Ca sunt amenintatori sau mierosi, sa ii iertam.
„ca nu facem nimic rau, ne falim doar cu masinile noastre” adica tre’ sa ii intelegem ca s-au umilit la cersit toata iarna si acum se simt si ei importanti. Ce e scuzabil aici?
Citesc un articol in Adevarul care ii face pe tiganii bogati eroii verii si nu ma opresc din stupoare. Cica aia de la Timisoara nu sunt orice fel de tigani, astia au fost liberi. Liberi sa jigneasca, sa sfideze orice limita a bunului simt, liberi sa cumpere pe oricine si orice. Dar sa ii intelegem ca au suferit.
Ce conteaza ca e iarba dincolo de trotuar, nu trebuiau sa o puna ca noi unde parcam masinile? dar parcati si voi mai in josul strazii, nu se poate ca tre’ sa ne falim, sa le aratam la prosti ce inseamna omul cu „valoare”
Minionul ala manelist face pe obositul si trebuie sa il scuzam si pe el ca apare la televizor in tricou, cu toate ca si el are „valoare” da’ sa il iertam ca munceste mult- vezi fiule asa se fac banii tre’ sa ai „valoare”.
Seful politiei le da amenzi si se plange ca sunt mici si le platesc aia voios. Ba mai fac si glume pe seama asta, inca o masura a „valorii”. Domnu’ politist pai saltatile domnule masinile de pe spatiul verde ca aia o sa-i doara! Sau va e teama ca le zgariati si va reclama „romii” pe urma? Primarul a preferat sa nu fie in localitate – ce coincidenta, parca ar fi stiut ca o sa fie si anul asta la fel ca acum doi si acum trei si acum patru…. Dar trebuie sa il intelegem si pe el. E in concediu si are si el „valoare”.
Eu unul nu mai pot sa inteleg, mi s-au terminat rezervele de iertare a nesimtirii vadite si afisate ostentativ. Am aflat de curand, dupa ani, ca la trei case de mine traieste un proprietar de banca. Daca vecinii mei si-ar transforma banii in aur si masini n-as mai avea unde sa imi plimb cainele de ferrari si lamborghini. Dar nu, sunt oameni normali, vecini naturali cu o viata privata din care eu nu trebuie sa fac parte daca aleg asta. Si normalitatea asta ma reconforteaza, ma face sa ma simt normal la randul meu. Pentru ca nu trebuie sa „inteleg” sau sa „iert” ca cineva imi intra cu bocancii plini de noroi in viata privata.
