Să ajungi acasă îți trebuie curaj – Emilian Pal - 16/09/2020
Colectiv, tragedie homeopata, impotenta, inutila - 30/10/2018
Te gândești să te întorci? Smart-up! - 31/01/2018
Fii mobil DIGI mobil. Participa si Castiga! - 19/05/2017
Unde, cum si acte pentru vot 9 iunie 2024 in Catalunya - 30/05/2024
Lista sectiilor de votare in Spania - 28/05/2024
11 Septembrie, luni, zi libera in Catalunya - 08/09/2023
Cabinet dentar romanesc in Barcelona - 20/06/2023
Azi incepe vara - 20/06/2023
Caietul Dragomirei - 12/12/2022
Cum au sărbătorit românii din Guissona Ziua Naționala - 07/12/2022
Horim la Guissona 2022 pe 3 Decembrie - 22/11/2022
Povesti Calatoare – Madrid - 01/10/2022
Miguel de Cervantes Saavedra, scurta biografie - 30/09/2022
Zboruri afectate de vremea rea; 13 curse au fost anulate pe aeroportul Otopeni
Compania Wizz Air a anulat cursele aeriene de pe rutele Bucureşti – Londra, Bucureşti – Paris, Bucureşti – Charleroi şi Bucureşti – Stockolm, zboruri suspendate din cauza condiţiilor meteorologice, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Compania aeriană Tarom a anulat cursele aeriene de pe rutele interne Bucureşti – Oradea şi Iaşi – Bucureşti, din cauza condiţiilor meteorologice, în timp ce Ryanair a anulat cursele de pe ruta Bucureşti -Timişoara, a anunţat, vineri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, potrivit căreia 13 zboruri s-au anulat în prima parte a zilei de vineri.
Pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu” traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi vânt în rafale, care transportă zăpada la sol.
Unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, întârzieri care punctual pot atinge sau depăşi o oră, a mai precizat compania.
“Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene“, a mai anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Informaţii despre situaţia zborurilor pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti pot fi găsite pe pagina web a companiei.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.
Bucureştiul şi 11 judeţe sunt vineri, până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar alte 15 judeţe din estul, sudul şi centrul ţării au fost atenţionate cu cod galben de ninsori viscolite, valabil până vineri seară.
O avertizare cod roşu de viscol a fost emisă, vineri, de meteorologi pentru judeţele Constanţa, Brăila, Buzău, Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea.
În aceste zone sunt intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 de kilometri pe oră, zăpadă puternic viscolită şi troienită, vizibilitatea fiind redusă spre zero.
În unsprezece judeţe aflate sub coduri de ninsori şi viscol a fost închisă circulaţia rutieră pe drumuri naţionale şi judeţene. În patru dintre aceste judeţe – Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi şi Brăila – sunt închise toate drumurile.