Dragul meu,
Să nu crezi că faptul că eu ți-am scris prima este pentru mine mai puțin surprinzător decât pentru tine. Surpriza este la fel de mare și pentru mine.
Desigur că e puțin probabil să ai multe lucruri în comun cu oamenii de pe facebook. Țara noastră e mare și are mulți locuitori, atât în ea, cât și în afara ei. De aceea, eu am nevoie de ambele categorii enunțate: cei dinăuntru îmi ostoiesc doruri, cei din afară sunt frații mei. Suntem un pumn de oameni aruncați în afara spațiului lor, așa cum, probabil, vor fi fost primii oameni care au îndrăznit să plece din cuibul lor african și au purces la cucerirea spațiului. Și a timpului. Și a lingvisticii.
Eu caut români din aceștia, îi caut și când dau de ei îi bat la cap să îmi scrie o scrisoare. Sunt fascinată de scrisori. Dacă aș găsi o editură curajoasă, aș publica volumul în facsimil, lăsând scrisorile scrise de mână. Sau bătute la mașină și corectate apoi cu pixul. Ca pe vremuri. Ar fi o colecție nu doar de cuvinte ale acestor oameni, ci și de encefalograme, știut fiind faptul că scrisul de mână este, de fapt, exact reflectarea lumii și a auto-personajului în creier.
Să îmi spui și mie cum ai plecat și de ce și ce căutai și ce ai găsit, cum te-ai așezat într-un loc și într-o limbă, cum ai învățat de unde să cumperi pâine și ce fel de glume să spui, dacă mai pleci sau rămâi acolo unde ești, dacă ți-ai făcut cuib sau nu, ce ai luat cu tine din țară la plecare, ce duci cu tine când mai treci prin țară, cum vezi România de acolo, ce îi dorești, ce speri de la ea și de la tine?
– Cu cine vorbești românește, dacă mai vorbești? Citești în română? Ce? Pe cine? Ce exporți din România? Ce explici altora despre noi?
– Definește țara aia! Poți?
– Stai la mare? Sunt la fel mările lumii? Mie mi se par la fel, indiferent de culoare. Sunt ca cerul. La fel. Sau prea puțin altfel!
– Stai la munte? Cum miros munții care nu sunt ai tăi? Ce mai faci din tot ce făceai acasă? Ce mănânci? Ce ai vrea să mănânci dar ți-e greu să găsești?
Sau pur și simplu povestește-mi o chestie, un dor, o bucurie, o înțelepciune, o durere, o încântare, o fascinație. Nu toate plecările sunt dramatice. Și nu toate întoarcerile.
Te îmbrățișez!
Oana
Scrie-mi la correo electronico/mail: oana@robarna.com sau trimite-mi o poveste la redacție pe aici contact robarna
Super!
De ce să-ți scriu? 🙂
O idee grandioasa! Te admir, Oana, pentru ca vrei sa dai fete si voci la atatea fragmente dispersate prin lume ale sufletului romanesc, sa le aduni ca pe-un puzzle si sa vezi ce fata are la sfarsit…. Sper doar sa nu se axeze oamenii doar pe tristeti si suferinte, ci sa se poata detasa de rani si sa scrie mai mult de frumusetea vietii, pentru ca in tot noianul de calamitati, frumusetea consta in transformare, slefuire si lustruire. Nu suferim, ne finisam pentru a straluci. O aventura minunata iti doresc!