Sunt multe motivele pentru care am decis să am copii mai târziu decât majoritatea dintre prietenii mei. În mare parte a fost pentru că mă încântă singurătatea, independența și libertatea. Întotdeauna mi-au plăcut copii, asta îmi e clar. Dar simțeam că atunci când voi avea un copil, nu mai era nimic de făcut. Știam că îi voi da totul copilului meu iar gândul ăsta era teribil.
Când în sfârșit am avut-o pe fiica mea, am pierdut toate lucrurile astea de care mă temeam și unele în plus. A fost înfricoșător.
Mi-am pierdut corpul. Rutina de exerciții la care țineam s-a dus pe apa sâmbetei după ce am născut. Nașterea mi-a devastat corpul. Mă simțeam terminată fizic și fără energie în fiecare zi. S-a întâmplat același lucru cu dieta. Am luat în greutate. Am avut nevoie de trei sau patru ani să-mi recuperez echilibrul.
Mi-am pierdut odihna. Între a sta trează toată noaptea, dificultatea de a învăța să alăptez și, în plus de a continua să am grijă de fiul perechii mele, m-am convertit într-o mama zombi despre care glumește lumea.
Am pierdut singurătatea. Aproape m-am prăbușit în fața presiunii de a fi o sursă umană de mâncare, serviciu de taxi, infirmieră, femeie de serviciu, bucătăreasă, prietenă de joacă, mamă, mamă vitregă și soție. Nu aveam timp pentru mine. Niciodată.
Mi-am pierdut stilul. Era un timp când purtam îmbrăcăminte modernă și blugi mișto cu vestă de piele. După ce am avut-o pe fiica mea toate erau pantaloni de pijama, cămășiXXL (furate din dulapul soțului meu) și tricouri elastice de yoga. Dacă părea pe jumătate decent sau comod era ok.
Istoria mea nu e unică, nici măcar dificilă comparând-o cu ale altor femei din lume. Dar asta e. În lumea mea am pierdut comoditățile vechiului stil de viață. Si am plâns după ele.
Pe de altă parte e cealaltă față a monedei. Pe măsură ce au trecut anii, mi-am dat seama că am câștigat trăiri care au venit să compenseze toate aceste pierderi. Au fost lucruri interesante care nu ar fi apărut altfel niciodată.
Am câștigat în generozitate. Stilul meu de viață lejer a lăsat loc unui nou capitol. Nu mai era loc pentru egoism. Viața deja nu se mai putea limita la mine. Am învățat să dau, să fac sacrificii, să las în urmă părți din mine de care nu mai aveam nevoie. Fiica mea nu avea nimic în comun cu persoana care eram. A trebuit să mă adaptez, să evoluționez, să cedez.
Am câștigat în responsabilitate. Să ai în mâinile tale comoara vieții și să încerci să nu o rupi e o experiență care îți ridică părul pe mâini. Să alimentezi, să îmbraci și să ții în brațe un pui de om care nu ar putea supraviețui fără tine nu e o glumă. Totul îți cade pe umeri. Totul e dezastruos, înfricoșător, exasperant și, la final, reconfortant. Am descoperit că ce făceam era să încerc să mențin pe cineva în viață.
Am câștigat în umilitate. Înveți să râzi de tine însuți când ieși din casă cu vomitătura pe cămașă, caca între degete, lapte pe sfârcuri și păr pe tot corpul. (da, e așa). Este dezagreabil să fii mamă. Dar ce poți face decât să lași vanitatea la o parte și să accepți că nu mai ești organizată, nu mai ești perfectă și nici măcar nu mai ești curată.
Am câștigat pe cineva care mă iubește doar pentru că sunt vie. Am primit mai mult decât o fetiță pe care am purtat-o în pântec nouă luni. Am câștigat o persoană cu ochi mari, strălucitori și curioși, gropițe în obraji când surâde și un râs îngeresc care topește auzul și inima. Am câștigat un prieten care privește tot ce fac și ascultă tot ce spun. Sunt adevărul ei absolut. Sunt atât locul moale în care să cadă cât și manualul de instrucțiuni pentru a nu cădea.
Am câștigat maternitatea. Și mulțumesc pentru ea.
Articol original tradus pentru RoBarna de Livia Velicu