La „Miracol”

La „Miracol”

Trimite și altora

     „Va fi nevoie sa treaca alti 25 de ani ca sa vedem un fenomen asemanator cu mobilizarea diasporei din turul doi al alegerilor din noiembrie 2014”. Este parerea lui Grigore Cartianu in prezentarea care a facut-o cartii la a carei lansare am participat in Barcelona. Ideea ca ne putem astepta la o alta mobilizare la vot asemanatoare ca volum si la alegerile de anul viitor isi arata tot mai mult slabiciunea. Este dificil sa se intruneasca din nou conditiile necesare pentru asta.

     Despre care au fost motivele mobilizarii extraordinare la vot am mai vorbit, cred ca pot fi reunite toate sub un nume propriu: Ponta si felul persiflant de a face o politica cu beneficiari si rezultate dubioase. Am mai vorbit pe tema asta aici… Despre cine a câstigat cu adevarat inca asteptam sa vedem. Eu unul, cel putin, ma simt câstigator. Macar pentru sperietura acelora care n-au mizat nici un moment ca noi astia, plecatii, parca n-am plecat chiar de tot. Ca nu s-au gândit sa ne ia dreptul la vot. Ghinion.

    Pe Grigore Cartianu il stiam ca autor al volumului biografic Gheorghe Hagi, din confruntarile cu G. Becali din emisiunile televizate sau citindu-i editorialele din Adevarul in 2012. Nu ma asteptam totusi sa intâlnesc un autor plin de verva, care chiar crede in munca lui despre care vorbeste cu încântare. Este autorul trilogiei „dosarele revolutiei” care, pentru aceia dintre noi care aveau o vârsta convenabila in 89, va fi o lectura atragatoare.

   Despre evenimentul in sine pot spune ca invitatii, Grigore Cartianu si Laurentiu Ciocazanu au fost surpriza majora. Ma asteptam la o adunare strict mercantila, cu doi scriitori care sa faca pe librarii chititi sa vanda o carte. N-a fost asa, mai mult, despre Cartianu pot spune ca daca ar trebui sa traiasca ca vânzator ar muri de foame, parca ii era jena ca trebuie sa ia bani pentru cartea pe care o cumparam. O alta surpriza placuta a fost prezenta celor doi reprezentanti ai Consulatului României din Barcelona, prezenta care, dincolo de surpriza, ni s-a parut o dovada de caracter -punctata ca atare de Cartianu- din partea institutiei, pe care o salutam. Pâna la urma manifestarea era despre „infruntarea” diasporei cu Guvernul României prin reprezentantul sau Consulatul.

    Eram gata sa pun la nereusite slaba participare din partea publicului dar m-am oprit. Pâna la urma a fost vorba de o lansare de carte, organizata seara, intr-o luni ploioasa, pe câti dintre noi ar fi putut interesa? Chiar in România, in orasul tau sa fi fost si nu se strângeau mai mult de 25 de oameni interesati de o prezentare de carte.

    O mentiune deosebita gazdelor evenimentului, comunitatii Românesti din Barcelona care chiar s-au straduit sa faca lucrurile bine. Si le-a iesit.

    Ramân cu gustul bun, de a fi descoperit doi oameni pasionati de ce fac, care chiar cred in munca lor si de la care asteptam, dupa terminarea sirului de intâlniri cu diaspora româneasca din Europa, sa ne spuna cum ne vad dupa turneul asta care, sigur si pentru ei, este o experienta.


Trimite și altora