- Vineri s-a desfășurat în Barcelona un plen pentru investitura în funcția de președinte al guvernului Catalan a lui Jordi Turull, fost consilier purtător de cuvânt al anteriorului guvern Puigdemont.
În sistemul Catalan președintele este ales de majoritatea parlamentară rezultată din alegeri, la propunerea președintelui camerei instalat de aceeași majoritate și nu direct, în urma votului popular. Cu o zi înainte ca Jordi Turull să fie citat în fața judecătorului Pablo Llarena deputatul a fost propus președinte al Generalității Catalane și și-a prezentat programul în plenul parlamentului de la Barcelona.
Se speculează că ar fi fost o ședință convocată oarecum forțat, cu intenția de a-l pune pe judecătorul Pablo Llarena în situația de a-l trimite la închisoare pe președintele ales al Catalunyei. Nu a fost cazul, Turull nu a obținut cele 68 de voturi necesare pentru alegerea într-un singur tur ca urmare a absenței celor doi deputați aleși care nu se află în Spania, Carles Puigdemont și Toni Comín, dar mai ales din pricina surprinzătoarei abțineri a celor patru parlamentari de extremă stângă ai CUP.
Dealtfel a doua zi, sâmbătă, a fost trimis după gratii acuzat de militanță împotriva orânduirii constituționale. Numărul celor arestați este astăzi de 25 iar al celor procesați pentru delicte asociate procesului independentist catalan trece de 600.
Este dificil de înțeles postura celor de la CUP la votul de investitură de vineri, în condițiile în care ei se definesc ca un partid antisistem și republican, fără mare anvergură este adevărat, trebuind să se mulțumească cu un număr infim de scaune în parlamentul Catalan, patru (anecdotic este de observat că se văd nevoiți să compună un grup parlamentar împreună cu cei câțiva pe care Partidul Popular, la putere în Spania dar insignifiant în unele autonomii, reușește cu mari eforturi să îi obțină în Barcelona). Nu se înțelege postura celor de la CUP tocmai pentru că ar fi fost un prilej de aur pentru ei să îl pună pe judecătorul Llarena în situația delicată de a trimite la închisoare un președinte votat.
Astfel că astăzi suntem din nou în situația în care eram în luna decembrie, fără parlament integral constituit și sub efectele intervenției guvernului de la Madrid în baza articolului 155. Numai că ceasul ticăie. Dacă până la 7 Aprilie nu se alege un președinte, se repetă alegerile iar Catalunya rămâne sub control central, cu conturile intervenite și tot alaiul de neajunsuri pe care acest lucru le provoacă cine știe până când. Este motivul pentru care săptămânile care urmează sunt importante, pe de o parte se apropie sezonul în care motoarele economiei catalane duduie și au nevoie de predictibilitate iar pe de altă parte rezervele de răbdare ale partizanilor republicii sunt pe roșu.
Plenul de investitură de vineri nu a dus la votarea unui președinte pentru generalitatea catalană, Jordi Turull nu a putut obține numărul de voturi necesare iar sâmbătă candidatul nu a mai putut fi prezent pentru o a doua sesiune. În schimb am avut ocazia să ascultăm declarațiile politice în for parlamentar al partidelor iar nuanțele desprinse nu sunt puține. Dincolo de evidenta fractură între partizanii secesionismului și cei care se opun ideii, aproximativ 2 din 7 cetățeni ai Catalunyei nu au avut drept de vot, pe imigranți nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu să se abțină.
Singura referință globală și inclusivă, am ascultat-o în discursul reprezentantului ERC, Sergi Sabrià, doar pentru ei se pare că existăm. Din partea lui Xavier García Albiol, Partidul Popular, nu aveam așteptări știam deja la ce să ne așteptăm după declarațiile belicoase împotriva tuturor imigranților pe care i-ar fi expulzat din Spania, din Europa, de pe planetă dacă ar fi putut în perioada în care era primar în Badalona; nu ne-a înșelat așteptările, în fond e cel mai pricăjit din clasă dar are frați mai mari care îi poartă de grijă.
Ne-am uitat cu interes către purtătoarea de cuvânt a Ciudadans, câștigătorul aritmetic al alegerilor din Decembrie. Ines Arrimadas își revendică atenția după ce partidul a devenit unul important în Catalunya ca număr de voturi obținute. Domnia sa a certat pe toată lumea; avea aerul că îi este dificil de acceptat că respirăm cumva același spațiu dar face eforturi; cumva de ochii lumii de la Bruxelles (mă refer la Comunitatea Europeană). Pare că doamna de la Ciutadans are o problemă cu toată lumea care nu e de la Ciutadans nu doar cu noi, ăștia care nu am avut drept de vot. Și nu are nici o reținere să o manifeste public iar asta este de apreciat, măcar știm cum stăm.
Are un discurs care prinde în piața de fructe din Nou Barris, care ridică ovații în mercatul din Badia del Valles, Santa Coloma de Grammenet sau Via Alexandra din Sabadell, pentru un public nutrit constant de soap-opera tv tradițională care împarte oamenii în răi sau buni într-un interval orar determinat. Numai că, dacă evaluarea mea e corectă, sunt exact zonele „imigrate” de defunctul Franco pe plaiurile astea, zonele unde bunicile spun că merg la vară „acasă”, în Andalucia, se simt și acum imigrante. Măcar ele, bunicuțele au avut drept de vot și au votat.
Pe domnul Iceta nu poți să nu îl iubești transpartinic, indiferent că ești votant socialist sau nu, discursul domniei sale este întotdeauna o poezie și arată clasa de om politic trecut prin ciur și prin dârmon. Dacă nu ești simpatizant al Partidului Socialist Spaniol nu te va convinge niciodată dar nu contează, diatribele sale sunt delicioase chiar dacă, în ceea ce ne privește, goale de conținut.
Românii microbiști, avem o vorbă, „Chibițul trebuie doar să știe să tacă și să nu îi pută picioarele”, asta cu tăcutul nu prea ne iese.