Miercurea trecută, când am asistat la sosirea prin Borş a primelor coloane de români alungaţi din ţara-n care s-au născut, intuiam că dorinţa lor de a protesta în Piaţa Victoriei se va lovi din plin de forţa Partidului. Erau vinovaţi, ca aceia din 1990, că nu au rămas să mănânce „salam cu soia”, ba mai rău, gustaseră din aerul libertăţii. Au învăţat să fie respectaţi de autorităţile statelor ai căror cetăţeni deveniseră, fără să li se fi stins niciodată dorul de ţară.
Au venit la greu, nechemaţi de nimeni, din patriotism, pe banii lor, nu căraţi cu autobuze de partid. Şi-au sacrificat vacanţele în familie ca să strige ceea ce noi, cei rămaşi şi acomodaţi cu răul precum câinele cu purecii, ori am uitat, ori nici n-am învăţat: că nu e admisibil ca o întreagă ţară să fie luată prizonieră de un grup infracţional care nu numai că nu se poate abţine de la furt, ci vrea, în premieră, să fure cu legea-n mână, fără pedeapsă.
De atunci intuiam – martori îmi sunt apropiaţii – că Diaspora va fi primită nu cu pâine şi sare, ci cu bastoane şi cu gaze. Pregătirile le făcuseră deja televiziunile de Partid, care i-au numit pleava Europei, apoi Partidul însuşi. Inclusiv un europarlamentar bihorean, Emilian Pavel, a văzut în ei o „gloată” care cerea bătaie, doar pentru că striga împotriva Ciumei Roşii.
Ce-a urmat se ştie. La fel ca în Piaţa Universităţii în 1990, noii mineri din Piaţa Victoriei, gorilele în uniforme de jandarmi, în cârdăşie cu pegra peluzelor bucureştene (toate finanţate, să nu uităm, de afacerişti de Partid), şi-au slobozit sălbăticia, din primele minute, asupra oamenilor paşnici, mulţi bătrâni, unii veniţi cu copii în braţe, iar alţii chiar în cârje ori scaune rulante. Ziua de 10 august a dovedit, dacă mai era nevoie, că autointitulatul PSD nu este un partid, ci o grupare infracţională organizată, o bandă care terorizează un întreg popor şi e gata să-l umple de sânge. Doar pentru ca, pe veci, să-i fie frică şi să tacă!
În opinia mea, noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile. După ce au întors pe dos legile justiţiei şi codurile penale, făcând din hoţie merit şi din viol virtute, aşa vor face şi cu legea electorală. Această mafie nu are altă ambiţie decât să rămână, mereu prin siluirea istoriei, la cârma unei ţări căreia nu ştiu decât să-i stoarcă până şi lacrimile.
Cine are un minim simţ al istoriei sesizează că din când în când aceasta se repetă, chiar dacă prin forme noi. Aşa şi cu actualul PSD. Format dintr-o minoritate neşcolită, PCR se instala la putere între 1944-1947 prin forţa tancurilor sovietice şi neglijenţa lumii civilizate. Acum, la fel ca în decembrie 1989, ţine de putere tot prin forţă.
În întreaga perioadă comunistă, regimul a condamnat Apusul, susţinând că de acolo vine tot răul pe care, de fapt, îl importase din Răsărit şi, în multe detalii, chiar îl perfecţionase. Din 2016, când a revenit la putere cu votul românilor minoritari, PSD anatemizează neîncetat tot Occidentul: de vină sunt mereu şi pentru toate Brucselu’, Europa, multinaţionalele
