Divortezi? Legale | Spania.

Divortezi? Legale | Spania.

Trimite și altora

      Despre DIVORT.

     Voi incerca sa lamuresc ceea ce este mai important de stiut, fiindu-mi imposibil sa acopar toate aspectele legale ale unui divort. Din pacate, in ultimii ani, divortul a devenit o procedura juridica din ce in ce mai intalnita. Din punctul meu de vedere, divortul este la fel de dureros ca si moartea cuiva drag. Poate voi fi criticata pentru aceasta comparatie insa, avand in vedere ca provin dintr-o familia foarte unita, consider ca institutia casatoriei este una foarte importanta si pentru totdeauna.

     Acesta este unul din motivele pentru care chiar cred ca divortul, in marea majoritate a cazurilor, este o experienta traumatizanta pentru toti cei implicati: soti, minori si rudele acestora. In ceea ce ma priveste, din punct de vedere profesional, sunt adepta divortului prin acordul partilor chiar daca, din punct de vedere economic, pt noi avocatii, aceasta este varianta care ne aduce putine venituri, din punct de vedere al onorariilor. In absolut toate cauzele de divort ce mi-au ajuns pe masa biroului am luptat din rasputeri sa imi conving clientii ca cea mai buna solutie, in afara aceleia de impacare a sotilor, este divortul prin acord. De multe ori am si reusit si sunt mandra de acest lucru.

      De ce divort prin acord?
In primul rand pentru ca este cel mai putin traumatizant. In al doilea rand este cel mai putin costisitor si NU in ultimul rand este si cel mai rapid, din punct de vedere al timpului ce se scurge din momentul depunerii cererii si pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti.
In dreptul familiei spaniol este necesara si OBLIGATORIE (art.750.1 LEC), chiar si in aceasta procedura aparent simpla, prezenta unui avocat si a unui procurador (Procuradorul este acea persoana care prezinta solicitarile avocatilor in fata Instantelor de Judecata. Aceasta figura juridica exista doar in Spania si este obligatorie in anumite proceduri printre care si in cea de divort) care sa va reprezinte in fata Instantei si care sa redacteze cererea de chemare in judecata cat si acel conveniu de divort (convenio regulador). Vestea buna este ca sotii pot angaja un singur avocat si un singur procurador care sa-i reprezinte pe amandoi, deci costurile se vor reduce la jumatate.
In dreptul romanesc asistenta unui avocat intr-un demers privind divortul este recomandabila, dar NU obligatorie. Procedura descrisa de Codul civil, de realizare a divortului la notariat, presupune o serie de demersuri succesive (2-3 prezente la notariat, documente de redactat de catre Notar si, in final, o transmitere catre Starea Civila, de catre notar, a informatiei privind divortul).
Chiar daca in procedura de divort prin acord, in Romania, NU este obligatorie prezenta unui avocat, avantajele asistentei asigurate de avocat sunt cele ale unui demers corect facut, fara complicatii, care se finalizeaza in cel mai scurt timp si cu o evitare inutila de pierdere de timp sau bani.

     Unde se efectueaza divortul? Unde se depun actele in vederea desfacerii casatoriei prin divort?
In cazul divortului prin intemediul Instantelor de Judecata (atunci cand sotii NU ajung la acord), in ceea ce priveste competenta materiala aceasta apartine Judecatoriei. Atat in dreptul spaniol cat si in dreptul romanesc, competenta teritoriala revine Judecatoriei ultimului domiciliu comun al sotilor, daca cel putin unul dintre soti mai locuieste in circumscriptia acelei Judecatorii.
Pentru a ma face si mai inteleasa voi da un exemplu: sotii de nationalitate romana (sau de diferite nationalitati) care s-au casatorit in Romania dar ulterior au locuit impreuna pe teritoriul Spaniei POT divorta in Spania, depunand cererea de chemare in judecata la Judecatoria ce apartine ultimului domiciliu comun al sotilor.
In Spania, inclusiv divortul prin acord trebuie prezentat in fata Instantei de judecata, neexistand posibilitatea desfacerii casatoriei in fata notarului.

     Documentele de care aveti nevoie pentru a putea inainta cererea de divort, de restul ne ocupam noi:

  1. Certificatul de casatorie (se obtine de la Starea Civila unde a fost inscrisa casatoria, se elibereaza la cerere si este gratis doar in Spania. In Romania acest certificat se elibereaza contra taxei de 12 RON.)
  2. Certificat de nastere minor (daca e cazul) (se obtine de la Starea Civila a localitatii unde s-a nascut minorul, se elibereaza la cerere si este gratis doar in Spania , in Romania acest certificat se elibereaza la cerere contra unei taxe de 12 RON.)
  3. CERTIFICATUL de inregistrare a domiciliului sotilor (Certificado de empadronamiento de los conyugues) care se obtine de la Primaria localitatii unde aveti stabilit domiciliul.

florentina_pasalodos

     Sper ca v-am fost de folos cu aceste informatii.

    In cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri nu ezitati sa contactati echipa nostra de avocati, MARIN&PASALODOS ABOGADOS, la numerele de telefon: 932006766 sau 608565018.
Va multumim.


Trimite și altora

3 Comments on this Post

  1. Parintii au decedat si nu am facut succesiunea. Este posibil sa o fac dupa ce au trecut 3 ani?

  2. Informatiile oferite sunt cat se poate de bine venite. Apreciez toate explicatiile si informatiile oferite.

  3. Lilian Nikky

    Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele, din cauza ajutorului pe care Dr. Saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu magia și dragostea lui. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit adresa de e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM AJUTAȚI DOCTOR SAGURU ACUM ACUM VIAȚI EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
    1 LOVE SPELL
    2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
    3 FRUCTE DE FEMEI
    4 PROMOȚIE SPELL
    5 SPELL DE PROTECȚIE
    6 SPELL BUSINESS
    7 SPELL GOOD JOB
    8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

Comments are closed.