„Învaţă-ţi copilul să spună NU. Cu voce tare. Învaţă-l să ţipe. Învaţă-l să fie nesupus“ – medic psihiatru

„Învaţă-ţi copilul să spună NU. Cu voce tare. Învaţă-l să ţipe. Învaţă-l să fie nesupus“ – medic psihiatru

Trimite și altora
  • 36
    Shares

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu spune că nimic nu îi sperie mai mult pe părinţi decât posibilitatea că cineva ar putea să le facă ceva copiilor lor. „Aşa că, cel puţin în unele zone metropolitane, copiii trebuie însoţiţi până la vârste mai înaintate”, într-o postare pe pagina sa personală de Facebook.

Acesta elaborează chiar şi o serie de sugestii, atât pentru părinţi cât şi pentru educatori, referitoare la modul în care ar trebui să se desfăşoare conversaţiile referitoare la sex sau seducţie. „Învaţă-ţi copilul să spună NU. Cu voce tare. Învaţă-l să ţipe. Învaţă-l să fie nesupus. Ceartă-te constructiv cu el. O relaţie bună cu copilul tău nu e cea în care e docil, obedient şi ”cuminte”. E copil. Cuminţenia e doar a pământului fertil pentru prădător, scrie medicul.

Redăm, mai jos, întregul mesaj al psihiatrului Gabriel Diaconu: „Nimic nu sperie mai mult un părinte decât posibilitatea că cineva ar putea să-i facă ceva copilului lui. Asta face că, cel puţin în zonele metropolitane, copiii să fie însoţiţi până la vârste mai înaintate. Soluţia nu e să ţii copilul într-o ”bulă” de siguranţă. Soluţia e să educi copiii astfel încât să se descurce într-o lume un pic mai complicată decât cea pe care am moştenit-o noi.

Un posibil kit conversaţional pentru părinţi şi educatori de copii la vârstă preşcolară şi şcolară:

1. Discuţiile despre sex, organe genitale, zone permise/ nepermise în contactul cu alte persoane pot să înceapă de la vârsta de 4 ani, adaptat la vârsta, vocabularul şi nivelul de înţelegere al copilului. Zonele nepermise pentru un adult sunt buze, faţă, gât, abdomen, aria pantalon/ fustă.

2. Ce e important de clarificat e că majoritatea agresiunilor cu tentă sexuală despre care nu discutăm, încă, suficient, sunt cele făcute de persoane CUNOSCUTE. Aici intră unchi, mătuşi, bunici. Ele sunt de cele mai multe ori atingeri nepermise, poziţionarea nefirească a copilului (”căluţul”, ”statul în poală”), îmbăiatul împreună, păstratul copilului în cameră în timp ce adultul se schimbă.

notă: Pentru o persoană cu fantezii sexuale cu minori şi cele mai inocente gesturi sunt filtrate prin sistemul de organizare al fanteziei. Astfel de ”fotograme” îi oferă, ulterior, pedofilului un catalog de trambuline psihice pe care le rulează, compulsiv, în planul mental, ca preludiu, incepţie sau invitaţie.

notă 2: Este privilegiul părinţilor să stabilească aceste reguli, inclusiv în familia extinsă. Am avut, în practica mea, situaţii în care femei, abuzate în trecut de taţi, unchi, fraţi îşi lăsau copiii în compania nesupravegheată a acestora. Fie şi explicabilă, psihologic, o astfel de decizie, tot provoacă pauză dedublarea minţii lor, la zeci de ani de la un abuz, că victimizarea lor avusese ceva ”special”, deci nu li se poate întâmpla şi altora.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


3. Copiii trebuie învăţaţi foarte repede semnele seducţiei. Fie că e vorba de cadouri ”secrete”, sau jocuri ”doar între noi, de care să nu ştie mami sau tati”, e important pentru părinţi să cultive, pe de o parte, intimitatea copilului (”e în regulă să ai secrete faţă de alţi oameni”) dar pe de altă parte încredere că şi părinţii pot păstra secretele copilului (”o să le spunem secrete ale noastre”). Chiar dacă nu realizează, în faţa seducţiei copilul reacţionează cu alertă.

4. Alerta copilului se manifestă prin regresie. Părintele e important să observe cum, în faţa seducătorului, copilul îşi va modifica atitudinea ori comportamentul. Va spune că nu-i place să rămână cu X singur, sau va protesta dacă trebuie lăsat cu X. Va spune că X îi dă cadouri dacă e cuminte, sau dacă face ce-i spune X.

5. Atitudinea faţă de străini e de asemenea foarte importantă. Un prădător sexual se hrăneşte din fantezie şi fantasmă. E important pentru el să câştige încrederea victimei. De asta ai să-l găseşti în spaţii publice, aglomerate, dar şi în poziţii unde are acces privilegiat la copii. Poate fi antrenorul de sport, poate fi babysitter, poate fi tutore privat/ meditator, poate fi instructorul de ski.

notă: Majoritatea agresiunilor sexuale sunt ”consimţite„ de copil. Astfel că nu e totuna să zici abuz sexual, sau viol. Abuzul sexual e prin constrângere, odată câştigată încrederea copilului (”o propunere pe care n-o poate refuza”). E de altfel şi fantezia de scăpare a agresorului, că de fapt el nu face un rău pentru că ”şi copilul a vrut”. Acest alibi e doar un ochi în plasa seducţiei. Uneori copiii vor nave spaţiale. Asta nu înseamnă că ştiu, sau înţeleg, ce vor. Dar pentru agresor ”masca maturităţii” pe care o pune pe copil îi alimentează compulsia sexuală.

6. Această mască a maturităţii e uneori o capcană pe care înşişi părinţii o pun pe copil. ”E suficient de mare”, ”vrem să creştem un copil independent” etc. Până la vârsta de 13 – 14 ani copiii trăiesc într-o lume cu graniţe abstracte relative, dominată de joc, relaţii de prietenie, bazată pe încredere şi comerţ emoţional. Acest comerţ emoţional crează complicitate, colorează copilăria şi e fundaţia unei viitoare vieţi de relaţie sănătoase. Prădătorul sexual caută să se insereze în această ”piaţă de trocuri”. NB: Mulţi părinţi permit acces precoce la Internet, şi reţele de socializare, copiilor. Asta implică FB, Yahoo Messenger, dar şi aplicaţii de comunicare (Whatssap, Telegram, Viber, Snapchat) pentru că ”aşa pot vorbi cu prietenii lor”. Nu doar atât, dar mulţi părinţi permit copiilor să se joace jocuri pe telefon, tabletă, laptop care au o componentă PvP (player vs. player) sau multiplayer online. Este experienţa mea că astfel de locuri sunt presărate cu prădători potenţiali, dornici să se angajeze în troc. Troc poate însemna puncte, armuri, niveluri, mod-uri, dar şi acces la chatrooms, 3rd party aplicaţii şamd.

7. Drept urmare e crucial ca părintele să supravegheze, supervizeze, să participe în jocul copilului. Copilul sub 14 – 16 ani nu are voie să fie ”lăsat singur” să se joace. Nu e bine să aibă propriul lui terminal. Din păcate acest apel din partea comunităţii de practică pică, încă, pe urechi surde în România, dar şi în alte ţări.

8. Agresiunea sexuală este raportată tardiv, de cele mai multe ori, din cauza urechilor surde sau a ochilor orbi. Ce împiedică o discuţie clară, transparentă a problemei e propriul nostru catalog de tabu-uri. Datele în schimb spun aşa: Până la 10 ani copilul va fi fost deja expus pornografiei. Va fi avut deja cel puţin o experienţă ”gri” sexuală în compania unui prieten sau coleg de clasă. Va fi avut cel puţin un contact marginal cu un potenţial prădător sexual. În diverse studii meta-analitice, inclusiv în România, până la vârstă adultă peste 75% din femei, spre exemplu, vor fi avut parte de o experienţă adversă. NB: Asta nu înseamnă că băieţii sunt mai puţin expuşi la abuz decât fetele. Ei sunt ţintă predilectă a criminalităţii sexuale virtuale, furtului de identitate şi apoi mobbing/ shaming şi alte mijloace de agresiune cu substrat sexual în mediul online.

9. E obligatoriu pentru un părinte, odată ce a aflat de la copilului lui că a avut loc o agresiune sexuală, să prioritizeze. În primul rând copilul trebuie securizat, discuţia să fie caldă, cu reasigurări periodice că el/ ea n-au greşit, că e bine că vorbesc despre asta. Detaliile sunt foarte importante. Ştiu, ca părinte, că în astfel de momente îţi fierbe sângele dar fii pregătit să cheltuieşti mult calm şi postură. Copilul e important. Ce simţi e cadoul otrăvit al agresorului. Astfel de fapte TREBUIE raportate poliţiei. Foarte rar un agresor sexual are o singură victimă. În fapt majoritatea lasă o urmă, fie de oportunitate fie prin fetiş, de-a lungul vieţii lor care se numără în ordinul zecilor de victime. Important, chiar dacă sună desconsiderat, nu e dacă prima victimă e copilul tău. Important e ca ultima victimă să fie copilul tău.

notă: În toată cariera mea am distins între boală şi faptă. Da, pedofilia este o boală. O parafilie. Sunt mai multe afecţiuni ale drive-ului sexual, între care pedofilia e doar una. Abuzul sexual nu este o boală, este o faptă. O crimă. Boala din spatele crimei oferă context, nici scuză nici acuză suplimentară, faptei. Rareori un parafiliac vine la psihiatru. E un neajuns al nostru, al medicilor, că nu facilităm acces precoce celor cu probleme ale sexualităţii. Pe de altă parte NICIODATĂ un violator, un prădător sexual, un abuzator de copii nu va veni la psihiatru. Rareori se va preda autorităţilor. Parte din fantezia lui, ce-i alimentează foamea insaţiabilă de victime e şi iluzia superiorităţii şi a omnipotenţei. El poate să facă ce vrea, şi să rămână liber, ascuns, disociat de responsabilitate. Astfel că un prădător sexual trebuie prins. Ca să fie prins în primul rând trebuie să intre în atenţia poliţiei. Dreptul oricărui copil este să fie reprezentat, şi dacă a fost victimizat să fie ocrotit prin acest gen de atitudine. Vocea copilului devine una cu vocea părintelui.

notă2: De departe sechela perenă, drama victimelor de abuz sexual e că adulţii de lângă ei nu au acţionat. Nu i-au crezut. Nu au făcut paşii către prinderea agresorului. Au ţinut, la rândul lor, secrete. Frica părinţilor în astfel de situaţii e că, dacă merg la poliţie, vor adăuga suferinţă prin expunere. Dar copilul vrea să fie auzit. Vrea să ştie că omul rău va plăti pentru lucrul rău pe care l-a făcut. Părintele e gardian, nu e justiţie. Comunitatea e justiţie. Prin justiţie copilul se întoarce înapoi în comunitate.

10. Să educi copiii în comunitate în spiritul celor de mai sus e nu doar obligatoriu, e imperativ. O comunitate de prieteni poate pune la respect şi cel mai dibaci prădător sexual. El e un atribut al umbrei, şi dacă educi copiii mai mari ei vor avea la rândul lor grijă de copii mai mici. Dacă vor înţelege sexualitate vor feri ochii de lucruri încă prea devreme să fie văzute, ori înţelese, de un frate mai mic, sau de o soră, sau de fetiţa de la clasa alăturată.

notă: Dacă laşi astfel de lucruri în albia lor naturală violenţa sexuală devine debuşeu al multor alte probleme: violenţa conjugală, etilismul unui părinte, sărăcia, abandonul parental, indiferenţa socială. Şi asta pentru că sexul şi frica merg mână în mână, de la cele mai mici vârste. Şi învaţă-ţi copilul să spună NU. Cu voce tare. Învaţă-l să ţipe. Învaţă-l să fie nesupus. Ceartă-te constructiv cu el. O relaţie bună cu copilul tău nu e cea în care e docil, obedient şi ”cuminte”. E copil. Cuminţenia e doar a pământului fertil pentru prădător“

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook.

  • 36
    Shares