Cartea inceputurilor

Cartea inceputurilor

Trimite și altora

Începutul 1

Te-a fascinat! Poate cu exotismul prezenței lui, cu claia ai de păr prea negru pentru a fi doar brunet, cu trăsăturile alea de aprcă venea dedintr-o parte a lumii, care nici nu există pentru noi: japonez, sau sudamerican, sau orice altă stranie combinație. Poate cu statura lui de taur, fără a fi masiv, păstra forța și statura unui centaur, abil în mișcări.

oana ursacheDar cel mai mult și-a plăcut vocea lui și curgerea aia de limbă din care nu înțelegeai o iotă, care cânta glgâit ca o mandolină, nici măcar nu îți dădeai seama dacă vorbea despre vreme sau despre istoria mentalităților, îl ascultai fascinată și înțelegeai ce doreai tu, curgeau cuvintele alea în tine ca într-o clepsidră, le adunai și le puneai la păstrat, ca într-o colecție de timbre din țări străine.

Nu înțelegeai ce anume te emoționa la el. Tu aveai pruncii tăi. Viața ta în orășelul tău liniștit de la munte. Ieșiseși dintr-un carusel de tristeți și neîmpliniri și tăvălit prin depresii și abia îți recăpătaseși albia ta, reveniseși la matcă, așa, cu niște răni cât o gortă, dar liniștită și senină.


Românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?dolce telekomStai informat, tine legătura cu țara, romanește / Tv satelit oriunde în Europa /


El venise cu fiul lui.

Nu era foarte clar că întâlnirea aceea fusese o întâmplare și că trebuia doar să îți domolești bătăile accelerate ale inimii și să nu te îndrăgostești din nou? Not again? Îl priveai și cu fiecare frază ți se înmuiau genunchii, erai exact în acea perioadă strălucitoare a vieții tale, când corpului tău îi ieșeau aripi din fiecare por și când sunetul tocurilor pe asfalt îți confirmau la fiecare pas că ești prezentă și activă acolo, în viața ta mică. Dar uite cum creștea viața în jurul tău și îți trimitea un povestaș cu care să visezi și să te domolești.

Acesta este un inceput posibil la povestea ta. Pentru că aș fi putut incepe și altfel:

Începutul 2

Și ce dacă nu înțelegea nicio iotă din ceea ce îi spunea bărbatul acela altfel, atât de straniu încât nu îi putea fixa o geografie și o cultură, până și limba în care vorbea nu îi suna a nimic, niciun cuvânt nu semăna cu nimic din ceea ce știa ea, era ca un compendiu de limbi, sau poate ca o supra limbă care le conținea pe toate celelalte, tocmai acest bărbat care cânta niște cuvinte numai de el știute avea să fie cel pe care îl va urma fără ca cineva să o fi chemat, fără să o fi invitat, nu că a pornit în urma lui, sau că s-a urcat în trenul care îl ducea la casa lui, sau la o altă poveste în fața focului, pentru că nici ea nu a plecat de acasă și nici el nu s-a întors din drum, nu!, doar că l-a urmat fascinată, a umblat după povestea lui, cine era la urma urmei omul ăsta, de unde venea și ce ducea cu el, în afară de cuvinte neînțelese, i-a găsit cărțile în limba lui și i le-a citit cap coadă exact așa cum îl ascultase: fără să înțeleagă nimic!

Abia apoi limba aceea a început, puțin câte puțin să se descopere, așa încât a început să vadă și sensuri, nu numai cuvinte și a început să vadă cine era omul care o fascinase.

Începutul 3

Atunci m-am îndrăgostit, în timp ce mă uitam la el și fără să îl înțeleg am știut că în biblioteca aceea, în ziua aceea mohorâtă de noiembrie, în care ieșise din casă ca întotdeauna, grăbită și fără să aibă timp să își bea cafeaua, începea o altă lungă perioadă în care aveam să calc pe nori și să visez că sufletul meu pereche există cu adevărat, că nu este doar o plăsmuire ineptă, ca toate celelalte, că este de ajuns să întind mâna și să îl ating, dar nu l-am atins, nu l-am ținut niciodată de mână și el nu m-a sărutat niciodată, nu existat niciun gest în afara protocolului și a moralei și exact în aceste două limbi străine ne-am topit într-o inexplicabilă și exaltată iubire care a durat, tocmai prin lipsa oricerei componente fizice, până acum.

A durat până când am băut o cafea împreună pe terasa hotelului unde stătea el, după fix 15 ani, îl revedeam, de data asta îi învățasem limba, am urcat cu el în camera lui, deși ar fi fost exact ultimul lucru pe care îl doream, la ce bună atâta intimitate acum, când focul acela inițial se stinsese singur, neîntreținut și nehrănit, se stinsese de fapt exact când am primit înapoi toate scrisorile pe care ți le trimisem și stiloul și fotografiile, o cutie întreagă conținând dovezile că eu intrasem în viața ta și în cutia aia am închis și ceea ce mai rămăsese din tot ce simțisem eu în ziua mohorâtă de noiembrie, și tot ceea ce crescuse apoi ca un vârtej, de aceea ce naiba de sens mai avea să urc într-un hotel cu tine-străin, mai străin decât atunci când nu îți vorbeam limba, mai străin decât atunci când mi se părea că erai un alien, un străin care nu îmi mai crește aripi din fiecare por, am urcat și cu fiecare etaj pe care îl lăsa liftul în urmă mă enervam și mai tare pe mine că nu mă întorsesem pe călcâie să plec, dar uite că eu urcam și intram în camera ta, o cameră de hotel, impersonală, plictisitoare, m-ai mângâiat pe păr și nu mi-a plăcut, străinii nu îmi ating părul, a fost un moment de nimic, pe care tot în cutia cu scrisorile primite înapoi l-am îndesat, și pe ăla, mângâierile de pe păr le-o fi luat vântul, nu știu, am ieșit din hotel liberă și am traversat orașul țării lui, până am ajuns la mine acasă.

Nu iert unei mari iubiri incapacitatea de a construi un final pe măsură.

...

Ieri l-am văzut la televizor așa cum aș vedea în librării o carte a unui autor despre care știu prea multe lucruri. Atât.