S-au terminat vacanțele, s-au terminat voiajele, descoperirile și aventurile. Înapoi la serviciu, studii sau șomajul cu agitația caracteristică. Revine rutina cotidiană, împrejurimile cunoscute, spațiile domestice, mecanica monotonă a obiceiurilor personale, cafeaua cu lapte și îndulcitor, amicii de vineri, serialele pe internet, cura de slăbire, clasele de yoga și cursurile de engleză.
Priviți partea bună: de fapt dinamica asta ne convine. O iubim, chiar dacă ne este greu să o recunoaștem, pentru că, așa cum spune Ted Demme în Beautiful Girls, roller coaster-ul promite furnicături în stomac însă rutina poate fi o alegere minunată.
Portul pe care îl cunoști e un refugiu, apropierea relaxează ca o supă caldă, monotonia este o stare de grație. A trăi este de asemenea asta, peste toate celelalte este asta, pentru că doar monotonia permite extraordinarului să existe, îl definește și îl crează.
Trebuie să amintesc că noul induce o stare de exaltare dar stabilitatea ne captivează? După valurile de adrenalină estivale am uitat oare plăcerea lucrurilor repetitive și previzibile? Plăcerea de a asculta „piesa aia”, asculta „acea voce”, reciti „poemul acela”, jumătatea de oră de moțăială furată la jumătatea zilei.
Haideți, nu-mi spuneți că după ce ați mîncat friptură la micul dejun, friptură la prânz și friptură la cină nu vă arde gura după o fasole de joi? o salată de vinete la pachet după legiunea de hamburgheri cu cartofi cu care ne-am agresat dieta toată vara?
Oricum ar fi niciodată nu ne vom mai întoarce să ne îmbăiem în același râu. Sau, dacă vreți, niciodată același vin nu o să aibă mereu același gust. Pentru că în realitate nici vinul nu este același și nici noi nu suntem la fel.
Haide, cântă-mi din nou, Sam!