Să ajungi acasă îți trebuie curaj – Emilian Pal - 16/09/2020
Colectiv, tragedie homeopata, impotenta, inutila - 30/10/2018
Te gândești să te întorci? Smart-up! - 31/01/2018
Fii mobil DIGI mobil. Participa si Castiga! - 19/05/2017
Unde, cum si acte pentru vot 9 iunie 2024 in Catalunya - 30/05/2024
Lista sectiilor de votare in Spania - 28/05/2024
11 Septembrie, luni, zi libera in Catalunya - 08/09/2023
Cabinet dentar romanesc in Barcelona - 20/06/2023
Azi incepe vara - 20/06/2023
Caietul Dragomirei - 12/12/2022
Cum au sărbătorit românii din Guissona Ziua Naționala - 07/12/2022
Horim la Guissona 2022 pe 3 Decembrie - 22/11/2022
Povesti Calatoare – Madrid - 01/10/2022
Miguel de Cervantes Saavedra, scurta biografie - 30/09/2022
Alimentaria Barcelona 2018 – prezenta romaneasca la prestigiosul targ de profil
- 28 de companii românești au participat la ediția din acest an a Alimentaria din Barcelona
Din doi în doi ani firmele care contează în industria alimentară își dau întâlnire la prestigiosul Alimentaria, târg internațional specializat care se desfășoară la Fira de Gran Via 2 în Barcelona. Anul acesta 3.938 de expozanți din 65 de țări și-au prezentat produsele și au căutat aici contacte de afaceri. Alimentaria este un târg specializat la care accesul publicului este limitat prin urmare marea majoritate a celor 140.524 de vizitatori înregistrați în câteva zile au fost profesionali din industria alimentară, hostelerie și servicii conexe.
România a beneficiat de un tratament privilegiat împărțind pavilionul principalului acces cu țara gazdă, Spania, alături de alte câteva delegații naționale. La standul organizat de Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) am recunoscut etichetele unor branduri devenite familiare prin prezența pe piața spaniolă dedicată celor peste un milion de români care trăiesc aici.
Piccolo Angelo, Pan Food, Avicarvil Food & Distribuition, Avicola Lumina, Cosm-Fan Carmangerie, Dru Agro, Europrod, Mariflor Prodcom, Negro 2000, Tracian Beef, All Nuts, Artesans Del Sucre, Boromir Ind, Betty Ice, Certinvest, Euro-Casa Prod, Grande Dolceria, Germino, Golden Foods Snacks, LTA Mondial, Natural, NP Prod, Tual Fast Chance’98 au fost prezente la târg.
Se păstrează și anul acesta tendința către promovarea produselor de nișă, certificate cu rețete proprii și ingrediente naturale provenite direct din gospodăriile țărănești în pofida dificultăților determinate de termenele de garanție natural mai scurte. Standul țării gazdă de exemplu a avut ca slogan: „Bio-Eco-Organico Mas Que Verde” (Bio-Eco-Organic Mai Mult Decât Verde).
La precedenta ediție, acum doi ani, am notat din partea majorității expozanților preocuparea pentru alimentul natural, cumpărătorul având tendința de a fi din ce în ce mai atent la eticheta produsului iar anul acesta tendința spre alimentația responsabilă este încă și mai evidentă. Firmele românești par să fi prins trendul și înțeleg să nu îl ignore; am descoperit de exemplu o companie din Tulcea, participantă pentru prima dată la Alimentaria Barcelona care funcționează structural pe conceptul utilizării ingredientelor naturale exclusiv de proximitate.
Am întrebat-o pe Paula Vals, reprezentanta Piccolo Angelo, ce înseamnă un produs înregistrat: „Am început prin a înregistra rețetele produselor noastre. Eticheta pe care o obținem astfel ne obligă pe de o parte să livrăm constant același gust, compoziție, miros și prezentare pentru un produs iar pe de alta să cumpărăm direct de la producători materia primă. Untul de la crescătorii de vite, ouăle de la fermele din zona Tulcea unde producem, legumele din fermele țăranilor cu care avem contracte”. Rezultă un produs ceva mai scump decât cel industrial dar mai sănătos. Este unul dintre motivele pentru care compania pe care o reprezintă Paula ni se adresează și nouă, cei care trăim în Diaspora și ne permitem să alegem dintre produsele românești pe cel mai bun.
O altă companie ale cărei produse ne-au impresionat a fost Pan Food, specializată în recuperarea gustului copilăriei fără a face rabat de la aceeași tendință „Eco” ce pare să fie lozul câștigător în viitorul apropiat pentru industria alimentară. Am gustat ciocolata de casă pe care o fabrică și recunoaștem că este o surpriză delicioasă.
Trăim în peninsula Iberică și suntem familiarizați cu termeni ca „denominacion de origen” sau „marca registrada”; am întrebat dacă protecția mărcilor funcționează în România și în ce fel. Din păcate răspunsurile au fost ezitante, se pare că privind dinspre partea instituției însărcinate cu supravegherea pieței românești doar producătorii au obligații, reciproca adică protecția titularului de marcă în conflictul cu falsurile din piață, nu este tocmai funcțională. Ca și cum organismul de reglementare se preocupă prea puțin să amendeze contrafacerile, manifestând interes doar în colectarea taxelor comode. Mai este de lucrat aici, un „Magiun de Topoloveni” făcut la Tecuci nu este nici de Topoloveni și nici magiun iar un fals nesancționat dezamăgește / dezarmează proprietarul legitim al brandului respectiv.
Despre dificultatea intrării producătorului român în piața iberică
Românii care trăiesc în arcul mediteranean au avut dificultăți în a-și recunoaște gusturile tradiționale în bucătăria locală. Au fost nevoiți oarecum să își re-educe gustul căutând elemente familiare în obiceiurile culinare ale locului. Cu atât mai dificil pentru un producător să intre pe o piață care este nu doar concurențială dar și diferită ca structură de tradiționalul românesc.
Producătorul venit din țară are în schimb șansa unei piețe de aproximativ un milion și jumătate de români stabiliți în Spania. Este o nișă consistentă iar cifra de afaceri a primilor trei-patru distribuitori en-gross specializați pe magazine românești o dovedește. Dealtfel din evaluările făcute la finalul târgului se desprinde că magazinele alimentare cu specific tradițional românesc vor fi viitorii parteneri de afaceri ai companiilor prezente la târg.
Per total a rezultat o prezență românească reușită la Alimentaria Barcelona 2018, una dintre cele mai vizibile vitrine de profil din lume. O participare care a fost posibilă și prin implicarea uneia dintre organizațiile de breaslă, APAR, a ministerului de comerț, MMCA, a biroului economic din Consulatul General al României la Barcelona. Manuel Pleșa, Consulul General a vizitat pavilionul național împreună cu delegația din cadrul instituției care a asigurat legătura dintre mediile de afaceri român și spaniol prezent la Târgul Internațional Alimentaria 2018 Barcelona precum și sprijinul logistic la nivel local.
O notă la final de Alimentaria
De la an la an industriașii români se arată mai îndrăzneți și ies mai mult în căutarea contactelor de afaceri. Pavilioanele naționale sunt un instrument esențial mai ales pentru firmele care nu își permit investiții de promovare costisitoare, preferând să împartă costurile participării la un târg internațional de asemenea calibru. Rolul breslelor, al colectivelor profesionale specializate se dovedește decisiv în aceste condiții.
Din punct de vedere estetic standul românesc a fost unul corect fără să aibă însă mare impact vizual, vag obosit, lipsit de personalitate, clonat parcă după cel de la Mobile World Congress de acum două luni sau cel de la Alimentaria de acum doi ani. Riscă să devină brand de țară.
Lucrurile se pot îmbunătăți, delegații expozanților români au fost bine pregătiți, hiperactivi pe toată durata manifestării, și-au promovat produsele cu un nivel de profesionalitate pe care l-am întâlnit la puține dintre miile de firme străine prezente acolo și merită același nivel de competență în sprijinul pentru care plătesc. Dacă ei vând câștigăm toți.