Invitat la evenimentul RoBarna de sâmbătă 14 mai, Xavier Mir Oliveras publică acest articol pe care avem permisiunea să îl prezentăm în traducere (am încercat să fim cât mai aproape de originalul din limba catalană). Textul original îl găsiţi aici.
Cartea Deliei Oltea Rusu, prezentată în Barcelona
Ieri am asistat pentru prima dată la un eveniment organizat de RoBarna, o entitate românească din Barcelona cu o pagină web foarte activă unde puteţi găsi ştiri, articole de opinie, propuneri pentru petrecerea timpului liber, sfaturi practice pentru comunitatea românească şi de asemenea informaţii relaţionate cu Republica Moldova, dată fiind colaborarea pe care o au cu EştiMoldova, omologii lor din Republica vecină, cu care împărtăşesc limba şi mai mult decât atât.
Evenimentul în sine a fost prezentarea cărţii Sârme şi Portocali, editată de Herg Benet, pe care o puteţi cumpăra în versiune electronică la elefant.ro. Este vorba despre o carte care evocă memoria unei perioade de timp relativ scurte şi de o femeie încă tânără, care a dorit să ne vorbească despre experienţa proprie ca emigrantă româncă, întâi în Germania şi apoi în Catalunya, Delia Oltea Rusu. Este o ‘gironina’ (n.r. locuitoare a Gironei – oraş catalan) de origine română care deja poartă oraşul tatuat pe piele (la propriu) şi care este o excelentă vorbitoare de limba catalană. Evenimentul mi-a permis să îi cunosc personal atât pe ea cât şi multe alte persoane din comunitatea românească. A prezentat cartea Alexandra Corina Stavinschi, de asemenea româncă şi de asemenea o excelentă vorbitoare de limba catalană.
Delia a înţeles perfect care este importanţa, transcendenţa şi utilitatea pe care o poate avea pentru un străin invăţarea limii catalane. Întotdeauna implică efort şi multe ore de dedicaţie; tentaţia este de a considera că este suficient să ştie castellana, că ne înţelegem suficient de bine şi, în felul acesta, să îşi economisească energia pentru că oricum au deja o viaţă complicată şi plină de probleme. Însă din fericire multe persoane, cum este Delia, înţeleg că da, merită să înveţe limba catalană. Iar în acest sens cred că se constituie în exemple care îi pot încuraja pe ceilalţi. Mi-a plăcut mult să aud că de când s-au întors să trăiască în Girona li se vorbeşte mai mult în catalană. Poate că noi de asemenea, probabil că nu ştim să îi îmbiem suficient către învăţarea limbii.
Prima a luat cuvântul Ani Dumitru, de la RoBarna, cu care doar ce ne cunoscusem în persoană după un timp în care am corespondat pe Facebook, care a avut amabilitatea să mă menţioneze, să anunţe prezenţa mea în sală, la acelaşi nivel cu cei doi conferenţiari, consula României la Barcelona sau ca pe părintele Aurel Bundă, cu toate că eu am fost invitat doar ca asistent. A făcut-o însă în nişte termeni pe care vreau să îi subliniez pentru că deasemenea serveşte ca stimul (şi nu pentru că ar fi vorba de orgoliul meu personal, asta e clar). A spus că sunt unicul catalan pe care îl cunoaşte care vorbeşte bine româneşte. Evident, lăsând la o parte că nu vorbesc limba română atât de bine pe cât mi-aş dori, cât de curând am să-i prezint lui Ani Dumitru câţiva catalani care deasemenea o vorbesc şi mult mai bine decât mine, cert este însă că suntem puţini, că prin comparaţie sunt mult mai mulţi catalani care vorbesc alte limbi romanice cum este franceza, italiana sau portugheza.
Cu asta vreau să spun că dacă ne place că persoane cum este Delia vorbesc catalană şi apreciem, dacă suntem capabili de a o vedea ca pe o oportunitate în plus şi nu numai ca pe un lucru care se subînţelege ca şi cum ar fi o obligaţie morală, să ştiţi că şi ei la rândul, apreciază când catalanii vorbesc limba lor şi că ne interesăm despre ei.
Din fericire, sunt multe persoane care vorbesc destul de bine ambele limbi pentru ca dialogul dintre aceste două comunităţi să fie posibil fără a fi nevoie de a recurge la o terţă limbă, fie ea castellana sau oricare alta. Nu este vorba de a subvalora ceva. Cu cât mai multe limbi cunoaştem toţi, cu atât mai bine, e clar. Însă atât românii cât şi catalanii avem culturi importante, destul de vaste şi destul de asemănătoare pentru a avea un raport direct, fără intermediari. Nu vorbim aici de nişte triburi mici pierdute pe nu ştiu unde, ci de culturi europene cu mai mult de zece milioane de vorbitori fiecare. Necunoaşterea mutuală pe care o suferim este disproporţionată şi, în acest sens, orice efort pe care îl pot face persoane cum este Delia merită aplauze şi multe buchete de flori. Cei care în ultimii ani s-au stabilit în Catalunya au crescut copii pe care i-au dus la şcoală şi mulţi dintre ei vor fi sau sunt deja bilingvi catalano-români. Drept pentru care păstrez speranţa că într-un viitor apropiat vor exista din ce în ce mai multe persoane care vor lucra pentru a uni aceste două comunităţi.
Prin intermediul unui modest grup de Facebook, pe care de moment îl denumim Grup Catalanoromanes, încercăm să menţinem contactul, să împărtăşim informaţii de interes şi să strângem relaţiile între persoane cum este Delia şi catalanii care suntem interesaţi de limba şi cultura română. Oricine se crede în stare a citi sau scrie de o manieră cât de cât inteligibilă în oricare dintre cele două limbi este binevenit. Nu este vorba aici de un colectiv de rezidenţi în Catalunya căruia îi place România sau limba română, nici de un colectiv de rezidenţi în România care iubeşte Catalunya sau limba catalană, ci de un grup de persoane care pot trăi în orice loc al planetei şi care poate utiliza aceste două limbi. Grupul se doreşte a fi un stimul pentru ca mai mulţi iubitori ai limbii române să fie şi admiratori ai limbii catalane şi invers.
Întorcându-mă la evenimentul în sine, în final, vreau să precizez că aparte de prezentarea cărţii, ‘asezonată’ cu melodii interpretate de însăşi Delia Oltea Rusu şi acompaniată la chitară de soţul ei, în foyerul spaţiului care a găzduit manifestarea avea loc în paralel o expozitie de tablouri (semnate) Silvia Stamatescu, care deţine o extinsa opera peisagistica inspirată în Cullera şi alte zone (locuri) ale Comunităţii Valenciene unde locuieşte pictoriţa româncă. De asemenea a fost o plăcere să o cunosc şi de a obţine o amintire de la eveniment.
Xavier Mir Oliveras
Barcelona, 15 mai 2016
