Astăzi este sâmbătă. Luni dimineață contabilul din țară trebuie să fie la ANAF-ul românesc cu împuternicirea de la tine în mână. Ce faci? 2.600 de kilometri distanță, ar fi două zile și jumătate de condus în condiții ideale (sau o zi și jumătate pâna la graniță, 2.000km, și încă o zi pentru ultimii 600km pe drumurile patriei).
Într-un univers paralel ANAF-ul românesc ar fi conectat la internet și semnătura ta electronică pentru o interogație oricare către fisc ar fi suficientă. ANAF-ul românesc pare că nu și-a plătit factura la fibră, nu are internet sau aplicațiile pentru care plătesc ei nu merg și ai nevoie de cineva în carne și oase, contabilul tău de exemplu, să facă de ghiocel la găurica ghișeului corespunzător. Nu oricum, ci cu procura pe hârtie și timbru sec pe care ai obținut-o de la consulat după patru ore de șofat pe C-58 și Ronda de Dalt dimineți la rând.
Cum să faci ca hârtia ta să ajungă pe masa funcționarului luni dimineață? Sfântul facebook e plin de povețe, oricare se arată generos măcar să-ți lărgească lexicul cu nume exotice ca DHL, Correos Express, americanisme, dar practic niciuna nu e soluție la problema care te arde, hârtia din mâna ta trebuie să fie luni pe masa biroului ANAF unde ai tu treabă. 2.600 de kilometri pe dreapta din locul în care te găsești.
Recomandările curg binevoitor dar e greu să ai încredere în DHL. Adică ai încredere în DHL worldwide (peste tot în lume) dar nu în componenta DHL Romania, fix bucata de care e nevoie mai mare, de la aeroport pâna la adresă, ăia 10km, ultimii. Fix distanța pe care știi sigur că o vor acoperi în cel puțin patru zile, exclus să ajungă în timp util, sistemul metric românesc e recunoscut impredictibil, exclus.
Dacă trăiești ca mine într-o vecinătate a barcelonei, calculezi cam la ce oră ar trebui să pleci de acasă ca să ajungi în aeroport într-o sâmbătă dimineața fără mult trafic, stabilești că o oră este suficient și pui plicul cu hârtia în buzunar hotărât. La nouă și jumătate mai sunt două ore până la decolarea avionului din Prat iar coadă la checkin la zborul TAROM e deja consistentă.
Abordezi apoi o pereche cu un copil școlar și te prezinți, îți spui necazul, că urgență, hârtii, situație, transpiri, emoții, după care care doamna îți taie franc tensiunea, „stați liniștit, știu cum este, vă ajutăm cu plăcere”. Repet, e doar așa de simplu, te-ai prezentat, ți-ai spus oful către perechea de perfect necunoscuți cu toată reținerea naturală și anxietatea momentului iar femeia zice simplu „nicio problemă, poftiți numărul meu de telefon, să mă aștepte cineva în aeroport”.
Pe el îl cheamă Florin, atâta știu. Le mulțumesc și pe această cale.
Ni se umple gura vorbind despre românii plecați care nu se ajută unul pe celălalt, curge deruta pe singurătatea închipuită din capul nostru, hrănită cu stereotipuri și etichete înghițite pe nemestecate. Ne închipuim că trăim într-o europă plină conaționali reci unul față de celălalt. Asta credem cel puțin. Până la proba contrarie, aia care troznește în plină față amatorul de expresii tari din bula lui de facebook.
