Calarasi – Festivalul Dunării


Petrecerea de pe malul Borcei are loc Duminică 9 octombrie 2016. Cei care aleg să participe la acest eveniment vor avea parte de cel mai bun borş pescăresc şi degustări de vinuri.

Iată şi „ingredientele” principale ale Festivalului Dunării călărăşene : delicatese din peşte, muzica şi dansul popular, concursuri, ateliere de pescuit şi standuri de promovare dar şi degustările de vinuri.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Valorificarea şi conservarea tradiţiilor pescăreşti pe malul Dunării Călărăşene”, finanţat de Fondul European pentru Pescuit 2007-2013, şi constă în promovarea activităţilor şi oportunităţilor de turism în zona Călăraşiului.

satelit televizor

Principala atracţie naturală a judeţului Călăraşi, braţul Borcea, se va putea bucura de toată atenţia cuvenită. Obiectivul evenimentului este promovarea pescuitului ca şi mod de relaxare şi petrecere a timpului liber.

Tricouri, şepci şi pălării cu însemnele festivalului, vor primi toţi cei care vor veni. Vor fi organizate standuri de promovare dedicate asociaţiilor de pescari dar şi operatorilor economici din domeniul meşterilor populari.

Proiectul ce se va desfăşura în Municipiul Călăraşi, în Parcul Dumbrava, va fi împărţit în două secţiuni. Astfel, atât prichindeii, cât şi adulţii vor avea secţiuni dedicate vârstei specifice.

calarasiPentru copii vor fi organizate ateliere de creaţie, desene având ca temă „Dunărea călărăşană prin ochi de copil”, concursuri de realizat caricaturi, desene pe asfalt, grafică şi fotografie.

Pentru adulţii pasionaţi de peşte şi de pescuit se vor organiza concursuri de gastronomie şi vor fi spuse nelipsitele poveşti pescăreşti. Şi cum nu poate exista festival fără muzică, nu vor lipsi de la acest eveniment membrii „Flores Campi”, dar şi ansambluri folclorice din Călăraşi sau de trupe de dans modern.

Unde se lasă cu mâncare şi muzică, ce mai poate lipsi? Buna dispoziţie! Aşa dar, toţi călărăşenii, şi nu numai, sunt aşteptaţi duminică, 9 octombrie 2016, pe malul Borcei, în parcul Dumbrava. Intrarea este liberă!