Încă de la începutul anului ne așteptam la o sărbătoare nesfârșită și deșănțată, la un program care să ne țină în priză pe parcursul celor douăzprezece luni ale unicului An Centenar din timpul vieții noastre. Eram setați mental să facem față unei supra-saturări de festivism naționalist, ne încărcasem emoțional să rezistăm unui bombardament mediatic permanent, să înghițim stoic derapaje deșănțate cărora noi să le răspundem cu o tiflă tradițională. Ăsta era planul.
Nu s-a întâmplat așa, dinspre Ministerul Culturii a venit un mormăit neinteligibil, departamentul centenar al guvernului a existat doar ca declarație de intenție iar ICR s-a limitat la exerciții gimnastice de imagine fără o idee coerentă pe tema centenarului cum dealtfel întreaga administrație românească de dinăuntrul granițelor. Pe de o parte asta ne-a obligat să gândim de capul nostru iar pe de alta ne-a lăsat neterminați, cu ocara nerostită în colțul gurii, lucru care ne-a nedumerit și enervat mai abitir decât dacă ar fi trebuit să suportăm siropoșeniile festivismului de cămin cultural sătesc la care ne-am fi așteptat.
Ne așteptam ca anul centenar să fie marcat cu fast încă de la începutul lui pe ideea că o sărbătoare de asemenea calibru e una transpartinică, fără culoare politică, un reper național de mare anvergură. Cu atât mai aspră măsura eșecului partidului care s-a întâmplat să fie la putere în 2018. Cei cu vechime în diaspora tind să nu mai distingă între partidele la putere, mulți dintre ei sunt convinși că Iliescu e încă verde la Cotroceni dar asta nu este chiar cel mai rău lucru în termenii discuției de față.
Cel ce trăiește înafara granițelor nu este partizan al vreunui partid, nu mai știe din cauza căruia dintre ele și-a luat lumea în cap și nu îl mai interesează, îi ia la grămadă, se simte mai degrabă antisistem decât militant pro-ceva. Spun antisistem doar pentru că este un termen la modă în Europa dar care nu caracterizează deloc România post-decembristă unde sistemul nu este unul nepopular ci unul care lipsește.
S-a întâmplat că numerele au dat ca Master of Ceremony pentru 2018 Centenar PSD-ul, care și-a dat măsura amatorismului și cu ocazia asta, dar nici de partea cealaltă lucrurile nu arată mai luminos, contul de neîncredere asociat tuturor partidelor care s-au perindat la putere din ultimii 28 de ani s-a încărcat copios și cu această ocazie. Explicațiile sunt multe dar urechi sensibile pentru lamentații facile sunt tot mai puține.
Nu ne interesează. Noi știm că la 1 Decembrie trebuia să fim sastisiți de manifestări patriotarde, de românisme pe care să le înjurăm cu nesaț, de steaguri fluturate la fiecare pas, de discursuri searbede pline de patos și falsitate, de politicianism ieftin împotriva căruia să protestăm proletar, de caragiale jucat la fiecare intersecție. Noi cu asta ne hrănim, aveam nevoie de ele, abia astea ne-ar fi făcut să ne simțim Centenari. Români verzi.
Nu a fost să fie, nici măcar prilejul unei bârfe cumsecade nu am avut, a fost un centenar furat. Ghinion, ar spune un clasic în viață.
