Vulcanii Noroiosi – locul unde fierbe pământul
Deşi denumirea lor ne-ar putea înspăimânta, ducându-ne cu gândul la ceva imens şi înfricoşător, vulcanii noroiosi sunt nişte ridicături conice, ca o pâlnie cu vârful în sus, asemenea unor muşuroaie mai întinse şi mai înalte. Sunt cunoscuţi în zonă sub denumirea de pâcle. Vulcanii noroiosi au aceeaşi structură ca şi vulcanii adevăraţi, în interiorul lor producându-se procese similare.
Aşadar, avem de-a face cu nişte vulcani în miniatură, conurile lor nedepăşind 6 m înălţime, iar adâncimea de la care este aruncată „lava”spre suprafaţă este mult mai mică. Aceste conuri se formează la suprafaţa pământului, prin erupţia unor gaze degajate de hidrocarburi din subsol. În drumul lor spre suprafaţă, gazele împing apa şi noroiul pe care le găsesc în cale, depunându-se în straturi conice.
Încă din anul 1924, zona Pâclele Mari – Pâclele Mici a fost declarată monument al naturii. Totul, în jurul vulcanilor pare pustiu. Mulţi turişti care vin aici spun că au împresia că se află într-un deşert. Deşi terenul este unul sterp, „inundat” de noroi şi acoperit cu un strat gros de nămol solidificat, totuşi, ca prin minune, câteva plante au reuşit să supravieţuiască. Este vorba despre plantele halofile (plante care se dezvoltă într-un mediu sărat având nevoie de săruri pentru hrană).
M-am hotărât şi eu să vizitez această minune a naturii. Am pornit dinspre Buzău pe Drumul Naţional 10 şi am mers prin sate cam 40 de minute până în localitatea Sătuc, unde am luat dreapta spre Berca. Până la Sătuc drumul a fost bun. Până la vulcani am parcurs cca 17 km iar indicatoare sunt la tot pasul, nu aveţi cum să vă rătăciţi. Deşi drumul nu este unul dintre cele mai bune, turiştii grăbiţi apăsau pedala de acceleraţie să ajungă mai repede la vulcani. Vă sfătuiesc ca atunci când vă decideţi să ajungeţi în această zonă, să nu mergeţi cu mai mult de 40 km/h.
Nu neapărat că vă aşteaptă poliţia după colţ, dar veţi rata nişte privelişti uluitoare. Eram depăşit de zeci de maşini. Şoferi cu ochelari de soare, lanţuri la gât, mestecând şi gumă în lehamite, se uitau la mine că le ţin ocupată strada. Cred că am fost înjurat mult de coada din spatele meu, dar nu mi-a păsat. Asta este riscul pe care vi-l asumaţi atunci când vreţi să ajungeţi la un obiectiv turistic unde se poate ajunge cu maşina. Dacă puteţi trece peste graba şoferilor, bucuraţivă de munte. Muzică clasică şi munte. Ce poate fi mai frumos?
Am ajuns în parcare, m-am înarmat cu aparatul de fotografiat şi merg la intrarea în sit. Am achiziţionat un bilet de 4 lei. Odată ajuns, m-am bucurat de peisaj ca un copil, alergând de la un crater la altul. Deşi solul pare în unele locuri mai uscat, nu vă îndemn să-l verificaţi. Au încercat alţi copii. Cu nâmolul până la genunchi, părinţii încercau să le spele încălţămintea şi picioarele. Alţii mai curioşi din fire, încercau să „asculte” bolboroseala vulcanilor.
Verdictul? Se spălau pe cap. Iar eu, ca un copil mai mare şi mai înţelept, nu am verificat grosimea stratului de nămol, nici n-am ascultat bolboroseala vulcanilor, dar am încercat „lava” cu degetul. Ciudată senzaţia de „lavă” rece. Apoi m-am băgat în toate crăpăturile formate de nămolul scurs din vulcani. În unele porţiuni se formaseră nişte „guri de peşteri”. Deşi n-am fost niciodată în deşert, zona de cca. 30 ha., mi-a dat impresia că dintr-un moment în altul se aşteptă o furtună de nisip.
Dacă chiar vreţi să redescoperiţi copiii din voi şi să vi se readucă zâmbetul pe buze, vă sugerez să vizitaţi vulcanii noroiosi. Această senzaţie de copilărie va ţine până intraţi iar în trafic. Veţi redeveni oameni mari cu sarcini şi obligaţii.
