Scump domnule, scump

Călătorim simplu, buletinul românesc dă o incredibilă libertate de mișcare de neînchipuit pâna acum câțiva ani iar transportul rapid – care nu mai este foarte scump – ne face să să pierdem prea ușor percepţia distanţei fizice între ţară şi locurile unde trăim. Reţelele sociale fac şi ele ca distanţele să devină relative iar senzaţia de scurtare a distanțelor să domine.

Viaţa reală ne loveşte însă nemilos în moalele capului şi revenim urgent cu picioarele pe pământ atunci când o nevoie se dovedeşte a fi relaţionată cu ceva sau cineva din ţară. Una dintre zonele în care uităm repede unde ne situăm geografic este solicitarea de servicii.

– Internet ca în România

Adică ieftin şi rapid, evident despre internetul fix vorbesc aici, nu despre cel măsurat şi cu limită de megas din reţelele de telefonie mobilă. Internet ieftin ca in țară nu există decât acolo, la 2-3 mii de kilometri de locul în care avem noi nevoie de el și sârma nu ajunge. Așa că, dacă vrei viteză, singura posibilitate este să contractezi un serviciu local scump. Conexiunea la care visezi, aia din țară, are nevoie de o magistrală fizică, fibra sau altceva, care se opreşte la graniţă; nu ştie de paşapoarte europene sau de Shengen iar companiile românești, Digi, Telekom, UPC au licenţe pentru internet fix până la Vârşand, nici un centimetru în plus.

– Televiziunea românească

Costă atât de puţin abonamentul încât nu merită piratată. Este o facilitate extraordinară şi tocmai pentru că este răspândită şi relativ uşor de obţinut, uităm ca serviciul are origini aflate la distanţe de ordinul miilor de kilometri. Să ceri receptoare sau instalare gratis pentru că la tine în ţară echipa de la digi nu ţi-a cerut bani este o eroare frecventă. Uităm că abonamentul îl plătim către digi, focus sau telekom, nicidecum companiei locale pe care nimeni nu o plăteşte şi există  doar din serviciile pe care le prestează.

– Taxele consulare

Ne place sau nu, avem nevoie de acte chiar dacă trăim afară de ani buni, din când în când avem nevoie de un act românesc, de o adeverinţă, sau mai ştiu eu ce hârtie care ne leagă de cetaţenia proprie şi atunci apelăm la serviciile consulare. Este uşor să ne indignăm pentru tarifele practicate, probabil că sunt discutabile în cuantum, însă ce nu este discutabil este că taxele trebuiesc plătite. Pentru simplul fapt că fără taxe consulatul nu şi-ar putea plăti funcţionarii care ne procesează actele de care avem nevoie. Şi nu e gratis; pentru că luna asta am plătit taxele către statul spaniol …

– Pacheteria

Trimisul pachetelor, în şi din ţară, face parte din rutina obligatorie a fiecăruia dintre noi iar costurile pot părea mari. Uităm uşor că ne despart 2.500 de kilometri de destinatarul pachetului iar un preţ de 1,5-2 euro pe kilogram poate părea mare. Probabil că este un preţ echilibrat tocmai pentru că sunt numeroase afacerile de acest tip iar concurenţa generată a stabilit preţurile actuale. Pe parcursul ultimilor 10-15 ani au existat multe încercări de afaceri cu transport de pachete, cele mai multe dintre ele falimentate între timp.

Tocmai din pricina concurenţei strânse preţurile s-au aşezat, iar dintre multele companii existente la un moment dat au rezistat câteva, cele pe care le cunoaştem şi cărora le încredinţăm zacusca şi uneori ţuica de crăciun. Dacă nu credeţi, comparaţi tarifele companiilor internaţionale de transport ca să vedeti preţuri de 24 de euro pe kilogramul transportat.