Partida de șah Europa – Rusia. Joseph Borrell, pionul pierdut


Există gesturi care în lumea politică au o semnificație simbolică și sunt foarte serioase în panorama relațiilor internaționale. Când vine vorba despre Rusia, de tensiunile sale cu lumea, a fost întotdeauna ușor să punem piesele pe masă. Atât de multe decenii de Război Rece, atâtea de vecinătate, ne-au dezvoltat un fel de instinct.

Alexei Navalnîi este cea mai importantă persoană publică care se opune lui Vladimir Putin. Știm cu toții riscurile implicate de acest rol. Și nu cred că a fost o surpriză pentru nimeni când lucruri stranii au început să i se întâmple. Nimic mai previzibil decât să fie intoxicat cu o neurotoxină de nivel militar fabricată în fosta URSS. Surprinzător a fost poate că a supraviețuit. Și jocul a continuat.

„Vor să mă închidă pentru că nu am murit” scrie Navalnîi în rețelele sale sociale. Și bănuiesc că toată lumea, indiferent de tabăra pe care o susține, este conștientă de realitatea acestor cuvinte. Această idee a scos lumea în stradă în mobilizări care au fost, bieînteles, interpretate ca o provocare împotriva lui Vladimir Putin. Kremlinul răspunde mutând piesa pe tablă: Rusia a declarat persona non grata trei diplomați (din Germania, Polonia și Suedia) pentru participarea la protestele în sprijinul liderului opoziției Alexei Navalnîi, după cum a informat Ministerul Rus de Externe.

borrell navalnii
Alexei Navalnîi arestat în timpul unui protest împotriva președintelui Vladimir Putin

Din punct de vedere al normelor dreptului internațional, mutarea Moscovei se poate analiza drept previzibilă și chiar corectă. Și pot să afirm că Europa avea mutarea de răspuns deja pregătită: Germania, Suedia și Polonia expulzează diplomații ruși ca răspuns la atitudinea Moscovei.

Având în vedere poziția pieselor pe tablă, se știe că orice călătorie a unui politician european la Moscova în acest context nu este o mișcare adecvată. Vizita înaltului reprezentant al UE pentru politica externă, spaniolul Josep Borrell, a fost se pare gândită pentru a transmite liderilor ruși nemulțumirea UE față de reprimarea opoziției și obstacolele din calea activităților societății civile.

navalnii moscova
Alexei Navalnîi

Suntem însă siguri că Moscova era deja conștientă de nemulțumirea Europei și o anticipa înainte de a fi trecut la fapte. Drept urmare, călătoria lui Borrell părea de prisos și chiar dăunătoare din punct de vedere strategic. Vizita a generat critici în diferite capitale europene, care se temeau că autoritățile ruse vor prezenta turneul lui Borrell ca un test al normalității în relații. Alexei Malashenko, expert la Institutul de cercetare pentru dialogul dintre civilizații, a declarat pentru AFP: „Borrell nu va realiza nimic, asta este sigur. (Vladimir) Putin nu va demonstra niciodată slăbiciune”.

Recapitulând: Navalnîi se află în detenție preventivă de când s-a întors din Germania, unde primea îngrijiri medicale după ce fusese otrăvit. Potrivit portalului OVD-info, specializat în monitorizarea arestărilor, forțele de securitate ruse au deținut până acum 4.407 de persoane, dintre care majoritatea, 1.365, în Moscova și 962 la San Petersburg. Și, de atâta supărare europeană,  Josep Borrell se duce la Moscova.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a  spus lui Borell că „liderii independentiști catalani sunt în închisoare pentru organizarea unui referendum, decizie pe care justiția spaniolă nu a revocat-o în ciuda faptului că instanțele din Germania și Belgia s-au pronunțat împotriva acesteia”. Fix ce trebuia acum băgat în oală: conflictul catalan! „Am identificat spații comune și diferite teme bilaterale și internaţionale. Acesta este un lucru important.”, a spus Josep Borrell. Da, pentru că exact asta trebuie făcut atunci când Europa și Rusia își expulzează reciproc diplomații: găsit spații comune de discuții, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

„Călătoria asta era un risc ce trebuia să fie asumat”, a zis Borrell și a avertizat că Rusia încearcă să dividă UE. „Nu ar trebui să cădem în capcană”. Zău, nu ne-am fi dat seama că Rusia încearca sa divida Europa! Parcă ar fi început să o facă săptămâna asta. Avem mare noroc cu Borrell!

Una dintre intervențiile deputaților europeni pe aceasta temă a fost cea a lui Carles Puigdemont, care a condus dezbaterea (cum altfel?) către chestiunea independenței. El i-a spus lui Borrell că ar fi trebuit să-l corecteze pe ministrul rus de externe, deoarece în Catalonia „sunt nouă prizonieri politici și nu trei” și i-a cerut „să aibă un Borrellexit”. În timpul ședinței, înaltul Reprezentant a trebuit să audă de mai multe ori cuvântul „umilit” iar o parte din Parlament consideră că șeful diplomației UE a fost cel care a căzut în „capcana” Moscovei.

borrell
Ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov, și șeful diplomației europene, Josep Borrell, în cadrul întâlnirii de la Moscova

Deci toată lumea se uită la Rusia, la ce se poate întâmpla cu Alexei Navalnîi. Și, printr-o mutare ciudată a pieselor, noi vorbim despre conflictul catalan. Eu prefer să subliniez o altă piesă, care este cu siguranță pe tablă, are importanță decisivă, deși nu se spune prea multe despre ea: vaccinul rusesc împotriva COVID-19.