Să ajungi acasă îți trebuie curaj – Emilian Pal - 16/09/2020
Colectiv, tragedie homeopata, impotenta, inutila - 30/10/2018
Te gândești să te întorci? Smart-up! - 31/01/2018
Fii mobil DIGI mobil. Participa si Castiga! - 19/05/2017
Primele doua parcuri din topul european sunt în Spania, Guell Barcelona si Retiro Madrid - 25/07/2022
Aripa moștenită - 24/06/2022
San Joan, e liber vineri 24 iunie, unde - 22/06/2022
Cum sa ai internet in Spania - 10/06/2022
Burse ESADE in Barcelona pentru studentii romani - 04/06/2022
Fara restrictii COVID la calatoria Spania-Romania-Spania - 03/06/2022
Se numara romanii. Doar cei din tara. Plecatii nu. - 10/05/2022
Expozitie de arta vestimentara de inspiratie africana la Ulldecona / Barcelona - 09/05/2022
Cu Macron Franta merge sau se duce? - 25/04/2022
Dentist Barcelona – Clinica Dr. Andreea Elena Simon - 16/04/2022
Marta Petreu – turneu literar în Spania
Institutul Cultural Român de la Madrid
Comunicat de presă
Marta Petreu – turneu literar în Spania
În contextul apariţiilor a tot mai multor traduceri din literatura română în limba spaniolă cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Cultural Român de la Madrid susţine turneul literar al scriitoarei Marta Petreu în oraşele spaniole Oliva – Comunidad Valenciana, şi Barcelona, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2016.
Turneul literar va debuta în data de 29 aprilie cu o lectură din opera poetică a Martei Petreu, în traducerea lui Xavier Montoliu Pauli, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie din Oliva, alături de nume importante ale literaturii contemporane precum Francesc Parcerisas, Josep Lluís Aguiló, Ivan Brull, M. Ana Diz, Ester Xargay, Cesk Freixas, Gràcia Jiménez.
În data de 3 mai, scriitoarea va participa, alături de Adina Mocanu (Universitatea din Barcelona) şi Xavier Montoliu Pauli (traducator), la masa rotundă „Scriitoare române contemporane: construcţia unei literaturi după căderea comunismului“, eveniment organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid în colaborare cu Centre Dona i Literatura – Universitatea din Barcelona.
Turneul literar se va încheia în data de 4 mai cu evenimentul „Apocalipsa după Marta“ în cadrul căruia autoarea va lectura fragmente din opera sa, iar poeţii Marc Romera şi Amadeu Vidal i Bonafont vor interpreta aceleaşi fragmente în limba catalană. Evenimentul, moderat de traducătorul Martei Petreu în catalană, face parte din „Săptămâna Poeziei în Barcelona“ şi se va desfăşura la Horiginal – Obrador de Recitacions I Noves Actituds.
Marta Petreu (n. 1955, județul Cluj, Transilvania) este poetă, eseistă, redactor-şef al revistei Apostrof şi, în acelaşi timp, predă istoria filosofiei românești la Universitatea „Babeş-Bolyai din Cluj“. De-a lungul carierei, a câștigat numeroase premii, printre care amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981, 1997), Premiul internațional „Lillian Hellman/Dashiell Hammett Grant“ (2001), acordat de Human Rights Watch, Premiul ARIEL (2010), pentru Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. Pentru romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, a fost recompensată cu premiile „Cartea Anului“ 2011, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul, şi cel pentru cea mai bună carte de ficțiune a anului 2011, decernat de Gala Industriei de Carte din România.
Detalii suplimentare puteți obține la:
Institutul Cultural Român de la Madrid
icrmadrid@icr.ro
Telefon: +34 917 589 566
http://www.icr.ro/madrid/
Facebook: IcrMadrid; Instituto Cultural Rumano