Inaltarea Domnului cade întotdeauna în Joia săptămânii a şasea după Paşti, la 40 de zile dupa Înviere. Înălţarea Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, despre care amintesc Constituţiile Apostolice.
În rânduielile bisericeşti, sărbătoarea Înălţării Domnului este de asemenea şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului. În toate bisericile, mănăstirile şi catedralele din ţară şi străinătate se face pomenirea eroilor români cazuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Înălţarea la cer şi şederea de-a dreapta Tatălui, potrivit Părintelui Dumitru Stăniloae, reprezintă deplina pnevmatizare şi îndumnezeire a trupului Său omenesc, deplina umplere a lui de infinitatea dumnezeiască, deplina ridicare a lui la starea de mediu transparent neîmpiedicat al iubirii infinite a lui Dumnezeu în lucrarea ei îndreptată spre noi. Fără îndoială aceasta nu înseamnă şi topirea trupului lui Hristos în infinitatea dumnezeiască. Răstimpul dintre Înviere şi Înălţare a avut, pe lângă rosturile amintite, şi pe acela de a asigura pe ucenici prin acte sensibile (Hristos mănâncă cu ei), că a înviat, şi prin cuvinte, că va fi cu ei până la sfârşitul timpului, deci despre comuniunea Lui cu ei şi cu Biserica Sa.
Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /
În popor, Inaltarea Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării, scrie Mediafax. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.
De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.
La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.
Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.
În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.
Tradiţia spune că femeile nu au voie să împrumute sare şi nici să dea foc din casă, penntru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântănă,
O vorbă din bătrâni spune că pentru a avea recolta bogată, semăntorile se fac până în ziua de Înălţare.
„Înălţarea nu scoate pe Iisus din comuniunea cu cei ce vor crede în El, ci duce, dimpotrivă, această comuniune la deplinătatea unei interiorităţi reciproce cu aceştia, datorită pnevmatizării culminante la care ajunge trupul Lui prin înălţare.” „Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu”. Chiar dacă încă nu Se pogorâse Duhul Sfânt peste ei, aceștia petreceau duhovniceşte. Căci ei, care mai înainte stăteau încuiaţi (Ioan 20,19, 26), acum în mijlocul arhiereilor se aflau, şi nimic dintru cele ale vieţii acesteia nu este întru ei, ci toate defăimându-le, în templu îl lăudau „în toată vremea” pe Dumnezeu şi bine îl cuvântau. Să ne facem şi noi următori ai acestora şi să fim „în toată vremea”, în viaţă sfântă, „lăudând” prin viaţa aceasta „şi binecuvântând pe Dumnezeu”!
Pacea lui Hristos care covârșește toată mintea să păzească și sufletele voastre.
Hristos s-a Înălţat!
