Ziua împotriva violenței între sexe – 25 noiembrie

Ziua împotriva violenței între sexe – 25 noiembrie

Trimite și altora

  • Din 1981, America Latină comemorează în fiecare 25 de Noiembrie El Dia Contra la Violencia de Genero (aprox: „ziua împotriva violenței între sexe”)
  • În vocabularul românesc violența între sexe se asimilează oarecum forțat cu violența în familie
  • Din 1999 ONU a adoptat 25 noiembrie ca zi dedicată eforturilor de eradicare a violenței între sexe

Cu câteva zile în urmă, în Italia, a ieșit la lumină cazul unei tinere sechestrate timp de 10 ani în condiții inumane, obligată să suporte un tratament inimaginabil pentru secolul în care trăim.

Autoritățile italiene au descoperit situația disperată în care tânăra a trăit 10 ani, timp în care a avut și copii cu individul care se face responsabil, iar cele din România – sensibilizate de ecoul pe care l-a avut cazul în presa din peninsulă, au luat măsuri pentru salvarea tinerei și a copiilor.

Coincidența cu data de 25 noiembrie, dedicată de ONU eforturilor pentru identificarea cazurilor de violență în cuplu, pune în evidență faptul că măsurile intreprinse până acum sunt insuficiente iar acestea ar trebui să fie pro-active, concentrate pe identificarea timpurie a cazurilor de violență.

10 ani de suferință pentru victima din Italia este un timp mult prea lung motiv pentru care întrebările care se ridică în mod firesc sunt numeroase. Către comunitatea de vecini din localitatea italiană în care femeia a stat închisă la subsolul unei case, către serviciile sociale ale aceleiași comune care ar fi trebuit să fie la curent cu situația mamei copiilor născuți în acest timp, către familia tinerei din România care timp de 10 ani nu s-a interesat de soarta ei, către comunitatea românească din Italia care ar fi putut măcar să semnaleze dispariția tinerei în timp util.

Trimisul ministerului pentru românii de pretutindeni s-a deplasat la Lamezia-Terme, unde s-a întâlnit cu mama celor doi copii găsiți în condiții inumane de carabinierii italieni.

„Mama și cei doi copii primesc toate îngrijirile necesare și le sunt asigurate toate condițiile pentru a se simți în siguranță. Aceasta este preocuparea noastră principală în acest moment, ca mama să fie bine, să aibă tot sprijinul pentru a putea avea grijă de copii în continuare. Bineînțeles, chinul prin care au trecut este inimaginabil, iar efectele acestei traume necesită timp pentru vindecare. Autoritățile din România și cele din Italia sunt pregătite să fie alături de această familie și să sprijine mama și copiii în vederea întoarcerii către normalitate”, a declarat secretarul de stat, Veaceslav Șaramet.

Întrebările rămân, 10 ani de sechestru este un timp lung, o eternitate.

În Spania funcționează telefonul gratuit 016 pentru semnalarea imediată a cazurilor de violență în cuplu. Nu lasă urme în factura telefonică și poate însemna diferența între viață și moarte pentru victime.