Toni Chira (interviu)

Toni Chira (interviu)

Trimite și altora
  • 364
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    364
    Shares


Am făcut scăderi de câteva ori și, nu știu dacă îți dai seama, vorbim astăzi cu un poet de 17 ani. Doar 17, Toni Chira!

Lumea literară permite reforme suficient cât sensibilitățile să nu devină insuportabile. Ce este poezie și ce nu instituțiile nu au căderea să hotărască, cel mult au libertatea să constate și, de aceea, poezia aparține propunerilor, este supusă legilor naturale, cumva se autoregenerază. Este poezia un univers pe care nu l-a extenuat obediența limitelor.

Ce vii sa spui, Toni Chira, despre ce-ai cauzat în poezia românească actuală?

Mă bucur că nu a trebuit să răspund imediat acestei întrebări. M-am tot gândit la ea în ultimul timp și am decis că cel mai bine ar fi să mă refer la impresiile pe care le-am produs și care, pe alocuri, m-au surprins și mi-au oferit multă încredere.


Românii din diaspora au în casa TV românescdolce telekomStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


De fapt, ca să fiu sincer pe de-a întregul, trebuie să fac o anumită legătură cu mine cel de peste câțiva ani. E prematur să-mi dau seama dacă părerile pozitive de care mă lovesc în prezent au motive serioase pentru care ele sunt așa sau sunt doar efectul unor perioade norocoase pe care le-am parcurs până acum.

Poate îmi fac un deserviciu, dar obișnuiesc să citesc revistele literare din ultimii 10-15 ani. Acolo se află o grămadă de exemple ale unor autori foarte bine priviți la vremea lor, însă care apoi s-au pierdut pe drum. Le citesc textele, pe urmă cronicile care i-au însoțit și îmi pun întrebarea: De ce nu mai știu nimic despre ei? Chestia asta mă termină, mă face să fiu circumspect, să mai am alte două întrebări: Ce îi făcea pe ceilalți să aibă încredere în ei? Care e diferența dintre mine și ei? Mă sperie risipa, toate cuvintele minunate care i-au întâmpinat, unii chiar meritându-le pe deplin, lucru care mă sperie și mai tare. Încerc să cred totuși că pot depăși pragul unde s-au blocat ei.

Acum, trebuie să spun și că există persoane ale căror păreri sunt foarte, dar chiar foarte, importante pentru mine. Răspunsul pe care îl am pentru impresiile acestora este, și nu exagerez, scrisul meu.

A trebuit să faci doar un lucru, să scrii. Dar toți am scris când ne-a pus la probă adolescența. Poezia ta însă face avere pe unde merge și nu dă de înțeles ce dată de naștere ai. Să terminăm cu incertitudinile, date concrete! Unde ai publicat și ce premii ai acasă?

Am debutat în anul 2018, în Revista CRONOGRAF, alături de o prezentare pe care mi-a făcut-o domnul Felician Pop. Tind să spun însă că debutul meu asumat, cel față de care nu am niciun fel de rețineri, s-a produs anul acesta în Revista POESIS INTERNAȚIONAL, datorită lui Claudiu Komartin, cel care îmi și însoțește grupajul de poeme cu un text care mă bucură și mă onorează în același timp. Tot anul acesta am mai publicat în Revista VATRA, fapt pentru care îi sunt recunoscător lui Alexandru Cistelecan.

Scrii o poezie care nu exista deja. Abia te-ai apucat, aproape n-ai făcut-o și totuși, voce! Cât au insistat lecturile să te schimbi și de unde lovitura asta de autoritate a originalității? Amintește-ți începuturi ( nu pot să ți-o cer fără să nu zâmbesc)!

Eu cred că toată poezia care se va scrie exista de la bun început, iar fiecare nouă generație nu face decât să traducă în limba timpului în care se află această poezie. Eu am fost un cititor avid de când mă știu și nu consider asta ca fiind un plus, atâta doar că cititul mă salvează de la impresia că aș fi inutil. Rolul lecturilor este cel mai important, într-adevăr.

Încerc să am un orizont cât mai larg în sensul acesta, citind atât literatură arhicunoscută sau foarte bine cotată, cât și literatură de „subsol”, care iese cu greu la suprafață. Deși, în ultimul timp, am ajuns un cititor egoist, unul care citește numai ca să răpească din cărți lucruri pe care crede că le poate dezvolta el însuși. Uneori încerc să-mi potolesc această pornire, pierd din vedere unele aspecte interesante… Lovitura originalității? Nu, e un bal mascat, în sensul în care încerc să ascund influențele din cadrul scrisului meu până când acestea ajung în spatele cortinei.

A mai rămas poezie și pentru generația ta? Ce schimbați de nume: teme, motive, tehnici?

Nu a mai rămas poezie și pentru generația mea.

De altfel, nici proză nu a mai rămas și nici teatru.

Nici noi nu știu cât vom mai rămâne. Lăsând gluma la o parte, generația mea se află încă sub crusta protectoare a generațiilor care s-au succedat până în acest moment. E prea devreme să discutăm despre o posibilă inovație pe care am adus-o literaturii sau pe care o putem aduce. Important e să nu ne plictisim.

Locuiești în provincie. Ce e mai important pentru destinul poeziei, unde o scrii sau pe unde ți-ai dori să trăiască?

Ezra Pound și-a scris mare parte din operă la Rapallo, departe de orice metropolă. Nu ar avea sens să spun mai multe.

Ai fost și ești implicat în proiecte literare importante, alături de oamenii mari ai literaturii de la noi. Există o oarecare contradicție între a munci la apartenența la comunitatea literară și expulzarea, adolescentin-continua, a atitudinilor de persoană așezată?

În primul rând, aici este vorba despre generozitate, generozitatea scriitorilor maturi față de cei tineri. Am să mă refer la două dintre proiectele mele în care acest lucru este mai mult decât evident : Cenaclul TRILL și Festivalul SAD.

Pentru mine, faptul că am participat sau particip la organizarea lor a reprezentat un element cheie în cristalizarea unor calități pe care le consider necesare în viața unui autor: perseverența, echilibrul și luciditatea. Nu există, în cazul meu, această „expulzare a atitudinilor de persoană așezată”. Ce să fac? M-au molipsit Radu Zăgrean și Lia Faur cu un lucru pe care, înainte să îi cunosc, îl credeam departe de mine: calmul.

Literatura a avut asupra mea efectul pe care îl are un magnet îndreptat către o tăviță cu pilitură de fier: mi-a adunat toate puterile, m-a întregit.

Cât despre munca de apartenență la lumea literară, Vișniec a spus cândva un fapt în care mă regăsesc, anume că, încă de tânăr, și-a împărțit activitatea în două planuri: îmbunătățirea propriului scris și popularizarea textelor sale.

Nu cred că poate apărea vreo contradicție.

Poezia actuală merge după public. Nu se pot condamna autorii pentru a fi ales ce pare convenabil operelor lor. Alegem liberi și postam, pe rețelele de socializare de exemplu, sau ne simțim obligați față de ” like”?

Nu prea mai postez poezie pe Facebook. Dar am început să folosesc rețelele de socializare în alte moduri, să nu uităm totuși că, împreună cu Sorina Rîndașu, Antonia Mihăilescu și Savu Popa, am organizat primul maraton online de poezie de la noi din țară. Și nu am făcut asta gândindu-ne la like-uri, ci la un mod prin care să ne eliberăm, noi toți, de sub auspiciile distanțării.

Trăim o dictatură a corectitudinii politice. Scriitorii nu au fost niciodată entuziasmații angajamentelor cu etica. Timpuri diferite, nu ardem ci retragem de pe piață. Ești atent la ce scrii, la cum o faci?

Sunt atent la ce scriu și la modul în care scriu, dar nu pentru că aș vrea să nu deranjez pe cineva, ci pentru că vreau ca ceea ce scriu să conteze pentru mine și mai târziu. Ca în cazul fotografiilor: nimănui nu-i place să iasă prost în ele, pentru că acestea rămân.

Îți dai seama că ar trebui să fiu critica cu tine măcar așa, pe final de material! Spune-mi ce nu faci bine, spune-mi că mai sunt fete în liceu la tine care nu știu cine ești! Orice!

Mă expun prea mult.

Am început interviul așteptând să apară un adolescent și a ajuns un poet. Asta pentru că, în poezie, mereu se întâmplă ceva și, de data asta, fără să o lăsăm noi au venit să o aibă și oameni mai tineri. Mi-au vorbit mult despre tine, Toni Chira și azi sunt bucuroasă că te-am cunoscut!


Toni Chira sună așa:

Poemul Franc
Dacă se înnoptează și rămânem numai noi,
află că sunt un om afectat. Nu am putut să trec
peste nimic. Acum,
când fiica ta a urcat treptele până în camera ei,
mi s-a făcut rușine. Și foame.

În mintea mea toate femeile mor de bătrânețe
și asta le conferă o aură care mă atinge
și din care încă mai apucă să se mai vadă
două mânuțe și un chip minuscul.

Ele îmbătrânesc în mine
pentru că viața lor e afară.

Dar asta nu se observă
în fotografii.

Asta nu se simte în gesturi.

Din moment ce o poză cu mine,
o poză de la aniversarea mea de un an,
încă mai atârnă
pe un perete și numai rama s-a-nvechit,
dă-mi voie să cred că acel copil
e aproape nou.

Hârtia fotografică s-a-ngălbenit.

Brațele care mă ridicau și care
nu se văd
au plecat să se împace cu alte brațe.

Legătura pe care o am
cu mine stă în clipa în care am adus-o acolo,
iar ea, presimțind că o așteaptă dincolo, în viitor, noi brațe cu care să se-mpace,
s-a așternut în pat ca o ploaie de făină pe masă
înainte de frământare.

Replica asta a ținut curtea rece.

El și-a dus mâna la piept. A scos o batistă.

În timp ce sufla puternic, aveam în interiorul
meu frigul.

Pârâiașul înghețat între mine și ea.

Copacii pe sub care noi eram maluri.

Fiica lui se culcase și, pășind înspre dormitor,
lăsase în urmă discuțiile noastre,
capetele noastre scorojite pe dinăuntru
și dinții lucioși,
uscați, expuși în guri ca în niște recipiente mici,
de parfum.

...

Toni Chira (născut pe 11 iulie 2003, la Dej)
– elev al Liceului Teoretic „Alexandru Papiu-Ilarian” Dej
– co-organizator al Cenaclului TRILL
– co-organizator al Maratonului De Poezie Online 2020 și al Festivalului SAD 2020.
– Premiul pentru Poezie la ediția Colocviilor Tinerilor Scriitori din 2019
– a susținut lecturi publice în cadrul Institului Blecher și al Cenaclului Republica
– debut literar în Revista Cronograf
– a mai publicat în revistele Poesis Internațional și Vatra

...


Trimite și altora
  • 364
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    364
    Shares
  •  
    364
    Shares
  • 364
  •  
  •  
  •  
  •  

1 Comment on this Post

  1. Ioan T. Morar

    Foarte bună poezia, foarte bună! Felicitări! Sper să nu fie vorba doar de o “febră” de moment, ci de o carieră poetică importantă, pe măsura începutului exdelent!
    Mult succes, Toni Chira!

Comments are closed.