romania – Revista de Barcelona

01/03/202102/03/2021

Martisor de Barcelona, 2021

Martisor a știut să ne fie început de primăvară în toți anii de când ne știm românește pe oriunde ne-am pomenit, pe continent sau pe aiurea, pe unde ne-a prins.

Martisor nu știe de pandemie, anină zâmbete și deschide băierile poftei de viață pe chipul ieșitului din iarnă cu mască sau fără mască, în țară sau în Barcelona.

Barcelonezii nu știu ce este și dinspre ce vine povestea cu Martisor, e treaba noastră să le tot spunem ce și cum iar și din nou ce simbolizează firul de mătase alb-roșu prins în pieptul fetelor la început de martie. Am insistat și ieri la intersecție.

Am profitat de prilej, recunoaștem, e greu să refuzi un zâmbet gratis.

Am vrut martisor dar cum e greu de ieșit din oraș a rezultat că ar trebui să ni le facem local, după cum ne-am priceput, și-am pus de-o adunare cu expertiză și talent pe subiect. A rezultat o întâlnire plină de bună dispoziție, cât un început de primăvară.

26/01/202126/01/2021

Romania si Spania 140 de ani de relatii diplomatice

„Anul acesta sărbătorim 140 de ani de diplomație cu Spania, țări situate la extremele continentului european dar unite din cele mai vechi timpuri prin originea latină comună și personalitatea împăratului Traian.”

Așa își începe mesajul publicat cu această ocazie ministrul român de externe, Bogdan Aurescu. Foarte interesant de aflat este că primele relații directe datează din secolul al XV-lea, odată cu semnarea unui tratat de cooperare antiotomană.

Ministrul face o trecere în revistă a istoriei relațiilor celor două țări. În 1881, guvernul spaniol a solicitat aprobarea autorităților române de a stabili o reprezentare diplomatică permanentă la București, după ce Spania recunoscuse cu un an mai devreme independența de stat a României.

Presa spaniolă din 1977 remarcă evenimentul: „Spania și România au stabilit relații diplomatice depline, pentru prima dată, de când la 30 decembrie 1947, regele Mihai I a abdicat și a fost proclamată Republica Populară”.

În august 1965, o nouă constituție a creat Republica Socialistă România care în 1967 a stabilit relații comerciale cu Spania.

Oficiul de Informare Diplomatică a publicat la acea dată următoarea declarație comună: „Guvernul Spaniei și Guvernul Republicii Socialiste România, dorind să contribuie la dezvoltarea unei soluții fructuoase între cele două țări și popoare, prin consolidând pacea și securitatea în Europa și în lume, au decis să restabilească relațiile diplomatice dintre Spania și România la nivelul ambasadei, începând cu 21 ianuarie 1977.” (El País, 22 ianuarie 1977)

După moartea generalului Franco și revenirea Spaniei la un regim democratic România a fost prima țară din blocul comunist care a restabilit relațiile oficiale cu regatul iberic. După Revoluția din 1989 Spania a fost una dintre primele țări care a susținut în mod activ revenirea României la comunitatea democratică și la cursul euroatlantic.

Ambasadorul român subliniază: „Mulțumim autorităților spaniole pentru sprijinul constant oferit cetățenilor și subliniem contribuția constantă a comunității române la dezvoltarea economică și socială a Spaniei. Acordarea posibilității obținerii dublei cetățenii, obiectivul principal al acestei comunități, ar fi o măsură simbolică de maximă importanță.”

Se adaugă statistici îmbucurătoare: în ultimii 10 ani a existat o dezvoltare remarcabilă din punct de vedere economic: comerțul bilateral a crescut cu 175%, în timp ce investițiile spaniole în România au crescut cu 150%. Deși comerțul bilateral a scăzut în 2020 din cauza crizei sănătății, această scădere este sub scăderea medie a comerțului României cu statele membre ale UE. Pe de altă parte, în ciuda incertitudinilor economice generate de pandemie, valoarea investițiilor a rămas la nivelul anterior crizei.

Ambasadorul Bogdan Aurescu a anunțat intenția de a prezenta o expoziție arheologică despre Dacia ca frontieră a romanității, pentru publicul spaniol, împreună cu expoziția documentelor diplomatice realizate de Arhivele diplomatice ale ministerelor afacerilor externe ale celor două țări.

20/05/201921/05/2019

3 zile cu Dacian Cioloș în Spania – II

<<<– 3 zile cu Dacian Cioloș în Spania (prima parte)

De la Malaga, la Roquetas de Mar

-Vreți o cafea?, întreb.
-Noi ne tutuim, nu?, îmi răspunde Dacian.
-Firește, dar sunteți doi, îl întrebam și pe Alin.
-Nu, nu bem cafea, hai să mergem să nu întârziem.

Luăm mașina, nu nimeresc ieșirea din aeroport din prima, ne plimbăm prin parcare într-un râs continuu, eu cel puțin râdeam ca să nu plâng de ciudă, pentru că nu știam pe unde să ies dintr-un loc pe care îl cunoșteam ca în palmă, în apărarea mea menționez faptul că se făceau la parter lucrări de amenajări, dar chiar și așa mi se părea suprarealist, am mai pierdut 20 de minute prezentându-le de câteva ori parcarea aeroportului.

Destinsă toată lumea, nu mă simt mai prost decât era cazul, nimeni nu râde de mine, așa cum aș fi meritat. Râd eu ca să nu îmi fie rușine.

Drum lung până la Almeria, Dacian Cioloș în dreapta mea, răspunde la sutele de mesaje pe care le primise probabil în timpul zborului. Dă sute de telefoane. Mergem pe coastă și vremea e fabuloasă, marea ne face cu ochiul în dreapta, seceta ne face semn cu mână pe partea cealaltă, ne așternem la drum. Se vorbește la telefon pe toate planurile, iar eu încerc să îmi dau seama câtă relaxare poate exista între niște oamnei care abia s-au cunoscut. Făceam eforturi să nu ascult discuțiile telefonice. Să nu ascult nimic.

Încep să mă gândesc la cât de norocoasă sunt eu de fapt, ce oameni faini am în jur, cum a venit fata asta tocmai din Suedia, mă gândesc la efortul pe care îl depuseseră și Dacian și Alin, treziți de la 4 dimineața, alergând între două evenimente, două conferințe, două întâlniri. Mă gândesc ce rău îmi pare că nu este mama mea la mine, că nu este Mihnea la Granada, ca să vadă cu ochii lor normalitatea în politică. Să îi cunoască pe oamenii ăștia care nu prea încap pe la televiziuni, că televiziunile au aceleași interese mizerabile ca și metaforica ciumă roșie, au de păstrat posturi și privilegii și contracte grase.

Mă mai gândesc și că îmi pare rău că nu am stabilit totuși și o cină în casă, așa cum dorisem inițial, să mai intre oamenii ăștia și în casă de oameni, că destul stau numai prin hoteluri și restaurante. Să își mai amintească de casele lor, din care probabil că nici nu își mai amintesc când au ieșit cu valiza făcută. Așa stabilisem inițial, dar mi s-a părut prea mare intimitate, mi se părea că era prea de tot să îi înghesui în casa mea, la masa mea, pe muzica mea, vorba lui Smiley, ar fi fost forțat să îi oblig să intre într-o casă pe care nu îi întrebasem dacă doreau să o cunoască, într-o familie față de care nu își manifestaseră interesul să o cunoscă. Îmi imaginasem că un program mai impersonal poate că era mai bine, dar acum îmi părea rău. Nu aveam de unde să știu că erau oameni atât de apropiați și atât de deschiși. Unde credeam eu că va fi stânjeneală, se instalase o prietenie care picura între noi încetul cu încetul. Dar lasă că data viitoare nu mai scapă, o să îi invit acasă, ori la Granada, ori la Gura Humorului și o să fac fie o paella în curte și salată de vinete, să fie așa, un meniu intercultural și integrator, fie o să facă mama niște plăcinte cu brânză de vacă de la Tanti Maria, fie scrijele pe sobă, dacă ar fi iarnă.

Mă mai gândesc la oamenii ăștia, nu doar la cei doi aflați cu mine în mașină, ci și la Dana, la toți oamenii care au ieșit din bârlogurile lor și au pornit o cruciadă care părea imposibil de urnit, care au generat un entuziasm și o speranță pe care le credeam pe veci pierdute. La toată echipa, la colegii noștri din USR, care sunt de 2 ani pe stradă, la cei din Platforma Ro100, care au pornit campanii de sensibilizare, care au adunat lângă ei voluntari, la toți bărbații și femeile care și-au lăsat în urmă familiile, au iești din casele lor, s-au urcat în autocaravană și au pornit să pipăie România, să vadă cu ochii lor și să vorbească cu oamenii. Să cunoască România din România și cea din afara României. La ei toți mă gândesc, la energiile de care au nevoie, la entuziasmul pe care probabil că îl pierd din când în când, la atacurile mizerabile la care sunt supuși nu doar pe Facebook, la presiunea enormă care le apasă pe umeri. La toți oamenii aceștia care îmbracă tricourile alianței, care au sau nu funcții răsunătoare, care sunt sau nu pe locuri eligibile la europarlamentare. La oamenii care nu mai au vacanțe și weekenduri. La cei care și-au pierdut și jobul pentru că dedicau mai mult timp luptei pentru normalitate, decât serviciului. Oamenii care vorbesc cu cei din jurul lor și încearcă să îi scoată din apatie. La toți tinerii care, fără să le spunem noi, părinții lor, au pornit propria lor cruciadă, sunt prezenți cum eram noi prezenți la revoluție.

Mă gândesc apoi și la oamenii cu care stă echipa aceasta de vorbă, la cei care vor să ajute să schimbe țara, și care întreabă cu fervoare, unde este nevoie de ei. Le-aș insufla eu entuziasm, aș deschide o linie telefonică prin care să le iau oboseala și dezamăgirea.

Și la ceilalți mă gândesc. La cei care nu mai pot crede, cei care nu mai pot spera. Mă gândesc la mama mea din nou. Aș vrea să participe la toată efervescența asta, să creadă în schimbare. Aș vrea să o iau de mână și să îi transmit toată încrederea și convingerea mea. Mă gândesc cum am crescut noi și le-am dat spatele, am ignorat România reală și am trăit în bula noastră, înconjurați de cărți, de civilizații, de teoriile cele mai noi ale lumii. Am uitat de bătrânii și copiii de lângă noi, i-am lăsat în plata domnului și a pesedeului, a bisericii. Am lăsat să îi îndoctrineze câteva televiziuni nerușinate, și noi ne-am văzut de evoluția noastră spirituală. Nu am vorbit niciodată cu bătrâna din piață care vinde trei legături de leuștean, i-am dat 1 leu în plus și am considerat că ne-am făcut datoria. Nu era treaba noastră, asta e treaba statului. Iar când am văzut că statul nu își face treaba, nu ne-am responsabilizat. La 30 de ani de la Revoluție și la 80 de ani de la instaturarea socialismului sinistru, bătrânii noștri tot ai nimănui sunt, copiii instituționalizați sunt tot victime.

Mă gândesc la cât de multă poezie există de fapt în cuvântul oameni. Poate că sunt o idealistă, dar eu sunt sigură, pentru că așa mi-a spus mie Panait Istrati într-o carte, sunt sigură că fiecare om duce cu el o poveste. Este vina noastră că nu avem răbdare să aplecăm urechea la poveștile din jurul nostru. Cu poezia este la fel.

Îl privesc în oglinda retrovizoare pe Alin și văd un om care pare că nu are niciodată nevoie de sprijin. Niciodată piedicile nu par imposibil de trecut. Cine știe ce o fi în sufletele lor și cât de mare e plata pentru această liniște pe care o prezintă celorlalți. Cine știe câtă fierbere este de fapt acolo deep down. Nici nu știu ce mi-a venit să spun în engleză în adâncul sufletului. Fandoseli. Oricum, îi privesc pe amândoi și îmi imaginez ce fac oare când le vine să dea cu telefonul de pereți. Oare cum își controlează tensiunea și pulsul? Oare cum de nu o iau razna? Cum de pot zâmbi după o converație telefonică în care le cad zidurile lumii peste ei? Sau poate că nu le cad! Poate că le țin ei cu mână să nu cadă. De aceea și este atât de fragilă lumea. Îi ținem noi cu mâna zidurile să nu cadă și să ne strivească.

Era liniște în mașină și mi-am dat seama că uitasem să pun CD-ul cu muzică pe care îl pregătisem dinainte, era frumoasă liniștea, am lăsat-o să cânte, soarele era deja sus și ardea nepăsător, liniștea rămâne tăcere și nu apasă pe nimeni, îi fac cu ochiul Danei în oglinda retrovizoare, îmi zâmbește și continuăm să alergăm. Vorbim puțin. De fiecare dată începe Dacian.

Îmi întinde niște boabe lunguiețe, iau râzând:
-Știu ce sunt. Am văzut o emisiune în care explicai că tu nu bei cafea, ci mănânci boabe de cacao.
Râde și el și începem să vorbim despre nimicuri mari și nimicuri mici.

Îmi plac mai ales nimicurile mici, pentru că sunt detalii despre care ai crede că nu îi pot rămâne comisarului european în memorie. Dar lui Dacian Cioloș nu îi scapă absolut nimic. Trece printr-o perioadă complicată, și el și partidul și alianța, dă unul sau altul să plece, toată lumea vrea să își arate mușchii, toți vor să demonstreze că sunt esențiali, că fără aportul lor nu putem supraviețui, o luptă de lupi tineri. Dacian îmi spune că ar trebui să se înscrie la facultatea de psihologie, îi spun că nu are nevoie, că deja face terapie, o face cu toți cei cu care se întâlnește. Face un fel de terapie political mindfulness și recuperare entuziasmal-cognitivă, nu râdeți, că alți termeni nu am putut inventa.

Dacian are multe calități și nu sunt eu cea chemată să îi fac o Descriptio Daciane, dar despre o trăsătură e musai să vorbesc, o calitate pe care eu nu am mai întâlnit-o la oameni de la mămaia mea încoace: are o răbdare care nu îi normală, care nu se întâlnește pe toate drumurile: în calitate și în cantitate. Nu există niciun detaliu care să îl facă să disprețuiască șansa de a cunoaște pe cineva, de a-l asculta și de a-l încerca să îl facă să vadă cum stau lucrurile. Are un fel de răbdare infinită, care nu doar că nu îl obosește, ci chiar îl face să se bucure de fiecare episod. Chiar și atunci când efortul pe care îl depune este prea mare din punctul meu de vedere, pentru el este o șansă în PLUS.

Dacian Cioloș îi ascultă pe oameni până la capăt. Încerc să învăț să fac la fel. Îmi este imposibil.

Îl ascult chiar acum pe Dacian la radio, este sâmbătă dimineață, și interlocutoarea lui îl întreabă ce își reproșează. Știți ce spune? Incredibil, dar răspunsul lui este: Am luat decizii fără să îi ascult suficient pe cei din jurul meu. Păi cum! Cum să nu îi asculți tu pe oameni, tu care ești Cel mai Ascultător dintre pământeni. Îi asculți pe toți oamenii, ești ascultător profesionist, inclusiv pe cei care vorbesc în dodii, cum ar spune mămaia mea, și ești ascultător și față de principiile pe care ți le-au transmis părinții și bunicii tăi. Asculți apoi de bunul simț, ceea ce este cu adevărat o mare noutate în politica românească.

Am ajuns, în sfârșit, după 300 de km, la Roquetas de Mar. Un sat nu foarte plin de glamour, mai mult industrial, în zona aceea de Spania căreia i se mai spune și Marea de plastic, pentru că suprafețe enorme de pământ sunt invadate de sere acoperite cu plastic, în mijlocul unui deșert absolut, Deșertul Tabernas, în care, printre altele, s-au turnat filme precum Lawrence of Arabia. Dar Roquetas este pe malul îngăduitor al Mediteranei, care compensează cumva asprimea pământului și dezastrul ecologic al oamenilor, prin străluciri verzui. Fandoseli de mare sofisticată și cu ifose de mundo mundial, Mediterana ignoră plasticul și strălucește și clipocește cum știe ea mai bine și mai spectaculos.

Roquetas de Mar

–->>> va urma

08/05/201913/05/2019

Referendumul pe legile justiției, un măr otrăvit

26 Mai adună două provocări cât un examen de maturitate, vor fi alegeri pentru echipa românească de trimis la Bruxelles și referendumul pe legile justiției cu două întrebări la care răspunsul da ar fi putut fi pre-tipărit.

Dacă pentru alegerea euro-parlamentarilor partidele bombardează constant piața publică, e campanie, au banii pentru asta, e treaba lor să își seducă sau să își sperie bazinul electoral după cum le duce capul pentru referendum nu face nimeni campanie.

Vândut ca argument pentru creșterea numărului votanților în 26 mai dar livrat ineficient riscă să fie mai degrabă un deranj inutil. Riscul ca numărul minim de voturi necesar pentru validare să fie insuficient este real iar puterea organizatoare are tot interesul să nu treacă și va face tot ce îi stă în putere să îl saboteze.

Partidele de opoziție au propriile probleme zilele astea iar președintele se găsește în situația de a gestiona singur cartoful fierbinte aruncat în piața publică cu bune intenții dar într-un moment riscant. Dacă referendumul nu trece din lipsă de cvorum deserviciul făcut propriei viitoare campanii electorale va fi imens iar partidele din opoziție vor plăti oalele sparte la următoarele alegeri locale.

În aceste condiții referendumul pe legile justiției pare să fie mai mult o bifă necesară în parcursul pre-electoral al președintelui Iohannis pentru că despre oportunitate sau o eventuală reparație târzie după 10 august nu mai poate fi vorba astăzi la trei trimestre de la închiderea ferestrei de oportunitate, acum când până și partidul la putere îndulcește electoral aroganța.

Pare incredibil că după măcelărirea legilor justiției din ultimii doi ani care a avut ca rezultat rezidual liberarea înainte de termen din închisori a 1.834 de criminali, 6.000 de hoți și tâlhari de drept comun plus 750 de violatori ar mai fi nevoie de o campanie de convingere a oamenilor să vină să voteze la un referendum care subliminal condamnă grozăvia. Probabil că dacă propunerea ar fi venit în contextul de acum nouă luni oamenii ar fi rupt ușile centrelor de vot, nu vom ști niciodată care ar fi fost urmările unei consultări populare oportune.

Ca strategie referendumul pare perfect utilizabil de o parte și de alta a scenei politice, opoziția se poate urca pe da-ul previzibil împotriva schimbărilor legilor pe măsura clientului iar puterii i-ar servi același da ca aghiasmă sau loțiune demachiantă la înfățișarea în fața propriului electorat. Dar astea sunt subtilități, nimeni nu riscă să își crediteze propriul electorat cu aplecare spre finețuri, mesajele trebuie să fie aspre, clare, scurte și fără virgule.

Cine să facă campanie pentru referendumul pe justiție? Societatea civilă s-a înregimentat de nevoie și își pune partea activă la cealaltă treabă din 26 mai, sindicatele sunt bicisnice și oricum nu simt că ar fi și despre ele, trusturile de presă funcționează cu bani, grupurile profesionale sunt o glumă iar ONG-urile nu își găsesc nici cheile de la mașină în mormanul de hârtii sub care le-au îngropat trei guverne cât o revoluție bolivariană.

Nimeni nu are timp de referendum la fel cum nimeni nu a avut timp de Centenar.

31/03/2019

Densus – cea mai veche biserica din piatra

Istoricii susţin că biserica din Densus a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii.

Preotul Alexandru Gherghel, cel care slujeşte de aproape 14 ani în biserica din piatră, spune că locul bisericii poartă urme mult mai vechi: ale dacilor care au stăpânit peste ţinuturile Sarmizegetusei şi au avut propriile altare închinate lui Zamolxe. Dacă îi întrebi pe sătenii din Ţara Haţegului despre biserica lor, unii îţi vor spune, încredinţaţi de poveştile cu care au crescut, că lăcaşul a fost ridicat „de urieşi“, scrie digitalul identitatea.

Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /

În zidurile bisericii de la Densus au ajuns blocurile de calcar din fostul oraş daco-roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi, dar şi icoane stranii, care îl înfăţişează pe Mântuitor în costum popular românesc sau pe apostolul Toma în timpul schingiuirii sale. Deşi nici în prezent nu este clară data la care a fost construită biserica, cert este că, în ultimii peste 700 de ani, în Densuş au fost ţinute neîntrerupt slujbe, iar locul este considerat cea mai veche biserică românească din piatră.

Lăcaşul de cult din Densus e situat la zece kilometri de Haţeg, în apropierea şoselei Haţeg-Caransebeş. Biserica a fost ridicată pe un deal şi e înconjurată de un cimitir vechi, în care mormintele sătenilor şi ale preoţilor care au slujit aici sunt învecinate cu pietre funerare antice. De orânduirea ei se ocupă părintele Alexandru Gherghel. Preotul locuieşte într-o căsuţă construită în vecinătatea bisericii şi, la orice oră a zilei, îi întâmpină pe turişti. „I s-a dus vestea bisericii de la Densuş şi de asta vin aici credincioşi de peste tot, români, dar şi mulţi unguri, italieni, ba chiar şi indieni sau japonezi“, spune Alexandru Gherghel.

Apropierea sărbătorilor transformă bisericuţa din piatră într-un adevărat loc de pelerinaj. Chiar dacă în Densus nu ajung atât de mulţi turişti ca la Mănăstirea Prislop, aflată la doar 20 de kilometri distanţă, pelerinii care vizitează biserica se întorc impresionaţi de ceea ce au găsit în Densuş. „Biserica de piatră îţi dă un sentiment de linişte şi parcă te umple de energie. Am urcat la ea pe potecă, trecând printre crucile vechi, printre copacii înfloriţi. Am văzut în jurul ei păşunile şi livezile înverzite, iar în depărtare Retezatul acoperit încă de zăpadă, am simţit aerul proaspăt al locului şi am admirat construcţia care este incredibilă şi icoanele din interior“, spune Alina Stamate (31 de ani), unul dintre turiştii veniţi din Cluj-Napoca la Densuş.

Atmosfera liniştită a lăcaşului se păstrează şi în zilele Paştelui. În noaptea de Înviere, aici ajung în fiecare an cel puţin 200 de oameni. Cei mai mulţi dintre pelerini asistă la slujbă în curtea bisericii.

Biserica ortodoxă română din Densuş poartă hramul Sfântului Proroc Ieremia (1 mai) şi al Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie). Prima atestare documentară a bisericii a fost la 2 iunie 1360, cu ocazia unui „scaun de judecată“ al românilor din Ţara Haţegului. Cei mai mulţi istorici o plasează ca fiind ridicată în secolul al XIII-lea, în timp ce alţi oameni de ştiinţă susţin că ar fi fost construită în secolele X-XI.

Biserica a fost restaurată în anii 2003 şi 2005, prin contribuţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi a Ministerului Culturii. Din anul 1991, ea a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul UNESCO.

fotos: RoBarna, 2018

24/03/201924/03/2019

Romania lor nu se potriveste cu Europa noastra

Inceputurile noastre europene, in anii ’90, au fost foarte grele, scrie Ciprian Mihali in articolul publicat de ziare.com. Noi veneam dintr-o lume ignoranta si salbatica, precum copilul crescut de lupi si nevoit sa invete sa traiasca printre oameni, iar tarile europene ne priveau ca pe niste ciudati. In povestea de succes a europenizarii Romaniei, au contat enorm oamenii pe care eu si multi altii ca mine i-am intalnit, profesori, functionari, oameni de rand, francezi, italieni, germani, care ne-au primit in casele lor, care ne-au invatat si filosofie, dar si cum se deschide un cont bancar, care ne-au introdus in cultura franceza sau germana, dar ne-au si spus in cate feluri poate sa fie ceruta carnea la restaurant.

Europenizarea noastra a fost un indelung proces de invatare. Desigur, pentru aceia dintre noi care am vrut sa invatam. Iar azi, cand putem calatori liber pentru a descoperi nesfarsita bogatie a istoriei, culturii si arhitecturii europene, profitand de facilitatile de circulatie, de posibilitatile de cazare accesibile in hoteluri sau in casele oamenilor, toate aceste lucruri ni se par de un firesc vesnic, ca si cum asa ar fi fost lucrurile dintotdeauna.

Dar nu au fost asa. Europa in care ne simtim liberi azi a crescut odata cu noi si a crescut ca un spatiu al ospitalitatii si tolerantei. Si a facut-o mizand pe valori care ii aduc pe oameni impreuna, nu pe valori ale excluderii si urii. Proiectul european este unul care s-a construit pe rationalitatea impartasita, pe actiuni comune, pe schimburi academice si economice intense, pe mobilitatea neingradita a studentilor, a profesorilor si cercetatorilor, a oamenilor de afaceri si a muncitorilor. Dar si pe increderea intre partenerii statali, pe increderea ferma dintre germani si francezi, austrieci si italieni, belgieni si olandezi. El a fost si este posibil pentru ca oamenii isi gospodaresc orasele si satele astfel incat in ele sa fie loc si pentru turistii britanici, dar si pentru imigrantii africani, si pentru muncitorii romani, dar si pentru refugiatii sirieni. Forta acestui proiect vine din deschiderea lui spre lume si nu din manipularea spaimelor, a puritatilor si a fantasmelor identitare.

Unde se afla Romania, presedinta a Consiliului Uniunii europene, in raport cu acest proiect?

Nicaieri.

Incerc sa-mi aduc aminte de un singur discurs pro-european al actualei puteri. Incerc sa reperez o singura declaratie sincera, asumata, de adeziune la valorile europene in rostirea vreunui politician roman. Un text, o interventie care sa ne fi inflacarat, care sa ne fi emotionat macar, asa cum a fost bunaoara discursul lui Donald Tusk de la Ateneu. Nimeni, absolut nimeni din clasa politica romaneasca, nu este nici capabil, dar nici dornic sa tina un asemenea discurs.

Nu este capabil, pentru ca e de ajuns sa ne uitam la cine compune actualul aparat guvernamental ca sa vedem ca analfabetismul lor cronic priveste si Europa: sunt aproape toti oameni care nu vorbesc o limba straina, care nu stiu nimic despre istoria Europei, care nu au nicio curiozitate geografica sau culturala, care calatoresc cel mult la un all inclusive exotic, unde se inchid in tarcuri si mananca si beau de toti banii, in tari si insule indepartate, cat mai departe de orice i-ar putea perturba in certitudinile lor saracacioase sau i-ar expune la lume. Nu am auzit, nu am vazut la niciunul dintre ei poze din excursiile pe care le-ar fi facut in Toscana, in Andaluzia, pe Valea Loarei, la Bruges, la Delft sau la Hamburg, sau in atatea locuri in care s-a scris, vreme de secole, istoria Europei. Nu sunt educati si nu e nimic educativ in ce fac.

Românii au în casa TV românesc. Tu?
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /

Nu am auzit vreun politician facand, in interventiile sale, referire la evenimente majore din istoria mai veche sau mai noua a Europei. Asta pentru ca habar nu au, inculti cum sunt, despre cum s-a construit Europa asta pe care o dispretuiesc din toti rarunchii si pe care ei o reduc, in prostia lor, la „Bruxelles”.

Nu l-am auzit pe niciunul vorbind intr-o limba straina cu pasiune, adica altfel decat in mecanica prapastioasa a limbii engleze deprinsa pe repede inainte si in limita celor 500 de cuvinte. Nu stiu ca vreun membru al guvernului sa stapaneasca limba franceza la un nivel acceptabil, fara a vorbi de germana, spaniola sau italiana. Ministrul roman trimis la Sommet-ul Francofoniei a fost singurul demnitar vorbind limba engleza…

Dar, mai ales, niciunul dintre reprezentantii acestei puteri nu a deprins in timp vreun singur reflex european. Dragnea, Dancila, Daea, Toader, Teodorovici, Carmen Dan, dar si mai tinerele sperante Zoana sau Tapardel, dovedind grave si vizibile dizabilitati lingvistice, culturale si comportamentale, se simt stanjeniti intr-un spatiu in care nu inteleg nimic din ce se vorbeste in jurul lor, in care nu au habar despre mizele discutiilor si despre simbolistica gesturilor ori a protocolului. Frustrati cum sunt, dezvolta resentimente fata de tot ce e european, pe care le expun apoi in modul cel mai violent in discursuri pline de ura si de amenintari provinciale la televiziunea lor micuta, in singura limba pe care o vorbesc, si pe aceea cu mari deficiente, pentru un public tot mai putin numeros, dar la fel de analfabet si inghesuit mental ca ei.

De aceea, nu exista absolut nimic credibil in cuvintele si actiunile acestei clici atunci cand ajung la subiectul „Europa”. Nimic din educatia lor scolara sau politica nu i-a dus inspre un spirit european. Au ramas salbatici si agresivi, iar azi, cand partenerii europeni, care le-au acordat incredere si le-au oferit un loc pe estrada publica a Europei, le atrag atentia ca spun prostii si ca actioneaza impotriva valorilor europene, singurele lor reactii posibile sunt cele de mandrie sterila si ranita, de amenintare sau de bascalie.

Cata vreme aceste specimene vor domina actiunea si rostirea politica, Romania nu se va apropia nici macar cu un pas de Europa. Noi ceilalti, milioane de romani care am trait sau traim in Europa, care ne miscam mai usor intre Cluj si Bruxelles decat intre Cluj si Bucuresti, ne simtim acasa in orice oras european, ne simtim in largul nostru calatorind, intalnind portughezi si letoni, danezi si italieni, fara complexe si fara rusini, fara ganduri ascunse si fara vinovatii. Dar trebuie sa putem aduce cu noi Romania in Europa, sa o scoatem de sub prigoana si siluirea la care o supun niste inculti frustrati pusi pe capatuiala cu orice pret.

Romania este a noastra numai daca vom sti sa fim europeni. Europa este a noastra cata vreme nu vom face din Romania o reduta plina de frici si obsesii, ci un loc deschis al ospitalitatii, solidaritatii si increderii.

17/12/201817/12/2018

9,78 milioane euro pentru televiziunea digitală terestră din România

În România, pe case nu există antene terestre pentru Televiziune Digitală gratuită
Există canale TV, cele din lista „must carry”, pe care ar trebui să le recepționați fără să plătiți cu o antenă terestră

În Spania, cu zece ani în urmă existau la liber doar patru canale de televiziune, analogice, cu imaginea plină de purici atunci când antenele nu erau sintonizate corect. Odată cu apariția canalelor digitale, în peninsulă a avut loc prima etapă a revoluției care a dus televiziunea gratuită în zona digitală, atunci când comunitățile (asociațiile de locatari) și-au adaptat instalațiile de recepție iar 12 canale de televiziune TDT (Television Digital Terrestre) au ajuns astfel gratuit în televizoarele utilizatorilor.

Evoluția a adus avantaje evidente, imaginea „era bună sau nu era deloc”, au dispărut ecranele pline de purici, informația despre canal și programul emis era afișată pe televizor iar sunetul a căpătat o nouă dimensiune prin oferta audio în limba preferată. Între timp, Spania a trecut prin alte două etape de evoluție la televiziunea digitală care au avut ca rezultat mărirea numărului de canale gratuite disponibile terestru la 46 (Barcelona) și eliberarea unei părți generoase ale spațiului radioelectric ocupat astăzi de telefonia mobilă 4G.

Românii au în casa TV românesc. Tu?
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /

România, la rândul ei, a semnat protocoalele europene privind tranziția la televiziunea digitală încă de acum zece ani dar pașii necesari s-au făcut cu mare întârziere, parte din dezinteresul utilizatorilor care au uitat că un număr de canale ar trebui să fie gratuite, parte pentru că operatorii de cablu / internet au avut interesul ca desfășurarea infrastructurii pentru această gratuitate să se desfășoare cât mai tărziu.

Cert este că o antenă terestră pentru banda 470-694 Mhz ar asigura recepția unui număr de canale de televiziune digitale gratuite, principiul „must carry” este prezent în Legea Audiovizualului, Art. 82, și prevede că programele televiziunii publice și posturile private aflate sub jurisdicția României sunt libere la retransmisie și fără condiționări tehnice sau financiare.

Kanal D, România TV, Naţional TV, Prima TV, B1 TV, Digi 24, Realitatea TV, Favorit TV, Happy Channel, Kiss TV, Taraf TV, Trinitas, ZU TV, U TV, Music Channel, National 24 Plus, TV H, Inedit TV, Hit Music, Neptun TV, Speranţa TV, Naşul TV, Alfa Omega Tv, Credo TV, Travel Mix, eStrada TV şi Telestar 1. Din lista televiziunilor ”must carry” mai fac parte şi posturile publice TVR 1, TVR 2, TVR 3, precum şi studiourile teritoriale Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Cert este că dacă canalele din lista de mai sus vă sunt suficiente nu ar trebui să plătiți pentru recepționarea lor, o antenă terestră și un televizor cu tuner TDT ar fi suficient. Toate televizoarele mai noi de cinci ani au capacitatea de a interpreta semnalul digital provenit de la antena. Cu condiția ca în zona dv să existe un releu digital instalat. Dar mare parte din țară nu este încă acoperită de astfel de turnuri de retransmisie.

Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat că împrumută 9,78 milioane euro Societății Naționale de Radiocomunicații SA (Radiocom) pentru finanțarea parțială a digitalizării infrastructurii de emisie terestră a țării. Această tranzacție este susținută de Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), pilonul financiar al Planului de investiții pentru Europa („Planul Juncker”). Proiectul facilitează tranziția de la televiziunea analogică la televiziunea digitală în Romania, prin intermediul a 228 locații de difuzare.

Acest proiect sprijină lansarea unei rețele de transmițătoare tv digitale bazate pe standardul DVB-T2, pentru a facilita trecerea de la distribuția terestră analogică de televiziune la cea digitală. Rețeaua este planificată să transmită semnalul operatorului național de televiziune „free-to-air” pentru aproximativ 94% din populație și 81% din suprafața țarii. Investițiile vor contribui, de asemenea, la o utilizare mai eficientă a spectrului radio.

Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Andrew McDowell, a declarat: „Împrumutul BEI va finanța digitalizarea emisiunilor publice terestre în conformitate cu politicile naționale și europene, sprijinind tranziția la emisia digitală și facilitând dezvoltarea societății informaționale în beneficiul cetățenilor din România”.

Comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Prin acest nou acord, Planul Juncker va face o diferență vizibilă în viața cotidiană a românilor. Suntem foarte mândri de acest nou proiect EFSI și eu nu pot decât să încurajez România să profite cât mai mult de marile oportunitățile oferite de Planul Juncker, pentru dezvoltare și locuri de muncă în țară, dar și pentru a să îmbunătăți calitatea vieții oamenilor”.

CEO-ul Radiocom, Eugen Brad, a completat: „Finanțarea BEI va facilita implementarea televiziunii digitale terestre în România, o oportunitate unică de extindere a industriei audiovizuale, privită din perspectiva calității imaginii programelor de televiziune și în raport cu cerințele cetățenilor, beneficiarii acestor servicii. Proiectul de tranziție al Radiocom este unul dintre obiectivele strategice ale companiei noastre, care va asigura respectarea dreptului la informație al populației din România și care va consolida, de asemenea, poziția companiei noastre pe piața de televiziune digitală terestră”.

info: hdsatelit.com

11/12/201811/12/2018

Ca urmare a protestului Bulgariei Parlamentul European solicită și admiterea României în spațiul Schengen

Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie.

Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri.

Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

În dezbaterea care a avut luni în plenul PE de la Strasbourg asupra raportului, Stanishev a spus că Consiliul UE a încălcat regulile europene în ultimii şapte ani prin faptul că nu a luat o decizie în legătură cu această chestiune, potrivit BTA, principala agenție de presă bulgară.

Românii au în casa TV românesc. Tu?
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /

El a acuzat de asemenea absenţa vreunui reprezentant al Consiliului UE la discuţia de luni, „în contextul în care aceasta este instituţia căreia îi este adresat raportul, în ciuda promisiunii guvernului austriac (care deţine preşedinţia Consiliului UE – n.r.) că această chestiune ar trebuie să fie pe agendă în acest semestru”.

El a mai afirmat că sunt „nedrepte” încercările de a cupla extinderea Schengen prin aderarea României şi Bulgariei de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene pentru monitorizarea progreselor celor două ţări în lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.

sursa: economica.net

06/12/201808/12/2019

Tabita Tour este si anul acesta transportatorul oficial al lui Moș Crăciun

Ca în fiecare an strângem din nou în preajma sărbătorilor legăturile cu țara, trimitem cadouri care să bucure sufletul alor noștri din țară și primim bucățica gustului de sărbătoare ori la borcan ori sub formă de slănină groasă afumată din porcul familiei. Este din nou momentul refacerii legăturii cu tradiția care trece obligatoriu prin filtrul gustului bucatelor românești iar la asta contribuie și Tabita Tour, transportatorul nostru, cel care ne apropie borcanul cu jumări de la mama la trei zile distanță oriunde în Europa.

Anul acesta Moș Crăciun nu întârzie, Tabita Tour are grijă de asta

Ca în fiecare an, Moș Crăciun are de trimis pachete în lumea întreagă iar copiilor cuminți din Spania le aduce cadouri din Romania. Având foarte multe, s-a înțeles cu Tabita Tour, pentru ca toate pachetele noastre să ajungă în timp util la destinație. Tabita Tour – transport de colete internațional, împreună cu spriridușii vor duce miile de cadouri la destinația sărbătorilor pentru a împrăștia bucurie și zâmbete pe chipurile românilor de pretutindeni.

De ce i-a ales Moș Crăciun pe ei? Este simplu: pot urmări online în orice moment unde sunt pachetele, prețurile sunt accesibile (nu dai mai mult pe transport decât pe cadouri) logistica este bine pusă la punct iar pe situl lor găsești cam toate informațiile de care ai nevoie. Un alt avantaj este rețeaua de sedii în principalele orașe din țară.

Petrica Sighiartau, CEO Tabita Tour, iubește România dar iubește și Spania, iubește românii dar iubește și spaniolii, trăind printre ei. El coordoneaza activitatea privind transportul de persoane și colete pe relatia Romania-Spania sau invers.

“Punem accent pe calitatea relației cu clienții noștri, resursele umane sunt principala resursă strategica a companiei noastre. Pentru sărbători ne pregatim în mod special, suplimentăm numărul de angajați pentru ca totul să curgă fără sincope. Îi mulțumim lui Moș Crăciun că și anul acesta ne-a ales ca parteneri ai lui și îi promitem atat lui cât și clienților noștri că vor primi cadourile în timp util”.

Tabita Tour ureaza Sărbători Fericite, sănătate, împliniri profesionale și personale tuturor românilor din Spania si le multumeste pentru increderea acordata!

22/11/2018

O veste proastă, una bună și alta excelentă. Mădălin Hodor – Opoziția încotro?

M-am întâlnit cu Opoziţia. Am trei veşti: una proastă, una bună şi una excelentă.

madalin hodor — *Mădălin Hodor – istoric*

Ieri seară [21 noiembrie 2018 n.r.] la sediul GDS a avut loc dezbaterea „Opoziţia încotro?”. Nu vă plictisesc cu detaliile discuţiei pe care o puteţi urmări, dacă aveţi chef şi răbdare, pe Epoch Times, care a transmis-o live ca de obicei. Apropo, big like pentru băieţii ăştia, care fac o treabă foarte bună şi sunt cam singurii care se încăpăţânează să transmită dezbaterile astea, văzute de foarte multă lume drept cam inutile.

O să încerc să vă spun ce nu se vede pe înregistrare. Sunt opiniile mele, ca participant direct, aşa că luaţi-le ca atare.

Pe vremea aia, de să nu scoţi un câine afară, cum zic strămoşii, au venit la GDS, în Calea Victoriei, cam toţi liderii opoziţiei. Au lipsit cei de la PNL, deşi au fost invitaţi, dar după umila mea părere nu a fost mare lipsă, din moment ce ei nu prea sunt în opoziţie şi cred că nici nu o să fie într-un orizont de timp previzibil. Ceea ce s-a întâmplat ieri în Camera Deputaţilor, când Dragnea a rămas în funcţia de preşedinte prin absenţa strategică a reprezentanţilor PNL de la vot este dovada irefutabilă, dacă mai avea cineva îndoieli. Eu nu le aveam, dar mă gândesc că poate printre voi mai există unii. Reprezentând şi nu prea PNL-ul a fost prezentă doamna Săftoiu însoţită de alţi doi membri ai partidului. Domnia sa a repetat de cel puţin două ori că nu reprezintă punctul de vedere oficial al conducerii, aşa că am contabilizat-o pe persoană fizică. O altă absenţă a fost aceea a lui Traian Băsescu, vă place sau nu, lider al opoziţiei şi el, dar probabil că ar fi fost prea mult să am această pretenţie. Prea multă apă pe sub pod, prea multă istorie, prea multe resentimente. Mă rog. Eu personal aş fi fost interesat să aflu ce are de spus. Poate data viitoare. Bun.

Cum deja s-au dat nişte ştiri în sensul ăsta nu fac decât să confirm faptul că dezbaterea a început sub auspiciile unui „optimism” debordat. Doamna Săftoiu, care s-a prezentat drept „cinică” ne-a asigurat că PSD-ul „va zdrobi opoziţia la europarlamentare” şi că până în 2020 slabe şanse să se schimbe ceva. Poate nici atunci. Coincidenţă, exact când vorbea, eu citeam ştirea despre blatul PNL din Camera Deputaţilor, aşa că am fost convins că ştie ce spune. Am înregistrat dezamăgirea din vocea dânsei şi lehamitea de rigoare. Ca să zic aşa, era cam ofticată. Justificat, zic. A intervenit apoi domnul Tomac, care în mare a zis acelaşi lucru: PSD e foarte tare, Dragnea e puternic, noi suntem mici şi neajutoraţi.

Cum deja începuserăm toţi să ne enervăm puţin, că nu îi chemasem la o şedinţă de psihoterapie pentru femei abuzate şi ideea era să ne spună ce pot face, nu ce nu pot face, intervenţia domnului Cioloş a schimbat puţin atmosfera sumbră şi de aici a început să se mai mişte câte ceva. Bun. Cam asta a fost la început.

Cum puteţi vedea şi singuri ce s-a întâmplat în continuare trec direct la ceea ce vroiam să spun.

Mai întâi vestea proastă. Sunt şanse minime ca proiectul ale unei opoziţii unite să se realizeze. Poate se va întâmpla ceva neprevăzut în viitorul apropiat, ceea ce în România nu este niciodată exclus, dar strict pe ce am văzut aseară zic să ne luăm gândul. Oamenii chiar sunt din filme diferite şi impresia a fost că nici nu prea au ce discuta unii cu alţii. La PNL e dezastrul lăsat în urmă de USL, iar Tomac e tipul ăla care cu 5% sau cât Dumnezeu are partidul lui vrea să primească de la ceilalţi 50% din orice. Adică exact tipul acela de partid balama, care te ajută dacă le oferi ceva şi care te lasă când ţi-e lumea mai dragă pentru că le-a oferit adversarul mai mult. Un fel de UDMR. Sau dacă vreţi un Traian Băsescu fără talentul de aranjor. Ideea unei coaliţii cu cele două formaţiuni menţionate este o iluzie. Vorbesc de o coaliţie funcţională şi care să aibă nişte principii comune clare şi nu ceva de tip CDR, unde te sabotează aliaţii mai dihai decât adversarii şi ajungi să negociezi şi ordinea în care se intră la baie. Asta e vestea proastă.

Vestea bună este că i-am văzut direct pe ceilalţi. Surpriza plăcută a fost pentru mine Dacian Cioloş. Nu neapărat pentru că a spart atmosfera de înmormântare, ci pentru că omul are ceea ce se numeşte „charismă”. Nu din aia proastă şi populistă, nici din aia că e frumos, înalt şi muşchiulos. Are exact din aia care te face să îţi dai seama după două minute că omul e meseriaş. În sensul că ştie ce vorbeşte şi nu vorbeşte ca să se audă. Poate sunt subiectiv şi recunosc că sunt, dar mie îmi plac oamenii care vorbesc direct, fără vrăjeli şi citate ca să demonstreze cât sunt de culţi. Ei ăsta e Cioloş. Spune clar ce are de spus, pe înţeles, concis. Te uiţi la el şi vezi pe cineva care a muncit, ştie ce are de făcut, are un plan, îl explică şi îţi spune cum îl face. Îl plăceam eu din auzite, dar după aseară pe mine unul m-a convins. Îl votez fără rezerve şi dacă o să candideze la preşedinţia republicii sau la şefia unei scări de bloc. Apoi mai este acolo Vlad Voiculescu, pentru care am acelaşi tip de afinitate. Bun. Atât deocamdată, să nu credeţi că sunt vreun gruppie. Mai vedem.

Cea mai tare chestie pe care am auzit-o aseară a fost spusă de liderul USR, Dan Barna. Ajuns cu întârziere din cauză că a făcut o oră de la Arcul de Triumf la sediul GDS şi vizibil obosit a intrat direct în dezbatere. Cum la începutul discuţiilor li se solicitase tuturor să îşi definească electoratul pe care contează i s-a solicitat şi domnului Barna să răspundă. Ei aici a fost treaba. Pentru cei care nu ştiu, GDS-ul, şi numai el, este în continuare blocat într-o paradigmă a anilor 90’: există un electorat al PSD-ului, care este doar al PSD-ului, numai al PSD-ului şi n-ai ce-i face. Tot ce poţi face este să îi convingi pe ceilalţi. Ce răspunde domnul Barna şi cu ocazia asta mă unge pe suflet? Ba deloc. USR nu este un partid al unui anume tip de electorat, electoratul nu se împarte în electorat PSD, electorat PNL sau electorat USR, ci există un singur electorat. Electoratul român. Noi ne adresăm întregului electorat, care cuprinde inclusiv electoratului PSD. Bineeeee Barnaaaa! Exact. Exact aşa trebuie pusă problema. Arma PSD-ului a fost mereu asta. Electoratul captiv, care este captiv mai ales pentru că ceilalţi îl consideră aşa şi îl aruncă sistematic în braţele gangsterilor. Părerea mea, repet, a fost declaraţia serii.

Eu m-am băgat în discuţie mai pe la sfârşit. Recunosc că mă vorbisem cu prietenul meu Mihai Demetriade ca oricare dintre noi apucă microfonul, să întrebe ceva concret. Noi am decis că ce vrem să auzim este un răspuns concret la chestiunea Justiţiei şi a luptei anticorupţie. Adică ce au de gând dânşii să facă în sensul acesta în eventualitatea în care ajung la putere. Cum era loc pentru un singur vorbitor, cu o singura întrebare, am deliberat să o pun eu. Am făcut o frumoasă introducere şi am întrebat, mă rog, după ce am văzut înregistrarea mi-am dat seama că de fapt am cerut aşa cam imperios oarecum, să se facă un pact scris între partidele de opoziţie că vor restaura Justiţia, vor reface DNA şi vor lupta pentru aplicarea confiscării averilor obţinute din acte de corupţie pentru ca toată lupta asta vitală să aibă şi finalitate şi efecte concrete.

Mi-a răspuns imediat domnul Vlad Alexandrescu, care a înţeles exact unde bat. A spus-o mai bine ca mine. Trebuie refăcut statul de drept, pentru că ăştia l-au făcut praf. Iar fără această resetare, zero şanse să se facă ceva. De aici ar trebui plecat. Bun. Ok. Sper că şi ceilalţi au înţeles, că de răspuns nu au răspuns, probabil şi pentru că a intervenit o doamnă cu altă întrebare şi nu s-a mai discutat asta.

În concluzie. După discuţia de aseară eu personal am o concluzie clară. Voi susţine fără rezerve o coaliţie Cioloş (partidul lui Cioloş)+USR. Sau îi voi vota separat, dacă aleg să meargă separat şi îi voi susţine să se alieze ulterior. Asta era intenţia şi înainte de întâlnirea de aseară, dar mă bucur că am participat şi am putut să mă conving că nu greşesc.

A, da. Ziceam ceva de o veste excelentă. Vestea excelentă este că vin nişte alegeri, iar decizia ne aparţine. Putem vota în număr covârşitor o astfel de coaliţie care are principii clare (fără penali în funcţii publice, cu oameni noi, cu sprijinirea luptei anticorupţie etc) şi o putem trimite spre o majoritate confortabilă care să îi permită să le implementeze. Sau putem să împărţim voturile aiurea, să le dăm pe aranjamente şi negocieri, pe false principii de colaborare şi pe false idei de opoziţie faţă de PSD şi să-i trimitem spre o coaliţie sortită eşecului. Unde se vor compromite, nu vor putea face mare lucru, iar de câştigat va avea din nou de câştigat eternul partid mafiot PSD. Cum ar veni singurii care decid suntem fix noi. Acum nu mai avem scuza că nu avem cu cine. Eu zic că e excelent.

Şi ca să nu închei debordând de un optimism care să vă strepezească dinţii am rezervat şi premiul pentru dezamăgirea serii. El merge către Demos. Nu ştiam mare lucru despre băieţii ăştia, dar am văzut destui entuziasmaţi că a apărut o formaţiune nouă „pe stânga”. Cică ar fi o concurenţă pentru PSD. Cum au început aseară, că PSD nu este un partid socialist, am crezut şi eu în asta vreo zece minute. Apoi l-am auzit pe secretarul lor general (îmi scapă numele, îl găsiţi voi) vorbind despre construirea unei „Românii egalitare”. Mi s-a rupt filmul. Oi fi eu aşa mai de dreapta, dar asta e chiar o tâmpenie de zile mari. Demnă de Lenin pe scara trenului spre Rusia. Părea băiatul că este la un seminar la SNSPA despre revoluţia bolşevică. Frate, zic, ce fumează ăştia? Şi dăi şi luptă cu teoria egalităţii, cum au ei nişte planuri să reducă clivajele sociale. Serios. Referat de anul doi. Mă rog.

Dar lovitura de graţie a dat-o o domnişoară, tot din conducerea asta a lor, care, după intervenţia mea cu Justiţia, a spus că din sondajele lor pe oameni nu-i interesează „problema Justiţiei” ci salariile şi sindicatele. Că noi vom face programe sociale, vom crea sindicate puternice. Am vrut să sar de pe scaun, dar nu se făcea, plus că nu mai era timp. Intenţionam să o întreb ce sondaje a văzut dânsa şi dacă ele au ţinut cont de faptul că din februarie încoace sute de mii de oameni au ieşit în stradă, nu pentru salarii şi sindicate, ci pentru, ce să vezi, apărarea Justiţiei, a legilor şi a statului de drept. Deoarece, spre deosebire de dânsa, restul lumii s-a prins că degeaba faci salarii mari, faci sindicate şi dai ajutoare sociale la copii, dacă vine unul ca Dragnea şi ţi le fură, iar apoi schimbă legile ca să nu intre la puşcărie. Că mă luase rău amocul vroiam să îi recomand Narcos de pe Netflix, ca să vadă cum stă treaba cu reformele sociale într-o ţară fără Justiţie, dar aşa am rămas doar la concluzia că băieţii şi fetele de la Demos ar trebui să iasă mai des în oraş.

sursă: Mădălin Hodor

02/11/201801/11/2018

Primul tractor agricol produs in Romania dupa 10 ani. Tagro

IRUM Reghin a prezentat marţi, la Bucureşti, primul tractor agricol fabricat în România, după o pauză de 10 ani, cu ajutorul unei investiţii de 4 milioane de euro, preţul de vânzare plecând de la 34.500 de euro.

“Investiţia totală în acest proiect a fost de peste 4 milioane de euro, iar durata proiectului a fost de circa 5 ani şi a însumat munca a 50 de ingineri. Ca obiective principale am urmărit să scoatem un tractor care să aibă un raport calitate/preţ competitiv, să poată fi adresat tuturor fermierilor, dar în special celor mici şi medii. Am pus un accent foarte mare pe partea de identitate vizuală şi în acest sens am investit foarte mult în design. Cel mai important lucru: am urmărit să creăm un tractor care să poate fie exportat în întreaga lume şi să reprezinte cu brio industria românească”, a declarat, marţi, Andrei Oltean, director de dezvoltare IRUM Reghin, într-o conferinţă de presă.

Românii au în casa TV românesc. Tu?
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /

Tractorul Tagro a fost realizat în Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Utilaje Agricole şi Forestiere – IFOR – care funcţionează la Reghin. Acest centru este unic în Europa şi a fost înfiinţat de grupul de firme Maviprod, în incinta fabricii IRUM, în urma unei investiţii de 2,65 milioane de euro. Centrul are aproximativ 50 de angajaţi, ingineri români. Investiţia în concretizarea proiectului Tagro a însemnat alţi 4 milioane de euro puşi la dispoziţie de grupul Maviprod, acţionarul IRUM.

“IRUM vinde în prezent 500 de utilaje într-o piaţă în care se vând 2.500 de utilaje agricole, iar în 2028 se preconizează că această piaţă a tractoarelor agricole va ajunge la 8.000 de unităţi pe an”, a adăugat Andrei Oltean.

Producţia în serie a acestui tractor va începe în aprilie 2019, iar conducerea IRUM Reghin estimează că în primul an vor fi produse şi vândute 200 de tractoare, în 2020 va fi depăşit pragul de 300 de tractoare, iar în 2021 vor urma alte 500 de tractoare Tagro.

Articol preluat din Truck&Van, citește toată știrea

08/10/201808/10/2018

Referendum cu executare

România a respins sec la sfârșitul săptămânii trecute refrendumul pentru amendarea unui articol din constituție, cetățenii cu drept de vot au considerat că problema nu e atât de mare încât să merite schimbarea și l-au boicotat masiv. Calculul politic aplicat pe modelul unei țări pe care inițiatorii o credeau încremenite în feudalism a fost greșit, românii le-au întors spatele celor care amenințau în piața publică cu excomunicarea și arderea pe rug. Creștinii nu s-au simțit amenințați și i-au tratat cu indiferență.

Cu o participare de 20,4% consultarea populară nu a atins pragul de 30% pentru a fi validată. Ratarea minimei condiții necesare de la care voturile afirmative sau negative încep să fie numărate înseamnă că răspunsul la întrebarea pusă nu rezolvă nici una dintre adevăratele probleme ale unei țării răvășită de corupție, scandaluri și sărăcie. Mai înseamnă că este de discutat despre legitimitatea celor care pun întrebarea, despre modul și momentul în care au pus-o, despre cine are de câștigat de pe urma rezultatelor obținute. Invalidarea referendumului arată cu subiect și predicat că a propus o falsă problemă și că electoratul a înțeles asta.

„Probabil jumătate din cei care nu s-au dus la vot au fost bine informați dar au ales să nu participe la vot. […] Cealaltă jumătate nu s-a dus pentru că nu votează în general” este părerea unui activist din social-media de limbă română, împărtășită de majoritatea comentatorilor.

Privit ca un test electoral la jumătatea legislaturii referendumul de la sfârșitul săptămânii trecute indică decuplarea guvernării de la realitatea românească și pune sub semnul întrebării legitimitatea parcursului politic al partidelor de la putere, PSD+ALDE+UDMR, pentru următorii doi ani. Pe cai mari la începutul unui mandat obținut după un plebiscit în care a câștigat prin neprezentarea adversarului, coaliția de la guvernare pierde pe mâna ei campanie după campanie în lupta cu propriile baze și se prăbușește în sondaje.

România a trăit în ultimul timp o avalanșă de proteste împotriva corupției. Și exact astăzi, liderul partidului de guvernământ, are de răspuns în fața judecătorilor într-unul dintre multele dosare penale pe care le are. Vor să facă acest referendum ca să poată merge în Europa cu un discurs emoțional și populist. Vor să spună: ‘Cum să intrăm la pușcărie dacă pe noi ne iubește lumea?’.

Principalul partid de opoziție, ca număr de scaune ocupate în parlament, PNL, are de răspuns în fața propriului electorat despre ambiguitatea situării liderilor săi vis-a-vis de poziția pe care au avut-o față de legitimarea întrebării care a făcut subiectul evenimentului de la sfârșitul săptămânii trecute. Suplimentar vor fi nevoiți să explice omologilor din comunitatea europeană cum se împacă liberalismul românesc cu amestecul statului în viața privată.

Biserica ortodoxă nu a avut de ales și a intrat în joc, pentru a plăti subvenționarea continuă pe de o parte și din motive doctrinare pe de alta, preoții au fost principalii agenți electorali ai campaniei. Dar biserica ortodoxă a participat activ la un joc care nu era al ei, cu regulile stabilite de alții chiar dacă a oferit tot sprijinul la momentul strângerii celor 3 milioane de semnături necesare inițiativei cetățenești pentru modificarea constituției. Dar inițiativa a fost una iar organizarea, momentul ales și obiectivele secundare de atins cu acest referendum a fost alta iar clerul nu s-a mai simțit confortabil. A pierdut pe mâna acționarilor și probabil că nu va uita.

Rezultatele mai spun ceva, mașinăria de vot a social-democraților nu a funcționat, condamnarea șefului formațiunii pentru fraude electorale în trecut a atârnat ca o piatră de moară de gâtul partidului care nu a avut curajul să miște iar acesta este prețul pe care îl plătesc pentru un lider cu probleme. Adevăratele bătălii electorale abia urmează.

Majoritatea comentatorilor români fac eforturi să înțeleagă cine și ce a pierdut după episodul 6-7 octombrie 2018. Comentatorii dinafară consideră boicotul popular un câștig, suntem un câștig pentru ei iar noi la rândul nostru am confirmat încrederea vecinilor, aveau dubii. De data asta ne-au auzit pe noi iar românii chiar confirmă aluatul european.

foto: gettyimage

03/10/201803/10/2018

După Polonia și Ungaria, România este țara problemă a Uniunii

Au vrut aderarea după anul 2.000 ca să își vândă pe bani adevărați ceea ce privatizaseră fraudulos sau pe bani de nimic în anii ‘90. Acum, dacă nu prea mai e nimic de vândut, nu le mai convine să respecte regulile democratice ale lumii civilizate (cum ar fi prevenirea spălării banilor, independența procurorilor, rigorile cheltuirii banilor europeni). Îi deranjează libertatea cetățenilor, dreptul de a protesta, de a merge în tribunal pentru abuzuri și chiar cel de a scrie pe Facebook.

„Nu am venit să dau socoteală, am venit pentru că vă respect” s-a răstit la începutul intervenției sale Dăncilă în Parlamentul European astăzi și a citit un discurs îndreptat în totalitate către susținătorii din țară. Acuzele la adresa euro-parlamentarilor străini care „nu înțeleg problematica” sau „sunt dezinformați” nu au lipsit nici de data aceasta. Interpelările însă au fost precise, intervenienții au pus întrebări clare, arătau că sunt exact la curent cu cauzele tensiunilor permanente de la București. Au primit răspunsuri evazive sau alte întrebări. „Românii iubesc PSD-ul” a fost argumentul cu care prima-ministră a încercat să fie convingătoare.

De acum nu mai e un secret pentru nimeni, intențiile guvernării de la București sunt clare: decuplarea României de Uniunea Europeană a început în această zi, la Strasbourg. După Polonia și Ungaria, România este țara problemă a Uniunii. Am văzut în plenul de la Strasbourg un grup agresiv de politicieni care pretind că își apără țara. În fața a ce? Care țară? Țara pe care o apără apropiații lui Liviu Dragnea este cea în care un grup de borfași își consfințește prin lege dreptul de a fura.

Dăncilă a reprezentat în dezbaterea de la Strasbourg doar leadershipul politic de la Bucuresti, nu România în totalitatea ei, iar toate luările de poziție ale politicienilor europeni, absolut toate, au arătat cât de izolați sunt PSD si ALDE.

Krzysztof Hetman (europarlamentar polonez) : „Nu vă îngrijorează faptul că aveți un Guvern care se luptă cu cei care se luptă cu corupția ?”

„Legalizați corupția, ceea ce îi va face pe oameni să iasă în stradă. În loc să-i ascultați pe protestatari, ați trimis jandarmii să îi bată și să dea cu gaz lacrimogen. Cetățenii români nu cer decât libertate, nediscriminare și libertate de întrunire. Sunt foarte importante aceste libertăți civile. Trebuie să apărăm drepturile cetățenilor români și ale tuturor cetățenilor europeni”, i-a transmis Ska Keller premierului român Viorica Dăncilă.

Ce înțelege puterea din toată povestea? Ioan Mircea Pascu (PSD): „Dezbaterea privind statul drept a fost așteptată de români cu speranță, ei sperau ca UE să-i ajute să scape de sistemul odios expus aici de primul ministru”. Sistemul odios la care face referire euro-parlamentarul puterii este cel care pune bețe în roate albirii dosarelor penale cu care justiția deranjează demnitarii ultimului deceniu.

Mulți dintre euro-parlamentarii care au intervenit cu interpelări către Dăncilă și-au legat discursurile de referendumul care va avea loc la sfârșitul săptămânii iar asta crează o problemă suplimentară pentru noi. Eurodeputații europeni vor vota reezoluția referitoare la România și prin prisma convingerilor proprii despre tema pe care o propune guvernul prin rescrierea referendată a constituției, preocupare care nu se regăsește în niciuna dintre legislațiile europene.

Un vot pe problematica românească în Parlamentul European este așteptat abia în luna noiembrie, după referendum.

26/09/201826/09/2018

Serile de poezie de la Ilidia și Festivalul-concurs de literatură „Dr. Ion Țeicu”

Ilidia este o mică localitate din Caraș-Severin despre care nici Google Map nu știe mare lucru dar care strălucește pe harta Anului Centenar: găzduiește casa memorială Dr Ion Țeicu pe care Dimitrie Grama, unul dintre urmașii doctorului Țeicu, și-a propus să o restaureze și să o introducă în circuitul turistic cărășean.

Proiectul include continuarea manifestărilor culturale organizate aici, Serile de Poezie au ajuns deja la cea de a patra ediție, cu intenția perpetuării memoriei oamenilor locului, participanți marcanți la efortul comun care a avut ca rezultat Marea Unire de la 1918, printre care s-au numărat doctorul Țeicu, fratele său avocatul Cornel Țeicu și preotul Ion Covrig.

Mica localitate cărășeană a fost sâmbăta trecută gazda culturii literare pentru a patra oară consecutiv, evenimentul organizat de Asociația ”Ilidia Historical Village” și Protopopiatul greco catolic Oravița desfășurându-se în casa memorială Dr. Ion Țeicu. Amfitrionii manifestării au fost dr. Dimitrie Grama (descendent al familiei dr. Ion Țeicu, proprietarul casei memoriale) și poetul Nicolae Pătruț.

Printre laureații de anul acesta ai festivalului s-a numărat și colega noastră Marina Dirul, poeta dintre Prut și Nistru, venită din Barcelona până la Ilidia, în vecinătatea Oraviței.

Evenimentul aduce omagiul memoriei personalităților locale ce s-au implicat activ în săvârșirea actului unirii.

Preotul greco-catolic Ion Covrig și doctorul Ion Țeicu, personalități importante ale Ilidiei, în anul 1918 au primit acreditările comunității locale pentru a se alătura delegației bănățene în scopul reprezentării dorințelor de unitate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Preotul Ion Covrig a fost inițiator al mișcării de reîntregire a României Mari cauză pentru care în 1913 a fost deschis un proces politic împotriva lui iar în 1916 a fost încarcerat la Sopron (Ungaria).

La 1 decembrie 1918 este numit comandant al gărzii naționale din zona Oravița iar în 1929 a fost decorat cu ”Coroana României” în grad de ofițer, Meritul Cultural pentru Biserică clasa II și Medalia ”Ferdinand”. Profesorul și doctorul Ion Țeicu supranumit de către întreaga comunitate ”medicul săracilor” datorită implicării active și neobosite în ajutorarea celor mulți și necăjiți, aderant și promotor al ideii de unitate a tuturor românilor își va continua activitatea profesională și politică după 1918. Ca semn de apreciere și recunoaștere a implicării sale în împlinirea visului secular, după 1926 (când se înființează județul Căraș cu capitala la Oravița) el va fi numit prefect al acestui nou înființat județ.

Asociația ”Ilidia Historical Village” este înființată în anul 2013 și are drept scop promovarea culturii și salvarea patrimoniului local (istoric, natural și construit) unul dintre dezideratele asociației fiind reclasificarea satului dorindu-se atrbuirea clasificării de sit rural protejat sau ansamblu rural istoric.
Evenimentul organizat de către Protopopiatul Greco-Catolic Oravița, Asociația ” Ilidia Historical Village” și poetul Nicolae Pătruț este privat, anul acesta ajungând la a patra ediție consecutivă.

Juriul compus din Ioan Pavel Azap, Nicolae Pătruț, Ion Oprișor, Costel Stancu și Dumitru Oprișor, a acordat premii și diplome astfel:

Marele premiu ”dr. Ion Țeicu”, la poezie – Any Drăgoianu, Țânțăreni, Gorj
Premiul I – Dan Gârlea, Timișoara
Premiul II – Paloma Catina, Timișoara
Premiul III – Angi Melania Cristea, Craiova

Premii speciale poezie și reportaj literar ”Ilidia 100”:

Constantina Dumitrescu, Urzicuța, Dolj
Magda Hărăbor, Brașov
Ioan Mărginean, Tg. Mureș
Violeta Țibuleac și Andra Mihăilescu, Suceava

Marele premiu ”Ilie Catina”, pentru reportaj literar

Marina Dirul, Criuleni, Republica Moldova

Marele premiu ”Pr. Ion Covrig”, pentru poveste adevărată despre Marea Unire

Adrian Nicolae Popescu, Rădăuți, Suceava.

04/08/201804/08/2018

Măscăriciul nu e niciodată ucis cu pietre.

Indiferent de unde privești, dinafară sau din țară, o hăhăială permanentă pare instaurată de mai bine de jumătate de an, o atmosferă amărui-zglobie generată de disperarea unora și aroganța altora, dincolo de care se petrec lucruri care ne scapă.

De ceva vreme încoace, în România se petrece un fenomen ciudat la nivelul scenei politico-sociale: se consumă energii imense în bășcălia pe seama declarațiilor stupide ale demnitarilor, dar nu prea se mai discută fondul problemelor. Altfel spus, nu se mai vede pădurea din cauza copacilor; la umbra unor agramatisme, premierul Dăncilă, dar nu doar ea, poate plasa relaxată acte și decizii majore, care trec neobservate. Voită sau nu, o excelentă strategie de imagine.

Dăncilă nu e primul asemenea caz. Cititorii mai copți își mai amintesc, poate, de premierul Vodcăroiu.

Adus în 1992 la cîrma guvernului din postura de anonim politic, fost șefuleț prin economia comunistă, Nicolae Văcăroiu era genul de personaj insipid, care nu îți oferea nimic de care să te agăți critic. Situația s-a ”remediat” rapid: cu prilejul unui tîrg la Romexpo, Văcăroiu face greșeala să bea un păhărel de vodcă autohtonă în prezența presei. Imediat i s-a creat imaginea de drojdier, mai ales că îl ajuta zdravăn și fizionomia.

Publicații precum ”Cațavencu” ori ”Ziua” (prin genialul caricaturist Ion Barbu) și-au făcut ani de zile un obiectiv din a-l denunța permanent pe bețivul din fruntea guvernului care ia decizii majore numai după ce se trotilează zdravăn și bagă țara-n gard. Pe cale de consecință, era unanimă impresia că Văcăroiu va avea o carieră ultrascurtă în guvern și în politică, în general. Pînă și marele Coposu profețea o căderea a cabinetului în maxim trei luni.

Efectul a fost contrar: într-o epocă în care România a traversat o criză economică majoră, în care se pompau bani de la buget în găurile negre care erau întreprinderile-mamut neproductive, se parazita economia de stat, se mima reforma, sistemul bancar era pus la pămînt prin credite neperformante, iar inflația era cumplită, Văcăroiu făcea figură de personaj mai degrabă simpatic. Chefliul care nu înțelege nimic, dar care nu se dă în lături de la una mică în timpul programului, cam la fel ca restul românilor. În jurul său, miniștrii se schimbau pe bandă rulantă (6 miniștri la Cultură, 5 la Comunicații, 4 la Comerț, 3 la Justiție șamd) dar el rezista, netulburat.

Guvernarea sa a fost un dezastru, soldat cu pierderea alegerilor din 1996, dar Văcăroiu a rezistat tot mandatul și a reușit chiar să-și continue cariera politică de mare succes: a fost două mandate președinte al Senatului, a ajuns chiar președinte interimar al României și și-a încheiat traseul glorios ca șef al Curții de Conturi timp de aproape un deceniu.

Drojdierul lăsase în urmă, fluierînd, politicieni infinit mai bine cotați.

Adevărul e că Văcăroiu nu era bețiv, s-a confirmat de-a lungul timpului din nenumărate surse.

Și un alt adevăr dramatic era că imaginea de bețiv nostim, care produce, electoral, dispreț sau rîsete, dar nu ură, îi servise de minune. A recunoscut-o, după mulți ani, inclusiv fostul șef al ”Cațavencilor”, Mircea Dinescu, într-un interviu în care relata cum s-a întors campania publicației sale, fără să vrea, în favoarea premierului fedesenist.

Azi, locul ”bețivului” Vodcăroiu e luat de ”proasta” de Dăncilă.

Despre activitatea concretă a prim-ministrului aproape că nu se mai vorbește, doar despre gafele ei.

Nu știm nimic despre scopul vizitelor sale în străinătate, pentru că presa relatează doar despre confuzia Pristina-Podgorica etc. A trebuit, recent, să citesc presa muntenegreană cu google translate ca să aflu că la dicuțiile cu oficialii de acolo o temă majoră a fost magistrala energetică România-Serbia-Muntenegru-Italia, pentru că la noi, în afara de gafa sus numită, nu se pomenea altceva. Din vizita în Macedonia am aflat doar că a gafat cu ”cetățenii macedoni”.

Aceeași situație se regăsește și în cazul celorlalte vizite externe ale lui Dăncilă, derulate cel mai adesea, interesant de remarcat, în zona răsăriteană a Europei (Bulgaria, Croația, Moldova, Ucraina, Polonia, Macedonia, Muntenegru, Lituania și Estonia etc), de parcă s-ar pregăti să devină jucător regional. Ori, poate, are misiunea de a lega anumite ”fire”. Greu de spus, tocmai pentru că ne lipsesc relatările.

Presa descrie pe larg, cu maximă savoare, gafele cu imunoglobina, 20-20, irigații/inundații, majorările de prețuri care s-au diminuat, reducerea democrației, autiștii care dezinformează UE, Ziua Imnului etc.

Pe măsură ce iau amploare miștourile la adresa premierului, însă, scad dramatic informațiile despre actele concrete ale guvernului.

Și, trebuie spus, un guvern face multe.

Nu e vorba doar de Viorica Dăncilă aici.

Devine o practică de zi cu zi vînarea și ultramediatizarea gafelor comise și de alți demnitari.

Petre Daea, ministrul Agriculturii, ar trebui ținut non-stop în priză în scandalul pestei porcine care răvășește România, dar se vorbește mai mult de metafora neinspirată cu Auschwitzul.

Mihai Fifor e criticat pentru gafa cu rachetele balistice cînd ar trebui să dea socoteală publică pentru cumpărăturile pe bandă rulantă de armament, de parcă România și-a propus să devină campioana UE în domeniu. În plus, ministrul trage sfori să poată accelera și mai tare achizițiile, vezi solicitarea preluării la minister a companiilor de armament, aflate acum la Economie.

La fel sunt luați în tărbacă zdravănă miniștrii Valentin Popa, Grațiela Gavrilescu, Carmen Dan, Ioana Bran, Orlando Teodorovici, Olguța Vasilescu ori Lucian Șova, pentru gafe în exprimare în diverse discursuri, interviuri, postări pe Facebook etc.

Pe bună dreptate, nu-i vorbă.

Mult prea adesea, însă, lipsesc criticile de substanță, nu pentru vorbe, ci pentru acte și decizii majore care reușesc, cum spuneam, să se strecoare tot mai des neobservate, la adăpostul discuțiilor sterile despre ultima barbarie gramaticală a cine știe cărui demnitar.

Ca și ”bețivul” Văcăroiu, obținînd eticheta de ”proastă”, Viorica Dăncilă marchează o performanță de imagine: în loc să contabilizeze furie, ură – politic vorbind -, ea contabilizează miștocăreală, glumițe, can-can și scapă, implicit, de analizele cu adevărat serioase.

Măscăriciul nu e niciodată ucis cu pietre.

Gafele Vioricăi Dăncilă încep să dea de bănuit tocmai pentru că sunt exagerat de multe.

Ai zice că strategii din umbră au descoperit, după o primă serie de gafe autentice, marele avantaj al creării lor deliberate. De acum, orice decizie guvernamentală poate fi lesne îngropată doar punînd-o pe Dăncilă să încurce vreun oraș ori să stîlcească vreu cuvînt. Toată lumea se va duce după fentă.

Chiar și dacă nu avem de a face cu o strategie, primul-ministru tot beneficiar se cheamă că e.

Ar trebui discutat la modul cel mai serios despre consecințele inundațiilor, despre cum stăm cu pregătirile pentru preluarea șefiei CE, anul viitor, de ce BMW și Mercedes preferă să investească miliarde în Ungaria și ocolesc România, ce se ascunde în spatele alocării prin OUG a unui miliard de euro pentru ”obiective culturale”, în absența unor minime informații, ce se preconizează cu Roșia Montana ori cu gazele din Marea Neagră, de ce pe piața muncii de la noi se aduc lucrători din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda, în ce stadiu mai e povestea cu ambasada la Ierusalim, ce va face agricultura după ce vom sacrifica un milion de porci pe altarul pestei porcine, cum rămîne cu fondul suveran de investiții ori cu pilonul doi de pensii, cînd se va reduce efectiv TVA, dacă vom avea rectificare de buget negativă ori pozitivă, adevărul despre amnistia fiscală, cînd se va rezolva problema urșilor și a mistreților în exces și tot așa.

Bogdan Tiberiu Iacob