Interviu cu psihologul Cătălina Lazăr în Barcelona

”În spatele deciziilor majore din viaţa noastră, stau – în prima sau ultima instanţă – propriile nevoi, propriile aspiraţii”

Când vine vorba de sănătate mentală intrăm pe un teritoriu care nu este, să recunoaştem, o zonă comodă sau uşor de asumat în ceea ce ne priveşte. Angoase, stress sau şocuri emoţionale sunt afecţiuni pe care majoritatea dintre noi nici măcar nu le considerăm patologii, afecţiuni tratabile medical. Avem privilegiul să cunoaştem un profesionist în domeniu şi să aflăm ce are de spus despre asta.

Rep. Cine este Cătălina Lazăr? Cum te-ai descrie într-o singură frază?

Cătălina Lazăr: Sunt psiholog şi psihoterapeut. Îmi plac oamenii, în splendoarea perfecţiunilor şi imperfecţiunilor din noi, din fiecare. Simt că sunt o persoană privilegiată: am descoperit ce îmi place cu adevărat şi imi trăiesc pasiunea printr-o meserie.

– O incursiune în trecut: ce v-a determinat să alegeţi profesia de psiholog?

– În spatele deciziilor majore din viaţa noastră, stau – în prima sau ultima instanţă – propriile nevoi, propriile aspiraţii. În cazul meu, profesia de psihoterapeut răspunde necesităţii de a fi în contact cu ceea ce este profund uman în celalat, nevoia de a-i înţelege lumea interioară, nevoia de intimitate emoţională, nevoia de a ajuta dacă de ajutor este nevoie, dorinţa ca celuilalt să-i fie bine.

Primele experienţe vitale care şi-au spus cuvântul în alegerea ulterioră a meserii mele au fost legăturile afective semnificative pe care le-am trăit ca şi copil. Prin prisma acelor relaţii, am înţeles intuitiv rolul fundamental pe care îl jucăm unii în viaţa celorlalţi…sunt oamenii cei care ne rănesc cel mai adanc, şi de oameni, tot de oameni, avem nevoie pentru a ne vindeca de rănile trecutului.

Această întelegere intuitivă a traumei şi deopotrivă a puterii de vindecare pe care o poate avea o personă în viaţa alteia, s-a întâlnit ulterior cu psihologia şi psihoterapia ca şi discipline de studiu.

Identitatea profesională ca psihoterapeut a prins formă aici, în Barcelona. După terminarea facultăţii de psihologie la Iaşi, care mi-a oferit o bună bază teoeretică, am avut aici şansa unor formări psihoterapeutice riguroase. De asemenea, am avut şansa de a cunoaşte persoane care m-au inspirat, mentori care mi-au oferit fără ştirea lor, modele profesionale şi umane.

– De ce în Barcelona?

– Sunt în Barcelona de 10 ani. Am venit aici imediat după terminarea facultăţii, după multe aventuri birocratice. În vremea aceea era nevoie de viză şi permis de rezidenţă, m-au ajutat mult fratele meu şi tatăl meu, care locuiau atunci în Pamplona.

Spania era iniţial o destinaţie temporara, de unde intenţionam să îmi pregatesc procesul de emigrare în Canada. În România fiind, visam să merg în Canada; era un vis din copilărie, acele vise ale copilăriei despre care nu vorbim mult, dar care sfârşesc prin a ne condiţiona pe nesimţite viaţa.

În 2008 mi-a fost acceptată cererea de rezidenţa pentru Quebec. Pe ultima sută de metri a procesului de emigrare, am mers de câteva ori Montreal, însă odata ajunsă acolo, mi-am dat seama cât de mult însemna Barcelona pentru mine. Mi-am dat seama că după satul bunicilor, Barcelona era primul loc de care reuşisem cu adevarat să mă leg. Şi am decis să mă întorc să învăţ catalană şi să îmi trăiesc viaţa aici. Spania devenise cu adevărat o alegere asumată.

– Profesional vorbind, unde practicaţi în prezent?

– In momentul de faţa practic psihoterapia cu adulţi şi adolescenţi în cabinet privat, în sesiuni prezenţiale şi on line, în spaniolă, catalană, română sau engleză http://www.psicologiacapia.com/.

De asemenea, conduc terapii grupale în cadrul proiectului „Nuestras Soledades” organizat de „Psicolegs Sense Fronteres Catalunya” ( un grup terapeutic destinat persoanelos care se lupta cu singurătatea)  .

De curând m-am încorporat într-un proiect care îşi propune să ajute familiile să facă faţă la provocarea de fi părinţi, prin creşterea capacităţii parentale a mamelor şi taţilor. (Programa de desenvolupament d’habilitats parentals per a famílies – realizat de catre de Agencia de Salud Pública de Barcelona)

– Care este diferenţa între un psiholog şi un psihoterapeut? Ce fac fiecare dintre ei?

– Obiectul de studiu al psihologiei este comportamentul uman în ansamblu; simplificând, pe psiholog îl interesează legile care guvernează funcţionarea noastră psihică, îl interesază să deducă ştiintific ce se ascunde dincolo de manifestări pe care le poate observa. Un psiholog se poate întreba de exemplu ce se întâmplă când o persoană plânge, (comportamentul observabil), şi de ce se întâmplă asta (ce procese afective, cognitive, atenţionale, etc. sunt în desfăşurare în momentul în care vedem lacrimile)? Plecând de la răspunsurile la astfel de întrebări, psihologia ajunge să elaboreze principii care prezic comportamente viitoare (dacă o personă cu caracteristicile personale „x”, se vede în situaţia „y” e foarte probabil că va răspunde cu comportamentul „z”).

Psihoterapia este o ramura a psihologiei care, plecând în parte de la conştinţele teoretice puse la dispoziţie de psihologie, realizează intervenţii menite să îmbunătăţească calitatea de viaţă a persoanelor; de cele mai multe ori, tratamente specifice pentru palierea suferinţei psihice.

Ca şi pacient, psihoterapia nu presupune doar “să vorbeşti, să îţi spui of -ul”. În spatele intervenţiilor psihoterapeutice există tehnici concrete, care şi-au dovedit utilitatea şi eficienţa prin studii de cercetare. Un proces psihoterapeutic presupune munca cu propia persoană, implică să devii conştient de lucruri pe care nu le ştiai despre tine, de aspecte dureroase şi frumoase deopotrivă. Înseamnă să te schimbi, pentru a fi la înălţimea potenţialului din tine.

– Cu ce problemă ajung pacienţii d-voastra la cabinet cel mai des? Cum se desfasoara un proces terapeutic?

– Motivele de consultă cele mai frecvente sunt stările depresive şi anxietatea. Şi când spunem „depresie” sau „anxietate” spunem tristeţe, apatie, iritabilitatea, stres, nerviosism, probleme de odihnă, etc. Spunem atacuri de panică, fobii, tulburări ale comportamentului alimentar ( bulimia, anorexie…), conflicte în cumplu, probleme sexuale etc.

Depresia şi anxietatea sunt formele cele mai comune sub care se prezintă suferinţa psihică în societatea în care trăim, sunt simtome comune multor problematici, un fel de semnalul prin care corpul ne spune că există insatisfacţii pronunţate în viaţa noastra. În fata anxietaţii sau a depresiei, tentaţia multor persoane este să recurgă la terapia farmacologică. Studiile arată însă ca pe termen scurt, aceasta poate genera o scădere în intensitate a simtomului, însă pe termen mediu lung, antidepreseivele si/sau anxiolitice pierd mult din efectul iniţial. Pentru a depăşi depresia sau anxietatea, avem nevoie să rezolvam probleme care le-au generat, nu există soluţii magice.

Cât despre felul în care se desfăşoară un proces de intervenţie, în modelul terapeutic în care lucrez eu, prímele 3 sesiuni sunt dedicate evaluarii (culegere de informaţii); în urmatoarea sesiune se realizează “analiza funcţională”, o harta propiu-zisa a problemei, unde terapeut şi pacient plasmam împreună în ce consistă problema şi variabile care au cauzat-o / menţin. Ulterior, în a 4 sesiune, se stabilesc obiectivele procesului terapeutic şi tecnicile care se vor folosi pentru atingerea fiecărui obiectiv. În general, sesiunile sunt săptămânale; procesele nu au o durată standard, depind de caracteristicile problemei, istoria vieţii persoanei respective.

Ne luăm la revedere de la Cătălina şi recunosc că sunt prima care am cerut programare la cabinetul ei, ce vreţi, am prioritate, am cunoscut-o prima 🙂

Cătălina Lazăr
Psiholog. Psihoterapeut.

Tel./whatsapp :0034 644 972 966
c.lazar@copc.cat
www.capiapsicologia.com