Cuvânt înainte – ‘Sârme şi Portocali’

Sarme si Portocali

Chestiunea e: cartea mea nu a fost scrisă pentru a fi o carte; istoria povestită în carte nu am inventat-o, am trăit-o; de ce am dorit să public e o întrebare la care nu am răspuns; dacă sunt fericită c-am publicat-o e altă întrebare la care încerc să-mi răspund!

Acum câţiva ani, purtam în mine o poveste cu nimic mai specială decât a voastră. Probabil că orice român emigrat ar putea scrie o carte ca a mea, pentru că suntem vreo două milioane, fiecare cu povestea lui. De ce nu am rezistat dorinţei s-o scriu, de ce mi-am dorit mult ca povestea mea să fie publică, de ce am supus criticii şi opiniei unor necunoscuţi amintirile familiei mele? De ce am acceptat ca amintiri personale, unele dureroase pentru cei dragi mie, să fie judecate, ca şi cum ar fi simple personaje literare ale unui roman scris de o amatoare? Nu ştiu, probabil că n-am să înţeleg niciodată, aşa cum ştiu că n-aş putea să schimb trecutul cu altul mai bun, în care toţi am trăi într-o Românie ideală, aşa cum ne-o imaginăm fiecare dintre noi.

Cert este că Sarme şi portocali s-a lansat anul trecut, undeva la finele lunii aprilie, la editura Herg Benet. Este o carte în care vorbesc despre un drum , care speram să fie o ieşire dintr-un labirint. O carte despre mine, despre familia mea, povestea unei românce care îşi ia la propriu lumea în cap, după ce se satură să lupte cu demonii democraţiei româneşti. Poveste care ar putea fi şi a ta, românule plecat în lume!

Fragment:

„De fapt, totul a început de la o ştire. La jurnalul de seară au apărut reprezentanţi ai guvernului german, care anunţau un program de contracte de muncă pentru români în Germania. Era pe vremea când vizele se plăteau şi de contracte de muncă legale pe dincolo, nici vorbă. În ziua următoare m-am urcat în tren şi am luat Bucureştiul la picior, căutând locul în care să mă înscriu şi eu. Am mers prima dată la ambasada lor, acolo nu era. De-acolo am ajuns pe la Ministerul Muncii. În final, am găsit şi m-am înscris pe o listă nesfârşită de interesaţi. Apoi am aşteptat, am dat ceva interviuri despre care o să povestesc mai încolo şi în final, am plecat. Dar s-o luăm pe rând…” […]

„Plecarea a fost tulburătoare. Cu inima oscilând între disperarea de a părăsi doi copii şi fericirea de a păşi în afara cercului. Amintirea fetelor împreună cu mama şi cu bătrânul collie în poartă casei mi-a rămas pentru totdeauna că o stampă a unei etape care s-a încheiat. Două copile care nu înţelegeau că plec pentru mult timp, că plec într-un fel pentru totdeauna, că mama lor, aşa cum era atunci nu se va mai întoarce niciodată.”

Am ajuns în Germania, cu contract de muncă. Am fost exploataţi de patronii noştri şi abandonaţi de instituţiile româneşti, cu a căror acord ne aflam acolo. Mai degrabă decât exploatare la care am fost supuşi întreg grupul de muncitori aflaţi în proprietatea neamţului, am fost şocată de indiferenţa naţiei noastre, pentru toţi fraţii lor umiliţi de o societatea spre care culmea, priveam cu invidie. Astăzi umilinţele continuă, undeva în Europa, undeva în lume, românii continuă să accepte exploatarea, statul român continuă să vândă pe doi bani forţa de muncă a compatrioţilor noştri. Iar noi, românii, să ne considerăm norocoşi c-am fost parte a tranzacţiei sus-amintite.

„În timp ce bătrânul neamţ profita la maximum de investiţia lui, muncitori buni şi mulţi pe bani puţini, nevasta lui încerca şi ea să se aleagă cu ceva. În duminicile în care nu lucram, venea cu câte o propunere: ba să-i călcăm haine, ba să-i curăţăm curtea, ba să-i săpăm florile. Cică ne plăteşte la sfârşit, la plecare. Am făcut o grămadă din muncile respective fără să văd un fening din asta. Banii ni i-a dat pe toţi la sfârşit, şi asta tot ca să ne controleze. Ştia că suntem toţi faliţi,  fără o marcă în buzunar şi că aşa nu puteam fugi niciunde. Ne şcolise bine, adică aveam total interzis să părăsim satul, să ieşim undeva fără să ne cerem voie înainte. Mai mult de atât, nu puteam să vorbim nici cu vecinii din sat. De câte ori se apropia de noi cineva să povestească cu noi, să ne întrebe de sănătate, apărea nemţoaica de niciunde să asculte despre ce vorbim. Le era frică să nu ne plângem de condiţiile de muncă şi să-i facem de ruşine. Deşi eu cred că toţi ştiau adevărul, pentru că nu aveau nici un prieten în jur. Nu îşi vorbeau cu nimeni şi nici măcar nu se salutau cu vecinii din gard. Polonezii care lucrau aici aveau unii dintre ei 20 de ani vechime în muncă. Adică 20 de ani în care au mers şi au venit din Polonia, în care au lucrat mai mult sau mai puţin legal, în care i-au făcut avere moşului. Bătrânul avea o aversiune moştenită pentru polonezi, aversiune pe care nu făcea nici un efort să o ascundă. Ne povestiseră polonezii că tatăl lui fusese ucis pe front în Polonia. „Cine naiba l-a dus acolo?”, mă întreb eu. Îi înjura fără încetare şi li se adresă direct şi fără scrupule cu „schaize leute” Se purta ca un adevărat hitlerist demn de tatăl lui. Cu toată lumea de fapt, dar cu ei în special. Povesteau despre un polonez care lucrase acolo şi care se înfuriase rău pe bietul moş. După un şir lung de insulte pe care le-a suportat cu stoicism, intr-o zi în care i se umpluse paharul, l-a bătut pe moş zdravăn, a altoit-o şi pe babă, după care s-a întors mulţumit în Polonia lui de rahat.”

„Era pentru prima dată în viaţă când mă simţeam cetăţean de mâna a doua. A fost un şoc destul de mare tratamentul servit de patroni, dar a fost unul şi mai mare reacţia celorlalţi nemţi, despre care chiar nu înţeleg ce aveau cu noi. Făceam o muncă fizică, necalificată şi prost plătită pe care ei nu şi-o doreau. Eram acolo cu contracte legale pe care statul lor le oferise, din lipsă de forţă de muncă locală. Nu le făceam concurenţă în nici un domeniu, nici măcar la femeile şi la bărbaţii lor, că n-aveam timp pentru aşa ceva. Păstram curăţenia pe stradă, respectam vecinii şi noaptea dormeam ca lemnul, nu făceam chefuri sau alte trăsnăi ca să deranjăm. Cu toate astea, eram paria satului din faţa cărora localnicii îşi fereau copiii ca de Baba Cloanţa. M-am întrebat de multe ori cum s-ar comporta românii, dacă ar fi puşi în situaţia în care erau nemţii acum. Adică să ne imaginăm un sat din Ardeal, de vreo 100 de focuri, nu mai mult, care se umple pe perioada de vară cu zilieri veniţi legal să muncească pe la patronii de-acolo. Nu ţigani care îşi montează căruţele la capul satului, muncesc câţiva dintre ei şi restul fură găinile şi zarzavaturile de prin curţile oamenilor. Oamenii ăia sunt totuşi oameni ca oricare alţii, au sentimente şi necesitaţi şi probabil că dacă nu chiar ai sta cu ei la masă la o bere rece într-o seară, măcar nu i-ai arăta cu degetul şi n-ai da cu pietre după ei. Dar uite cum sunt unii, care se cred mai buni decât alţii şi care se cred îndreptăţiţi să-i desconsidere pe cei care nu-s de-ai lor. Acelaşi comportament îl aveau şi faţă de polonezi, şi faţă de noi şi faţă de africani… Eram toţi în aceeaşi oală de cetăţeni mizerabili. Şi oare pentru că lucrau mai mult decât noi? Ce, preda o profesoară din Germania mai multă materie decât predam eu, zicea mai multe cuvinte deodată, scria mai multe cuvinte sau ce? Dar în timp ce ea câştiga 2500 de mărci pe luna, eu câştigam 120. Singura diferenţa era de geografie bat-o vina. Multă vină am dat eu pe geografia asta. Ce noroc să te naşti pe un alt meridian!”

Nu m-am dorit purtătoarea de cuvânt a nimănui. Poate doar, în micimea mea, am crezut că voi striga şi voi fi auzită! În 2009, am călătorit cu autocarul pe ruta România-Germania. Exodul continuă, spre toate ţările Europei, spre alte destinaţii, tot mai îndepărtate. Cred că mărturia mea, cuprinsă între paginile cărţii „Sârme şi portocali”, alături de alte mărturii ale celor care s-au încumetat s-o facă, va servi generaţiilor care urmează: pentru a înţelege, pentru a pune sub acuzare, dar mai presus decât orice, pentru a ierta!

Sărbători Româneşti în Catalunya

sarbatori romanesti

Coincidenţa Sărbătorilor Pascale cu Ziua Muncii1 Mai a fost de natură să alăture manifestările tradiţionale preponderent religioase cu cele legate de Ziua Muncii. Activităţile desfăşurate de către asociaţiile româneşti din Catalunya au fost numeroase, unele legate strict de Paşti iar altele marcând şi caracterul festiv al zilei de 1 Mai.

PARETS del Valles

Duminică, 1 mai 2016, în prima zi de Paște, a avut loc „Festivalul Românilor din Catalunya”, organizat cu sprijinul şi participarea primăriei din Parets de Valles prin persoana doamnei Africa Martinez Belles, consilier dezvoltare şi cooperare.

A fost prezentată o expoziţie de icoane pictate, ouă încondeiate şi lucrări de artizanat expuse de artistul popular Vasile Zaharia şi pictoriţa Veronica Milea. Remarcăm de asemenea participarea cu exponate a OrigenNatural cu săpunurile artizanale, aromate.


Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
dolce telekomStai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /


De la un festival românesc nu puteau lipsi cântecul şi dansul popular, vedeta incontestabilă a manifestării fiind îndrăgita vedetă a muzicii populară Ionela Prodan.

ionela prodan parets del valles
Ionela Prodan / foto: RoBarna

Vasi Carabuş, Vlad Teodosiu Paducel, Angela Mocanu, Carmen Mezea au fost interpreţii care au încântat deasemenea asistenţa. Cireaşa de pe tort a fost micuţa de numai 5 ani Carla Giorgina Mezea care ne-a impresionat cu un Vamos a la playa delicios.

Sponsorii evenimentului, cei care au acordat premiile la tombola organizată au fost: Max DSS, Digi Mobil, Mercatrom, Atlassib. Partener media: RoBarna

ASOCROM – Barcelona

ASOCROM a organizat, sâmbătă 29 aprilie, un atelier demonstraţie pentru pregătitul ouălor de Paşti. Invitaţii catalani prezenţi, au putut afla despre tradiţia ortodoxă, terminând cu degetele înroşite şi încântaţi de descrierea bogatelor obiceiuri legate de sărbătoare, gazdele reuşind să transmită din fervoarea caracteristică pregătirilor obişnuite în gospodăriile româneşti. Din partea comunităţii au fost reprezentate toate zonele: Maramureş,  Moldova, Bucuresti.

atelier asocrom paste
Foto: ASOCROM

REUS – Tarragona

În ziua de Paşte, Parohia Ortodoxă din Reus împreună cu Primăria Reus – Dl Primar Carles Pellicer Punyed implicându-se direct, au organizat o întâlnire cu comunitatea românească din zonă, marcând sărbătoarea Naşterii Domnului ca fiind un moment important pentru credincioşii români stabiliţi în oraş.

paste reus tarragona
foto: facebook

Dupa amiază, Asociaţia Socio-Culturala a Românilor din Tarragona reprezentată de Dl. Dan Ancu , a organizat o întâlnire la restaurantul Dyna din Reus, la care au participat aproximativ 50 persoane.

Aferim! – Invitaţie la Film Românesc la Valencia

aferim

În cadrul  manifestării Zilele Filmului Românesc care debutează astăzi la Valencia şi anunţată anterior de către ICR, vă invităm la film românesc. Primele proiecţii vor fi ale peliculei Aferim!, în regia lui Radu Jude, recent recompensată cu 13 premii în cadrul Galei Premiilor Gopo ale industriei cinematografice românești, printre care amintim premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, dar și Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal acordat lui Teodor Corban.

AFERIM

Radu Jude · Francia, República Checa, Bulgaria, Rumanía · 2015 · VOSE* · B/N · 108′ · Digital HD

Dirección: Radu Jude
Guión: Radu Jude, Florin Lazarescu
Fotografía: Marius Panduru
Montaje: Catalin Cristutiu
Productor: Jiri Konecny, Elie Meirovitz, Valentino Rudolf, Ovidiu Sandor, Ada Solomon
Intérpretes: Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Toma Cuzin
Producción: Hi Film Productions, Klas Film, Endorfilm, EZ Films


 

  • joi, 31 martie 2016 – 18:00h (Sala Luis G. Berlanga, Valencia)
  • vineri, 01 martie 2016 – 20:00h (Sala Luis G. Berlanga, Valencia)

teatru rialto valenciaBiletele costă 2 euro;
Proiecţia cu sonor original în limba română subtitulată în spaniolă;

Pentru programul complet al proiecţiilor info aici

Următoarea proiecţie este a filmului UN ETAJ MAI JOS date de difuzare aici

Teatrul Gong; A fost ca Sarea în Bucate

sarea in bucate

Se spune că stările sufleteşti sunt greu de transpus în cuvinte. Iar emoţia trăită de spectatorii celor două spectacole susţinute de actorii Teatrului Gong din Sibiu a fost intensă, cu atât mai dificil de descris. Cele două reprezentaţii, la Guissona în 9 martie şi Lleida în 10 martie, au umplut sălile de copii şi părinţi curioşi, dornici de a se lăsa fermecaţi de poveste.

“Sarea-n bucate” este despre iubire; iubirea părinţilor pentru copii lor, iubirea copiilor pentru părinţi, nu in ultimul rând, iubirea sinceră şi curată a îndrăgostiţiilor dintotdeauna. Inspirat din înţelepciunea basmelor româneşti, spectacolul ‘’Sarea-n bucate’’, adaptat de Florin Grigoraş, după basmul cu acelaşi nume al lui Petre Ispirescu, s-a adresat în mod special copiilor, care au învăţat din această piesă să preţuiască adevăratele sentimente statornicite între oameni şi trainicele valorile morale: cinstea, sinceritatea, hărnicia, munca.

Mihaela Grigoraş a interpretat rolul unui Menestrel care a ţinut frâul poveştii , a cântat, a dansat şi a teatru papusipovestit iar Monica Baldea a fost Pajul, ajutorul de nădejde. Muzica spectacolului compusă de Florin Grigoraş a întregit show-ul, aducând o culoare aparte, când ritmată şi veselă, când melancolică.

Spectacolele cu păpuşi au o viaţă proprie, deschid apetitul către imaginaţie, teren pe care cei mici construiesc personajul pe care şi-l doresc iar cei mari gustă plăcuta aromă a inocenţei pierdute. Turneul teatrului Gong în Catalunya a fost ca ‘sarea în bucate’ pentru comunitatea românească din zonă şi pentru asta le mulţumim.

Readucerea spectatorilor în lumea copilariei şi a basmelor a fost făcută posibilă  de către Teatrul Gong din Sibiu cu sprijinul Institutului Cultural Român, Consulatului General al României la Barcelona, Asociaţiei Culturală SpectacolArt şi implicării comunităţilor româneşti locale din Guissona, respectiv Lleida.

Ziua Femeii sărbătorită în peste 60 de ţări – În Barcelona la Hotel Bruc

ziua femeii

Oamenii sărbătoresc femeia încă de pe timpul zeiţelor vechilor greci. Conform tradiţiei Greciei antice inclusiv zeii din Olimp aveau o zi în care o sărbătoreau pe zeiţa Rhea, considerată zeiţa-mamă, asociată vieţii şi pământului. Chiar şi aşa a fost nevoie de mult timp până când ziua de 8 martie sa fie declarată oficial Ziua Femeii.

Ziua internaţională a femeii se sarbătoreşte în peste 60 de ţări: Albania, Algeria, Angola, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia… Vă asigur că sunt peste 60.

Trăim în Spania, dar nu am uitat de marţişor, de ziua femeii, de ziua mamei şi ca atare ne încântă invitaţia organizatoarei petrecerii. Mădălina Cristache ne invită la o seară de răsfăţ al simţurilor Sâmbătă 5 martie începând cu orele 20,00 la HOTEL BRUC.

Iată ce ne spune Mădălina despre petrecere:

“Concursul de Dans” va fi piesa de rezistenţă a serii, unde participanţii vor primi cadouri, premii de la sponsorii participanti

ziua femeii

Mâncare tradiţională Românească, băuturi incluse, vin, apă, cafea. Preţ 32 eur. Bufet liber.
Cristi de la Vîlcea cu formaţia şi DJ Fygo vor avea grijă să ne încânte cu muzica.

Vom fi alături de femei şi de bărbaţii din viaţa acestora, prin ochii cărora vom vedea 8 martie. Sper să vă placă şi vouă ce veţi vedea. Şi mai sper că veţi sărbători 8 Martie, indiferent că veţi auzi un „La mulţi ani, mama!” sau un „La mulţi ani, iubito!”

trandafiri

Pentru toate femeile un 8 Martie calduros si plin de fericire!

Rezervari: 937710036 sau 600619771

Carnavalul Iernii organizat de „Eşti Moldova”

esti moldova barcelona

esti_moldova_12Organizaţia „Eşti Moldova”, vectorul cultural al moldovenilor dintre Prut şi Nistru în Barcelona, a aniversat anul de existenţă printr-un eveniment au participat aproximativ 150 persoane, reprezentanţi ai autoritaţilor de la Chişinău, oficialitaţi catalane, invitaţi.
Au fost prezenţi Sr. Xavier Bosch i Garcia (Director general, Direcció General per a la Immigració din partea Generalitat de Catalunya, Sr.Angel Colom (direc­tor gen­eral de la Fun­dació Nous Cata­lans), Sr. Jaume Planas Debes (Consul, Consulado Honorario de Moldavia en Barcelona) şi dl Valeriu Turea dseful Biroului de Relatii cu Diaspora din partea administraţiei de la Chişinău.

Sărbătoarea a avut ca obiectiv definirea legăturilor între membrii comunităţii stabilite în Barcelona, prin revendicarea tradiţiilor. Astfel că eroii principali au fost copiii, care s-au bucurat de darurile primite de la Moş Crăciun, de cântecele tradiţionale şi de portul naţional.

Invitata, cântareaţa de muzică populară Angela Mocanu şi mama ei, au făcut deliciul asistenţei numeroase, nu puţini aventurându-se să se alăture la dans.

Doamna Elena Nazarova, „vinovata” care a făcut posibilă alăturarea energiilor de care a fost nevoie pentru ca acest eveniment să aibă loc a mulţumit tuturor pentru participare şi implicare.

„A fost o sărbătoare foarte frumoasă. Elena a greşit ceva când a zis că este onorată că am raspuns invitaţiei, spun altceva: eu sunt onorat ca m-am aflat printre dvs. A fost o sărbătoare din suflet pentru suflet, primitoare si veselă. Mi-a placut foarte mult”. Ne-a declarat dl. Valeriu Turea seful Biroului de Relaţii cu Diaspora al Republicii Moldova, care de altfel ne-a promis un interviu.

esti_moldova_11Mulţumirile doamnei Elena Nazarov s-au îndreptat de asemenea si către organizaţiile româneşti care au sprijinit acţiunea: „Un mulţumesc mare de tot şi sincer, din partea echipei EstiMoldova, pentru Cristina Saftoiu si Ani Dumitru, Robarna, MaxDSS pentru colaborare si cadouri; Crina Rosu cu cadourile de la Gerovital si Mercatrom; Boza Maria si Eugenia Terchescu (Artesancake) pentru că ne-aţi îndulcit sărbătoarea, Origenatural Jabon pentru parfumare :-); Centrului Cultural Român din Catalunya – cele 5 cărţi cu „Capra cu 3 iezi” în română şi spaniolă o să fie un preţios adaos la colecţia Asociaţiei pe care o avem de la Biroul de Relatii cu Diaspora (RM); Mihai Surugiu ţie personal şi fetelor Cristina & Ani pentru sesiunea SPA!”

„ESTI MOLDOVA” implineste un an si va invita la CARNAVALUL IERNII

Cad ultimele file din calendar si ca acum un an, Asociatia „EstiMoldova” se pregateste sa adune in jurul lui Mos Craciun pe mari si mici. Sarbatorile de iarna sunt unul din acele momente ne amintesc de casa mai mult decat de obicei. Dorul pentru cei dragi si dorinta de fi alaturi de ei in aceste zile, amintirile din copilarie fac ca aceste zile sa se umple de mult sentiment si emotie. De aici si CARNAVALUL IERNII. O incercare de a indulci gustul amar al strainatatii cu colinde, cantece si multa voie buna.

Timpul este relativ, ceea ce pentru unii poate fi mult, pentru altii este putin. Oricum ar fi, pentru promotorii acestui proiect, acest an este un motiv de mandrie pentru tot ce au reusit sa realizeze.

In cursul acestui an, s-au organizat o serie de activitati prin care li s-a aratat localnicilor Moldova necunoscuta de ei: muzica, traditii, port national, iar moldovenii au avut prilej de a se intilni, a se cunoaste si a potoli Dorul nestavilit dupa vatra casei parintesti . „Omagiul Craciunului” sau „Martisor Barcelonez” le-a servit de buna ocazie ca sa incinga o hora moldoveneasca.

Prin intermediul atelierelor numite:”Uzor cu dor de casa” si „Vine Pastele”, copiii au aflat despre traditii si obiceiuri de-a parintilor si bunicilor si au incercat singuri sa vopseasca oua, sa desene ornamente nationale.

Si uite asa…..a trecut un an……si pe data de 12 Decembrie intre orele 11:30-15:00 Asociatia “EstiMoldova” va invita la Carnaval cu degustare de vinuri din beciurile Moldovei. Vor avea loc concursuri, surprize, Umor, Cantec, Dans si voie buna.

EstimoldovaParty1“In acest an vom avea un invitat special la Carnaval, pe dl. Valeriu Turea – Seful Biroului de Relatii cu Diaspora de la Cancelaria de Stat a Republicii Moldova si de asemenea reprezentanti a comunitatii romane din Barcelona si Catalunya. Va asteptam pe toti cu mult drag!” a declarat pentru ROBARNA , organizatoarea evenimentului –Elena Nazarova –Presedinta Asociatiei “EstiMoldova”

Locul desfasurarii Carnavalului: Fundacio Nous Catalans

Strada: Calle Pompeu Fabra, 22, 08922 Santa Coloma de Gramanet

Seara Prichindeilor – de Moş Crăciun – Petrecere Românească – Joi, 24 Decembrie

Petrecerea de Craciun este ocazia specială din an, care apropie oamenii, destinde atmosfera si face trecerea in anul nou mai placuta. Motive destule pentru ca ea sa nu fie ratata!

RISTORANTE ITALIA organizeaza in Ajunul Craciunului una dintre cele mai reusite petreceri romanesti in care invitatul special este insusi mosul! Nu conteaza cat are de strabatut, Mos Craciun ajunge şi in Barcelona, nu rata intalnirea cu el.

Mosul nu poate lipsi de la intalnirea cu copiii care au mai adunat inca un an de poezii, cantece si jocuri! Abia asteapta sa se aseze in scaunul special rezervat, asezat langa brad si sa asculte fiecare copil in parte. Petrecerea de Craciun pentru copii este ocazia perfecta pentru a transforma in realitate intalnirea mult visata de cei mici cu Mos Craciun. Nici adultii nu se vor plictisi. De la petrecere nu va lipsi muzica buna pusa de DJ-ul romanilor, DJJ FLOO(Radio Buzz Barcelona) si cu participarea BCN Studio Events. Nu vor lipsi nici bucatele traditionale. Asadar, o petrecere pentru mari si mici, cu ocazia Craciunului.

Pentru doar 35 de euro pentru adulti si 17 euro pentru copii, intra in atmosfera sarbatorilor de iarna si bucura-te de o petrecere de Craciun romaneasca. Incepand cu orele 20, Restaurantul „Ristorante Italia” situat pe strada Les Moreres 113, zona Estruch, El Prat de Llobregat te invita la o seara de neuitat. Locurile sunt limitate!

Contactati organizatorii pentru a va pune de acord pentru cadourile pe care ati dori sa le faceti copilului Dumneavoastra ca venind din partea lui Mos Craciun.

Princhindeii se vor bucura de cadouri si atmosfera creata special pentru ei de sponsorii evenimentului:
ASESORIA INTERNATIONAL BCN
MaxDSS Televiziune Românească (DIGI, DOLCE,FOCUS)
CARAVANA ROMANIA TRANSILVANIA

Detalii si rezervari la numerele de telefon:
687348200 ; 642826267 ; 693955316

IMPORTANT: LOCURI DE PARCARE LIBERE!

SA IL ASTEPTAM DE MOS CRACIUN!

afis

Stefan Hrusca – Barcelona – Concert de Colinde

Cel mai iubit interpret de colinde româneşti, dând viata frumoaselor cântece tradiţionale, Ştefan Hruşcă este invitatul comunitaţii româneşti din Barcelona.

Artistul le va vesti românilor din Barcelona venirea celei mai îndrăgite dintre sarbatori: CRĂCIUNUL.

Stefan Hrusca, sau “Dascalul de colinde” cum l-a supranumit poetul George Ţărnea, ne va încânta cu celebrele : „Florile Dalbe”, „Trei Pastori”, „Afara Ninge Linistit”, „Linu-i Lin”, „Sfanta-i Sara de Craciun” dar si „Ruga Pentru Parinti” .

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, sfant, pentru ca transmite un mesaj ceresc, o vestire de la Dumnezeu. O nepreţuită zestre spirituală, pe care o moştenim din moşi-strămoşi. Cei dintâi colindatori au fost pastorii care au mers la pestera in care s-a nascut Iisus. Bucurandu-se de acest semn ceresc si de glasul ingerilor, pastorii au vestit minunea in cetatea Betleemului.

Mai jos gasiţi invitaţia primita de la Parohia Ortodoxa Romana “Sfantul Gheorghe” din Barcelona:

Seara de Colind!

“În seara zilei de 12 decembrie la ora 17º, Parohia Ortodoxa Româna „Sfântul Gheorghe” din Barcelona are bucuria de va invita la un concert de colinde sustinut de catre marele cantautor Stefan Hrusca.

Adresa: Biserica Spitatlului Sant Pau-calle Antoni Maria Claret nr.258( vis-a-vis de acest numar se afla biserica).
Biletele de intrare costa 12 euro si se gasesc la biserica, la magazinele românesti, la Restaurant „Transilvania” si la intrare în seara de concert.

Vă aşteptăm cu drag.

Părintele Aurel Bundă”

stefan hrusca barcelona
Stefan Hruşcă în concert la Barcelona

Tragere la sorti: doua bilete la Teatru de Papusi – Barcelona

Cele doua bilete extrase in 21 Noiembrie au fost castigate de catre Liliana Suteu din Barcelona si inmanate castigatoarei.

Mai avem inca doua bilete disponibile pentru  reprezentatia teatrului de papusi din ziua 05 decembrie bilet2015, ora 11,00.

Cum poti participa? E simplu, Da un share/like articolului si intri in tragerea la sorti.

Extragerea: Vineri, 04 Decembrie

Articolul despre eveniment aici: […]

Teatrul de papusi revine in Catalunya, dupa ce, la inceputul anului, un spectacol cu piesa de teatru “Amintiri din copilarie” dupa Ion Creanga, organizat tot de Centrul Cultural Roman in Catalunya impreuna cu parohia Sfantul Stefan cel Mare din Arbucies, s-a bucurat de succes.

Cu mic cu mare sa ne bucuram de umorul lui Creanga, de basmul care ne-a incantat copilaria.

Concert de pian şi vioară – Ziua Naţională a României

În cadrul manifestărilor instituţionale desfăşurate cu prilejul marcării Zilei Naţionale a României, Institutul Cultural Român (ICR), Ambasada României la Madrid şi Consulatul României la Barcelona vă invită să participaţi la Concertul Vioara lui George Enescu în concert la Barcelona,  oferit de Gabriel Croitoru și Horia Mihail.

CONCERT Dúo românesc de vioară şi pian
Gabriel Croitoru – vioară şi Horia Mihail – pian

Concert oferit de către violonistul român Gabriel Croitoru, solist al Orchestrei si Corului Radio România, Doctor al Universitaţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, acompaniat de către pianistul Horia Mihail, de importanta traiectorie internaţională, concertist al Orchestrei Radio România.

thb-croitorumihailGabriel Croitoru interpreteaza cu vioara Guarnieri ce a aparţinut marelui George Enescu. Vioara, supranumita „catedrala” pentru impresionanta sa calitate, confectionata de celebrul lutier Guarnieri del Gesu in 1730, este parte a patrimoniului naţional Român si aparţine Muzeului George Enescu.
Gabriel Croitoru are şansa să cânte cu aceasta vioară din 2008, când a câştigat un concurs organizat de Ministerul Culturii din România.

 

Vioara lui George Enescu în concert la Barcelona
Luni, 30 noiembrie, ora 19.30, CaixaForum Barcelona (Auditorio) – Zona Plaza España

În program: Edvard Grieg, George Enescu, Edward Elgar, Heinz Provost, Fritz Kreisler și Pablo de Sarasate

Parteneri: Auditorio de Zaragoza, CaixaForum Madrid, CaixaForum Barcelona, Muzeul Național „George Enescu”
În colaborare cu Radio România

Vânzare bilete:

Barcelona – 12€, 50% reducere pentru clienții „la Caixa”. Biletele se pot cumpăra online de aici.

Zona de amplasare Caixa Forum
Zona de amplasare Caixa Forum

El Clasico – Spania se opreste; doua ore.

De la 18,30 Sambata dupa amiaza Spania se opreste. Se joaca El Clasico Madrid-Barcelona.

Autoritatile madrilene au promis masuri de securitate extreme pentru El Clasico, care se joaca la mai putin de o saptamana dupa evenimentele de la Paris. Au declarat partida drept un eveniment de risc extrem, secretarul de stat pentru securitate, Francisco Martinez, si-a exprimat increderea in masurile de securitate implementate si crede ca sunt suficiente pentru ca partida de pe Santiago Bernabeu sa se desfasoare „cu normalitate”

El Clasico este de obicei un eveniment de risc, chiar daca de obicei temerile veneau din partea fanilor celor doua echipe si nu de la un atentat terorist cum se intampla sa fie acum.

Doua partide amicale au fost anulate marti din motive de securitate: Spania-Belgia si Olanda-Germania.

Se asteapta un numar de 80.000 de spectatori si mai mult de 1.500 de membri ai fortelor de securitate.

„El Clasico fotbalului spaniol va fi urmarita de circa 600 milioane telespectatori din 170 de tari, relateaza EFE.

Meciul va fi transmis de grupul Mediapro care va utiliza cea mai avansata tehnologie audiovizuala, prin transmisia in format 4K, Ultra HD, la o rezolutie care ofera o realitate imbunatatita.

Pentru acest meci, Mediapro a mobilizat o unitate mobila cu 12 camere 4K, cu care va transmite semnalul operatorilor care vor solicita aceasta rezolutie ridicata. Pana acum si-au manifestat interesul Germania, Elvetia si Hong Kong. Alte 37 de camere Full HD vor distribui imaginile unuia dintre cele mai asteptate evenimente sportive ale planetei.” spune sport.ro

Il vom vedea la DolceSport si DigiSport de la 18,15.

La ora redactarii articolului inca mai erau bilete de la 225 €/intrare.

 

 

Mulţi Ani Româneşti! – LA GUISSONA

Oficial, Guissona numara 6.568 de locuitori, dintre care 1200 sunt romani.

Comunitatea romaneasca din Guissona este, prin numarul mare al celor care o compun, una puternica si foarte prezenta in viata localitatii. O dovedeste succesul pe care il au sarbatorile romanesti.

Muncesc bine, mult si sarbatoresc strasnic!

Presedintele Asociatiei Romanilor din Guissona domnul Florin Danciu, ne spune:

„Nu uitam niciodata ca suntem romani! Cu prilejul Zilei Nationale, in fiecare an am sarbatorit impreuna cu romanii de aici. Am organizat spectacole cu invitati care au cantat cantece traditionale romanesti. Cu totii am dansat, am cantat, am mancat mici si am baut bere, asa ca in Romania!
In acest an, o să avem un concurs de dans pentru participanti si tombola. Castigatorii vor fi rasplatiti cu premii de catre sponsorii nostri”

Foto: Josep Ortiz
Foto: Josep Ortiz

Detaliem mai jos programul zilei de Sambata 28 Noiembrie 2015:

Incepand cu orele 13,00 va avea  loc prezentarea oficiala urmata de activitati culturale.

Se vor prezenta cantece traditionale de 1 Decembrie, poezii dedicate Zilei Nationale a Romaniei, colinde traditionale romanesti, dansuri populare.

La ora 15,00 vor poposi invitatii speciali artistii romani de muzica populara Andreea Ciupe, Mihaela Coman, Vasi Carabut si Dj Gabi -Barcelona.

Iar de la ora 17,00 va incepe consursul de dans pentru participanti pana la ora 00:00 noaptea

Mancarea si bautura traditionala romaneasca (gratare de lemne, vin fiert, mici, fasole cu carnati)

Tombola cu premii.

Organizator:

ASOCIATIA ROMANILOR DIN GUISSONA

Sponsori:

– Bonarea, Ajuntament de Guissona , Atlassib, Centrul Cultural Roman din Catalunya, Digi Mobil, Cristina Saftoiu Servicii Juridice, MaxDSS TV Satelit, Mercatrom, Restaurant Transilvania, Gerovital, Artesancake, Chaplin, Bar Alex, Bar Jonny, Cal Casadet.

Locatie:

Sala sporturilor din Guissona, – Rambla Segadors, 67

Intrarea:

– Gratuita

Va uram Petrecere Frumoasa de Ziua voastra, dragi ROMANI!

poster_ghuissona

Invitatie la Teatru de Papusi

Actorii Teatrului de buzunar din Iasi: -PUPPETS ART TIME, Ecaterina Rotaru, Tudor Rotaru si Laurentiu Vasilache, vor fi prezenti in Barcelona la invitatia Centrului Cultural Roman din Catalunya, sa sustina un spectacol pentru copiii din Barcelona.

Au raspuns cu drag invitatiei si spun ca sunt nerabdatori sa le ofere copiilor de aici spectacolul PROSTIA OMENEASCA. Ne promit un spectacol plin de umor, care va face haz de necaz. Ne vor aminti de umorul lui Creanga pe care il vor impleti cu gaguri papusaresti care vor aduce spectacolul aproape de copii.

Va fi un spectacol traditional romanesc cu papusi si actori.

Vrei bilete gratis? Castiga-le aici: […]

Teatrul de papusi revine in Catalunya, dupa ce, la inceputul anului, un spectacol cu piesa de teatru „Amintiri din copilarie” dupa Ion Creanga, organizat tot de Centrul Cultural Roman in Catalunya impreuna cu parohia Sfantul Stefan cel Mare din Arbucies, s-a bucurat de succes.

Cu mic cu mare sa ne bucuram de umorul lui Creanga, de basmul care ne-a incantat copilaria.

Aduceti-va copii Sambata, 5 Decembrie, imediat inainte de vizita lui Mos Nicolae, la ora 11:oo, la Casa del Mar, Calle Albareda,1, Barcelona.

Rezervari la telefon 642818884 , intrarea 5 eur.

Haideti sa ne bucuram impreuna cu copii nostri!

Prostia Omeneasca Barcelona

Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română – Hotel Bruc – Petrecere de Ziua Naţională

Ce român nu a vibrat macar o data in viata cand a auzit versurile lui Vasile Alecsandri?
Dar, stim oare cu totii ce inseamna ziua de 1 Decembrie? Inseamna Ziua Nationala a României.
1 Decembrie reprezinta Sarbatoarea cu litera mare, Sarbatoarea Noastra, a românilor, in orice loc ne-am afla.

bruc_lorenaSi daca e sarbatoare, sa petrecem!

Sambata 28 noiembrie la Hotel Bruc, Madalina Cristache ne invita sa participam la o seara de neuitat. Invitatii speciali precum Lorenna, Grupul Cisti de la Valcea, DJJJ Floo-Barcelona, ne promit o petrecere pe cinste cu muzica, mancare buna, veselie, tombola si premii.

„ Ziua Nationala a Romaniei este ziua in care toti suntem mândri de tot ce inseamna “român”. Pentru aceasta zi de sarbatoare, zi speciala, am pregatit un program deosebit, petrecere suta la suta! Cu specific traditional românesc, o petrecere cu o atmosfera extraordinara, muzica si voie buna. Promitem o seara plina de surprize”, ne asigura Madalina, care gireaza organizarea petrecerii de la Hotel Bruc. Si o credem, a dovedit ca isi face bine meseria.

“Va asteptam cu drag in data de 28 noiembrie la ora 20,00 pentru a sarbatori Ziua Nationala a Romaniei cum numai noi stim la HOTEL BRUC!” ne-a declarat Madalina.

Meniu 37 eur
Rezervari: Telefon 937710036 mobil: 600619771
E-mail: magda@hotel-bruc.es
Adresa Hotel: Autovia A2 km 570, 08294

Stim ca exista un premiu special pentru biletele rezervate, vom reveni cu detalii.

Va recomandam sa rezervati cu ceva timp inainte, locurile sunt limitate si avand experienta evenimentelor anterioare organizate la Hotel Bruc biletele se vor termina repede.

LA MULTI ANI, ROMANIA !

IMG-20151111-WA0001