Must, bere, cozi interminabile la grătarele încinse pe care sfârâie pastrama grea sau micii zemoși, ii, clopuri, baloane tricolore, linguri de lemn și icoane pe lemn, legături de leuștean și funii de ceapa, cazane cu sarmale clocotind molcom, mămăliguța aurie aburinda și copii. Mulți copii, gătiți în strai popular, bijuteriile și mândria mămicilor care s-au întrecut să îi gătească cu portul maramureșean, moldovenesc sau de pe unde sunt fiecare dintre ei.
Muzica populară a învăluit mulțimea dornică de petrecere care ar fi încins horele chiar în lipsa ei, cămăși asudate și pingele rupte nenumărate, dansatori care au îmbiat la a lăsa la o parte orice gomoșenie ar fi însoțit acolo pe careva iar dansurile s-au ținut lanț.
Mă credeți că toate astea s-au întâmplat la Catllar, lânga Tarragona, la 80 de km de Barcelona, în Spania, la 2.500 de km de cea mai apropiată livadă românească?
Sunt de toată cinstea oamenii care au făcut posibilă desfășurarea sărbătorii românești din Spania, îi puteți vedea pe toți aici, eu vreau să mă refer doar la unul dintre ei care s-a implicat în mod special în organizare, Doru Coliu. A avut un motiv în plus pentru ca manifestarea să iasă bine, a fost prezentat cu prilejul acesta ca posibil viitor candidat pentru un loc de parlamentar de Diaspora pentru alegerile din iarnă din partea unui partid politic.
Există trei lucruri pe care vreau să le punctez, fără de care nu aș fi menționat deloc politicul prezent duminică la sărbătoarea noastră, este un subiect care încă nu și-a câștigat locul în comunitățile românilor din Diaspora:
Primul este că partidul care a ținut să fie reprezentat la Sărbătoarea Toamnei din Tarragona Barcelona, a făcut-o cu oameni de la vârful formațiunii politice, lucru care ne onorează indiferent de păreri, opinii sau culoare politică ale fiecăruia dintre noi, până la urmă au fost oaspeții noștri și nu oricare.
Al doilea, că este singurul partid care propune pentru listele pentru Circumscripția 43 (Diaspora) candidați proveniți direct din comunitățile românești din diaspora. Mi se pare o propunere cel puțin interesantă pentru comunitate, dincolo de rezervele generate de dezamăgitoarea contribuție a precedenților deputați și senatori de diaspora din ultimii patru ani. Pentru că mă feresc de etichetări aș spune doar că merită să acordăm o șansă ideii parlamentarului provenit din locul pentru care va lucra și, dacă avem de ales, cel puțin să-l cunoaștem pe cel pentru care optăm la iarnă.
Al treilea argument, aș spune cel mai important, este că Doru Coliu e un ”crack”, un tip activ, săritor și implicat cam peste tot pe unde a fost nevoie de o mână de voluntar. Mărturisesc că am aflat de preocupările lui politice mult după ce am interacționat la câteva evenimente pe care Robarna le-a organizat. Atunci am spus ok, treaba omului, e alegerea lui personală. Acum spun că dacă i se oferă șansa de a candida pentru Diaspora ar putea fi omul care ne trebuie, eu nu știu altul mai potrivit.
Ieri, 14 septembrie, la miezul nopţii a expirat termenul până la care am fi putut să ne înscriem în registrele electorale pentru a putea vota prin corespondenţă sau/şi să putem cere înfiinţarea de noi centre de votare mai aproape de domiciliu. În zilele următoare vor apărea cifrele privind statistica numărului de înscrişi în registrele electorale. Se poate anticipa că vor fi mici.
Semnul unei iniţiative eşuate, nu neapărat prost comunicate, dezinteresul nostru pentru facilitatea pe care am avut-o la dispoziţie ar trebui să dea de gândit celor care au propus-o ca fiind soluţia absolută la o problemă pe care nu am generat-o noi. Cel mai probabil vom avea parte de reproşurile obişnuite şi ne vor încărca de adjective şi atributele care răsar aproape de la sine de fiecare dată când realitatea dă de pământ cu proiectele făcute pe genunchi.
Sunt convinşi că ne-au făcut favorul să ne bage în seamă, ne-au văitat pentru orele pierdute la cozile de la votul din 2014, au hotărât că hatârul ăsta va produce în rândurile diasporei un orgasm general urmat de urale şi artificii. Ghinion. De aici de la noi, se vede puţin altfel. Harababura din 2014 îşi are originile acolo, la Bucureşti, indiferent care sunt numele foştilor sau actualilor decidenţi în materie. Nimeni din Diaspora nu a cerut tratament preferenţial, oamenii au mers la vot şi se aşteptau să poată vota într-un timp rezonabil urmând apoi să-şi continue liniştiţi o duminică normală.
Faptul că am ajuns la secţia de vot şi ne-am văzut puşi într-o situaţie umilitoare, oarecum previzibilă dacă ne gândim la multele aroganţe de care am avut parte în trecut, nu a fost prima umilinţă suferită de românii din diaspora şi nici nu va fi ultima. Cam toţi ne-am luat-o aproape firesc şi ne-am revoltat la fel de firesc. Numai că, din nou, nu a fost nimic surprinzător în tratamentul pe care l-am primit atunci.
La doi ani distanţă, campania prin care eram îndemnaţi să ne înscriem pe nişte liste pentru a gira în felul acesta reparaţia unei disfuncţionalităţi vecină cu codul penal şi de care nu eram responsabili, s-a dovedit a fi un răsunător eşec. Oarecum normal dacă ne gândim că ne aşteptăm de fapt la gesturi normale, fireşti şi logice din partea statului român, ori asigurarea secţiilor de votare necesare este unul dintre ele, nu ar trebui să facem ceva special pentru le avea.
Partea bună este că a reieşit în ceasul al 12-lea, cu forcepsul, forţată de împrejurari, o măsură care chiar are sens, aceea că putem vota la consulat în continuare şi probabil în mai multe secţii organizate de cei care chiar trebuie să facă asta, şi pe liste suplimentare.
Pentru că, dacă nu ştiaţi, noua lege electorală prevedea ca numărul secţiilor de votare să fie mult mai mic decat cel din 2014. Strategia asta chiar că ar fi avut succes, ne-am fi împrietenit şi mai tare.
Am tras adânc aer în piept înainte de a scrie acest text. Nu știam cum să încep pentru că nu voiam să fie un text politic, nu voiam să fie nici eseu, compunere sau cum or mai spune cei obșnuiesc să cârtească la orice, doar de dragul de a nu fi de acord. Sau doar pentru că sunt români și se știe, românii mor dacă n-au o opinie contrarie. Ok, mor și cu opinia contrarie de gât.
Angela Tocila
Am ales să scriu despre diaspora românească, hulita, învinuita și disprețuita diasporă. Știți că parte din ea se află acum în România, acest tărâm în care nu poți trăi, dar depărtarea de el te ucide. Nu știu să existe un neam mai legat de pământul natal ca cel al nostru. Nu știu ce resort îi împinge pe românii din toate colțurile Europei, din locurile în care și-au construit o viață mai bună, să tânjească să vină vara sau de sărbători, ”acasă”. La niciun neam n-am auzit pomenindu-se atât de natural cuvântul ”acasă” referindu-se la locul unde s-au născut și au crescut iar apoi l-au părăsit, ca la români. Nu vă speriați, n-am să fac un elogiu pe tema asta, este o simplă, dar caldă și duioasă constatare.
Vreau să vă vorbesc în schimb, despre curentul ce vine dinspre politic vis-à-vis de românii plecați la muncă în alte țări, despre ”spălătorii de cururi”, ”căpșunarii” și ”slugile”, așa cum mulți dintre noi îi numim. Oameni pe care i-au mânat din spate sărăcia, buda din fundul curții, copiii îmbrăcați în zdrențe sau bolile părinților. Despre mamele care și-au lăsat copiii și sufletul acasă, să slugărească uneori, doar pentru o farfurie de macaroane cu sos de roșii pe zi și câteva sute de euro, bătrânii sau copiii altora. Despre femeile cu studii superioare aflate într-un moment de cumpănă al vieții, care au ales să mature, să spele pe jos, să facă munci pe care nu le-ar fi făcut la ele în țară. Despre bărbații care-și rup oasele pe șantiere și dorm câte 30 într-un apartament, ca să poată trimite acasă câteva sute de euro. Despre temerarii care aleg să nu-i ajungă vârsta de 30 de ani blazați, cu berea-n mână, la televizor și cu doi-trei copii cărora știu sigur că nu au ce să le ofere în afară de strictul necesar, în România. Despre cei care s-au săturat să trăiască într-o țară mistuită de plaga corupției și nu văd nicio scăpare rămânând în ea. Despre cei care visează și speră că viața înseamnă mult mai mult decât a plăti taxe ce se duc în buzunarele hoților sau a-și duce zilele de la o leafă la alta.
Ei bine, despre ei vreau să vă vorbesc acum, când au devenit un fel de paria pentru politicienii români. Au devenit obiectul urii lor pentru că votează. Votează altfel decât românii aflați pe feudele baronilor, votează de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Votează din simț civic, votează pentru țara în care speră că se vor putea întoarce vreodată fără să regrete. Diaspora votează contra stângii, cu excepții, desigur, pentru că politicienii români s-au întins fără nicio jenă sau opreliște și dincolo de hotare iar acolo fac ce știu mai bine: mint, mituiesc, promit. Și da, sunt români care încă n-au trăit suficient în țări în care votul e un drept și nu o obligație de partid, dar aceștia sunt puțini. Aversiunea politicienilor se face simțită în preajma campaniei electorale, când partidele arondate PSD-ului și PSD-ul însuși, își amintesc de cei care n-au mâncat sau refuză să mănânce salam cu soia, să bea nechezol sau să înghită pe nerăsuflate minciunile, aceleași minciuni spuse de 26 de ani.
PSD-ul urăște diaspora, dar iubește județele cuminți care votează cu el, desi nu sunt răsplătite decât ca niște slugi umile, ca niște câini maidanezi, cu câte-un os pe care n-a rămas nici măcar un zgârci. PSD-ul și partidele satelit urăsc orice curent, orice idee nouă, dar mai ales, urăsc faptul că trăitorii de câțiva ani în Occident se deșteaptă și realizează că nici popa din sat, nici primarul, nici directorul de școală nu le mai pot face nimic dacă votează altfel decât li se impune. Că n-aveau ce să le facă, în afară de șicane, nici când erau acasă. Românii din diaspora au învățat că a sta la coadă să votezi nu e obligație, e o alegere personală. Și nu, nimeni nu-i mână din spate, nimeni nu-i mituiește și nimeni nu le spune cum să voteze.
Câte parale dau politicienii pe românii plecați, se vede din atitudinea președintelui României care ”urmărește cu îngrijorare” cum sunt scoși conaționalii săi de sub dărâmăturile cauzate de cutremurul din Italia. Urmărește din concediu, din Palma de Mallorca, cu alte cuvinte, i se rupe… inima. Se vede din atitudinea unor derbedei politici ca Ponta și Dragnea, care, dacă ar putea, ar interzice dreptul diasporei la vot pentru simplul motiv că nu-I votează pe ei.
În acest timp, unii români din diaspora cer doliu national. Fraților, cu ce-i încălzește doliul pe copiii, frații sau părinții morților? De ce nu cereți ca trupurile lor să fie repatriate pe cheltuiala statului român, atâta vreme cât ei sunt cetățeni români? De ce vă pierdeți și voi în detalii absolut inutile în astfel de momente? De ce vă erijați și voi în simpli guriști, când ați putea da dovadă de pragmatism și empatie?
Nu știu câți dintre cei care se referă cu dispreț la ”spălătorii de cururi” ar înțelege cu câtă umilință face un român așa ceva, cât își rupe din suflet, cu gândul la cei de acasă care așteaptă în fiecare lună amărâtele de sute de euro care fac diferența între foame și o masa decentă, între școală și abandon, nu știu câți dintre fanfaronii de bani gata ar fi capabili să-și rupă spinarea pe șantiere sau ridicând bătrâni neputincioși să le schimbe scutecele pișate și căcate. Nu știu câte cucoane, ca doamna fomistă Anghel, ar fi în stare să aibă grijă de copiii altora fără să țipe la ei sau fără să-i bată și nu știu câți dintre țărănoii ajunși din trântorii satelor, senatori sau deputați, ar putea face pe chelnerii sau pe femeile de serviciu.
De fapt, asta ar trebui să le fie școala înainte de a candida… Un stagiu la ”spălat cururi”, la cules căpșuni sau portocale pe câteva sute de euro, cu umilințele aferente. Pentru că, munca n-o fi rușine, dar căcatul miroase la fel oriunde în lume… Cam ca și politica noastră.
Guvernul a hotarat cand vor avea loc alegerile parlamentare.
Alegerile parlamentare vor ave aloc pe 4 Decembrie, potrivit B1.ro, proiectul de hotărâre de guvern cu privire la subiect urmând a fi dezbătut în şedinâa de guvern de săptămâna aceasta. Startul oficial al campaniei electorale ar fi astfel data de 4 Noiembrie, urmând să dureze, conform legii, 30 de zile. Ultima zi pentru depunerea candidaturilor pentru circumscripţiile electorale va fi 20 Octombrie a.c.
Conform calendarului aflat în discuţie, numărul secţiilor de votare din Diaspora va fi stabilit abia pe 26 Octombrie 2016. Astfel că, potrivit informaţiilor sursei citate, guvernul a hotarat că perioada în care se va desfăşura campania electorală va fi 4 Noiembrie – 3 Decembrie 2016.
Data parlamentarelor este un alt subiect de dispută între guvernanţi şi principalul partid parlamentar PSD. Liderul acestuia, Liviu Dragnea, susţinând chiar că stabilirea alegerilor în Decembrie ar fi o dovadă de lipsă de respect faţă de români, fiind prea aproape de sărbătorile de Crăciun. După părerea liderului PSD, alegerile ar trebui să se desfăşoare până cel târziu 27 Noiembrie.
Conferinţa de presă susţinută ieri de Maria Ligor, noul ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, a avut menirea să clarifice poziţia departamentului în subiectul procedurilor prevăzute de legea electorală care se va aplica la alegerile parlamentare următoare şi care sunt ajustările pe care ministerul le consideră necesare după evaluările făcute la începutul verii. Deasemenea, s-a referit la modul de lucru pe care Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni şi-l propune pentru următoarea perioadă în relaţia directă cu diaspora.
În ceea ce priveşte Legea Electorală, ministra este de părere că „legea pe care acționăm în momentul de față, aș dori să subliniez, este o lege bună, este o lege bună pentru că, în raport cu ceea ce am avut anterior, aduce facilități suplimentare” numai că modalitatea de aplicare a prevederilor ei s-a dovedit ineficientă. Este clar că legea nu mai poate fi schimbată dată fiind proximitatea alegerilor, însă este posibilă ajustarea ei pentru a oferi şanse egale în vederea votului din Diaspora.
Mărirea numărului de secţii de vot în Diaspora
Legea din 2012 prevedea posibilitatea înfiinţării de secţii de votare acolo unde MAE considera că este necesar. Legea de anul acesta nu mai permite acest lucru şi s-ar putea întâmpla ca, de exemplu, „în Spania, de la 41 de secții de vot în 2012, să ajungem la 10 secții de votare în această toamnă”. Astfel că intenţia guvernului este să găsească posibilitatea de a mări numărul secţiilor de votare disponibile.
O altă lacună este că „în momentul actual, legea permite votarea pe liste suplimentare doar la secțiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice”, fapt ce ar exclude din procesul electoral pe oricare dintre alegătorii care nu s-au înscris anticipat, din orice motive, în registrul electoral. „Modificarea pe care o propunem este tocmai aceasta, să se poată folosi listele suplimentare la toate secțiile de votare pe care le vom crea” mai spune doamna Ligor.
„un obiectiv, o dorință pe care noi am dori-o reflectată în modificarea avută în vedere, aceea de a introduce posibilitatea pentru cel care dorește să voteze să se poată înregistra în Registrul Electoral și electronic, online. Spun înregistrare în Registrul Electoral, nu vot online, ca să nu existe dubiu în acest sens”
Profesionalizarea departamentului pentru Diaspora
O a doua linie directoare în discursul doamnei ministru Maria Ligor a fost propunerea rutei de parcurs pe care departamentul pe care îl conduce şi-o propune. „Dorim ca în activitatea departamentului să se regăsească acele elemente concrete, acele preocupări concrete ale românilor care trăiesc în afara țării și să stabilim împreună cu ei o agendă comună. Deci, nu ne propunem să definim la București o agendă de priorități, care să nu reflecte preocupările reale ale românilor care trăiesc în afara țării. În acest scop suntem în proces de evaluare, de analizare a modului în care a fost aplicată strategia de activitate a departamentului”. O direcţie de urmat va fi „profesionalizarea echipelor […] pentru că trebuie să ne așezăm într-o logică, cum spuneam, profesională și să construim cu adevărat pe baze solide și să avem în vedere predictibilitate în ceea ce facem” şi, de asemenea poziţionarea ca partener de dialog pentru diaspora.
O altă preocupare în activitatea acestui Departament pentru perioada următoare „va fi susținerea drepturilor românilor care se află în situație de migrație, de mobilitate, cum îi spunem noi, îndeosebi în Europa; și, în acest context, situația românilor din Marea Britanie va reprezenta un punct de maxim interes” cu preponderenţă urmărind „riscul de exploatare prin muncă” care poate fi prezent în viaţa de zi cu zi.
Contribuţia femeii românce la conservarea identităţii
Un alt punct atins în conferinţa de presă „este punerea în evidență, în valoare, a contribuției pe care femeile românce din străinătate o au tot în conservarea identității, în transferarea pe mai departe a elementelor de cultură națională, de identitate națională, dar și prin participarea pe care o au în foarte multele proiecte de voluntariat, atât în ceea ce privește promovarea culturii, imaginii României, și în proiecte sociale”, insistând pe ideea că „a sosit timpul ca rolul femeilor să fie mai clar recunoscut în ceea ce privește realitatea din diaspora„.
„O prevedere, de altfel legală, o obligație pe care legea o creează pentru Departament, este aceea de a facilita înființarea unui muzeu al diasporei” a mai adăugat Maria Ligor.
Aroganţa la adresa diasporei a celor care s-au perindat pe la putere în anii din urmă nu s-a terminat nici pe departe cu debarcarea lui Ponta. Mulţi ne ceartă pentru laşitatea de a fi părăsit ţara iar foarte puţini realizează că suntem încă aici din cauza lor. A trebuit să iasă din puşcăriile patriei un fost prim ministru ca să trecem de la stadiul de „fantome” în care ne încadrase alt gânditor, la cel de „indieni”.
Madrilenii au o problemă cu Barcelona, au o strângere de inimă atunci când trebuie să vină aici, o nelinişte pe care o rezumă numind Catalunya „teritorio comanche” ceea ce s-ar traduce prin loc nesigur populat de indieni sălbatici cu poftă de sânge şi scalpuri la brăcinar. Barcelonez fiind constat că nu mă deranjează apelativul „indian” şi mă amuză fluturii din stomac ai celor care odată ajunşi îşi dau cu palma peste frunte după ce catalanii îi numesc râzând proşti aroganţi şi îi aşează în capul mesei.
Asta suntem, noi cei din diaspora, pentru stăpânirea bucureşteană: „teritorio comanche”, o mare necunoscută. Locul sălbatic în care, de voie de nevoie, trebuie să te duci la vânat, pentru o piele de castor, un bizon, un vot, ceva, dar în care nu eşti deloc sigur cât de prietenoşi vor fi localnicii care, din ce în ce mai puţin, acceptă limba şi tonul cu care le vorbeşti. Crezi că le ştii limba dar constaţi că nu recţioneză la stimulii cu care la tine pe tarla ţi-ai obişnuit iobagii să se alinieze în front şi să te recunoască de baron.
Pe listele propuse prin legea votului prin corespondenţă s-au înscris 3.000. Din 4 milioane. Şi nu ştie nimeni de ce. În curând vom trece de la categoria „indieni” la categoria superioară: „ignoranţi nerecunoscători” care nu suntem în stare să vedem măreţia gestului şi profundul sacrificiu pe care l-au făcut pentru noi cu legea votului prin corespondenţă.
Aşa cum este conceput votul prin corespondenţă după actuala lege, a fost cel mult bifarea unei acţiuni de imagine, care nu rezolva problema romanilor din diaspora şi care vor putea vota ca şi până acum tot la clasicele secţii de votare. Dar legea, aşa cum este ea acum, ar putea oferi pretextul ideal unei viitoare majorităţi politice pentru micşorarea numărului secţiilor de votare clasice existente astăzi, pe criteriul dezinteresului arătat pentru înscrierile în registrele electorale din diaspora.
Vorbim astăzi cu domnul Chihaia Dumitru, consilier al Consiliului Românilor de Pretutindeni din partea comunităţii româneşti din Belgia despre motivele care l-au făcut să creadă în ideea necesităţii participării la congresul Diasporei de la Bucureşti.
RoBarna: În primul rând felicitari pentru curajul de a participa ca delegat la Congresul Românilor de Pretutindeni. Eşti persoană publică, spune-ne ceva despre tine
Chihaia Dumitru: Mulțumesc! Da, aici aveți dreptate, a fost nevoie și de curaj. Poate că atunci când am hotărât să particip nu am știut că e nevoie și de curaj dar acum îmi dau seama că fără ar fi fost imposibil. Dacă nu exista curaj, cum altfel ar fi putut un om, care a pornit de jos, de la firul ierbii, să participe la un astfel de eveniment?! Despre mine?! 6 ani în Belgia, începuți cu un contract de 3 luni la o seră de căpșuni și urmați de 3 ani de muncă în construcții metalice. Mi-am dorit mereu mai mult, am știut că pot mai mult și până acum nu m-a oprit nimic. Inginer agronom la profesie, momentan fac uz de studiile din România lucrând undeva într-un domeniu adiacent agriculturii. Sper într-o zi să îmi pun experiența acumulată aici în slujba țării mele. Job-ul actual îmi oferă însă timpul și mijloacele de a întreține un hobby, iar hobby-ul meu e contactul cu oamenii. Am oscilat mereu între a crede că hobby-ul meu e scrisul și voluntariatul, ca mai apoi să realizez că luate împreună acestea vorbesc despre empatie și aplecarea față de oameni. Las campaniile la care am participat să vorbească mai mult despre acest aspect al personalității mele.
– De ce ai dorit sa fii delegat la Congresul Românilor de Pretutindeni?
– Încă de când se vorbea că voi avea nevoie de 500 de semnături am decis să particip, deci, revenind la prima întrebare, vă dați seama că a fost vorba chiar de curaj. Faptul că îmi câștigasem un capital de încredere printre oamenii de aici din Belgia, scriind la blogul meu, Știri din Belgia, am decis că trebuie să merg să încerc să reprezint nu românii din Belgia, așa cum se vehiculează, ci să fiu una din vocile care să spună sus și tare că diaspora are nevoie de un singur lucru: respect. Am scris despre asta și pe blog, și am detaliat punctele despre care am dorit să vorbesc. Din păcate, la Congres nu s-a putut spune mare lucru, dar ca idee, respectul trebuie să fie un punct primordial atunci când vorbim despre relația dintre structurile de conducere din România și diaspora. Iar dacă începem de la respect putem să obținem din start o imagine clară a problemelor cu care se confruntă diaspora. Să vă explic: avem o sumedenie de pârghii de dialog cu România și totuși vorbim în continuare cu limbi de lemn. Avem consulatele, avem ambasadele, avem institutele culturale românești, DPRRP, MAE, deputați și senatori de diaspora la care acum se adaugă un Congres și un Consiliu al românilor de pretutindeni. Deci, dacă e să respectăm diaspora și oamenii ei, poate e momentul să îi oferim respectul cuvenit înființând un minister al diaporei – o umbrelă sub care să își găsească locul toate aceste structuri, vechi și noi, și de unde să începem să construim cu adevărat pentru o diasporă unită.
– Ce te aşteptai sa faci la congres şi ce s-a întâmplat de fapt? (în opinia ta evident)
– Ce s-a întâmplat de fapt?! Am fost filmat plimbându-mă în pataloni scurți pe holurile hotelului. S-a făcut atâta caz că regret că nu m-am gândit mai devreme să îmi fac campaniile umanitare tot în pantaloni scurți. Oricum, am învățat din experiența asta și cred în continuare că este mai important ce soluții aducem nu ce discută de pe margine unul sau altul, mai cârcotaș de fel. Mă așteptam ca acest Congres să fie ceea ce s-a spus că o să fie și nu a fost: o punte de dialog. Câțiva dintre cei prezenți au uitat că în acele două zile de Congres trebuia să muncim și au transformat punțile de dialog în poteci prin pădurile întunecate ale spiritului uman, mereu în căutare de afirmare și de succes. Personal consider că succesul se obține prin fapte. Câțiva au înțeles că succesul se obține strigând de la un pupitru dintr-o clădire emblemă a României. Era de așteptat ca diaspora să ne răstignească azi spunând despre Consiliu că nu e vocea ei, având în vedere circul creat. Dar să nu fim negativiști. Un lucru bun s-a întâmplat: avem un Consiliu. Și aici trebuie delimitate două chestiuni: avem instituția Consiliului, pe care nu avem voie să o denigrăm niciodată, și avem membrii de anul acesta ai Consiliului, pe care ar fi indicat să îi lăsăm să dovedească ce pot, dacă pot.
– Sunt voci care spun ca întregul congres a fost o manifestare de faţadă. Crezi că organizatorii au avut în vedere doar motive electorale? Senzaţia ta este că parlamentului îi este indiferentă vocea diasporei?
–Și dacă au făcut-o, care e problema? Să ne înțelegem, diaspora este o entitate vie, prezentă, implicată și gata să răspundă oricând provocărilor politice care vin din România. Că a fost de fațadă sau că parlamentarii sunt indiferenți față de vocea a 4 milioane de români, ține de alegerea lor în ceea ce privește modul cum fac ei politică. Iar diapora vede aceste lucruri și le taxează dacă ele există. Însă nu trebuie uitat faptul că azi, diapora are o instituție prin care poate să vorbească, și sper să își folosească această nouă voce. Sper ca după aceste vocalize ale presei din diaspora să urmeze și soluții, proiecte, invitații la dialog și rezultate. Doar așa putem da valoare unui proiect chiar dacă, să zicem, el a fost creat doar de fațadă.
Chihaia Dumitru – Consilier al Consiliului Românilor de Pretutindeni din partea Comunităţii din Belgia
– Crezi că jocurile erau deja făcute iar consiliul rezultat va fi unul manipulabil, sau că acesta poate fi embrionul unei mişcări organice cu personalitate, statut şi voce proprie?
– Eu făcând parte din Consiliul Românilor de Pretutindeni vă pot spune că această întrebare este prematură. Statut avem, voce am stabilit că este dacă decidem de cuviință, și da, suntem în fază embrionară. Abia încolțim, de rădăcini nici nu poate fi vorba. Așa că manipulabil, nu, nu are cum să fie. Poate să devină în schimb, dacă și numai dacă, membrii Consiliului uită că există oameni în diaspora care sunt plătiți prost, că li se încalcă zilnic drepturi, că statul român îi uită pe aceștia și pe mulți alții de multe ori, că la consulate sunt cozi interminabile, că morții sunt aduși acasă prin mila altor români, că la nivel de cultură evităm să înțelegem că micii și berea nu sunt elemente definitorii țării și că de ei depinde să schimbe toate aceste nedreptăți. Ține de natura umană a fiecărui consilier și de modul cum înțelege el rolul cu care a fost investit. Să fim clari: vorbim la modul general, înțelegând că tot consilieri o să fie și cei din mandatele viitoare la fel ca și cei de azi. Dacă ar fi să vreau să folosesc o expresie la modă, aș spune că diaspora ne-a dat un cec în alb și că depinde de fiecare consilier în parte cum decide să își folosească cecul lui. Eu sunt convins însă că în cele din urmă apele se vor calma și vom putea începe să lucrăm ca un întreg.
– Din postura de delegat la congresul românilor de pretutindeni ce părere ai despre neimplicarea la vârf a preşedenţiei şi a guvernului? De ce crezi că Preşedintele şi Premierul nu au dorit să participe la congresul dedicat oamenilor care au contribuit mult la obţinerea poziţiilor pe care le ocupă astăzi?
– Din partea instituției președintelui a fost prezenta doamna Sandra Pralong, care a trimis mesajul președintelui. Mesajul dumnealui era deja cunoscut în diapora, acesta vorbind de multe ori despre faptul că diapora este considerată o prioritate. Pe fondul Brexit-ului, consider că prioritățile Președintelui și ale Domnului Cioloș au fost de a urmări evoluțiile de acolo. Sunt convins că Președintele dar și Premierul României vor lua act de constituirea acestui Consiliu și vor acționa în așa măsură încât să putem stabili parametrii viitoarelor colaborări.
– Din poziţia de consilier al Consilului Românilor de Pretutindeni ai un mesaj pentru comunitatea din Diaspora?
– Oferiți-ne o șansă, oferindu-vă vouă o șansă. Se face trafic enorm pe tot Internetul și a curs și ceva cerneală, vorbindu-se despre acest Consiliu ca despre cine știe ce mare țeapă dată românilor. De ce?! Nu pot, sincer, să vă explic. Ce știu să vă spun e că acest consiliu nu este decât o echipă de oameni, voluntari, care cheltuie timp, bani și nervi. De ce ar face-o dacă nu ar fi mânați de un minim de intenții bune?! Nu suntem plătiți, nu ni se decontează nimic, și totuși suntem huliți. Eu vă invit să ne contactați, să ne vorbiți despre soluțiile gândite de voi, să căutați să ne oferiți punți de legătură cu țările care au ales să nu se prezinte la Congres și, per total, să încercăm să formăm o rețea globală de dialog, o pânză de păianjen pe care să putem prinde mai târziu, una după alta, reușitele noatre ale tuturor românilor, nu doar ale unui Consiliu.
Urmărim de ceva vreme evoluţia evenimentelor legate de Congresul Românilor de Pretutindeni despre care am mai scris. Sunteţi unul dintre vice-preşedinţii Consiliulului Românilor de Pretutindeni aflat astăzi în curs de validare parlamentară. Contestat din toate părţile, hulit, blamat şi acuzat de toate relele încă înainte de a se naşte, despre acest Consiliu şi despre speranţele care se pun în el vă rugăm să ne vorbiţi dumneavoastră care aţi fost acolo şi sunteţi o persoană care nu poate fi acuzată de a fi făcut parte anterior dintr-unul dintre grupurile interesate.
Niculina Saroz
Aţi îndrăznit să credeţi în ideea constituirii Consiliului Românilor de Pretutindeni care, indiferent de opiniile de pe margine – interesate sau nu -, poate deriva într-un organism al diasporei cu personalitate şi voce proprie (daca va fi construit cu grijă) şi, de ce nu, ar putea deveni unul de care Bucureştiul să ţină seama indiferent cine se va afla la putere într-un moment sau altul.
Robarna: Niculina Saroz, în primul rând felicitari pentru numirea în funcţia de vicepresedinte al Consiliului Românilor de Pretutindeni. Acum că ai devenit persoană publică spune-ne ceva despre tine
Niculina Saroz: Așteptăm încă validarea oficială a Parlamentului. Dar, mulțumesc!
Am 31 de ani și sunt din Baia Mare, Maramureș. De fapt, ca să fiu sinceră, mereu spun că sunt pe jumătate bistrițeancă. Mi-am petrecut toate vacanțele pe Valea Bârgăului și, mă simt puțin și de acolo. De unde păstrez și cele mai frumoase amintiri din copilărie și adolescență. La data de 3 februarie 2005, am ajuns pe meleaguri asturiene, stabilindu-mă în orașul Gijón, unde locuiesc și azi.
Din punct de vedere profesional, nu cred mă deosebesc de majoritatea conaționalilor noștri. Până în anul 2011 am avut diverse ocupații. Cei mai mulți ani am muncit în serviciul domestic, însă am fost și agent de marketing pentru o companie de telefonie (clar vorbind, vânzare de la ușă la ușă), ajutor de bucătar, ospătar, etc. Am muncit câteva zile chiar și într-o crescătorie de pui. Imaginați-vă o hală cu peste 5000 de pui care trebuiau încărcați într-un camion; cred că nu este nevoie să dau mai multe detalii.
În acea perioadă, pe lângă activitatea desfășurată, m-am pregătit pentru meseria pe care o exercit în prezent. Din 2011 sunt traducător/interpret autorizat. Pe plan personal, sunt căsătorită cu un sătmărean și avem un băiețel de 4 anișori. Ne-am cunoscut aici
Robarna: De ce ai dorit sa fii delegata la Congresul Românilor de Pretutindeni?
Niculina Saroz: De mai bine de 5 ani realizez activități de voluntariat, oferind informații și suport pentru cetățenii români din Spania (în special cei stabiliți în Principatul Asturias). Mereu mi-am dorit să mă implic mai mult în problemele comunității însă, uneori nu aveam timpul necesar, alteori nu aveam curajul necesar. Cu toate acestea, de câtva timp încoace am început să am mai multă încredere în mine și să am ideile mai clare.
Acum câteva luni m-am înscris într-un program pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, finanțat de Guvernul Principatului Asturias, care se va desfășura în luna septembrie 2016. Am prezentat o idee de proiect (antreprenoriat social) privind comunitatea românească din Asturias și, dintre cele peste 200 de persoane înscrise, pot spune cu mândrie că fac parte dintre cele 30 de persoane selecționate.
La scurt timp după înscriere în cadrul acestui program, pe pagina Consulatului General al României la Bilbao am văzut informația cu privire la congres. De la început am considerat că este oportunitatea de a da încă un pas în implicarea mea în problemele comunității, dar decizia de a participa am luat-o doar cu o săptămână înainte de data limită indicată pentru depunerea dosarelor.
Luarea deciziei nu a fost deloc ușoară, cu toate că mi-am pus multe speranțe în acest congres. Toți cred că am visat cândva la un adevărat intermediar între oamenii de rând din diaspora și parlament. Aceasta era o oportunitate istorică! Știam că va trebui să plec pentru câteva zile la București, să plătesc din buzunarul meu biletele de avion dar, nu știam prea bine cum se va desfășura congresul, dacă voi putea spune ceva acolo sau dacă va avea totuși vreun rezultat… Cu toate acestea, foarte multe persoane (familie, prieteni, colegi și clienți) m-au încurajat, și am decis să încep să adun semnături.
Robarna: Ce te aşteptai să faci la Congres şi ce s-a întâmplat de fapt (în opinia ta evident)?
Niculina Saroz: Mă așteptam ca totul să decurgă cu normalitate, cu toate că bănuiam că discursurile oficialităților și mai ales intervențiile delegaților să depășească timpul prevăzut (3 min./delegat) și că va rămâne destul de puțin timp efectiv de lucru.
La ce nu mă așteptam? Nu mă prea așteptam la atâtea dezacorduri, complicații și la ridicarea tonului. Chiar și atunci când avem dreptate, consider că trebuie să știm cum să explicăm lucrurile în mod civilizat, mai ales atunci cînd ne aflam într-o insituție de stat și la un eveniment formal, unde ne prezentăm în numele oamenilor care ne-au delegat și nu în interes propriu. Așa vreau cred că ne-am prezentat toți.
Dar, ca să nu ne abatem de la subiect… În limita timpului disponibil, cred că am făcut destul de multe lucruri.
S-au ales cei 35 de membrii ai Consiliului Românilor de Pretutindeni – primul for alcătuit în totalitate de români din diaspora, s-a ales biroul executiv al Consiliului (9 persoane: președinte, prim-vicepreședinte, 6 vicepreședinți și un secretar), s-au dezbătut unele dintre principalele probleme cu care se confruntă românii din afara granițelor țării, s-au înaintat câteva propuneri cu privire la îmbunătățirea cadrului legislativ, etc.
Și cum spunea unul dintre colegii mei acum câteva zile, ce este clar este că acest nou Consiliu a început deja să lucreze pentru a putea aduce cât mai repede rezultate pentru comunitățile românești.
Niculina Saroz, Spania: Vice-Preşedinte al Consiliulului Românilor de Pretutindeni
Robarna: Sunt voci care spun ca întregul congres a fost o manifestare de faţadă. Crezi că organizatorii au organizat congresul doar din motive electorale? Senzaţia ta este ca parlamentului îi este indiferenta vocea Diasporei?
Niculina Saroz: Vocile mereu vor exista. Și în cazul de față, eu personal consider că aceste voci nu ar mai vocifera atât de mult dacă într-adevăr ar lupta pentru interesele tuturor românilor. Trebuia ca toți să fie interesați de esența evenimentului și nu de culoarea politică a organizatorilor.
Nu consider că a fost o manifestare de fațadă. Nu consider că acest congres a fost organizat doar din motive electorale. Este adevărat că putea să fie puțin mai bine organizat dar, dacă ne tot lamentăm pierdem timp prețios și energie; resurse care ar trebui să fie folosite pentru analizarea problemelor tuturor românilor și căutarea imediată de soluții.
Senzația mea era că parlamentarului îi este indiferentă vocea diasporei dar, mi-am cam schimbat părerea. Există parlamentari dispuși să ne asculte însă și noi, românii din diaspora, avem o sarcină. Să știm să comunicăm, să știm să ne facem ascultați! Și nu prin ridicarea tonului.
Robarna: crezi că jocurile erau deja făcute iar consiliul rezultat va fi unul manipulabil sau că acesta poate fi embrionul unei mişcari organice cu personalitate, statut şi voce proprie?
Niculina Saroz: Cred că nu mai auzeam atât de multe voci acum dacă aceste jocuri erau făcute. Deci, bineînțeles că NU cred că jocurile erau deja făcute! Eu mă cunosc! Încercări de manipulare au existat în trecut, dar nu au avut succes. Cu o mare parte dintre colegii care fac parte din consiliu am foarte multe lucruri în comun. Nu cred că suntem ușor de manipulat și nici de speriat. Așteptăm validarea parlamentului. Dacă totul este ok, și cel puțin în viziunea mea, Consiliul va avea personalitate, statut și voce proprie.
Robarna: Ai un mesaj din poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Românilor de Pretutindeni pentru Comunitatea din Spania?
Niculina Saroz: Mesajul meu este pentru toate comunitățile de români, în general…
Toți trebuie să depunem puțin efort pentru a avea o viață mai bună.
Transmiteți-ne problemele și propunerile dumneavoastră. Lăsați-vă ajutați!
Lăsați vocile scepticilor să vorbească. Dați-ne oportunitatea să vă demostrăm de ce suntem în stare.
Congresul românilor de pretutindeni, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, a ales în cadrul lucrărilor de sâmbătă Consiliul românilor de pretutindeni. Acesta este format din 35 de membri și este forul de reprezentare a românilor din diaspora în fața autorităților statului român.
Consiliul este condus de un Birou executiv, alcătuit din nouă persoane, președintele, prim-vicepreședintele, secretarul general și șase vicepreședinți, toți cei nouă membri fiind aleși la congres.
Președintele Consiliului românilor de pretutindeni a declarat că, deocamdată, se lucrează la statutul și la regulamentul Consiliului, iar acestea probabil vor fi gata în aceste zile.
„Mai sunt mulți pași de făcut. Încercăm să adunăm toate datele comunităților, să contactăm toți liderii comunității românești din diaspora, pentru a-i aduce la masa dialogului pe toți. Deocamdată suntem în faza de lucru. Urmează dezbateri cu privire la statutul și regulamentul în care vor fi prevăzute atribuțiile Consiliului, ale președintelui, ale Congresului”, a spus Livanu.
Ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, le-a propus membrilor Congresului românilor de pretutindeni să semneze o declarație de integritate în care să spună că nu sunt și nu au fost implicați în cazuri de corupție, că nu au fost condamnați pentru astfel de fapte, că nu sunt implicați în conflicte de interese, în imigrații politice și traseism, că nu au ocupat funcții de conducere în fostul PCR, că nu au fost informatori ai Securității, că nu sunt ofițeri în servicii secrete.
Sursă: Agerpres
De asemenea de notat este mesajul public al şefului departamentului ministerului de externe dedicat diasporei dl. Dan Stoenescu care solicită transparenţă în privinţa persoanelor delegate să reprezinte diaspora:
„În spiritul transparenței și bunei credințe, astăzi am propus delegaților la Congresul românilor de pretutindeni să semneze o declarație de integritate pe propria răspundere în care să spună că nu sunt și nu au fost implicați în comiterea de infracțiuni, cazuri de corupție, că nu au fost condamnați pentru astfel de fapte, că nu sunt implicați în conflicte de interese, în migrații politice și traseism, că nu au ocupat funcții de conducere în fostul PCR, că nu au fost informatori ai Securității, că nu sunt ofițeri sau colaboratori în servicii secrete. De asemenea, această declarație stipulează disponibilitatea semnatarului de a furniza public tabelul de susţinători (protejând datele personale), CV-ul și dacă a făcut parte din partide politice. Românii de pretutindeni au nevoie de transparență în relația cu statul dar și în relația cu cei care doresc să îi reprezinte.„
Zgomotul de fond provocat de alte evenimente care ne ocupă sfârşitul de săptămână estival aproape că ne face să pierdem din vedere un eveniment important pentru Diaspora care are loc zilele acestea la Bucureşti: desfăşurarea lucrărilor Congresului Romanilor de Pretutindeni care ne interesează direct. Este prima manifestare prin care instituţional se pretinde ca Diaspora să devină un partener de dialog valabil pentru parlament şi/sau Ministerul de Externe. Motivaţia are logică, un dialog cu 4 milioane de oameni odată este imposibil şi atunci Diaspora ar avea nevoie de reprezentanţi care să poată fi parte la masa discuţiilor. Cât de reprezentativi sunt aceşti delegaţi prezenţi zilele acestea la Bucureşti este discutabil dar despre asta urmează să vorbim după congres.
Televiziunea TVR Internaţional a dedicat spaţii ample ieri şi astăzi congresului. Urmărind transmisiile de la Palatul Parlamentului şi făcând abstracţie de opulenţa sălii de şedinţe impresiile nu sunt cele mai plăcute, tinzând să dea dreptate celor care consideră manifestarea ca fiind o „făcătură interesată” şi că reprezentanţii diasporei ar fi acolo pentru „fotografii de Facebook”. Nu ştiu dacă detractorii congresului au dreptate însă participarea delegaţilor despre care se presupune că sunt reprezentanţi ai românilor de pretutindeni legitimează evenimentul şi merită a fi consemnată; dosarul congresului va menţiona participarea şi interesul diasporei pentru dialogul cu Parlamentul. Cât de mult adevăr este aici rămâne de văzut.
Diaspora are aerul că nu a luat foarte în serios congresul, lucru de înţeles date experienţele anterioare avute cu genul acesta de manifestări iar numărul delegaţilor participanţi este mic şi disproporţionat faţă de volumul comunităţilor de români stabiliţi într-o ţară sau alta. Deja mulţi dintre ei sunt contestaţi şi consideraţi nereprezentativi pentru zonele din care provin; există chiar voci care consideră că unii dintre ei ar fi implicaţi în istorii controversate despre care comunităţile respective ştiu dar nu spun mare lucru. Unul dintre motivele pentru care diaspora consideră congresul aproape ca o glumă proastă este direct imputabil iniţiatorilor, aceştia având nevoie de 9 (!) ani pentru a concreta detaliile de organizare, unele dintre ele sub spectrul uni diletantism tragi-comic în ciuda timpului avut la dispoziţie pentru organizare şi coincidenţei organizării congresului fix în an electoral.
Urmărind fenomenul diaspora se înţelege de unde vine ideea că delegaţii la congres par a fi împărţiţi în două mari categorii dupa motivaţia fiecăruia dintre ei; idealiştii sunt cei care sunt dominaţi încă de un optimism, este adevărat moderat şi dispuşi să mai acorde o şansă dialogului cu guvernul de la Bucureşti în ciuda constantelor derapaje în teme care vizeaza istoric diaspora. Pragmaticii sunt cei care urmăresc interese proprii, vizibilitate, legitimitate sau/şi funcţii în consiliul care se va constitui, în speranţa că se vor putea aşeza la masa bogaţilor sau măcar că vor putea pretinde că aparţin categoriei. Vom vedea în ce măsură unii sau alţii vor apăra interesele diasporei după congres în comunitaţile din care provin dat fiind că simpla lor prezenţă acolo îi transformă în persoane publice, vizibile şi evaluabile.
Obiectivele schiţate în programul congresului sunt unele prea ambiţioase pentru a putea fi atinse în cadrul acestui prim contact. Nu vor putea rezulta acorduri pentru că nu existe teme concrete de discutat, nu există nici măcar doi parteneri de dialog bine definiţi. Probabil ca acesta ar putea fi de fapt obiectivul Congresului de anul acesta: constituirea unui prim consiliu al reprezentanţilor valabil până la urmatorul congres. Indiferent de motivaţia fiecaruia dintre participanţi de ambele părţi ale mesei de dialog aşteptăm de la acest Congres cel puţin definirea partenerilor de dialog; dacă din partea diasporei va rezulta un consiliu cu care Bucureştiul să poată fi provocat la un dialog real , ne putem considera mulţumiţi.
Despre solicitările pe care diaspora le reclamă parlametului nici un cuvânt anul ăsta.
Dacă după nuntă ați trăit pentru o vreme cu socrii știți că o casa nouă, a voastră, înseamnă de fapt începutul vieții de adult. Abia atunci realizezi că tu ești cel care contează iar influența celor de care depindeați, părinți sau socri, capătă dimensiunea pe care o merită, interesantă dar nu determinantă.
Cam în felul acesta – interesantă dar nu detrminantă – se poate cântări influenţa pe care un partid politic o are în viaţa românului din diaspora. Când ești român între granițele țării partidul politic este locul ăla de unde știi că vine primarul şi consilierul de care depinde alocația copiilor și „socialul”, sunt ăia care „păstoresc” urbea, care ar trebui să asfalteze, să aibă grijă să curgă apa la robinet, să aibă cine să îţi desfunde canalul după inundaţie, să ai un loc la grădiniţă pentru copil.
Pentru toate astea când eşti în ţară votezi un partid sau altul după cum te duce capul.
Trăind în Diaspora de cele mai multe ori ne aflăm într-un loc unde nu am fi vrut să fim, nu am plecat din ţară de bine, planurile noastre erau altele, am fi vrut să ne ducem copiii la grădiniţa de lângă casa soacrei dar nu a fost să fie.
Partidele politice care au guvernat sunt responsabile pentru situaţia în care 4 milioane de români sunt astăzi refugiaţi economici. În aceste circumstanțe motivele pentru care votăm astăzi un partid sau altul nu pot fi aceleaşi, nu votăm primarul sau consilierii din oraşul în care ne ducem viața, astfel că partidul politic românesc în diaspora nu are nicio influenţă în viaţa noastră de zi cu zi. Are influență asupra vieții familiilor rămase în țară iar acesta este motivul pentru care ar fi interesant să putem vota pentru circumscripția din buletin.
Ce rost are existenţa unui partid politic românesc în Diaspora?
La modul ideal un partid înseamnă asocierea unui număr de oameni care cred şi militează pentru o idee în baza unui program politic. Într-o lume ideală parlamentarul este slujbaşul public care se preocupă de situaţia electorilor din circumscripţia pe care o reprezintă şi se confruntă cu alţi parlamentari, din alte circumscripţii, încercând să obţină pentru ai lui cât mai mult. Din patru în patru ani decontează, vine iar în faţa votanţilor să le spună ce şi cum a făcut pentru ei, iar aceştia îl votează încă odată. Sau nu.
În viaţa reală însă vedem că platformele ideologice ale partidelor sunt din ce în ce mai mult o expresie apoasă de Wikipedia, îngheţate la nivel declarativ, amprentele programelor politice se contopesc după cum suflă vântul care le ţine pe lângă Dealul Patriarhiei sau prin consiliile locale.
Influența în calitatea vieţii românului din diaspora tinde către zero iar astfel partidul politic în Diaspora este relevant doar în măsura în care oamenii care îl reprezintă și trăiesc acolo sunt relevanți pentru comunitate. Dacă se implică în viaţa comunităţii şi dacă fac lucruri de care oamenii au nevoie acolo unde trăiesc.
Dacă în ţară reprezentantul partidului politic are relaxarea celui care ştie că poate influenţa în bine sau în rău viaţa cetăţeanului, aici nu beneficiază de confortul ăsta. Ăsta este motivul pentru care votul diasporeanului este scump şi dificil de obţinut.
De aceea de multe ori votul se duce într-o direcţie greu de prevăzut depinzând de factori care sunt aparent aleatori şi imposibil de controlat. Votul prin definiţie este subiectiv, cu atât mai mult în Diaspora unde lumea este atentă la nuanţe.
Nu am văzut nicăieri o strângere de fonduri, o şcoală de vară gratuită, o bursă de studii sau un caz disperat administrate de un partid politic românesc oricare ar fi el, nu am văzut şi nu am auzit de un centru cultural în Diaspora patronat de un om politic român bogat şi cinstit.
Avem cu toţii televiziune românească în case şi urmărim ce se întâmplă în ţară. Reţinem din comportamentul oamenilor politici români aroganţa şi mitocănia. Noi, pe aici, nu avem motive să le suportăm. În schimb, dacă tot trebuie să existe și să se manifeste „pentru binele cetățeanului din diaspora”, filialele partidelor politice s-ar putea implica în viaţa comunităţii. Pentru că astăzi nu fac decât să cerșească voturi și să-și aroge o reprezentativitate pe care nu le-a acordat-o nimeni.
Nici pe Obama nu îl recunoaşte nimeni dintr-un trib prin Amazon.
Dar ia să vină el cu o antilopă pe umăr, pun pariu că o să stea în capul mesei.
Legea privind înfiinţarea de Centre Comunitare în Diaspora propusă de PNL şi aprobată de cele două Camere ale Parlamentului a fost promulgată de Preşedinte la începutul lunii mai, începând să producă efecte juridice în 07 iunie 2016.
Încă nu este operaţională, guvernul având la dispoziţie 90 de zile să stabilească şi să facă publice normele de aplicare.
Subiectul ne interesează pe toţi iar motivul pentru care precizăm toate aceste date şi pentru care publicăm integral textul legii este că avem speranţa că guvernul va respecta termenul impus de lege şi nu va amâna ‘sine die’ aplicarea ei, ca în cazul multor altor măsuri în decursul anilor. Nu mă refer aici la acest guvern sau altul anterior, pentru noi e unul singur şi ne aşteptăm să aplice legea aceasta.
Recentele tentative de schimbare a situaţiei raportării la Diaspora -pe care le salutăm dealtfel- vor avea rezultatele aşteptate numai dacă vor fi însoţite de măsuri concrete; în sensul acesta înfiinţarea Centrelor Comunitare ar putea fi un real câştig pentru noi toţi, atât pentru cei care rămân în afara graniţelor cât şi pentru cei care plănuiesc să se întoarcă. Remarc totuşi că termenul de 90 de zile pentru definirea normelor de aplicare a legii este unul suficient dar nu şi necesar, departamentul MAE având în mod sigur capacitatea să stabilească regulamentul în doar câteva săptămâni şi eliminând astfel riscul unor previzibile amânări inutile datorate cine ştie cărei „instabilităţi” de o vară care se prefigurează fierbinte.
Legea nr. 86/2016
Art. 1.
Statul român are obligaţia de a lua măsuri menite să asigure o bună reprezentativitate a românilor din afara graniţelor ţării la nivel de comunitate şi de a asigura coeziunea în cadrul acestora. Art. 2.
(1) În vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 1, statul român asigură înfiinţarea unor centre comunitare româneşti în fiecare stat în care sunt înregistraţi la misiunile diplomatice ale României cel puţin 5.000 de cetăţeni români.
(2) Înfiinţarea centrelor comunitare româneşti se face în baza unei solicitări adresate Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, semnată de cel puţin o treime din cetăţenii români înregistraţi la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv.
(3) Calitatea de membru al unui centru comunitar românesc se dobândeşte prin cerere adresată conducerii centrului comunitar românesc, cu condiţia înregistrării prealabile la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv. Art. 3.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, este responsabil pentru înfiinţarea centrelor comunitare româneşti. Art. 4.
Statul român, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pune la dispoziţia fiecărui centru comunitar românesc un sediu în care să îşi desfăşoare activitatea. Art. 5.
(1) Centrele comunitare româneşti nu au personalitate juridică şi funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
(2) Centrele comunitare româneşti au drept scop asigurarea coeziunii comunităţilor de români din afara graniţelor ţării, reprezentativitatea acestora, organizarea de proiecte şi programe cu caracter cultural, educativ şi artistic în scopul promovării realităţilor istorice, a tradiţiilor, a obiceiurilor, valorilor naţionale şi a identităţii lingvistice. Art. 6.
(1) Structura organizatorică, regulamentul de organizare şi funcţionare, numărul de posturi, rolul şi atribuţiile, precum şi categoriile de personal ale centrelor comunitare româneşti se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Centrele comunitare româneşti beneficiază de sprijin financiar sau material pentru:
a) desfăşurarea acţiunilor, proiectelor şi programelor iniţiate;
b) achiziţionarea de manuale, cărţi de specialitate, cărţi de lectură sau alte publicaţii în limba română;
c) desfăşurarea unor cursuri educaţionale în limba română;
d) organizarea unor evenimente care au ca scop celebrarea principalelor evenimente naţionale sau religioase
e) organizarea unor ateliere cu caracter artistic, religios sau sportiv.
(3) Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni stabileşte la începutul fiecărui an bugetar cuantumul sprijinului financiar şi suma ce se alocă lunar fiecărui centru comunitar românesc pentru fiecare categorie de cheltuieli.
(4) Centrele comunitare româneşti se finanţează din următoarele surse:
a) bugetul Ministerului Afacerilor Externe;
b) donaţii, sponsorizări sau orice alte surse legal constituite.
Art. 7.
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 8.
Guvernul României stabileşte normele metodologice de aplicare a prezentei legi în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
„Nu tu un mic, un ciolan cu fasole, un steag…, Ce fel de serbare e asta?”
Duminică, 29 mai 2016, este Ziua Românilor de Pretutindeni şi, ca bun român, mă bucur pentru ei. Mă îndoiesc că ştiaţi asta, aşadar aflaţi acum că cineva, anul trecut, a hotărât că Românii de Pretutindeni trebuie să aibă o zi a lor, stabilind că ultima duminică din luna mai, ar fi potrivită pentru aniversare. A uitat să le spună şi lor asta.
De ce folosesc persoana a doua? Pentru că nu mă simt un român de pretutindeni (mi se pare o altă formă de a spune ‘de nicăieri’) şi nu mă simt identificat cu grupul definit astfel, căruia îi este dedicată festivitatea asta. Fac parte în schimb din Diaspora (economică sau istorică, mai veche sau mai nouă, nu contează) aşa cum este ea definită şi înţeleasă ca fiind totalitatea cetăţenilor români care trăiesc în afara graniţelor ţării indiferent de motive. Cât trebuie să fi trăit afară ca să faci parte din categoria asta nu e clar însă contează mai puţin, lucruri mai importante rămân neclare. Cred, totuşi, că unul care trăieşte ani la rând, 11 luni din 12, dincolo de graniţe face parte din Diaspora. Încetaţi să îl mai consideraţi navetist că nu este.
Formularea ‘Români de Pretutindeni’, total nefericită în opinia multora îşi are originea în tentativa disperată a departamentului de a împăca orgoliile disperselor parohii zonale ale Diasporei care nu s-au pus vreodată de acord în ceva. Nu aveau cum să se pună de acord în asta. Dar dacă nici măcar în definirea grupului ţintă nu eşti inspirat cred că ai cel puţin o problemă, sau poate că nu pui întrebările corecte.
Amuzantă este încercarea de identificare a nevoilor diasporei, nevoi cărora oficialii ministerului vor să arate că le pot oferi soluţii, pentru că în ultima vreme au existat intenţii de aplecare spre comunităţile din afara graniţelor. Întrebarea pe care o pun eu este soluţii la ce? Ne aflăm în situaţia caraghioasă în care cineva de la care te aştepţi să te ajute vrea să o facă dar nu ştie exact ce vrei iar tu nu eşti în stare să îi explici pentru că tu ştii doar că nu ţi-e bine. Medicul căruia îi spui că ai ameţeli dar arăţi cu degetul spre ficat te trimite la analize, ştie că nu ştie şi nu prescrie reţete după ureche. Ori, de ani de zile încoace bucureştiul nu face altceva decât să ne numere. Analize încă nu face nimeni iar rezultatele măsurilor propuse pentru aplicarea votului prin corespondenţă, de exemplu, tind să arate ca o soluţie la o problemă care nu există, un efort inutil demn de o cauză mai bună.
Mă alătur totuşi mesajului Domnului Ministru pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi le urez şi eu, de aici din Diaspora, tuturor Românilor de Pretutindeni La Mulţi Ani!
Darul, masa şi orchestra sunt în ţară, nu le aşteptaţi, că ‘nu sunt bani’.
Mesajul Ministrului Delegat pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni cu ocazia sărbătoririi Zilei Românilor de Pretutindeni.
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, afirmă că diaspora trebuie să înțeleagă faptul că reprezintă „o forță pentru România”
„Ca român, care a trăit timp îndelungat în diaspora, știu cât de important este ca românii de pretutindeni să se implice în dezvoltarea țării ca parteneri strategici și, mai presus de toate, ei trebuie să fie mereu conectați, să fie uniți și să înțeleagă faptul că sunt o forță pentru România”, a transmis ministrul Stoenescu, într-un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.
În opinia sa, este importantă menținerea legăturii între cei care au rămas acasă și cei care ‘au trecut granițele’.
„Sărbătoarea Zilei Românilor de Pretutindeni este un bun prilej de a le ura ‘La mulți ani’ tuturor românilor care trăiesc în afara granițelor. Este important să menținem puternică legătura între cei care au rămas acasă și aceia dintre noi care au trecut granițele sau peste care granițele au trecut. Îmi doresc ca acest mesaj să ajungă în comunitățile noastre de peste hotare, în același mod în care îmi doresc ca inițiativele noastre, care vin în sprijinul românilor din străinătate, să fie cunoscute în comunitățile românești din lumea întreagă”, a spus Stoenescu citat de agerpres.
Giornata Interculturale. Ziua Interculturii a IV-a ediție
Sediul Ateneo MilanesePiața Ateneo Nuovo, 1 Milano, clădirea U6;
“Ziua Românilor de Pretutindeni” care se sărbătorește pe 29 mai, va fi aniversată de Centrul Cultural Italo Român și editura Rediviva la Universitatea de Studi Bicocca din Milano in cadrul “Zilei Interculturii”, manifestare de prestigiu academic ajunsă la cea de a patra editie, care reuneste in jur de două mii de participantți: profesori, cercetatori, studenti, elevi, institute de cercetare, centre culturale din Lombardia și întreaga Italie.
Comisia Universității de Studii BICOCCA din Milano a selecționat proiectele Centrului Cultural Italo-Român pentru participarea la acest eveniment luând în considerație “meritul cultural și identitar de promovare românească în Italia și dialogul intercultural pe care îl desfășoară acesta în Milano și Lombardia”.
Evenimentul va avea loc joi 26 mai 2016 la sediul Ateneo milanese, Piața Ateneo Nuovo, 1 Milano, clădirea U6 pe tot parcursul zilei, de la orele 8 30 la 18 30. In cadrul manifestarii Centrul Cultural Italo Roman și editura Rediviva vor organiza în vederea promovării culturii românești un stand de publicații: volume de literatură, istorie, memorialistica, poezie, eseu; precum si reviste, depliante, etc. La Universitatea Bicocca din Milano, una dintre cele mai mari universitați din Lombardia (cca 30 000 studenti) studiază si foarte mulți tineri români la diferite facultăți sau urmează cursuri de master si doctorat.
Vor fi făcute cunoscute publicului traduceri ale autorilor români în limba italiană, publicații care fac cunoscută prezența culturală și comunitatea românească în Italia, dialogul comunitar și intercultural.
In Aula Magna a Universității unde vor avea loc o serie de conferințe legate de identitate, cultură si dialog intercultural Violeta Popescu va susține o relatare de la orele 15 30 despre Prezența culturală românească în Lombardia și proiectele editoriale REDIVIVA. Editura fondată în anul 2012 – director scriitoarea Ingrid B Coman, a ajuns la cca. 35 de titluri în colecțiile de: Istorie, Quaderni romeni; Poesie, Memorialistica, Ti racconto il mondo, La rosa dei venti, etc.
Prezentarea va fi inclusă în cadrul unei publicatii științifice coordonate de o comisie a Departamentului Pedagogie si Intercultură a Universității si va cuprinde și materialul întocmit de prof. Mariana Paliev despre: Intercultură si prezența cursului de Limbă, Cultură și Civilizatie românească și receptarea acestuia în mediul educativ italian.
Coordonatori ai evenimentului: Violeta POPESCU (responsabil CCIR) si prof. Mariana PALIEV (din cadrul Cursului de limbă, cultură si civilizatie românească din Italia); prof. Valentina NEGRITESCU (Università degli Studi Milano) precum și participarea unui grup de studenti români de la Universitățile din Milano: Doina STRULEA (Università degli Studi Milano); Teodora NACU (Università degli Studi Milano), Cristina TOMASCU (Università Commerciale ‘Luigi Bocconi) și alți colaboratori: Florentina NITA, Daniela NENCIULESCU, Georgiana BEDELEAN, Felicia CHICIORANGEA – videoreporter.
Prezența CCIR se bucură de Patronajul Consulatului General al României la Milano și colaborarea Institutului Cultural Român și de Cercetare Umanistică din Veneția, care contribuie la standul de carte și prezentare cu publicații editate în cadrul Institutului. Este pentru a doua oară când CCIR participă la prestigiosul eveniment care pune în evidență aportul cultural al diferitelor comunităti străine reunite în cadrul centrelor, asociațiilor, diferitelor institute din Regiunea Lombardia.
Manifestarea are ca organizatori: Universitatea de Studi Bicocca
din Milano, Departamentul de Stiinte si Formare “Ricardo Massa” având ca temă generală: “Building Bridges”
Evenimentul are ca motivație ideea de confruntare în contextul unei extraordinare realități cum este cea a emigratiei și a raportului între diferite culturi prezente pe teritoriul Italiei. Ediția din acest an se va concentra pe teme precum: cultura, intercultura, pedagogia, educația in medii interculturale, cu obiectivul de a îmbogăți și implementa patrimoniul de concepte și metodologii reale pentru educația interculturală, fie în Italia, fie în străinătate. Inițiativa reprezintă o semnificativă ocazie de formare pentru profesorii de toate gradele din școli, operatori sociali, studenți, doctoranzi s.a. Ziua Interculturii are patronajul Primăriei din Milano, Regiunii Lombadria, Ministerul Educației Publice, Inspectoratul Școlar al Lombardiei si parteneriatul MBV.
