Să ajungi acasă îți trebuie curaj – Emilian Pal - 16/09/2020
Colectiv, tragedie homeopata, impotenta, inutila - 30/10/2018
Te gândești să te întorci? Smart-up! - 31/01/2018
Fii mobil DIGI mobil. Participa si Castiga! - 19/05/2017
Unde, cum si acte pentru vot 9 iunie 2024 in Catalunya - 30/05/2024
Lista sectiilor de votare in Spania - 28/05/2024
11 Septembrie, luni, zi libera in Catalunya - 08/09/2023
Cabinet dentar romanesc in Barcelona - 20/06/2023
Azi incepe vara - 20/06/2023
Caietul Dragomirei - 12/12/2022
Cum au sărbătorit românii din Guissona Ziua Naționala - 07/12/2022
Horim la Guissona 2022 pe 3 Decembrie - 22/11/2022
Povesti Calatoare – Madrid - 01/10/2022
Miguel de Cervantes Saavedra, scurta biografie - 30/09/2022
Baia Mare – „Special Olympics” pentru copiii cu dizabilități
Chiar dacă soarta le-a dat o cruce grea de dus, copiii cu nevoi speciale nu se lasă prea ușor. Ajutați de părinți și de cei din centrele specializate, ei participă la diferite activități sportive, iar rezultatele sunt pe măsură.
Cu multe aplauze și încurajări au fost răsplătiți copiii cu nevoi speciale care au demonstrat, în cadrul competiției sportive Special Olympics, că dizabilitățile nu îi împiedică să își trăiască viața cu entuziasm.
Ultimul eveniment la care au participat a fost cel din data de 20 octombrie, la Școala ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare.
Au participat copiii din Centrul de Zi “Luchian”, coordonat de Serviciul Public Asistență Socială, copiii cu sindrom Down, respectiv cei din cadrul Asociației Autism.
Concurenții s-au bucurat că au avut ocazia să participe la un eveniment dedicat lor. De pe margine au fost susținuți de părinți, prieteni și voluntari.
Ideea programului Sportivi Tineri (Young Athletes) a pornit de la dorinţa exprimată a unor părinţi ca şi copiii lor cu dizabilităţi intelectuale, având vârste sub opt ani, să fie implicaţi în activităţi Special Olympics.
Sportivi Tineri este un program de activităţi şi jocuri care vizează două niveluri specifice de joc și cuprinde activităţi fizice şi jocuri care se centrează pe dezvoltarea schemelor motorii fundamentale şi coordonarea ochi-mână.
La finalul manifestării, toți copiii și tinerii au fost premiați cu diplome și medalii.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa Fundației Special Olympics România, Asociația Ioana-Maria în parteneriat cu Serviciul Public Asistență Socială Baia Mare și Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”.
Un eveniment de amploare la care au luat parte și copiii speciali a fost Maratonul București din 9 octombrie 2016. Atunci, 14 sportivi cu nevoi speciale au luat startul la ediția din 2016 a Maratonului București din 9 octombrie – cel mai mare grup de sportivi cu dizabilități intelectuale Special Olympics care a participat vreodată la o competiție sportivă de masă.
Din grupul de alergători cu nevoi speciale, 11 au alergat la Cursa Populară, iar 3 tineri sportivi cu vârste între 5 și 10 ani, au alergat la Cursa Copiilor cu o zi înainte.
„Este a doua oară când am participat la Maratonul București, însă este pentru prima dată când avem la start un număr atât de mare de sportivi cu nevoi speciale”, declară Cristian Ispas,
Director Național al Special Olympics România. „Competițiile pe care le organizăm la Special Olympics sunt pentru persoane cu dizabilități intelectuale, însă la fel de importantă este participarea acestora la competiții sportive de masă. Dizabilitatea implică un alt fel de abilitate. Poate mulți dintre ei nu vor alerga niciodată un maraton și cu siguranță nu vor obține ceea ce se înțelege, de obicei, prin performanță. Însă performanța în cazul sportivilor participanți la Maratonul București este faptul că fac sport alături de alți pasionați de alergare. Echipamentul sportiv – ne veți recunoaște după tricourile roșii – este singurul element care ne va diferenția duminică”, adauga acesta.