Prindem greu si uitam repede

     Se aud reprosuri mai voalate sau mai directe pe care Domnul Iohannis le merita sau nu. Presedintele in functie a implinit de mult suta de zile de gratie si continua sa confirme: Nu este ce ne-am fi asteptat sa fie. Era oricum o loterie, in afara sibienilor get beget care isi cunosteau  gospodarul dupa ce le-a fost primar, noi ceilalti am ales ca la loz in plic. Si iar pierdem. O remiza macar sa fi iesit sa ne fi luat banii inapoi.

     Alegerea anti-Ponta a avut ca efect doar impiedicarea accesului la Cotroceni a unui personaj cu zurgalaii DNA-ului atarnati de turul pantalonilor. Drept este ca nu e deloc sigur ca daca ar fi fost ales presedinte l-ar mai fi pus sub acuzare cineva. Ar fi fost Domnul Presedinte. Si nu se cade. Si am fi continuat sa ne facem ca avem incredere in zambetul ala superior – marca inregistrata Ion Iliescu – (cu care unii, mai cârcotasi din fire, il banuiesc de rudenie).

     Asta ne-a iesit, a fost câstigul nostru votând anti-ceva. I-am invins. In sensul ca nu au câstigat ei. Doar ca nu i-am si inconjurat. Cand alegi anti-ceva nu poti avea pretentia la alt câstig. Poti obtine cel mult ca ceva-ul ala sa nu câstige. Astfel ca nu poti cere garantii ca ala pe care l-ai ales doar „ca sa nu câstige alalalt” o sa si faca lucrurile de care speri ca o sa se ocupe. Nu, tu nu l-ai votat pentru ce ti-a promis el ca o sa faca, pentru carisma, program sau galeata de plastic. Ai facut-o ca sa nu câstige unul care parea ca are contract cu vesnicia la putere. Dar parca tot ti se face gura punga.

     Prindem greu si uitam repede. Am mai votat odata anti-ceva si a iesit presedinte Constantinescu. Care Constantinescu? Cum care, am avut un presedinte care se numea asa. E adevarat ca nu toti presedintii intra in istorie. Dar orisicât!

Congresul Românilor de Pretutindeni – suna pretentios dar chiar ne intereseaza

     Pentru inceput, inca este timp sa ne dam cu parerea privind metodologia propusa cu speranta ca cei care au propus-o vor tine cont de parerile noastre. In Spania numarul mare al conationalilor poate fi un atu important, daca suntem in stare sa organizam o reprezentare si sa nu ne limitam doar la dialoguri ale surzilor specifice asa ziselor discutii pe grupurile de FaceBook.

     Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a publicat pe site-ul instituției Metodologia privind organizarea alegerii delegaţilor Congresului Românilor de Pretutindeni. Deocamdată, documentul este supus dezbaterii publice. Data limită până la care se pot trimite propunerile, sugestiile și opiniile cu privire la acest document este 8 August, toate acestea putând fi trimise atât în scris, la adresa Ministerului Afacerilor Externe, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Bd. Primăverii nr.22, sector 1, Bucureşti, cât și pe e-mail – transparenta@dprp.gov.ro 

Documentul poate fi găsit pe următorul link http://www.dprp.gov.ro

     Asta inseamna ca ar fi timpul sa ne comportam ca o comunitate, sa promovam reprezentanti care sa incerce sa faca lobby pe langa puterea de la Bucuresti, in cauzele care ne intereseaza direct. Metodologia prezentata este stufoasa, incompleta si lasa mult loc de speculatii, este insa e un instrument de lucru. Emigratia româneasca a ajuns la o faza de maturitate suficienta incât sa fie constienta ca are un cuvant de spus in politicile guvernelor de la Bucuresti de o culoare sau alta.

4G pe WC-ul din fundul curţii

4g pe wc

      Vine căldura şi începem să ne facem planuri de vacanţă. Ne gândim la vacanţele care urmează să le petrecem în ţară şi ne amintim lucruri. Unul dintre ele ar fi WC-urile de la ţară, cele din fundul curţii.

     Doar una din cinci case de la ţară are toaletă, arată studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România“, realizat de Institutul Naţional de Statistică. Românii sunt în proporţie de 97% proprietarii caselor în care locuiesc. Totuşi puţini au grijă de locuinţe, peste 70% fiind deteriorate.

     La atâţia ani de la Revoluţie, satul românesc pare mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate. Studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România” arată că, banala toaletă a rămas un lux pentru cele mai multe gospodării din mediul rural, 80% din locuinţe având WC-ul în fundul curţii.

     Oamenii de la ţară, fie vremea cat de rea, merg în fundul curţii în România secolului XXI, într-o ţară europeană şi democratică pe deasupra. Ce poate fi mai democratic decât asta!?

     Peste 50% dintre români folosesc apă scoasă din fântâni, fără a şti dacă apa este cu adevărat potabilă.

cocioaba     Mulţi care au muncit şi muncesc în străinătate încropesc să îşi facă o baie în casă, pentru ca au vazut pe unde au umblat că este indispensabilă. Mulţi însă rămân la buda din curte.

     Ştim, în ziua de azi e greu să şi mănânci, nu mai contează unde te duci după! Faţă de alte ţări europene, românii vajnici, cu pieptul de aramă, pe ploaie sau viscol, ajung în mod tradiţional la cotineaţa din fundul curţii.

Români cu WC in fundul curţii, dar cu Superviteză la Internet

     Nu renunţă la WC-ul din fundul curţii, pentru că s-au obişnuit cu el, e aproape „tradiţional”, „rustic”.  Sunt zeci de comune în ţară în care s-au cheltuit milioane de euro, dar localnicii refuză să se branşeze la instalaţiile de apă şi canalizare comunitare. Mult timp de acum înainte românii vor mai face cărare pînă la WC-ul din fundul curţii.

Ştiaţi că:

     România este pe unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte cantităţile de săpun şi pastă de dinţi consumate într-un an şi că un oraş mare, precum Craiova, are peste 30% din străzi fără canalizare? Nu vă faceţi iluzii, şi Bucureştiul este plin de drumuri de pământ.

Doar ne-am amintit…

Intre timp Spania…

     Trenul de mare viteza Talgo 350 care va opera intre Meca si Medina (Arabia Saudíta), a  inceput sa functioneze in probe in zona KAEK (King Abdullah Economic City), unde se dezvolta un macro centro economic.

     Linia de trenuri de mare viteza pe care consortiul spaniol o construieste va avea 440 km si va conta cu cinci statii. Consortiul spaniol format din Renfe, Adif, Talgo, Indra, Cobra (grupo ACS), OHL, Copasa, Dimetronic, Inabensa, Imathia, Consulstrans si Ineco a castigat licitatia proiectului in 2012.

     Evaluat la 6,7 miliarde de euro proiectul are ca termen anul 2016 si include de asemenea o perioada de 12 ani de servicii operationale cu optiune de prelungire.

     Proiectul include si furnizarea a 36 de trenuri care vor circula cu o viteza de 300 km/h.

S-a rezolvat: Nu se poate

     Pare ca cea mai importanta problema pe care o avem e aia a dublei cetatenii pe care Spania se incapatâneaza sa ne-o impuna. Intensul brainstorming anterior intalnirii reprezentantilor romanilor din Spania cu presedintele Iohannis a dat ca rezultat ideea ca da bine sa-l tragem de urechi pe Iohannis, cá adicá de ce trebuie sa renunti la cetatenia româna ca sa ti-o dea pe cea spaniola? Ca si cum ar fi prin ea insasi o conditie suficienta pentru obtinerea cetateniei spaniole. Nu e. Si nici nu e responsabilitatea presedintelui roman, tine de ograda in care traim si care vrem sa ne adopte unde sa nu fim doar colegi de serviciu. Nici macar nu e o preocupare majora a comunitatii romanesti.

     Sigur, da bine sa obtii cetatenia, cel putin in fata vecinilor de la birtul din sat, doar ca sunt destul de putini români care si-au facut un scop in viata din a o obtine. Si asta pentru ca nu e pe bani, si cum nu o poti cumpara cu bani, e greu de obtinut. Dar dá bine sa punem intrebarea asta. La care oricum stim raspunsul: nu se poate. Spaniolii au legi si chiar le respecta. Astfel ca presedintele a returnat simplu o minge usoara, nu e in ograda lui.

     Una care n-a mai fost asa de usoara a fost intrebarea despre votul prin corespondenta, care chiar e o problema. Raspunsul a fost absolut evaziv, un punct pe care Iohannis ar fi trebuit sa il câstige usor dar l-a pierdut lamentabil sprijinit in limba de lemn al frazelor tip redactate pe foaia primita.

     Se profileaza concluzia ca Iohannis a venit la Madrid hotarât doar sa bifeze lista de sarcini.

     A, da… Dar Doamna Presedinte da bine in poze.

300 milioane de dolari

     Tabloul cel mai scump din istorie, ‘Nafea Faa Ipoipo’, de Paul Gauguin – a spulberat recordurile anterioare intr-o licitatie de arta fiind cumparat pentru 265 de milioane de euro (aproape de 300 milioane de dolari) exorbitanta suma fiind platita de un muzeu din Qatar.

Splendida Fată Batrâna

cazino constanta

     Cazinoul din Constanta, mai bine spus „fantoma” acestuia, arata astazi ca o splendida fata batrana. Construit pe marginea Marii Negre, pe faleza din Constanta, a fost odata locul din Romania care trebuia neaparat vizitat. Uimitorul Cazino din Constanta a fost comparat in zilele de glorie cu celebrul stabiliment din Monte Carlo.

DSC_5821__880

     Astazi, cazinoul abandonat, este complet gol, dar daca zidurile ar putea vorbi ele ar spune povesti captivante despre afacerile antamate aici sau despre averi trecute dintr-o mâna in alta la o masa de black-jack.  Cladirea acum este abandonata, dar amintirile ramân, un vechi cazino guvernând marea. Zilele sale de glorie s-au terminat si portile s-au inchis in anul 1990.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


     Chiar si dupa aproape 20 de ani ramân detalii impresionante, elemente decorative care spun inca povesti.

Fotograful francez Romain Veillon:

„în timpul unei recente excursii in Romania, am avut sansa de a fotografia cazinoul abandonat din Constanta… Sper ca fotografiile mele va vor oferi o bucatica din ceea ce a fost atmosfera locului ca o intoarcere în timp!”

jpg

     Arhitectul roman Petre Antonescu a executat constructia la comanda regelui Carol I între 1904 si 1910. Planul initial a fost sa pastreze trasaturile arhitecturii traditionale românesti, dar procesului de constructie acestea s-au schimbat, fiind transformat într-un palat în stil Art Nouveau pentru Belle Epoque.

DSC_5752__880

     Nici un detaliu nu a fost uitat, inclusiv ferestrele unice în forma scoica si uimitoare accente baroce de secol XVIII. Marile scari, candelabre de cristal sau ferestrele masive, care descopera vederii nemarginirea marii.

DSC_5689__880

     Cladirea a fost o data un simbol al marelui burg cosmopolit de pe litoralul românesc, un simbol al bogatiilor ce tranzitau orasul-port.  Cazinoul Constanta  a devenit o atractie turistica precum si o destinatie populara facând concurenta Rivierei franceze. O cladire similara a fost construita chiar la Monte Carlo.

DSC_5661__880

     Pe parcursul secolului 20 Romania a trecut prin dificultati, iar marele cazinou a fost abandonat sau – spune lumea – continua sa fie victima disputelor surde intre orgoliile noilor imbogatiti.  Se pare ca au avut loc mai multe incercari de restaurare dar în ciuda eforturilor cladirea ramâne abandonata si închisa si azi.

DSC_5497__880

     Municipiul Constanta oficial detine cazinoul. Exista rapoarte in care se specifica ca în anul 2013 Uniunea Europeana a oferit 10 milioane pentru renovarea cladirii. Se spunea ca renovarile sunt programate sa inceapa in toamna acestui an [n.r 2015].

Constanta-abandoned-casino__880

 

DSC_6025__880 DSC_5932__880 DSC_5861__880 DSC_5857__880 DSC_5826__880 Constanta-abandoned-casino2__880 Constanta-abandoned-casino1__880     Pana atunci ramâne o fantoma a ceea ce a fost, o vesnica „fata batrâna” frumoasa foc, cu prea multi curtezani si blestemata sa nu infloreasca cu niciunul.

Photo Credits: romainveillon.com

Sporuri salariale bizare in Grecia.

Topul sporurilor salariale din Grecia

10. Spor pentru încălzirea motorului maşinii (OTE) 690€/luna – 420 persoane

9. Spor pentru spălarea mâinilor (Caile Ferate Elene) 420€/luna – 1987 persoane

8. Spor de ponton (Personal porturi) 840€/luna – 653 persoane

7. Spor de antenă (Tramvaie) 1120€/luna – 329 persoane

6. Spor pentru deplasarea dosarului (Servicii de Stat) 290€/luna – 6800 persoane

5. Spor de preluare – predare a autobuzului – 450€/luna – 1100 persoane

4. Spor de prezentare punctuală la serviciu (un fel de RATB grecesc) 310€/luna – 1790 persoane

3. Spor de bună îndeplinire a cazurilor (Ministerul Justitiei) 595€/luna –  nu se ştie câte persoane

2. Spor de folosire a faxului (Reteaua de Electricitate) 870€/luna – 657 persoane

1. Spor anual pentru folosirea restaurantului la locul de muncă (Reţeaua de Resurse Naturale) 120€/luna. –  Tot personalul

 

sursa: capital.gr, din Grecia, scrie curentul.info

Vezi Pamplona – Iulie, Sanfermines

    Fiestas de San Fermín, cunoscute sub numele popular de sanfermines, sunt o sarbatoare in onoarea Sfantului Fermin de Amiens care se desfasoara in fiecare an in Pamplona, Navarra.

    Sarbatoarea incepe cu lansarea chupinazo din balconul Primariei din Pamplona, la ora 12 la pranz in ziua de 6 iulie si termina la ora 24 in 14 iulie cu un Pobre de mí…, un cantec de despartire.

    Una dintre activitatile cele mai spectaculoase este cursa amatorilor de senzatii tari urmariti de taurii eliberati pana in piata Primariei. Cursele se numesc encierros si dureaza intre doua si trei minute pe un traseu de 849 de metri, incepand la ora 8 dimineata fix.

    Unul dintre pasionatii inconditionali ai sarbatorii a fost Ernest Hemingway care a scris despre ea in romanul Fiesta. Populatia Pamplonei in timpul saptamanii de sarbatoare trece de la 190.000 la mai mult de un milion de persoane.

    Personal va pot spune ca e un spectacol pe care trebuie sa il vezi odata in viata. se mananca bine si se bea strasnic, e un loc in care sa iti faci prieteni.

sanferminFoto: «Chupinazo pamplona»

Asa Arata 45 de Grade la Umbra

Poate ca Tigrul Bengalez din imagine pare dragut insa este imaginea suferintei. Inceputul verii aduce in multe locuri cel mai puternic val de caldura din ultimii zece ani, cu temperaturi de 45 de grade la umbra.

Caldura a ucis mai mult de 800 de persoane si a trimis in spitale mai mult de 8000 in Pakistan.

Temperaturile inalte si vanturile fierbinti vor continua, comenteaza Associated Press.

Foto: A tiger trying to keep cool at the Karachi Zoo on Wednesday.
  Credit Shahzaib Akber/European Pressphoto Agency

Sunt Barcelonean

Sunt Barcelonean

Trăind afară, la orice contact cu un conaţional întrebarea obligatorie este „de unde eşti?”, urmată de originala „de câţi ani eşti aici?” invariabil. Întrebările astea s-au convertit în temă recurentă, omul se simte obligat să întrebe ceva, să pară că îl interesezi cumva. Aşa că vine originalul: „şi, de unde ziceai că eşti?”

Mă întreb nedumerit câtă relevanţă mai are, dacă spun că-s ardelean, primesc puncte în plus sau pierd dacă-s constănţean? Cresc în ochii stimabiluilui dacă sunt hunedorean şi ar fi mai bine să mă ascund dacă sunt ploieştean?

După câţi ani de locuit în Constanţa eşti constănţean? sau clujean, craiovean şi aşa mai departe. Dupa cinci, zece sau mai puţini?

După o vreme, când începi să mai şi trăieşti, nu doar sa te consideri navetist cu anul, descoperi ca aparţii într-o formă ciudată oraşului tău, că te-a facut cumva al lui chiar dacă tu eşti, evident, un român neaoş, mândru şi fudul.

Am profit de ocazie să vă risipesc dubiile: sunt Barcelonean!

Ambalajul de bule de aer nu se va mai fabrica

     Una dintre placerile cele mai absurde ale copilariei era sa te arunci pe o folie de plastic cu bule facandu-le sa explodeze. Mica explozie si senzatia la pipait aveau ceva adictiv ca atunci cand mananci seminte de exemplu. Se pare ca mica placere are zilele numarate, cel putin in America: creatorul materialului si firma care detine patentul inventiei anunta ca nu il vor mai produce.

Sealed Air, compania posesoare a licentei de fabricatie, a creat un alt material care serveste la protejarea marfurilor la transportcare ocupa mai putin spatiu si, din pacate nu face „pop” cand il apesi. Asa ca nu mai este nevoie sa se fabrice plasticul cu bule de aer.

calm

     Inventat in 1957 cu alta destinatie
Plasticul cu bule de aer a fost inventat in 1957 cu intentia de a crea un tip nou de tapet. A fost o idee dezastroasa – nimeni nu voia sa-si acopere peretii cu noul tip de material tridimensional. S-a dovedit a fi in schimb un excelent sistem de protectie pentru bunurile transportate astfel ca incepe sa se produca in masa incepand cu 1960.

     Va disparea?

      Posesorii legali ai inventiei vor renunta la exploatarea ei. Ca va disparea? Asta e alta poveste.

Atentat in Franta. Un decapitat.

 Ce s-a intamplat:
  • Explozie vineri dimineata intr-o uzina de produse chimice a Air Products, in Saint-Quentin-Fallavier, departamentul Isère. Doi indivizi s-au zdrobit cu camioneta intr-un zid, provocând explozia unor butelii de gaz.
  • Un cadavru decapitat a fost gasit langa fabrica „intr-un decor macabru”. Doua persoane ranite.
  • S-a reusit identificarea unui suspect. Este vorba despre Yassin Salhi nascut in 1980 in regiune Lyon.
  • François Hollande anunta „un atac de natura terorista” si convoaca o sedinta restransa a cabinului la Elysée la ora 15,30

Ramaneti informati la: LeMonde

Pasiune pentru fotbal: Asculta comentariul, face toti banii!

¡Columbia o face! Invinge pentru a doua oara in istorie Brazilia – Copa America

Surpriza a venit. Columbienii reusesc sa ramana in picioare si cu sanse de calificare in faza finala. Brazilia 0 – Columbia 1

Asculta comentariul de la Radio Caracol ( apasa play 〉 ):[vc_row][vc_column width=”1/3″][/vc_column][vc_column width=”1/3″][vc_raw_html]JTNDaWZyYW1lJTIwc2Nyb2xsaW5nJTNEJTI3bm8lMjclMjBmcmFtZWJvcmRlciUzRCUyNzAlMjclMjBzcmMlM0QlMjdodHRwJTNBJTJGJTJGbWlzZWxlY2Npb24uY28lMkZwbGF5ZXJtaW5pLmFzcHglM0ZpZCUzRDI4MTE2NTklMjclMjBtYXJnaW5oZWlnaHQlM0QlMjcwJTI3JTIwbmFtZSUzRCUyNzIwMDgwMTE5Y3NyY3NybmFjXzUlMjclMjBoZWlnaHQlM0QlMjcxOTAlMjclMjBtYXJnaW53aWR0aCUzRCUyNzAlMjclMjBhdXRvcGxheSUzRCUyN3llcyUyNyUzRSUzQyUyRmlmcmFtZSUzRQ==[/vc_raw_html][/vc_column][vc_column width=”1/3″][/vc_column][/vc_row]