După ploaie, soarele, cărţile şi trandafirii au inundat străzile Gironei.
La 10 dimineaţa eram deja pe Rambla (Strada Mare – pentru profani n.r.), unde oraşul mă aştepta cu o invazie de zâmbete, revărsate fără reţinere din spatele a sute de tarabe. Nimeni nu pleacă de Sant Jordi fără o carte, fără un trandafir. Rambla a fost rezervată librăriilor, care aveau la vânzare ultimele apariţii, bestselleruri la preţuri deloc prietenoase. Mi-am cumpărat „Amantul japonez” a Isabelei Allende, la preţul de 19,70 euro. O am în româneşte, normal că o am, Allende e în top 10 pentru mine, dar prefer s-o citesc în spaniolă, pentru că o traducere, oricât de fabulos de bună ar fi, nu poate concura originalul. Vă las pe voi să judecaţi dacă e scumpă, sau ieftină. Eu zic că e un preţ just, autorul ar trebui să trăiască din drepturile de autor, apoi mai sunt editurile, distribuitorii, librarii, traducătorii. Fiecare plăteşte impozite, iar în final, cititorul îi plăteşte pe toţi. Doar dacă doreşte!
Pe Rambla erau şi tarabe cu flori, am văzut trandafiri cu miile şi de toate culorile. 6 milioane de fire, cifra care se vehiculează, referitor la vânzările de anul acesta. La mine în cartier costau 1,5 euro. Cu cât te apropii de Rambla, cu atât preţul lor creşte. Ajunge până la 3-4 euro, acelaşi trandafir, dar o parte din preţul lui merge în scopuri nobile. Majoritatea celor care vând trandafiri în centrul Gironei sunt asociaţiile umanitare,de toate felurile: pentru refugiaţi, pentru drepturile homosexualilor, pentru copiii cu autism, lupta contra cancerului, separatiştii, faţă în faţă cu cei în contra separatismului, protectorii animalelor, adăposturi de animale, ecologiştii, azile de bătrâni şi cantine sociale, tineri care luptă cu adicţii de tot felul, asociaţii care ajută la reintegrarea celor marginalizaţi.
Apoi mai sunt şcolile, care adună bani de proiecte, asociaţiile sportive, care se autofinanţează, elevi şi studenţi care strâng bani pentru excursii, partide politice, politicieni independenţi, reprezentanţi ai bisericilor de toate felurile, ateişti, budişti…Toată lumea poate fi prezentă, iar tu le poţi susţine cauza, cumpărând un trandafir, sau o carte de la ei, preţul cărţilor începând în acest caz de la 1 euro. Cărţile sunt donate de membrii acestor organizaţii, unele purtând mesaje din partea celui care a donat-o. Poţi doar să contribui cu sume oarecare, mari sau mici, dacă eşti partizanul cauzei respective. Vei fi răsplătit cu ceva, poate vei primi o brăţară impletită de ei, o insignă, un trandafir, sau poate doar pliante. Sigur vei primi multe zâmbete şi mulţumiri! Eu am primit un trandafir, deşi am refuzat să donez cauzei. Era un grup de elevi,care îşi adunau bani pentru o excursie de final de studii. Copiii ăştia văd lumea toată, drept răsplată că termină liceul. Sau poate facultatea, nu ştiu exact. Ei bine, am considerat că trebuie să donez altor cauze, mult mai importante, din punctul meu de vedere, aflându-mă chiar lângă taraba părinţilor care se confruntă cu autismul copiilor lor. Fata mi-a înţeles mesajul, mi-a dăruit un trandafir şi mi-a urat să fiu fericită de Sant Jordi. Sunt convinsă că va face excursia, cu sau fără donaţia mea.
Am primit şi o carte, cred că era un militant antiseparatist şi spun asta după propaganda pe care am găsit-o apoi prin carte. Nu ştiu ce anume a văzut în privirea mea, dar m-a oprit pe stradă şi mi-a dăruit cartea intitulată „Mai no serem estrelles del rock”. În traducere „Niciodată nu vom fi stele ale rock-ului”, autor Jordi Sierra i Fabra. Am zâmbit, ştiu că n-a avut niciun mesaj special pentru mine, dar da, niciodată nu vom fi!
La început de Rambla, părinţii îşi instruiau copiii ce să facă dacă se pierd în mulţime; o mamă scria pe antebraţul fiicei un număr de telefon; bătrânii îşi făceau curaj să intre în aglomeraţie. Îndrăgostiţii se pupau, cu trandafirii şi cărţile la subsuoară, părând departe de toţi şi de toate; unii erau opriţi doar pentru a mângâia coperţile cărţilor recent cumpărate.
La podul de fier, cel construit în 1876 de Eiffel şi compania lui, poezia era stăpâna. Podul era împânzit de foi albe, fluturate de un vânt călduţ, toate scrise de copiii şcolilor din oraş. Unele erau compoziţii proprii, altele erau poeme celebre, toate dedicate acestei sărbători. Fiecare scrisă de mâna unui copil, stăteau acolo ca nişte fluturi albi uriaşi în soarele amiezii, aşteptând să fie citite, dăruind gânduri şi cuvinte celor dornici să le primească. A fost, de departe, cea mai frumoasă experienţă a acestei zile dedicată cuvântului scris.
În Piaţa Independenţei s-au încins sardanele şi s-au prins în horă toate naţiile, unite sub soarele roş-galben al sărbătorii. N-am încercat să prind pasul, m-am oprit o clipă doar, ca să-i privesc şi să mă minunez cum joacă în piaţa publică nişte bătrânei care abia umblă, alături de tineri, copii şi străini stingheri, care mai mult încurcă dansul, prin nepricepere. Bunăvoinţa tuturor m-a binedispus.
Sant Jordi e sărbătoarea cărţii, a cuvântului scris, a iubirii şi a spiritului catalan. Dar, prin munca sutelor de voluntari din spatele tarabelor, devine şi sărbătoarea solidarităţii, a pluridiversităţii, un manifest comun al dorinţei de a face mai bună lumea pe care o împărţim.
Este mesajul cuvântului scris, de aici, din Girona!
Şi închei cu textul unui pliant, primit nici nu mai ştiu de la cine:
„În noua Catalunya, cea a tuturor, nimeni nu te va întreba de unde vii, ci încotro ne îndreptăm împreună!”