Măscăriciul nu e niciodată ucis cu pietre.

Măscăriciul nu e niciodată ucis cu pietre.

Trimite și altora
  • 12
    Shares

Indiferent de unde privești, dinafară sau din țară, o hăhăială permanentă pare instaurată de mai bine de jumătate de an, o atmosferă amărui-zglobie generată de disperarea unora și aroganța altora, dincolo de care se petrec lucruri care ne scapă.

De ceva vreme încoace, în România se petrece un fenomen ciudat la nivelul scenei politico-sociale: se consumă energii imense în bășcălia pe seama declarațiilor stupide ale demnitarilor, dar nu prea se mai discută fondul problemelor. Altfel spus, nu se mai vede pădurea din cauza copacilor; la umbra unor agramatisme, premierul Dăncilă, dar nu doar ea, poate plasa relaxată acte și decizii majore, care trec neobservate. Voită sau nu, o excelentă strategie de imagine.

Dăncilă nu e primul asemenea caz. Cititorii mai copți își mai amintesc, poate, de premierul Vodcăroiu.

Adus în 1992 la cîrma guvernului din postura de anonim politic, fost șefuleț prin economia comunistă, Nicolae Văcăroiu era genul de personaj insipid, care nu îți oferea nimic de care să te agăți critic. Situația s-a ”remediat” rapid: cu prilejul unui tîrg la Romexpo, Văcăroiu face greșeala să bea un păhărel de vodcă autohtonă în prezența presei. Imediat i s-a creat imaginea de drojdier, mai ales că îl ajuta zdravăn și fizionomia.

Publicații precum ”Cațavencu” ori ”Ziua” (prin genialul caricaturist Ion Barbu) și-au făcut ani de zile un obiectiv din a-l denunța permanent pe bețivul din fruntea guvernului care ia decizii majore numai după ce se trotilează zdravăn și bagă țara-n gard. Pe cale de consecință, era unanimă impresia că Văcăroiu va avea o carieră ultrascurtă în guvern și în politică, în general. Pînă și marele Coposu profețea o căderea a cabinetului în maxim trei luni.

Efectul a fost contrar: într-o epocă în care România a traversat o criză economică majoră, în care se pompau bani de la buget în găurile negre care erau întreprinderile-mamut neproductive, se parazita economia de stat, se mima reforma, sistemul bancar era pus la pămînt prin credite neperformante, iar inflația era cumplită, Văcăroiu făcea figură de personaj mai degrabă simpatic. Chefliul care nu înțelege nimic, dar care nu se dă în lături de la una mică în timpul programului, cam la fel ca restul românilor. În jurul său, miniștrii se schimbau pe bandă rulantă (6 miniștri la Cultură, 5 la Comunicații, 4 la Comerț, 3 la Justiție șamd) dar el rezista, netulburat.

Guvernarea sa a fost un dezastru, soldat cu pierderea alegerilor din 1996, dar Văcăroiu a rezistat tot mandatul și a reușit chiar să-și continue cariera politică de mare succes: a fost două mandate președinte al Senatului, a ajuns chiar președinte interimar al României și și-a încheiat traseul glorios ca șef al Curții de Conturi timp de aproape un deceniu.

Drojdierul lăsase în urmă, fluierînd, politicieni infinit mai bine cotați.

Adevărul e că Văcăroiu nu era bețiv, s-a confirmat de-a lungul timpului din nenumărate surse.

Și un alt adevăr dramatic era că imaginea de bețiv nostim, care produce, electoral, dispreț sau rîsete, dar nu ură, îi servise de minune. A recunoscut-o, după mulți ani, inclusiv fostul șef al ”Cațavencilor”, Mircea Dinescu, într-un interviu în care relata cum s-a întors campania publicației sale, fără să vrea, în favoarea premierului fedesenist.

Azi, locul ”bețivului” Vodcăroiu e luat de ”proasta” de Dăncilă.

Despre activitatea concretă a prim-ministrului aproape că nu se mai vorbește, doar despre gafele ei.

Nu știm nimic despre scopul vizitelor sale în străinătate, pentru că presa relatează doar despre confuzia Pristina-Podgorica etc. A trebuit, recent, să citesc presa muntenegreană cu google translate ca să aflu că la dicuțiile cu oficialii de acolo o temă majoră a fost magistrala energetică România-Serbia-Muntenegru-Italia, pentru că la noi, în afara de gafa sus numită, nu se pomenea altceva. Din vizita în Macedonia am aflat doar că a gafat cu ”cetățenii macedoni”.

Aceeași situație se regăsește și în cazul celorlalte vizite externe ale lui Dăncilă, derulate cel mai adesea, interesant de remarcat, în zona răsăriteană a Europei (Bulgaria, Croația, Moldova, Ucraina, Polonia, Macedonia, Muntenegru, Lituania și Estonia etc), de parcă s-ar pregăti să devină jucător regional. Ori, poate, are misiunea de a lega anumite ”fire”. Greu de spus, tocmai pentru că ne lipsesc relatările.

Presa descrie pe larg, cu maximă savoare, gafele cu imunoglobina, 20-20, irigații/inundații, majorările de prețuri care s-au diminuat, reducerea democrației, autiștii care dezinformează UE, Ziua Imnului etc.

Pe măsură ce iau amploare miștourile la adresa premierului, însă, scad dramatic informațiile despre actele concrete ale guvernului.

Și, trebuie spus, un guvern face multe.

Nu e vorba doar de Viorica Dăncilă aici.

Devine o practică de zi cu zi vînarea și ultramediatizarea gafelor comise și de alți demnitari.

Petre Daea, ministrul Agriculturii, ar trebui ținut non-stop în priză în scandalul pestei porcine care răvășește România, dar se vorbește mai mult de metafora neinspirată cu Auschwitzul.

Mihai Fifor e criticat pentru gafa cu rachetele balistice cînd ar trebui să dea socoteală publică pentru cumpărăturile pe bandă rulantă de armament, de parcă România și-a propus să devină campioana UE în domeniu. În plus, ministrul trage sfori să poată accelera și mai tare achizițiile, vezi solicitarea preluării la minister a companiilor de armament, aflate acum la Economie.

La fel sunt luați în tărbacă zdravănă miniștrii Valentin Popa, Grațiela Gavrilescu, Carmen Dan, Ioana Bran, Orlando Teodorovici, Olguța Vasilescu ori Lucian Șova, pentru gafe în exprimare în diverse discursuri, interviuri, postări pe Facebook etc.

Pe bună dreptate, nu-i vorbă.

Mult prea adesea, însă, lipsesc criticile de substanță, nu pentru vorbe, ci pentru acte și decizii majore care reușesc, cum spuneam, să se strecoare tot mai des neobservate, la adăpostul discuțiilor sterile despre ultima barbarie gramaticală a cine știe cărui demnitar.

Ca și ”bețivul” Văcăroiu, obținînd eticheta de ”proastă”, Viorica Dăncilă marchează o performanță de imagine: în loc să contabilizeze furie, ură – politic vorbind -, ea contabilizează miștocăreală, glumițe, can-can și scapă, implicit, de analizele cu adevărat serioase.

Măscăriciul nu e niciodată ucis cu pietre.

Gafele Vioricăi Dăncilă încep să dea de bănuit tocmai pentru că sunt exagerat de multe.

Ai zice că strategii din umbră au descoperit, după o primă serie de gafe autentice, marele avantaj al creării lor deliberate. De acum, orice decizie guvernamentală poate fi lesne îngropată doar punînd-o pe Dăncilă să încurce vreun oraș ori să stîlcească vreu cuvînt. Toată lumea se va duce după fentă.

Chiar și dacă nu avem de a face cu o strategie, primul-ministru tot beneficiar se cheamă că e.

Ar trebui discutat la modul cel mai serios despre consecințele inundațiilor, despre cum stăm cu pregătirile pentru preluarea șefiei CE, anul viitor, de ce BMW și Mercedes preferă să investească miliarde în Ungaria și ocolesc România, ce se ascunde în spatele alocării prin OUG a unui miliard de euro pentru ”obiective culturale”, în absența unor minime informații, ce se preconizează cu Roșia Montana ori cu gazele din Marea Neagră, de ce pe piața muncii de la noi se aduc lucrători din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda, în ce stadiu mai e povestea cu ambasada la Ierusalim, ce va face agricultura după ce vom sacrifica un milion de porci pe altarul pestei porcine, cum rămîne cu fondul suveran de investiții ori cu pilonul doi de pensii, cînd se va reduce efectiv TVA, dacă vom avea rectificare de buget negativă ori pozitivă, adevărul despre amnistia fiscală, cînd se va rezolva problema urșilor și a mistreților în exces și tot așa.

Bogdan Tiberiu Iacob

  • 12
    Shares