizorul. Am întrebat în stânga și în dreapta ca să-l duc la reparat. Știi ce îmi spuneau toți? Să-l schimb. Cum să repar un televizor vechi? Vezi tu, pe vremea noastră nu am fost învățați să aruncăm lucruri, ci să le reparăm. La fel și cu relațiile dintre oameni, le reparam. Omul modern vrea tot timpul ceva nou. Dar de multe ori acel “nou” se învechește mai repede decât cel vechi. Eu nu m-aș da pe una tânără”. Și a tăcut.

Până în ziua de azi meditez la acele cuvinte… “trebuie reparat, nu aruncat”. M-am uitat în viața mea și de multe ori am aruncat tot ce era vechi. Pentru că sunt modern. Dar de multe ori lucrurile vechi sunt mai bune decât cele noi.

satelit televizor

Ne plictisim prea repede de orice și cuvântul la ordinea zilei este monotonie. Intrăm în monotonie și nu mai știm cum să ieșim. Mereu vrem altceva. Chiar și atunci când avem tot ce ne trebuie și avem stabilitate facem cumva să destabilizăm lucrurile. Avem lângă noi o persoană care ne oferă totul, dar noi nu vrem monotonie. Avem persoane care sunt gata să sară oricând în ajutorul nostru dar le dăm cu piciorul. Îi neglijăm. Uităm de ei. Egoismul vorbește. Spunem că ne pasă de ei și că se pot baza pe noi, când colo, dăm bir cu fugiții când au nevoie de noi.

Nu renunțăm la noi, nu renunțăm la capriciile noastre, nu renunțăm la zona noastră de confort. “Așa sunt eu și basta! Dacă nu e de acord, contra vântului nu pot uda”. Nu ne pasă de sentimentele celuilalt, de simțirile lui, visele lui, dorințele lui. Spunem un “te iubesc” doar atunci când suntem noi mulțumiți cu noi. Îmbrățișăm doar când avem noi nevoie. Nu ne gândim la beneficiile acestora chiar și atunci când nu simțim să le facem. Dacă mie nu-mi fac bine, poate îi fac celuilalt. Sau poate ușor, ușor, printr-o minune, îmi pot face bine și mie.

De multe ori am preferat să primesc o palmă decât un cuvânt nepotrivit. Cred că durerea loviturii de palmă ar fi durut mai puțin. Indiferența doare. Doare tare. Și uneori are repercusiuni grave. Unele ireparabile.

Nu există fericire doar când tu oferi, la fel cum nu exista fericire și împlinire dacă doar tu primești. Mulți înțeleg prost relațiile. Mulți intră într-o relație pentru că sunt fericiți. Găsesc relațiile ca fiind un izvor al împlinirii lor trupesti și sufletești. Cred că o relație are doar avantaje. De fapt relațiile au avantaje și dezavantaje. Dacă nu ești capabil să fii conștient și de acele dezavantaje, stai pe loc. Lasă-ți egoismul și privește și la celălalt. Intri într-o relație ca să îl faci fericit pe celălalt, iar celălalt pe tine. Nu fiecare pentru el. Și dacă te hotârăști totuși să intri, gândește-te că e pe viață. Sentimentele, amintirile, trăirile, bucuriile, necazurile, frământările nu se aruncă. Totul se repară. Dar nu totul se poate repara. Câteodată trebuie înlocuit. Când? Doar tu ești capabil să stii!

Leave a Comment