Să ajungi acasă îți trebuie curaj – Emilian Pal - 16/09/2020
Colectiv, tragedie homeopata, impotenta, inutila - 30/10/2018
Te gândești să te întorci? Smart-up! - 31/01/2018
Fii mobil DIGI mobil. Participa si Castiga! - 19/05/2017
Unde, cum si acte pentru vot 9 iunie 2024 in Catalunya - 30/05/2024
Lista sectiilor de votare in Spania - 28/05/2024
11 Septembrie, luni, zi libera in Catalunya - 08/09/2023
Cabinet dentar romanesc in Barcelona - 20/06/2023
Azi incepe vara - 20/06/2023
Caietul Dragomirei - 12/12/2022
Cum au sărbătorit românii din Guissona Ziua Naționala - 07/12/2022
Horim la Guissona 2022 pe 3 Decembrie - 22/11/2022
Povesti Calatoare – Madrid - 01/10/2022
Miguel de Cervantes Saavedra, scurta biografie - 30/09/2022
Ziua mondiala a luptei impotriva cancerului mamar
- Este tipul de cancer care afectează mai mult de 100.000 de femei în Spania; 1 din 8 femei suferă de această afecțiune.
- Cancerul la sân afectează deasemenea bărbații chiar dacă numărul este proporțional mai mic. 1 din 100 de pacienți este bărbat.
Rata de supraviețuire este mai mare decât în cazul altor tipuri de cancer
Acest tip de cancer afectează mai mult de 100.000 de femei în Spania, în fiecare an se adaugă 27.000 de cazuri noi, după cum reiese din datele furnizate de Asociación Española Contra el Cáncer (AECC). Aceasta înseamnă că una din opt femei dezvoltă această formă de cancer pe parcursul vieții.
Este motivul pentru care se recomandă femeilor să deprindă metodele prin care pot identifica eventualele malformații care pot apărea la nivelul pieptului, să își facă reviziile medicale periodice normale în special dacă au antecedente în familie și să facă o mamografie odată pe an după împlinirea vârstei de 45 de ani.
Publicitate
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /
Ce se caută în cazul unei auto-examinări ale pieptului?
Ar putea fi o alterare a pielii sânului (piele crăpată, roșeață sau asperități nefirești) și a culorii acestuia, creșterea vizibilă a vascularizării, asimetrie evidentă între mărimea sânilor sau o mică protuberanță de mărimea bobului de mazăre imobil la presiune, chiar dacă nu sunt dureroase. Cu un diagnostic timpuriu rata de supraviețuire se ridică la 82,2% în Spania, superioară mediei europene.
Cancerul mamar, în ciuda percepției generale, afectează deasemenea bărbații. Unul din 260 de bărbați suferă un cancer de sân în Spania. Din 26.000 de cazuri detectate în fiecare an 260 sunt la bărbați. Un număr semnificativ de bărbați afectați de o maladie cu chip feminin în accepțiunea publică.
Care sunt factorii de risc pentru cancerul la sân?
Unii dintre factorii de risc ai cancerului la sân pot fi modificați (cum ar fi consumul de alcool), alții nu pot fi modificați (vârsta).
– Vârsta: șansele de cancer cresc odată cu înaintarea în vârstă
– Istoricul familial: riscul de cancer mamar este mai mare in rândul femeilor care au rude cu această boală.
– Antecedente personale: diagnosticarea cancerului la unul dintre sâni crește riscul de a dezvolta cancer și la celălalt sân.
– Menstruația: femeile a căror menstruație a debutat la o vârstă tânară (înainte de 12 ani) sau au trecut prin menopauză mai târziu (dupa 55 de ani) au un risc ușor crescut.
– Țesutul mamar: femeile cu un țesut mamar dens, au un risc crescut de cancer
– Rasa: femeile albe au un risc crescut de a dezvolta cancer mamar.
– Expunerea la radiații.
– Nașterea unui copil după vârsta de 30 de ani.
– Obezitatea.
– Utilizarea de contraceptive orale pe o perioada lungă (8-10 ani).
– Consumul de alcool
– Utilizarea terapiei cu hormoni după menopauză.
Care sunt simptomele și semnele cancerului de sân?
Cel mai frecvent semn al cancerului mamar este apariția unui nodul, pe lângă acesta se mai pot evidenția următoarele:
– Secreții mamelonare sau roșeață
– Durerea sânului
– Umflarea unei anumite porțiuni a sânului
Cum este diagnosticat cancerul de sân?
Deși cancerul poate fi depistat în urma evidențierii simptomelor de mai sus, mamografia joacă un rol foarte important în diagnosticarea cancerului mamar, aceasta putând depista cancerul și în fază incipientă.
Recomandabil este ca femeile de 40 de ani și peste 40 de ani, să facă în fiecare an o mamografie, în timp ce femeile de 20-30 de ani ar trebui să facă o ecografie la doi ani. Pe lângă acestea, autoexaminarea sânilor ar trebui să facă parte din viața fiecărei femei.
Pentru determinarea stadiului în care se află boala, sunt folosite tomografiile, scanarea oaselor și mamografiile; toate acestea fiind folosite în scopul determinării răspândirii celulelor canceroase în corp.
În urma stabilirii stadiului în care se află boala, medicul specialist va putea prescrie tratamentul.
Pacienții care suferă de cancer de sân, au mai multe opțiuni de tratament:
– Mastectomia (eliminarea țesutului mamar)
– Mastectomia radicală (chirurgul îndepărtează pe langă țesutul mamar și ganglionii limfatici axilari)
– Radioterapia (distrugerea celulelor canceroase cu raze de energie ridicată)
– Chimioterapia (tratarea cancerului cu ajutorul medicamentelor ce călătoresc prin vasele de sânge la celulele canceroase)
– Terapia cu hormoni (ajută la reducerea riscului de a reapărea cancerul dupa o intervenție chirurgicală).
Șansa de supraviețuire este cu atât mai crescută cu cât cancerul a fost depistat mai devreme. Deoarece cancerul de sân nu poate fi prevenit, singura opțiune este examinarea periodică a sânilor. Daca observați ceva schimbat la palparea sânului vizitați medicul specialist, fiecare zi de întârziere poate fi hotărâtoare în lupta cu această necruțătoare afecțiune.