Subiecte politice de urmărit în 2016

În articolul „Şase subiecte politice de urmărit în 2016” publicat de dilemaveche, Teodor Tiţă face o radiografie a stării politicii româneşti în perspectiva anului 2016 care va fi mai mult decât oricând unul electoral.
Interesantă prezentarea tabloului politic pe nişa noilor intraţi, a aspiranţilor la voturile unui electorat obosit şi neîncrezător:

„Vom verifica în 2016 dacă, într-adevăr, activismul politic românesc, amorţit de la mijlocul anilor ’90 încoace, cunoaşte cu adevărat un reviriment. Demonstraţiile de după Colectiv au fost un strigăt de frustrare, nu un model de organizare, dar au avut, totuşi, consecinţe. Prima e retragerea temporară a partidelor „clasice“ din Guvern.

O a doua este o firavă renaştere a interesului pentru politică. Sînt organizaţii ca Iniţiativa România (aflată la intersecţia dintre Uniţi Salvăm şi M10) care merg pe un drum asemănător Alianţei Civice – presiune publică pentru reformă. Sînt alte grupuri, cum e bizarul i74, care încearcă să se transforme în partid fără să fie clar de ce.

Mai importante decît acestea sînt partidele regionale care au şansa acum să provoace cutremure în plan local şi, eventual, să provoace schimbări pornind de la firul ierbii. Peste ele vin partidele dreptei mici (MP, M10, ALDE), care sînt la primul test major (locale + parlamentare).

Din păcate, politica de alianţe a partidelor mari va aduce din nou în Parlament partide care nu au ce căuta acolo. Ăsta e un subiect prea puţin studiat. UNPR nu ar fi fost posibil fără partidele mari. La fel şi fostul PC.

Foarte probabil, şi anul ăsta stînga va rămîne nereprezentată. Incapacitatea funciară a activiştilor stîngii de a se organiza va lăsa din nou spaţiu liber unui PSD care poate fi orice, numai partid de stînga nu.”

Radare care „ştiu” când conduci fără centură sau vorbind la telefon

radare

Tehnologia avansează şi acum ne dăm seama de asta când am aflat că noile radare pe care le instaleaza la Direccion General de Trafico pe soselele spaniole vor putea „vedea” dacă nu purtăm centura sau dacă vorbil la telefon în timp ce conducem.

Este vorba de 70 noi radare care vor fi amplasate in zone definite ca fiind conflictive si cu care DGT pretinde continuarea trendului pozitiv in prevenirea accidentelor de trafic, conform analizelor facute 77% dintre accidentele cu victime mortale pe sosele nationale au implicat lipsa centurii de siguranta.

Soselele nationale sunt considerate componente ale retelei de drumuri spaniole cu cel mai ridicat indice de pericol, 16,6% dublul numarului corespunzator autostrazilor. Din aceste motive DGT a anuntat instalarea acestor noi 70 de radare in puncte din reteaua de sosele nationale spaniole, fara a specifica insa punctele kilometrice exacte unde vor fi amplasate aceste aparate capabile de a capta 50 de imagini pe secunda.

Noi radare „de tramo”

Nu este singura noutate de la DGT pentru acest inceput de an. Noi radare „de tramo” vor fi instalate adaugandu-se astfel campaniei incepute anul trecut.

Toleranta radarelor

Este util sa reamintim nivelele de toleranta stabilite anul trecut pentru radare:
-In zone in care limita de viteza este inferioara a 100 km/h, respectiv intr-o zona in care viteza maxima stabilita este de 90 km/h radarul actioneaza la 98 km/h.
-In zone in care limita de viteza este superioara a 100 km/h, nivelul de toleranta se fixeaza in 7%, insemnand asta ca de exemplu intr-o zona cu limita la 100 km/h radarul se declanseaza la 109 km/h iar in una cu 120 km/h la 131 km/h

I-am ales, ne reprezintă?

Trecut sau Viitor

Lista parţială a parlamentarilor români pe care i-am ales şi pregătirea lor profesională. La o primă lectura am avut senzaţia că mă întorc în timp şi citesc lista delegaţilor la Marea Adunare Naţională la congresul PCR, de dinainte de revoluţie. Meseriile practicate de senatorii sau deputaţii care ne reprezintă, înainte de a fi aleşi să ne hotărască destinul european, nu au nimic degradant în sine. Este perfect onorabil să fii tâmplar sau mecanic, atâta vreme cât practici meseria asta ca mijloc de trai.

1. Dumitru Chiriţă, electrician şi şef de tură între 1981–1990, deputat PSD
2. Constantin Adăscăliţei, antrenor de karate, deputat PSD
3. Dorel-Gheorghe Căprar, mecanic, conducător auto, deputat PSD
4. Dan Ciocan, subofiţer de miliție/poliție 1985-2001, deputat PSD
5. Ion Melinte, horticultor, urmărea activităţi în cadrul fermei pomicole, deputat PSD
6. Neculai Răţoi, mecanic locomotivă 1958-1980, deputat PSD
7. Victor Roman, 1981–1982, tehnician auto, deputat PSD
8. Vasile Berci, tâmplar, sortator şi maistru la C.P.L. Sighet între 1964–1971, acum deputat PNL

E în regulă că cineva se implică în politică şi se bate să obţină legi care să dezvolte domeniul la care se pricepe. Când însă un fost merceolog de hotel are pe mână ministerul sănătăţii cu tot ce implică asta, nu mă mai simt confortabil. Evident că între timp au apărut şi diplomele de rigoare, calificări de complezenţă pentru posturile ministeriale care să se potrivească cu abilitatea de a manageria diverse fonduri, europene sau nu.

Nu discut buna credinţă a nimănui din lista asta, îi cred când spun că sunt bine intenţionaţi, însă imaginea care reiese citind calificările aleşilor noştri este deplorabilă şi justifică în parte discuţiile privind ineficienţa parlamentului. Oamenii ăştia au fost puşi să îşi dea cu părerea, prin legile pe care le-au votat, despre lucruri care le sunt perfect străine şi, în ignoranţa lor, au putut fi folosiţi, ca orice masă de manevră, de oricine a avut suficientă influenţă intr-un partid sau altul.

9. Dan Bordeianu, merceolog, 1988–1992, deputat PNL
10. Constantin Gălan, morar la Fabrica de Morărit şi Panificaţie Suceava între 1973-1974, lăcătuş mecanic în perioada 1974-1976, deputat PNL
11. Andrei Dominic Gerea, electronist 1987–1991, deputat ALDE, fost ministru al Economiei
12. Dumitru Verginel Gireadă, mecanic agricol/tractorist – SMA Agromec Botoşani 1987-1990, deputat PNL
13. Titi Holban, muncitor CPL Gugeşti 1983–1984, muncitor IPILF Râmnicu Sărat 1984–1985, merceolog, deputat UNPR (fost la PNL)
14. Mihai Lupu, operator chimist Fabrica de Antibiotice Iaşi în 1981, mecanic IUG Basarabi 1982–1985, deputat PNL
15. Eugen Nicolaescu, tehnolog, merceolog la Complexul de Hoteluri şi Restaurante Flora din ITHR Bucureşti – Ministerul Turismului, în perioada 1976–1985, acum deputat PNL, fost ministru al Sanatatii
16. Valentin Rusu, mecanic Masini si Utilaje, 1990-1992 , deputat PNL
17. Aurel Nicolae, tehnician, 1980-1990 , acum deputat PNL
18. Sorin Teju, muncitor necalificat 1985-1988, lăcătuş mecanic 1988-1989 şi 1991-1997 la Schela Boldeşti, deputat PNL
19. Radu Bogdan Ţîmpău, merceolog, 1998–2001, deputat PNL
20. Costică Canacheu, tehnician electroenergetic la I.D.E. Bucureşti în perioada 1978–1989, deputat PDL
21. Vasile Iliuţă, lucrător comercial la Remat Călăraşi, 1990–1993, deputat PDL
22. Mircia Muntean, electrician la turnatoria – otelaria “ Siderurgica “ S.A. , Hunedoara, 1982–1990, deputat PDL
23. Eusebiu Manea Pistru-Popa, mecanic auto, 1988-1995 la service auto, deputat PDL
24. Ionaş Florin Urcan, gestionar SC Poliuretani S.A. Luduş, deputat PDL
25. Iulian Vladu, tehnolog Dacia-Service, Găeşti în perioada 1984-1989, deputat PDL
26. Mircea Vicenţiu Irimie, mecanic Trustul de Constructii Turda, 1985–1990, instructor karate Shotokan – Fudokan, deputat PC
27. Valentin Blănariu, magazioner, Dacia Service Reşiţa, 1986–1991, deputat PPDD
28. Ştefan-Petru Dalca, mecanic Maşini şi Utilaje Vagoane 1988–1994, revizor Tehnic Vagoane 1994 – 1998, Maistru Electromecanic 1998–2000, toate la CFR, deputat PPDD
29. Adrian-Nicolae Diaconu, muncitor calificat UM Plopeni Prahova 1985–1990, deputat PPDD
30. Niculina Mocioi, agent comercial/vânzătoare Flamingo Computers, 2004, deputat PPDD
31. Constantin Moisii, operator chimist – Arpechim Săvineşti, 1970–1978, deputat PPDD
32. Cezar Cioată, şef sector electromecanic subteran – Compania Naţională a Uraniului SA Bucureşti, Sucursala Suceava, 2007–2012, deputat PC
33. Gheorghe Coman, lăcătuş mecanic MECON SA, fost deputat PPDD/PC. Deputatul „auto”.
34. Răzvan Rotaru, muncitor necalificat, 1996–1998, lăcătuş, 2000–2002, fotbalist nonamator, 2002–2004, deputat PC
35. Claudiu-Andrei Tănăsescu, merceolog, 1988–1990, deputat PC
36. Haralambie Vochiţoiu, strungar Umirom Petrosani 1988–1991, muncitor E. M. Petrila 1991–1997, senator UNPR.
37. Viorel Chiriac, tehnician OMNITEC Brasov, Tractorul Brasov 1981-2000, senator PSD
38. Dan-Aurel Ioniţă, cofetar patiser Ploiesti , 1987-1992, senator PSD
39. Ákos-Daniel Mora, tehnician automatist, 1991-1995, senator PNL
40. Ioan Deneş, electrician Căile Ferate Române, 1988–1993, senator PNL
41. Ion Popa, tehnician SC Automobile Dacia, 1986-1994, senator PNL
42. Ioan Iovescu, mecanic Autobaza 4 Lugoj 1979–1982, sofer, Autobaza Lugoj, 1984-1987, acum senator neafiliat

Carles Puigdemont – Noul Presedinte al Generalitatii Catalane

Carles Puigdemont

Junts pel Sí şi CUP au ajuns astazi la un acord pentru numirea noului preşedinte al Generalităţii Catalane. Acesta va fi Carles Puigdemont, până acum primar al Gironei şi Preşedinte al Asociaţiei Municipiilor Pentru Independenţă (AMI), în timp ce actualul presedinte Artur Mas anunţă că face pasul înapoi din prima linie.

Ca urmare, investitura oficială a lui Puigdemont va avea loc duminică, chiar la timp pentru a se putea evita declanşarea procesului de noi alegeri anticipate. „Începând de mâine după amiază, dacă Parlamentul Catalunyei alege alt preşedinte, voi fi ex-preşedinte al Generalităţii”, a anunţat Mas, care s-a arătat dispus sa colaboreze cu instituţiile catalane alese şi nu exclude posibilitatea de a candida la viitoarele alegeri pentru funcţia de preşedinte.

Artur Mas a ţinut sa mentioneze ca propunerea lui Carles Puigmont pentru candidatura îi aparţine.

De formaţie filolog, Carles Puigdemont este născut in Amer (Girona) în 1962. Vorbeşte engleza şi franceza dar şi româneşte, fiind căsătorit cu conaţionala noastră Marcela Topor. Au impreuna doi copii.

Bani pentru Diaspora 2015

bani pentru diaspora

Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni a făcut publică lista proiectelor finanţate de Departamentul pentru românii de pretutindeni în anul 2015. Pentru prima oară în istoria instituţiei un ministru, în cazul acesta Domnul Dan Stoenescu, a făcut un exerciţiu de transparenţă şi a făcut publică destinaţia acelor bani pentru diaspora pe care îi are la dispoziţie, sprijinind diverse proiecte. Acesta este comunicatul de presă pe care DPRRP l-a făcut public:

„Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni a publicat astăzi, 31 decembrie 2015, lista tuturor proiectelor finanțate în anul 2015. Informațiile sunt disponibile pe site-ul Departamentului, la secțiunea Articole.

Această măsură vine ca urmare a angajamentului asumat de ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, de a transparentiza procedurile de acordare a fondurilor nerambursabile destinate păstrării și promovării identității românești în afara granițelor.

Publicarea listei proiectelor finanțate în anul 2015 se înscrie într-o serie de măsuri ce au la bază principiul transparenței, reprezentând un element important în reforma administrativă.”

Bani pentru Diaspora 2015

Lista proietelor finanțate şi decontate până la sfârşitul anului 2015 de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni dată publicităţii o puteţi gasi aici: Download Proiecte DPRRP 2015

Suma totala care reiese din document ca fiind alocată proiectelor este de ceva mai mult de 4,5 milioane lei. Încă nu ştim care a fost destinaţia diferenţei pâna la cele 10 milioane de lei alocate de catre departament pentru anul trecut.

link-ul catre comunicatul oficial (de cele mai multe ori nu funcţionează) aici

Cristina Pedroche – Cea mai comentată vestimentaţie

cristina pedroche

Stil sirenă, brodată manual, cu mai mult de 20.300 de cristale şlefuite, croită în tul transparent şi garnituri metalizate, realizată de Pronovias.

Cristina Pedroche (vedeta Antena 3 Spania) a strălucit din nou (de data asta la propriu) cu ţinuta realizată de Pronovias pentru a vesti trecerea în anul nou 2016 la Antena 3 Spania.

pedroche_1
Cristina Pedroche – Instagram

Semnată de către casa catalană Pronovias creaţia, mai mult decât transparentă a fost brodată manual cu mai mult de 20.300 de cristale şlefuite. Din voal transparent, Cristina a acoperit-o cu o capă pentru a spori atracivul momentului.

Prezentatoarea, care anul ăsta nu a participat la Cursa de San Silvestre, cum a făcut-o soţul ei el chef David Munoz, face din nou senzaţie in Social Media. David s-a aventurat în a se lăsa fotografiat purtând modelul de anul trecut în care Cristina a încălzit comunitatea online.

pedroche_2
Victor Munoz Instagram

Din fericire, nu se iau foarte în serios şi asta da notă de trecere momentului.

articolul original aici

Top Cârnaţi în Barcelona

top cârnaţi afumaţi - barcelona

Urăsc mazărea. Mai mult, nu cunosc pe nimeni care să se înnebunească dupa ea, în orice mod ar fi gătită. Este doar felul acela de mâncare, tern şi fără scânteie, făcut pentru că „trebuie mâncată şi aia” sau pentru că nu ai încotro. Mâncarea de mazăre este locul unde sfârşesc cârnaţii ciudaţi la gust, plini de zgârciuri sau infernal de săraţi, imposibil de mâncat, altfel spus cârnaţii aia care nu merită prestigiul carbunilor de grătar sau îmbraţişarea unui sps premium.

În mâncarea de mazăre au sfârşit din păcate şi cârnaţii pe care i-aş fi dorit pereche cu un muşchi de porc imperial, la cuptor, pentru revelion. Ghinion. Nu a fost sa fie! Serios?

Articolul ăsta este despre cârnaţii pe care îi putem cumpăra în Barcelona sau în împrejurimi, din magazinele româneşti, negoţurile pe care sfârşesc prin a le căuta măcar odata pe lună, chiar dacă am jurat să n-o mai fac. Memorie scurtă. Nu mă învăţ minte şi probabil că o să recidivez. E o urma de masochism aici.

Vă propun un clasament al celor mai buni cârnaţi româneşti, disponibili in magazinele româneşti din zona Barcelona. Va rezulta o opinie strict subiectivă, nu mă aştept să aveţi aceleaşi gusturi. Testele le-am facut pe pielea mea si a prietenilor, cu riscurile de rigoare. Pe tot parcursul anului 2015. A rezultat un top sărăcuţ, în ton cu oferta negustorilor conaţionali din urbea in care trăim.

Au intrat in concurs: Alimentara Mercatrom din Provenza 40, Alimentara Unirea din Provenza 18, Alimentara Transilvania din Sabadell, Alimentara Muntenia din L’Hospitalet şi Alimentara Romania Product din Sepulveda 5, Barcelona.

De precizat că pentru egalitate de şanse am ales sa comparăm acelaşi fel de cârnaţi: afumaţi, de porc. Şi, pentru relevanţă, cumpărăturile din magazinele respective au fost discrete, anonime şi făcute de către prieteni ai noştri pe tot parcursul anului 2015.

cârnaţi la grătar
Foto: Aurel Vîrlan

Top Cârnaţi în Barcelona

Pe primul loc în topul cârnaţi 2015 Barcelona: Mercatrom, Provenza, Barcelona
Justificarea juriului: Cârnaţi afumaţi semiuscaţi (nu mai ştiu producătorul). Consistenţă optimă, se pot mânca cruzi (un atu) sau la grătar. I-am gasit şi după două luni şi îi aveau la aceeaşi calitate. Lucru rar, obiceiul e ca odată identificat un sortiment care îţi place acesta să dispară din galantare pentru a nu mai apărea vreodată.
Nota juriului 7/10 (adica nota 7 din 10 posibil)

pe locul 2: Unirea, Provenca, Barcelona
Justificarea juriului: Cârnaţi Ardeleneşti. Consistenţa bună, condimentaţi echilibrat, bine afumaţi. Ideali pentru grătar. Ar fi fost câştigători dacă i-am mai fi gasit şi altă dată, din păcate au disparut.
Nota juriului 6/10 (cum i-am gasit doar o singură dată, considerăm ca au fost doar de reclamă)

pe locul 3: Alimentara România Product, Sepulveda, Barcelona
Justificarea juriului: Cârnaţi Afumaţi. Consistenţa medie, afumaţi industrial, cu zgârciuri dar condimentaţi bine.

Am încercat în timpul anului şi alte feluri de cârnaţi în Barcelona dar am ales sa facem top cârnaţi afumaţi doar pentru că era sortimentul pe care toţi îl aveau.

menţiune: am fi vrut sa facem un top al cârnaţilor adevăraţi, proaspeţi, din păcate un singur magazin are uneori la vânzare, astfel că nu ar fi fost fair play.

A trecut anul 2015 şi încă nu avem o carmangerie adevărată românească în Barcelona. Semn că oferta de profil încă e necoaptă, mai e loc şi de alţii în piaţă. Sper să ne aducă 2016 carmangeria aia în care sa intru cu placere, în care să am încredere în ce-mi spune negustorul. Să îmi spună „da dom’le nu e de ăla, nu mai am, dar ia de ăsta că e bun”. Şi eu să îl cred. Pentru că dacă îmi vinzi cioară pe porumbel devin sceptic şi nu-ţi mai intru în prăvălie.

Încă o menţiune vreau să fac, nu ştiu cum se face că nu scap de senzaţia aia, parcă de jenă, cu care intru în magazinele româneşti, ca şi cum n-ar trebui să fiu acolo, că trebuie să fac repede ce am de făcut şi să ies. Senzaţia aia de depozit en-gross unde intri dar nu eşti sigur că or să-ţi vândă şi ţie un borcan de mazăre.

Anul ăsta vom urmări oferta de carne de mici.
Dacă am omis pe cineva sau credeţi că şi alte magazine româneşti ar putea intra în top daţi-ne de ştire, le călcăm, indiferent cât de departe ar fi. Şi vă garantez că nu vor şti că am trecut pe acolo.

La mulţi ani!

Star Wars VII: Trezirea Forţei – Pasiuni criminale

Că Star Wars VII: Trezirea Forţei a făcut furori nemaipomenite este un fapt. Premiera a fost a doua cea mai văzută din istoria filmului iar scenariul celei de a şaptea părţi a fost păstrat în mare secret de membrii echipei şi de însăşi casa Disney.

Grija pentru a nu strica surpriza s-a instalat inclusiv pentru fanii incondiţionali ai seriei, care nerăbdători să afle cîte ceva din scenariu au lansat mii de ipoteze privind eroii poveştii. Drept urmare, dacă unuia dintre aceşti fani i se strică plăcerea de a descoperi secretele istoriei chiar înainte de a intra in sala de cinematograf e de înţeles că nu o să-i placă deloc.

Din acest motiv, in Massachusetts, S.U.A., Augie Henning, de 35 de ani, l-a ucis în bătaie pe Jonathan Hammel când acesta, ieşind de la film a comentat cu toată gura scene din filmul la care primul tocmai urma să intre. Henning, fan necondiţionat al filmului, s-a înfuriat pentru că Hammel „i-a ruinat viaţa”.

Star Wars VII: Trezirea Forţei, urmează clar traseul Avatar şi al recordurilor istorice
Star Wars VII: Trezirea Forţei, urmează clar traseul Avatar şi al recordurilor istorice

Record galactic

Star Wars VII: Trezirea Forţei urmeaza parcursul altui celebru film de mare succes, Avatar, care in momentul de faţă este pelicula cu cel mai mare succes de public din istorie cu 2,788 de miliarde de dolari din încasări. În acest moment, noua producţie Disney, Star Wars VII: trezirea Forţei, are aproape 700 de milioane de dolari din incasari, cifra atinsă marţi (nu s-au contabilizat zilele de sărbători).

Acest weekend se vor cunoaste adevaratele aspiratii in materie de vanzari ale fimului lui George Lucas. Daca reuseste sa mai stranga 500 de milioane de dolari recordul este aproape de a fi batut.
Iar in 9 ianuarie filmul va fi lansat in China. Un fleac.

Incalzire globala: Acord istoric adoptat de 195 de state la Paris. Iata ce prevede

Acordul cu privire la limitarea incalzirii globale la cel mult 2 grade Celsius prin raport la epoca preindustriala a fost adoptat, sambata, la Paris, de cele 195 de state participante la Conferinta internationala privind schimbarile climatice (COP21).

Textul acordului propune limitarea cresterii temperaturii globale medii „cu cel mult 2 grade Celsius” si „continuarea eforturilor pentru a cobori aceasta limita de crestere pana la 1,5 grade Celsius”, conform AFP.

Obiectivul celor 2 grade Celsius, prin raport la epoca preindustriala, a fost stabilit in 2009, la Copenhaga si impune reducerea drastica a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES), dar si masuri de economisire a energiei si investitii in energiile regenerabile, precum si planuri de reimpaduriri pe suprafete extinse.

Numeroase tari, in special statele insulare care sunt primele amenintate de perspectiva cresterii nivelului oceanului planetar, sunt in pericol in cazul in care cresterea mediei temperaturilor globale va depasi 1,5 grade Celsius.

Dintre cele 195 de state reprezentate la conferinta de la Paris, 186 au anuntat masuri privind limitarea sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pana la orizontul anului 2030.

Dar chiar si daca aceste masuri vor fi respectate intocmai, ele ar fi dus la o crestere a temperaturii medii globale de aproximativ 3 grade Celsius.

Speranta pentru un viitor mai bun vine de la Paris! Acord fara precedent privind incalzirea globala

Pentru a atinge obiectivul celor 2 grade Celsius, textul propune „un varf al emisiilor de gaze cu efect de sera cat mai scazut posibil si adoptarea cat mai rapida a unor reduceri rapide ale poluarii (…) pentru a ajunge la un echilibru intre emisiile rezultate din activitatile antropice si cele ce pot fi absorbite”, o referinta posibila la paduri, dar si la tehnologiile noi de captare si stocare ale dioxidului de carbon.

Una dintre dispozitiile cheie ale acordului se refera la constituirea unui mecanism voluntar de verificare a respectarii angajamentelor nationale.

O astfel de verificare se va desfasura la fiecare 5 ani si va „reprezenta o continuare a raportului precedent”.
O prima revizie obligatorie ar urma sa aiba loc in 2025, dupa un bilant colectiv de actiune prevazut pentru anul 2023. O prima discutie cu privire la actiunile intreprinse si masurile luate intre timp este prevazuta pentru anul 2018.

Conventia ONU asupra Climei din 1992 a introdus o distinctie stricta intre tarile dezvoltate si tarile in curs de dezvoltare, in ceea ce priveste impartirea obligatiilor in acest domeniu.

Tarile industrializate, cum sunt SUA, doresc sa fragmenteze aceasta linie de demarcatie clara, iar tarile in curs de dezvoltare, asa cum este India, refuza sa accepte stergerea demarcatiei in numele dreptului lor de dezvoltare si al responsabilitatii istorice a emisferei nordice in ceea ce priveste poluarea excesiva si a schimbarilor climatice.

In ceea ce priveste reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, aceasta „diferentiere” ramane activa: tarile dezvoltate „trebuie sa fie pe punctul de a adopta obiective ale reducerilor de emisii poluante in valoare absoluta”, in timp ce tarile in curs de dezvoltare „trebuie sa continue sa-si imbunatateasca eforturile” in lupta impotriva incalzirii globale, in functie de situatia lor nationala.

O alta dispozitie importanta este cea cu privire la acordarea unui ajutor financiar tarilor din emisfera australa.
In 2009 tarile dezvoltate au promis ca vor varsa 100 de miliarde de dolari pe an, incepand cu 2020, pentru finantarea politicilor climatice din tarile in curs de dezvoltare.
Acestea din urma au solicitat o crestere progresiva a acestei sume si o mai mare claritate cu privire la mijloacele de transpunere in practica ale acestei dispozitii.

De cealalta parte, tarile dezvoltate nu doresc sa suporte singure aceste costuri si solicita contributii si din partea unor tari aflate in plina expansiune economica, precum China, Coreea de Sud, Singapore sau de la tarile cu bogate rezerve de petrol.
Formula propusa este ca „tarile dezvoltate ar trebui sa asigure resursele financiare pentru a ajuta tarile in curs de dezvoltare” sa se adapteze la efectele schimbarilor climatice si sa ia masuri pentru a-si reduce emisiile de gaze cu efect de sera.

Scandalul Doctoratelor: Noul ministru al Educaţiei decide revocarea lupilor care păzeau stâna

„Am decis sa revoc Consiliul National de Etica (CNE). Azi voi semna ordinul in acest sens”, a anuntat Adrian Curaj, noul ministru al Educatiei, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Victoria, dupa sedinta de guvern. Oficialul a anuntat ca CNE nu se va mai ocupa de analiza tezelor de doctorat cu suspiciuni de plagiat, in cazul carora va institui un nou mecanism, dupa consultarea Academiei Romane si a Consiliului National al Rectorilor.

„Platforma de verificare a tezelor de doctorat va fi disponibila rapid”, a mai anuntat ministrul Educatiei. Consiliul National de Etica este forul care, in componenta de astazi, i-a albit de acuzatiile de plagiat pe Victor Ponta si pe Gabriel Oprea, in ciuda verdictelor contrare date de CNATDCU si de Comisia de etica a Universitatii din Bucuresti.

Decizia ministrului Curaj de a revoca Consiliul National de Etica (CNE) vine dupa ce Guvernul anuntase initial ca acesta este forul care va analiza teza de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Toba, acuzat de plagiat.

Consiliul chemat acum sa faca lumina in cazul Toba este format din aceiasi membri care au spus ca Victor Ponta si Gabriel Oprea nu ar fi plagiat. Componenta Consiliului poate fi schimbata printr-un simplu ordin de ministru. In urma cu o zi, cercetatorii Asociatiei Ad Astra i-au cerut ministrului Educatiei sa schimbe toti membrii CNE.

Mesajul Primului Ministru al României cu ocazia Zilei Naţionale a României

Premierul Dacian Cioloş s-a adresat românilor cu ocazia Zilei Naţionale a României printr-un video în care vorbeşte despre semnificaţia acestui eveniment şi despre valorile pe care trebuie să le aibă şi să le respecte statul român.

„Dragi români, În decembrie 1918, provinciile istorice româneşti s-au strâns laolaltă după ani lungi în care au avut toate un singur ţel, să fie împreună. Acum, după 97 de ani, a fi împreună rămâne un ţel pentru românii din întreaga lume, pentru cei de acasă, pentru cei din imediată apropiere a ţării sau pentru toţi cei risipiţi în lumea largă: de la Roma la Londra, de la Madrid la Chişinău sau din America în Australia.

1 Decembrie este ziua în care ne simţim cu toţii că suntem români şi că a fi împreună, idiferent unde suntem, poate fi acel sentiment care să ne facă să vrem mai mult de la locul pe care îl numim aici. Şi aici, acasă, vrem o ţară cu care să ne mândrim, nu doar pentru istoria ei, ci şi pentru prezentul ei. O ţară în care decenţa şi sperenţa sunt împreună respectul fiecăruia şi meritele îi sunt recunoscute, unde guvernarea se dedică ţării, iar rezultatele se văd, unde munca cinstită e răsplătită pe merit, dreptatea triumfă şi transparenţa este regula, nu excepţia.

Aceasta este ţara în care eu vreau să fiu prim-ministru şi atâta timp cât voi ocupa această poziţie, mă voi strădui să stabilescu o dată pentru totdeauna această direcţie în care ne îndreptăm. O Românie în care să avem încredere, o Românie în care să ne putem bucura cu toţii. La mulţi ani România! La mulţi ani români, oriunde vă aflaţi”

Infantilism sau Servilism Politic?

infantilism servilism

Intrebare fireasca, in lumina scandalului iscat cu ocazia controversatei prezente in Senatul Romaniei a presedintelui Dumei de Stat a Rusiei, al treilea om ca importanta in Federatia Rusa.

La invitatia presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, in ciuda statutului de persona non-grata in spatiul UE, Serghei Narîşkin a tinut un discurs de la tribuna parlamentului intampinat cu proteste din partea asistentei.

Dincolo de absurdul situatiei, ne intrebam cat de grele au fost motivele care l-au indemnat pe Presedintele Senatului sa puna Parlamentul Romaniei in situatia delicata de a trebui sa dea explicatii partenerilor din UE. Sau nu mai suntem parteneri si ne cautam un loc sub poala „mamei rusia”? Sau explicatia e mult mai simpla decat atat si trece prin congenitalul oportunism politic al domnului Calin Popescu Tariceanu?

„Ce cauta preşedintele Dumei de Stat din Rusia, Serghei Narîşkin, la Bucuresti? Cum este posibil ca Tariceanu sa-si bata joc de UE in acest hal? A fost reinfiintat Tratatul de la Varsovia? Ce crede premierul Ciolos despre prezenta in Parlamentul Romaniei a omului lui Putin? Sa asteptam o vizita oficiala a dictatorului fesebist in Romania? De ce tace Palatul Cotroceni? Va fi decorat ambasadorul Malghinov pentru „merite deosebite in adancirea relatiilor romano-ruse”? Suntem din nou in era de trista amintire a doctrinei Brejnev privind „suveranitatea limitata”? Chiar va trece nesanctionata aceasta actiune anti-nationala? Tariceanu, acest exponent insolent al partidei ruse, trebuie sa plece!” scrie Gabriel Tismaneanu

Agentia MediaFax descrie evenimentele: „Mai mulţi participanţi la reuniunea APCEMN de la Bucureşti l-au primit cu proteste pe preşedintele Dumei ruse de Stat, în timpul discursului acestuia din Senat o parte a membrilor delegaţiei ucrainene afişând pancarte şi bătând cu palmele în masă. Reacţia lui Narîşkin: un „semn de laşitate” şi un „gest neruşinat”.

Preşedintele Dumei de Stat din Rusia, Serghei Narîşkin, a calificat protestul parlamentarilor ucraineni faţă de anexarea Crimeei, din timpul Adunării Parlamentare a CEMN de la Bucureşti, drept un „semn de laşitate” şi un „gest neruşinat”.

„Toţi cei care au fost prezenţi în sală au văzut acest gest neruşinat care a fost făcut de unii colegi şi mi se pare că acele fapte şi gesturi nu pot să aibă loc. Nu trebuie să aibă loc pentru că dialogul dintre parlamentari trebuie să fie făcut într-o atmosferă deschisă şi fără aceste semne de laşitate”, a spus Narîşkin, la Senat, unde s-a desfăşurat Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre.”

Chiar nu putea fi evitat scandalul asta gratuit?

„PNL e pe nicăieri, nici la putere, nici în opoziţie, nici în stradă, nu are identitate, nu are conducere”

PNL

Crin Antonescu nu este chiar omul politic caruia i-aş acorda mare încredere, însă a avut o reacţie logică si articulată, vorbind despre opoziţia parlamentară.

”Partidele, inclusiv PNL, au demisionat temporar de la datoria lor. Are dreptate Klaus Iohannis când spune că partidele nu au avut curaj să-și asume guvernarea. PNL nu trebuia să facă asta, trebuia să vină cu un nume de premier.
PNL nu trebuie să fie supărat, pe față sau pe la colțuri, că s-a optat pentru o altă variantă, pentru că a avut posibilitatea să-și asume guvernarea.

PNL e pe nicaieri, nici la putere, nici în opozitie, nici in strada, nu are identitate, nu are conducere. Nu e afront la Alina Gorghiu sau Vasile Blaga.

PNL are o criză de conducere, nu are o poziție, un lider, care să fie partener cu președintele. Domnul Cioloș ar fi o variantă, dar nu pot să vorbesc în numele întregului partid. Dar, cred că ceva e mai mult decât nimic. Ei nu există din punct de vedere politic, ca să fii parteneri cu cineva, trebuie să exiști.”, a spus Crin Antonescu la România TV.

Nu trebuie sa fii chiar un fin analist politic ca să găseşti in afirmaţiile fostului lider de partid, coincidenţa cu senzaţia pe care o avem majoritatea despre opoziţia parlamentară, care „e magnifică dar lipseşte cu desăvârşire”. Termenul de opoziţie in peisajul politic dâmboviţean are sens doar în măsura în care defineşte partidele care nu guverneaza pentru ca nu au căzut la înţelegere sau pur şi simplu pentru că numarul de minştri sau secretari de stat e limitat. Opoziţie parlamentară în adevăratul sens al cuvântului a făcut PSD cu ani în urmă, închegat, cu idei clare (discutabile sau nu, nu are relevanţă aici), vocal si coerent.

Comunicat: Controale instituite la frontiera cu Franta

Ambasada Frantei la Madrid face public urmatorul comunicat cu privire la situatia liberei circulatii inspre si dinspre Franta:

„Controale la frontiere: Presedintele Republicii a decis instaurarea imediata a controalelor sistematice la toate punctele de intrare in teritoriul national (al Frantei, n.r.)

Aceste controale vor fi efectuate la punctele de acces rutier, feroviar, maritim si aeroporturi.

Aeroporturile vor continua in functionare

Legaturile feroviare si aeriene sunt asigurate”

La granita asteptati-va la control de pasaport. Din informatiile pe care le avem, cetatenii romani se pot identifica in continuare si cu buletinul de identitate in vigoare, in lipsa pasaportului.

Cele mai fiabile informatii le puteti obtine din surse franceze, accesati link-ul de mai jos, situatia se poate schimba de la o ora la alta.

Consulatul Romaniei la Barcelona ii sfatuieste pe cei interesati sa nu isi schimbe planurile de calatorie dar sa ia in calcul posibile dificultati, inerente situatiei exceptionale a momentului. De asemenea aminteste ca este necesar sa urmati indicatiile oficialilor francezi in privinta masurilor de securitate.

Textul original:
„Informations aux voyageurs (14 novembre 2015)

Contrôles aux frontières : le Président de la République a décidé d’instaurer immédiatement des contrôles systématiques aux points d’entrée sur le territoire national.

Ces contrôles sont effectués aux points de passage routiers, ferroviaires, maritimes et aéroportuaires.

Les aéroports continuent de fonctionner.

Les liaisons aériennes et ferroviaires sont assurées.”

Link info: http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/le-ministere-et-son-reseau/evenements-et-actualites-du-ministere/article/informations-aux-voyageurs-14-11-15?xtor=RSS-4