Cu Ciprian Popescu, flecărim

Cu Ciprian Popescu, flecărim


Dacă azi vorbim despre poeți se datorează faptului că, din când în când, e bine să mai și știi despre ei. Dintr-o nu neapărat democratică nostalgie, mai ales despre cei care-ți plăceau mult.

Ciprian Popescu s-a născut în 1979, la Caransebeș. Din 2007 locuiește la Montreal / Canada. Este câștigătorul premiului național Mihai Eminescu Opus Primum-2017 cu volumul Mile End, scos la Casa de Editura Max Blecher.

De ce nu știm dacă o să mai scrii, Ciprian Popescu? Cel mai rău e să ți se ascundă. Eu te citeam și, ca mine, mulți. Care-i treaba cu ce ne dădeai pe vremuri?


Românii din diaspora au în casa TV românescdolce telekomStai informat, tine legătura cu țara / Tv prin satelit oriunde în Europa /


Scriu, dar altfel. Altceva. Sînt cînd grav, cînd frivol. În perioada asta a vieții mele, nu-mi permit să fiu grav. Treaba de pe “vremuri” e încheiată, se află între coperțile unei cărți bizare. Acolo tonul e foarte grav, vocea e dintr-o altă lume din motive care transpar din carte. Poate într-o zi o s-o rescriu altfel, dintr-o altă perspectivă.

Unii ar spune că ți-ai luat țară ca să odihnești de noi, că trăind rezonabil-mulțumit te rezervi pentru alte forme de succes. Eu te întreb de identitatea care nu cade la prima pală de vânt. Ce faci, “poete” (sic)?

Rîd mereu cînd mi se spune poete. Poate și dintr-o alergie pe care-o am la cei care se iau în serios și-și spun așa. Parcă anulează tot filmul. Sau poate pentru că nu sînt poet. Asta nu înseamnă că nu sînt serios cînd încerc să scriu poezie. Îi spuneam fiicei mele, care se plîngea într-o zi că nu-i ieșeau versuri și figuri de stil pentru o temă la școală, să nu se necăjească. Poezia o primim așa cum ne vine, fără figuri. Dacă vine. Uite, mie nu-mi prea vine. În ceea ce privește succesul, mă rezerv pentru alte forme de supraviețuire. Nu-l caut. E o lecție pe care am învățat-o după ce-am trecut de treizeci de ani. Trăiesc rezonabil-mulțumit, pentru că nerezonabil și nemulțumit am fost mult timp iar asta nu mai e o opțiune pentru mine și pentru cei din jurul meu.

E o treabă cu percepțiile. Că mereu se întorc și niciodată în afara capului. Odată ce-ai scris cum dai de pe tine asta? Se poate înlocui?

Se poate, da. Te-arunci în altceva. Haltere, de exemplu. E o greutate diferită.

Pentru un om care nu era previzibil nici sieși, cât e de greu să ai viața organizată cumva pe ani înainte?

Nu e foarte organizată viața mea. Poate vezi așa pentru că citeșți ce scriu prin fb. Asta nu înseamnă că nu-mi doresc o rutină sănătoasă, în care să nu am impresia că fușeresc totul și că trăiesc la întîmplare, căutînd mereu surse de bani.

Cum nu ai anunțat nimic, îmi pare că n-o să vrem să te lăsăm exclus lumii literare. Asta înseamnă scris iar, cărți iar. Ce-mi zici?

Am scris destul de mult pînă acum vreo doi ani. De-atunci mai rescriu, mai organizez materialul. Am o colecție de texte destul de legate care fac cel puțin o carte, undeva într-un fișier. Am arătat-o celor care au avut chef să citească, mai pun bucăți în fb. Nu știu dacă vreau să mai public o carte (și nu, nu fac pe nebunul). E un spotlight care mă seacă. Dacă o s-o fac, va fi ceva impulsiv. Așa funcționez. Lumii literare nu i-am aparținut niciodată, deci nu am cum să fiu exclus.

Acum niste ani erai văzut ca un poet ce va deveni important pentru generația lui.Ce relație aveai atunci cu așteptările și cum lichidezi acum conturile cu celebritatea? De ce n-ai mai rămas niste zile în statutul acela?

Cred că am fost văzut mai degrabă ca o curiozitate sau cine-i ăsta, de unde-a apărut, ce-i prostia asta? Mi-au spus vreo doi băieți și cred că e corect – “ești, așa, mai de nișă”. E mult spus celebritate, Laura. Am avut cîteva zile cînd mi s-a acordat atenție. M-am și gîndit – și acum ce? O să-mi ceară lumea părerea, va trebui să mă comport într-un anumit fel? Într-o zi mi-a făcut Natalia (soția mea) o foto cu o clădire cunoscută din cartier, aici în Mile End. Și atunci mi-am dat seama de penibilul situației. Îmi făcusem poză de autor. Dar eu nu voiam așa ceva. Mai sînt și foarte departe de lumea aia. Așa s-a dispersat fumul cu celebritatea, așa s-au scurs zilele alea, nu era de stat în ele.

Sunt cărți pe care unul nu le cumpără pentru că știe exact despre ce vor fi. Continui să fii un cititor de analiză. Dacă n-ar exista televiziunea prin cablu și-ar trebui să rămân și eu gânditoare de la oareșce lucruri, ce cărți și ce autori mi-ai recomanda?

Am observat că e în lumea literară – că tot ai pomenit-o – un termen care a făcut carieră. “M-a menționat X” e echivalentul unei recunoașteri, dar și o înjurătură. Din păcate, nu pot menționa pe nimeni grande care a fost deja menționat de altcineva menționat și el într-un context cu menționări și menționați. Nu pot să le fac rău oamenilor. Totuși, am să fiu subiectiv și am să-l menționez pe prietenul meu Alexandru Mărtinaș. Textele sale au apărut doar în revista deklasat și pe bloguri pe care le-a închis. Poate scoate o carte într-o zi. Handke mi-a plăcut – Le malheur indifferent. Nu știu cum e tradus în română sau spaniolă. Anne Carson – Float e o colecție minunată. Citesc microficțiunile lui Jauffret. E crud și imprevizibil. Noua poezie din Quebec is a thing. Poate voi traduce ceva, cîndva.mile end ciprian popescu

 

Prezentul nu durează. Ești un adult cu soție încântătoare și copii mari. În esență, ai casa aranjată. Te pot face să promiți o nouă carte, că tot nu mai ești așa aglomerat?

Nu pot promite, nu. Casa aranjată cere întreținere și foarte mulți bani. Tre să-mi schimb parchetul, se strică lucruri, e un echilibru fragil. Să nu crezi că mă plîng prea tare. Așa-s vremurile. Alții au dus-o mult mai greu. Însă au fost cîțiva ani în care am lucrat fără concediu. Numai gîndul la jucat jocul cu cărți nu mi-a stat.

Știu că toți scriem pentru noi, pentru câțiva. Câțiva oameni însă nu dau adicție. Asta e, prezența unui public, reacțiile acestuia lasă mult în urmă narcoticele.Ți-e dor să ți se citească poezia?

Nu. Sigur, mă flatează cînd o face cineva și-mi spune asta. Nu-s de piatră. Cele mai măgulitoare reacțîi le-am avut de la cîțiva necunoscuți care m-au căutat aici și mi-au scris emailuri după ce m-au citit. Am ieșit cu ei la bere, c-așa se face.

Scrisul și când se termină nu s-a terminat. Ești scriitor indiferent cât de mult ai muncit altceva în ăștia ultimi ani. Anticipează-ți! (sic) Eu doar iți spun că multa lume s-ar bucura să revii.

Drăguț ce zici, dar mi-e greu de înțeles ce înseamnă “multă lume”. Cine e acea “multă lume?” Să nu-ți imaginezi că mi-a fost inboxul plin de oferte, propuneri de colaborări pe care să le refuz elegant și așa mai departe. Nu mă plîng, nu e cazul. Sînt altele și alțîi care merită mai multă atenție decît mine. Deci nu cred că e așa de multă lume. Celor care mă citesc le-am oferit destul de mult în fb în anii ăștia. Și postările sînt literatură.

Câte persoane te urmăresc pe Facebook? Câteva sute? Ei, vezi, te vor urmări mult mai mulți! O să fii încântat! Dar pentru asta trebuie să scrii! Bine și să fii activ pe rețea dar tu lasă aspectul! Scrie!

Mă irită conceptul de urmăritor. În genere, dacă e nu e vorba de troli, cînd cineva îmi dă follow, îi dau add friend. La fel, dacă dau cuiva add friend și nu-i vreo vedetă cu 5000 de friends, mă seacă dacă mă ține în follow, mai ales dacă mă cunosc. Mă retrag și ceau bau. Caută-mă, prietene, citi-te-ar milioane… Fără glumă, habar n-am cîți citesc ce scriu. Cei mai mulți s-au plictisit de stilul eratic, repetitiv, cu dezactivări și reveniri melodramatice. Public cele mai multe postări pentru un grup restrîns de persoane, cam cîți încap într-un bar într-o vineri seara. E o bulă, da. Sînt unii oameni cu care am senzația că am legat prietenii, avem interese comune. E foarte mult asta. Dar uneori mi-e că mă exclud din cercurile mele de prieteni de-aici cu-avalanșa asta de texte zilnice, greu de tradus. Apoi, nu țin o pagină de scriitor. Nu sînt atent la imaginea publică, nu mă iau foarte tare în serios cu treaba asta. Din păcate pentru mine, fb meu a devenit un fel de reality show adictiv, între autopersiflare, compulsiune și flecăreală de bar – asta-mi lipsește – fără pretenții. Cam așa stau lucrurile.

Uite că nu te-am întrebat ce e poezia și din alea. La următorul.


Ciprian Popescu s-a născut în 1979, la Caransebeș. A copilărit în cartierul Pipirig și în satul Cornuțel-Banat.
A absolvit cursurile secției Jurnalistică-Engleză din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
A lucrat pentru șase societăți de telecomunicații, a fost barman și coproprietarul legendarului birt Retro, a fost mover, muncitor în construcții, tester de aplicații generatoare de alarme.
Din 2007 locuiește la Montreal. Este castigatorul premiului national Mihai Eminescu Opus Primum-2017 cu volumul Mile End, Casa de Editura Max Blecher.
E căsătorit cu Natalia și are doi copii, Igor și Ania.

...