„ Amesteca-te ” sau „ Mescla’T ” (in limba catalana)

„ Amesteca-te ” sau „ Mescla’T ” (in limba catalana)

Trimite și altora


Vineri, 21 octombrie 2016, în Sabadell a avut loc deschiderea „Mescla’T” („ Amesteca-te ”), o manifestare organizată de Primăria orașului Sabadell, care a reunit asociații și reprezentanți ai majorității colectivelor naționale ale grupărilor de imigranți ce conviețuiesc în zona metropolitană a Barcelonei, alături de asociațiile vecinale. Pentru două zile primăria a pus la dispoziție standuri iar entitățile invitate și-au prezentat fiecare bogăția culturală din zestrea pe care o are.

Din partea comunității românești Asociația Culturală Româna din Sabadell – ACROS a fost partenerul instituțional al municipalității și coordonatorul acțiunii din partea română. ACROS a considerat evenimentul ca fiind unul important și semnificativ pentru comunitate, oferind la rândul lor deschiderea manifestării către alte grupări și asociații românești care au dorit să se implice.

satelit televizor

La deschiderea oficială, din partea ACROS , despre țara noastră a vorbit celor prezenți Jessica Delalune. Vorbele spuse din suflet ne-au făcut să fim mândri că suntem români și că putem participa la manifestare alături de celelalte entități prezente.

Jessica Delalune
Jessica Delalune a vorbit în numele ACROS și comunității românești / foto: mediabarna.com / Cristian D.

Zilele de 21 și 22 octombrie, sărbătoarea ne-a dat ocazia de a face cunoscută tradiția, cultura și gastronomia românească tuturor vizitatorilor, indiferent de zona de pe mapamond din care provin. O sărbătoare de care comunitatea noastră s-a bucurat din plin. Roberto Vâlsan, președintele Asociatiei Culturale din Sabadell s-a îngrijit ca toți cei care au vizitat standul românesc să afle câte ceva despre țara noastră, oferind broșuri turistice tipărite cu imagini spectaculoase din toate zonele țării precum și alte materiale audio-vizuale.

roberto valsan
foto: mediabarna.com / Cristian D.

Expoziția de artizanat și artă populară pe care RoBarna a prezentat-o s-a bucurat de un real succes, iar bunătățile pregătite special pentru această ocazie de Ana și Anca au încântat paladarele vizitatorilor.

artizanat robarna
foto: mediabarna.com / Cristian D.

Preotul Virgil Cândea de la Parohia Ortodoxa Sf Tecla din Sabadell a oferit informații despre activitatea recent înființatei biserici din Sabadell – acțiune la care de asemenea Roberto Vâlsan a avut o contribuție importantă -, distribuind vizitatorilor noile calendare ortodoxe și a prezentând expoziția de icoane a parohiei.

popa sabadel
foto: mediabarna.com /  Cristian D.

Grupul Eko Valls (Eveline, Gelu si Gabi Grozavu) ne-au purtat prin cântecele lor prin toata țara, din Banat, Transilvania, Oltenia până în Moldova.

dan ancu
foto: mediabarna.com /Cristian D.

Ansamblul de dansuri populare „Luceafarul”, al Asociației Socio-Cultulară Mihai Eminescu din Tarragona, condusă chiar de președintele Dan Ancu împreuna cu Doina Ponea, a încântat publicul cu dansurile populare, lor alăturându-se și cei prezenți indiferent de naționalitate – chiar și o pereche de miri din Sud-America.

amestecate
Multiculturalitate în toată splendoarea: o nuntă peruană și dansatori români / 

Pe parcursul întregii zile români și spanioli au dansat împreună, au cântat și au schimbat opinii în legătura cu lucruri legate de țara noastră.

Tombola a făcut deliciul celor prezenți, cadourile surpriză acordate de către Roberto Vâlsan din partea organizatorilor, fiind primite cu mare plăcere de către câștigători.

ACROS a făcut o demonstrație de unitate a comunității, deschizând o manifestare pe care ar fi putut-o duce singuri și către alte asociații din comunitate, nu neapărat prietene însă dornice să participe în numele unui obiectiv comun. Rămânem cu gustul bun, al surprizei plăcute, aceea că pentru prima dată de când există mediu asociativ în Barcelona, o asociație românească „comparte” (să îmi fie scuzat neologismul) protagonismul și participarea cu alte entități românești în numele unui scop comun – prezentarea tradițiilor naționale în cadrul unui eveniment.

Zilele de 21 si 22 octombrie vor rămane, conform declarațiilor vizitatorilor și participanților, o zi „de neuitat”. Toate naționalitățile prezente la „Mescla’T” ( Amesteca-te ) au fost încântate să cunoască amănunte despre religia, artizanatul și gastronomia tradițională românească, au fost interesate de demonstrația prietenie, solidaritate, libertate, egalitate pe care comunitatea noastră a făcut-o.


Țările și organizațiile participante la „Mescla’T” (Amesteca-te):

  • Agermanament sense fronteres I Anaruz “n” Afrika 
  • Assoc. Catalanoamaziga per la Cultura i el Desenvolupament 
  • Asoc. de Inmigrantes de Sant Cugat y el Vallés. 
  • Asoc. de Uruguayos del Vallés 
  • Asoc. Latinoamericana de Sabadell – Casal Llatinoamericà 
  • Asoc. Cultural Rumana de Sabadell 
  • Assoc. Africana de Sabadell 
  • Assoc. Afrocatalana d’Acció Solidària 
  • Assoc. Amics Escola Ghazni 
  • Assoc. Amigos Mira España 
  • Assoc. Bencadi 
  • Assoc. Colors del Món 
  • Assoc. Cultural Candome Bantu 
  • Assoc. Cultural Indígena Runa Pacha 
  • Assoc. Cultural Pakistaní UMEED-E Catalunya 
  • Assoc. Cultural Templo de la Diosa 
  • Assoc. de Dones Africanes de Catalunya 
  • Assoc. de Dones de Torreguitart 
  • Assoc. de Refugiados Sirios Istishraq 
  • Assoc. dels Malienses Residents a Sabadell 
  • Assoc. Guinea Bissau i simpatitzants 
  • Assoc. Hispanolatina del Vallés 
  • Assoc. Juvenil Esquitx 
  • Assoc. Manden Dekuru o Unió Manding 
  • Assoc. Peruana de Sabadell ASPERSAB 
  • Assoc. Senegalesa Residents a Sabadell 
  • Assoc. Sòcio-Cultural per la defensa del Mediambient de Balandou – APROMAB 
  • Assoc.Techonar 
  • Ayuda Directa 
  • Càritas 
  • Casal de l’Amistat Català-Cubà de Sabadell 
  • CCAR I CCOO 
  • Creu Roja 
  • EDUCO 
  • Espai Jove Can Puiggener 
  • Espai Jove Can Rull 
  • Espai Jove Creu de Barberà 
  • Espai Jove Torre Romeu 
  • FAIV 
  • Fund. Educació Solidària 
  • Fund. Main 
  • Fund. Quetzal 
  • Fund. Secretariat Gitano 
  • Fund. SID Moskitia 
  • Fund. Vicente Ferrer 
  • Indian Sunrises / Sonrisas de Bombay 
  • Lliga del Drets dels Pobles 
  • Mans Unides – Sabadell 
  • Moviment Ecumènic – Grup de Diàleg Interreligiós de Sabadell 
  • Nous Homes de Sabadell 
  • Oxfam Intermon 
  • Plataforma Ciutadana de Suport a les Persones Refugiades – Sabadell 
  • SCAI 
  • Sindicalistes Solidaris 
  • Testimonis Cristians de Jehovà 
  • UGT 
  • Vida i Pau 
  • Xarxa Antirumors de Sabadell 
  • Xarxa Solidària Sabadell – Colòmbia


Trimite și altora