Care e biografía pe care o admiți, Dan Ciupureanu? Cunoscându-te, stiu că nu vei alege una doar pentru că ți-ar veni bine. Din punctul meu de vedere aș vrea să sune așa:
Dan Ciupureanu, născut în Craiova, tatăl unor minunați copii, se roagă zilnic, din ce mai mult, mai temeinic, pentru sufletele celor îndurerați.
-Scrisul nu este bun decât pentru posteritate, cum bine au zis-o mulți. Succesul imediat este făcut doar pentru oportuniști, iar dacă nu creezi un val de antipatie, nu exiști. Când m-am apucat, am visat ca orice tânăr scriitor, la premii, la muze, la bani și la faimă. Apoi am înțeles că toate acestea nu sunt decât niște iluzii false. Vezi o grămadă de veleitari cu placa de surf pe cel mai înalt val. Aceștia, pentru o istorie culturală, nu vor spune nimic, pote nici eu, în ceea ce mă privește având cu totul alte priorități.
Tu ești un supraviețuitor și, ca să completezi, și avansezi. E ceea ce nu prea se întâmplă unui X% din cazuri. A fost arta forma ta de a fi flexibil și de a doza o viață care venea prea mult? Ai avut multe perioade de umeri căzuți.
-Slavă Domnului, nu am picat niciodată, iar când e vorba de artă am o energie debordantă. Mereu pun la cale câte ceva nou, mereu am gânduri profunde și incredibila poftă de a crea.
De ce nu ți-a ajuns doar să scrii? Abia târziu am văzut și noi câte hibernau în tine.
-Cred că nu-mi ajunge nici câte fac acum, o să mai aveți foarte multe noutăți din partea mea, în acest sens.
Ești fiu de poet. Unde mai pui, al unui poet pe care toți îl știm, Ionel Ciupureanu. Câtă distanță poate fi între ce credem despre anumite personaje și realitate? Care sunt lucrurile acelea pe care niciodată n-o să poți să le uiți, cu tatăl tău & despre el?
-Nu voi uita niciodată mirosul său de „Carpați”, de când eram mic și mă lua în brațe. Sau de turneul prin toată țara de editura la care publicasem un roman, în care am mers împreună.
Zilele trecute, băiețelul tău a împlinit 7 ani și ai repostat pe Facebook, „Dragă Lucas”. Sunt asta părinții, cei pe care îi căutăm mereu când nu mai avem cu cine vorbi?
-Sper să da, dar știu aproape sigur că nu. Eu, de exemplu, nu am avut niciodată nevoie de poezia tatălui meu când eram mic.
Ți-am pus deja câteva întrebări. Cum te simți, Dan Ciupureanu?
-Deprimat după examenul auto picat, la a doua bere, la un „Marlboro” și sentimentul că cei mici sunt departe și că nu mă pot întoarce acasă prea curând, fiind obligat să dau examenul din nou în 15 zile. Cu dorința de-a vedea un film bun la mine, cu câțiva prieteni calumea de prin București.
Ți s-a zis vreodată să faci poezie, te uitai cu interes când scria tatăl tău? Unii reușesc așa să învețe.
-Nu mi s-a zis niciodată. Câteodată îmi dădeam cu părerea, mereu zicea că aveam dreptate. Mă uitam total lipsit de interes.
Alexandra și Lucas sunt părți ale gestiunii colective a filmelor tale. Iulia e o sursă de inspirație pe care nu ai pierdut-o nici în poezie, nici în proză. Asta îți servește să înțelegi precis relația ta cu lumea via familie?
-Nicidecum, ci doar relația mea cu ceea ce simt despre asta.
Cum e să te uiți la poezie fără să o atingi? Ai perioade în care doar citești?
-Am multe perioade în care doar citesc, scriu tot mai rar.
Mergi drept spre niște recomandări. Care sunt scriitorii din care vrei mereu mai mult? Cui ai da vizibilitate peste ce are deja? Te cunosc și am întrebat cât de puțin pretențios am putut.
-Ovidiu Nimigean, Nicolae Avram, Constantin Acosmei, Radu Aldulescu, Radu Nițescu, T. S. Khasis, tinerele poete din Moldova, care au format o antologie, am uitat care, Sorin Catarig, Dan Sociu, Anastasia Gavrilovici, Tatiana Țîbuleac etc, etc.
Contează să publici sau în cât timp o faci de când ai început să scrii? Unde crezi că joci după destule cărți publicate, ai lăsat în urmă „amateurs”?
-Tocmai acum am descoperit că nu prea mai vreau să pulic, adică să mă țin de amatorisme. Poezia are și oameni de care nu mă pot desprinde. Din cei pe care nu îi explic dar despre care vorbesc de câte ori îmi povestesc viața.
Dan Ciupureanu, Kido (e posibil ca vreodată să îl fi scris și cu doi de ” d”), e unul din cei de care sunt convinsă. Și, dacă nu ne-am vorbi, o parte din mine ar rămâne singură!
