Nu uita de cel Sărbătorit

Peste o săptămână va fi ziua lui Marius. Va împlini 40 de ani și vrea ca anul acesta să facă un test. A trimis invitații prietenilor și, spre surprinderea lui, toți i-au confirmat participarea la ziua lui de naștere. A pregătit petrecerea în cel mai minuțios mod de care a fost el in stare. Totul trebuia să fie de vis. E singurul an în care chiar a investit ceva bani în petrecerea dedicată lui.

Ziua aniversării a sosit. Invitații vin rând pe rând și intră în local. Îi urează “La mulți ani”, apoi se duc direct la aperitive. Caviar, ouă umplute, shushi, bruschete, filé de anchoa. Toți erau bucuroși că puteau sărbători. Băutura a început să curgă valuri, valuri. Femei și barbati au băut cot la cot. După câteva ore și după multe pahare cu băutură, unii au început să danseze, alții au început să depăneze amintiri, alții flirtau, iar Marius rămăsese singur într-un colț. Toți păreau că se simt excelent, mai puțin Marius. Se hotărăște să dispară o oră să vadă dacă îi simte cineva lipsa. Din păcate, când s-a întors, lumea părea că se simte bine în continuare și nici măcar nu s-au întrebat unde este Marius. Mâhnit, a decis să plece de la propria petrecere. A doua zi a fost sunat și invitații i-au mulțumit pentru petrecere și pentru tortul foarte bun. Erau atât de beți încât i-au cântat “La mulți ani” în lipsa lui.

satelit televizor

Nu vi se pare că an de an, pe data de 25 decembrie și noi suntem invitați la o petrecere? Majoritatea dintre noi răspundem invitației. Ne pregătim cu sarmale, fripturi, cozonaci, prăjituri, torturi, împodobim brazii, decorăm casa și așteptăm marea masă de Crăciun. Povestim amintirile, ne întrebăm de sănătate, revedem rudele mai îndepărtate și povestim fel de fel. Masa se încheie, toată lumea pleacă și Crăciunul a trecut. Oare ce înseamnă Crăciunul? Ce este cu adevărat Crăciunul? Nu vi se pare că și noi facem parte dintre invitații care au uitat de Sărbătorit? Nu mai știm care este adevărata semnificație a Crăciunului, și ce este cel mai grav, transmitem această eroare din generație în generație. Copiii știu că de Crăciun vine Moșul și le aduce cadouri, Moș Crăciun este fratele mai mare și mai bogat al lui Moș Nicolae, știu că mama face cozonaci și cumpără în neștire pentru o singură zi ca mai apoi să stea supărată că a depășit bugetul și nu mai are bani pentru toată luna și mai știu că de Crăciun au vacanță. Oare toate astea contează? Nu contează că s-a născut Mesia, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ca să moară pentru ca noi să fim mântuiți?

De sărbătorile acestea eu vă doresc un Crăciun responsabil, un Crăciun împlinit, un Crăciun real împreună cu adevăratul Sărbătorit: Mesia!
Vă las și un fragment din Evanghelia după Luca la care să meditați zilele acestea. Povestea și semnificația reală a Crăciunului: “Și a născut pe Fiul ei cel întâi nâscut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară în câmp și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată că un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor, și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: << Nu vă temeți, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veți cunoaște: veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle. >> Și deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: << Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui. >>”