---

Cu rușii noi am dus-o bine!, îmi spune Jora, un băiat de 30 de ani care stă așezat la o masă din fața bufetului din Negureni, Telenești. Cu el mai sunt câțiva consăteni cam de vârsta lui.

Prin localitate trece șoseaua Sărătenii Vechi, Soroca, pentru care Guvernul SUA a cheltuit 142 de milioane de dolari, tot aici Guvernul României a făcut o școală de două milioane de euro, dar tot satul a votat cu… Dodon.

– De ce? devin eu curios.
Ca să nu vină americanii la noi în sat, zice unul. Şi nici românii… Las’ să ne facă şcoala şi să plece.
– De ce să plece românii?, devin curios. Doar și tu ești român…
Eu? rămâne mirat Jora. Niciodată! Eu sânt moldovan. Ca Ștefan cel Mare.
– Dar Ștefan cel Mare nu și-a zis nicăieri moldovean, ci doar valah, adică român.
Treaba lui. Noi cu rușii am dus-o tare bine, repetă el.
– Când?, întreb. Când ne-au deportat în Siberia?
Pe mine nu m-au deportat. Numai pe tata…

Unul dintre meseni, care-și zice Sașa, îmi divulgă tot secretul:

– Când au venit alegerile, badea Grișa a umblat prin sat și ne-a dat câte o sticlă de votcă la patru oameni și ne-a zis să votăm cu Dodon.

Badea Grișa e primarul satului.

– Noi încă nu ne-am săturat de ruși, zice cu sarcasm Sașa. Toate femeile noastre lucrează la Moscova, iar noi le bem banii aici.
– Cu Rusia noi am dus-o tare bine, mai zice o dată Jora.

Dacă Jora, Sașa și ceilalți săteni, printr-o minune, ar deschide vreo carte de istorie, ar ști că țara care ne-a făcut cel mai mare rău de-a lungul istoriei a fost tocmai ea.

Aceasta a făcut zeci de războaie pe teritoriul Moldovei, ne-a luat în robie concetățenii, ne-a deportat, ne-a închis bisericile, ne-a interzis limba, numele, ne-a furat teritoriile, ne-a pârjolit satele, ne-a decapitat intelectualii, a umplut închisorile cu ei, ne-a acceptat doar ca slugi, ne-a tratat ca oameni inferiori, și tot așa…

Anume țarii ruși au ucis-o în 1505 pe Elena Voloșanca (adică Românca, nu Moldoveanca), fiica lui Ștefan cel Mare, apoi și pe feciorul ei Dimitrie, desemnat ca moștenitor al tronului Rusiei. Toate soliile și scrisorile pe care le trimite bătrânul domnitor al Moldovei cu rugămintea de a-i elibera din închisoare, ca să poată veni în Moldova, rămân fără răspuns.

Începând cu 1711, rușii au tot încercat, ca niște creștini ce eram și noi, să ne „elibereze” de turci. Despre modul cum o făceau povestesc letopisețele noastre. Cronicarul Nicolae Costin relatează cum oștenii lui Petru I, în preajma bătăliei de la Stănilești din 28 iunie 1711, în loc să-i prade pe turci, aceștia i-au prădat vitejește pe… moldoveni: „…iar peste noaptea aceea n-au scăpat fără pagubă niciun boier nefurat de muscali: cui pistoale, cui rafturi, cui epingele, nici boier, nici slugă” (Nicolae Costin, „Letopisețul Țării Moldovei”, Chișinău, Ed. Hyperion, 1990, pag. 385)

Halal „eliberatori”!

Un alt cronicar, Ion Neculce, explică de ce nordul Moldovei a rămas aproape fără oameni: rușii se împăcau cu moldovenii pe care veneau să-i salveze „ca lupul cu oaia”, oștirile lor intrând în Moldova doar ca să o prade, ducând în Rusia sute de mii (!) de moldoveni în robie, procedând mai rău ca păgânii, pe care să-i folosească drept sclavi sau ca să-i vândă la târgurile lor de robi.

Iată ce zice Neculce despre o campanie rusească din 1731: „Și atunci la purcesul lui Minih (generalul armatei ruse – n.n.) trimis-au de au robit mulți oameni din ținutul Hotinului și de pe marginea Cernăuților, și i-au trecut cu femei și copii la Mosku (Moscova – n.n.) și-i împărțeau pe oameni ca pe dobitoace; unul lua bărbații, alții – femeile, alții – copiii. Și-i vindeau unii la alții fără de leacă de milă, mai rău decât ţătarii. Și era vreme de iarnă. Bogate și multe lacrimi era, cât se auzea glasurile lor la cer… Socotiți, fraților cetitori, cum este osânda și mânia lui Dumnezeu pe țara aceasta!”. Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, în „Cronicile României” de Mihail Kogălniceanu, București, 1872, pag. 412.

---

Toti românii din diaspora au în casa TV românesc. Tu?
Stai informat, tine legatura cu evenimentele din tara, vorbeste romaneste / Tv satelit oriunde in Europa /

---

Acele lacrimi bogate au tot continuat să curgă de-a lungul celor peste 20 de războaie pe care le-au tot purtat rușii cu turcii pe teritoriul nostru, unde „frații” creștini veneau să se bată cu turcii și să se întoarcă acasă cu robi moldoveni.

M. Eminescu avea să spună despre noi în secolul XIX: „A rosti numele Basarabia e totuna cu a protesta contra ocupațiunii rusești”.

Eram o țară mare.

Mai întâi Rusia ne-a luat proprietățile din Transnistria. Chiar dacă, generoasă, a intitulat Pacea din 1740 cu turcii „Pacea dintre imperiul rus și imperiul otoman despre stabilirea granițelor Țării Moldovei pe râul Bug” și, întrucât acel spațiu era în majoritatea lui locuit de moldoveni, a denumit inițial acel teritoriu Moldova Nouă.

Dar foarte repede s-a răzgândit.

În 1792 ea a ajuns la Nistru și a botezat acele întinderi cu sate de moldoveni și tătari – când acolo nu era atestat încă nici măcar un singur rus sau ucrainean – Rusia Nouă (Novorossia).

În 1812, cu pretextul de a fi „eliberat-o”, armatele ruse au rupt Moldova în două, ei luându-și jumătatea cea mai mare.

Am avut ieșire la Marea Neagră.
Rusia ne-a furat-o.

Mai întâi, în 1812, și-a luat-o sieși. Apoi, în 1940, i-a dăruit-o surorii sale, pe care acum o sfârtecă fără milă, Ucraina.
Am avut ieșire la Dunăre.

Tot această țară hulpavă de la răsărit ne-a răpit Dunărea. Astăzi gurile Dunării curg prin țara vecină și prietenă, dăruite acesteia de „fratele de la Răsărit”.

Am avut o insulă – Insula Șerpilor –, unica din Marea Neagră, cuibul piraților moldoveni în alte secole; Rusia ne-a furat-o și pe ea, azi având proprietară Ucraina.

Tot cu concursul Rusiei ni s-a răpit, în 1775, partea de nord a Moldovei, numită de austrieci Bucovina, în cinstea generalului austriac Bukow, căreia îi aparține ideea de a lua de la Moldova teritoriile ei de la nord, ca Austria să poată face legătură cu Galiția achiziționată de curând.

Generalii ruși au acceptat furtul pentru o tabacheră de aur.

Jafurile teritoriale au continuat în 1940: Nikita Hrușciov a cerut de la Stalin toată Basarabia, pretextând că 90% din totalul populației Basarabiei sunt ucraineni. Noroc de cel mai mare criminal al istoriei, I. Stalin, care nu l-a crezut și a constatat că informația din Ultimatumul URSS dat României în care se spunea că populația Basarabiei e alcătuită din ucraineni „e un pic exagerată”. Iar atunci când conducerea RSS Moldovenești – Piotr Borodin și Tihon Konstantinov – a mers la tătucul popoarelor să-l roage ca regiunile Ismail, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Hotin, inclusiv jumătate din teritoriul RASS Moldovenești, să treacă la Ucraina, conducătorul URSS i-a ascultat pufăind din lulea și le-a spus: „Хорошо, пусть будет как вы хотите, но будьте уверены: через время народ Молдавии будет вас проклинать” („Bine, să fie așa cum doriți, dar să fiți siguri: peste ani poporul Moldovei vă va blestema”) (Stenograma acestei întâlniri a fost descoperită în arhivele Kremlinului de istoricul V. Pasat).

Aș vrea să-i înțeleg și pe conducătorii R.S.S.M. de atunci: ei și-au făcut datoria lor de patrioiți ruși.

Bănuiesc că Jora și Sașa din Negureni cred că atunci moldovenilor le-a fost cel mai bine.

Au urmat deportările masive în 1940, 1944, 1945, 1949, 1951, 1952 către Siberia și Kazahstan. După date mai recente, au avut de suferit din cauza deportărilor –, aici îi includem și pe tinerii trimiși la școlile de meserii FZO, pe cei expediați să desțelenească Kazahstanul, să industrializeze Siberia – peste 300 000 de basarabeni. Cei mai mulți au fost deportați din satele alipite în 1940 la Ucraina din sudul și nordul Basarabiei – localități întregi de moldoveni –, în locul lor fiind aduși ucraineni, ca să se schimbe componența etnică, ceea ce constituie, conform dreptului internațional, acte de genocid contra populației băștinașe.

A fost decapitată toată intelectualitatea, toți cei cu studii superioare au fost deportați, fiind lăsate la baștină doar persoanele care au acceptat să colaboreze cu organelle NKVD. Elevii care studiau la liceele din România au fost trimişi și ei către Siberia.

Preoții au fost scoși din amvoane și judecați. Părintele Alexandru Baltaga a fost aruncat din trenul care-l ducea spre Siberia. Părintele Mihail Ciocanu a fost împușcat în altarul bisericii din Nișcani. Părintele Chicu din Pitușca-Călărași a fost îngropat de viu într-o groapă de la marginea satului de către șeful NKVD-ului rational, tatăl lui V. Kutârkin, cel care până nu demult a fost ministru în R.S.S.M. ș.a.

Azi urmașii acelor preoți din aceleași altare cântă osanale țării care a închis cele 2000 de biserici și toate mănăstirile (afară de Japca, pentru că avea călugărițe rusoaice).

În 1940 și 1944 se refugiaseră în România peste un million de basarabeni. Atunci au fost deportați, împușcați, lichidați de către ruși 563 de primari ai satelor noastre. Toți cei care nu reușiseră să treacă Prutul.

Ei au fost „pedepsiți” pentru „colaboraționism”, dar în aceste funcții nu fuseseră numiți de Statul Român, ci au fost aleși de locuitorii satelor, care-i aleseseră în fruntea lor pe cei mai buni dintre ei: gospodari de frunte, oameni respectați, înțelepți și omenoși.

Mătușa mea Tecla Leancă, sora bunicii mele Ana Caragea-Dabija, a fost omorâtă în Siberia, unde fusese deportată în 1940, numai pentru „vina” că soțul ei, Mihail Leancă, fusese ales primar al localității Satu-Nou, Cimișlia.

Tot rușii i-au trimis drept carne de tun pe basarabeni pe linia întâi a frontului celui de-al Doilea Război Mondial, peste 250 000 dintre ei căzând pe câmpul de luptă într-un război care nu era al lor.

Sute de basarabeni au murit ulterior în Afganistan, în Angola, la Damansk, în războiul contra Chinei, în Coreea de Nord etc.

Pentru ce? De ce?

Să fi murit ei de fericire sau de multul bine pe care li l-au adus rușii?
foametea organizată de sovietici, pentru că în prima parte a războiului basarabenii ar fi luptat contra lor, în anii 1946-1947 au murit alte 300 000 de persoane.
Ni se spune că din cauza secetei.
Nu este adevărat.

Secetă a fost și în România, dar acolo n-a murit nimeni de foame, din motiv că n-au umblat ca la noi bande de activiști venetici, însoțite de enkavediști, milițieni și soldați, ca să măture podurile caselor până la ultimul grăunte.

Atunci, se vede, basarabenii au fost fericiți.

Ni s-a interzis, după 1940, să ne rugăm la Cel de Sus, să ne vorbim limba, să citim cărțile clasicilor noștri, să ne cunoaștem istoria neamului…

Moldovenilor nu le era îngăduit să se stabilească în orașe – ele erau doar pentru ruși, moldovenii urmând să rămână la coada vacii, iar puținii dintre ei care ajungeau în orașe trebuiau să aștepte zeci de ani ca să poată primi un apartament – și acela doar cooperativ, adică plătit din banii lor.

Pe când „specialiștii” ruși obţineau apartamente pe parcursul unui an.
Ce fel de „specialiști”?

Ne spune un anunț pe care ni l-a adus un concetățean de-al nostru din Tambov, care l-a găsit la ieșirea din închisoare și pe care l-am publicat în 1988 în „Literatura și arta”: „В Молдавской ССР нужны разнорабочие. В течении года предоставится квартира” („RSS Moldovenească angajează muncitori necalificați. În decursul unui an asigurarea cu apartamente e garantată”).

Avize de acestea erau afișate la ieșirile din toate închisorile din fosta URSS și „eliberații” au dat buzna cu toții încoace. Azi ei și urmașii lor votează cu Dodon și ies la mitingurile lui ca să ne strige: „Убирайтесь в вашу Румынию!” („Plecați în România voastră!”).

Dar de ce n-ați pleca voi în Rusia voastră?

Aici ei sunt stăpâni. Aici ei dictează.

Iar noi mai suntem străini în propria țară.

Mă îndoiesc că vom fi stăpâni atunci când vom intra pentru totdeauna cu tot cu țară, așa cum dorește Dodon, în Federația Rusă.

O constatare: lumea pleacă pe-un cap din „țărișoară”. Dar cei care pleacă sunt moldoveni. N-am auzit niciun rus să plece. Măcar în Federația Rusă. Ei rămân aici să lupte „pentru Maldova”. „Maldova” e a lor.

Iar ruși în Republica Moldova sunt, conform ultimului recensământ, doar 4,8% din totalul populației. Dar aceștia ocupă posturile-cheie. De aceea ei lasă impresia că ar constitui 90% sau 100%.

Doar așa se explică faptul că, într-o țară cu 4,8% de ruși, proporția de școli rusești este de 32%.

În 1992, după ce Republica Moldova s-a declarat stat independent, Federația Rusă ne-a declarat război, ca să ne răpească și teritoriile de dincolo de Nistru și orașul Tighina de dincoace, cu satele din jurul ei.

Acum ne amenință că, dacă nu o vom iubi, o să ne ia Găgăuzia și Bălțiul. Iar la Soroca se construiește în aceste zile „Цыганский Парламент» („Parlamentul Țiganilor”).
Asta – după ce va încheia campania sa pacifistă din Ucraina.

Iar Rusia vrea să-i știm de frică. Ea știe că, aflându-ne cu pistolul la tâmplă, o vom iubi nespus, ca și-n 1812, ca și-n 1917, ca și-n 1940, ca și-n 1944… Cum zice și cântecul nostru popular:

Dragul lelii, Ionică,
Te iubesc mai mult de frică.

Ionică, aici, e Ivan. Iar Ivan e Rusia, cea despre care poetul Nikolai Gumiloiov afirma: „Rusia este un tramvai deraiat”. Care se duce niciunde, care duce în niciunde.

Iar cei care se vor cu ruşii, n-ar strica să mai deschidă vreo carte de istorie, evident nu cele la care-i trimite Dodon, unde îşi vor găsi rudele, bunicii, părinţii nedreptăţiţi şi ţara lor decapitată.

Iar când se vor gândi ce destin ar putea să aibă copiii și nepoții lor, nu le va mai arde, cred, a se dori să ajungă în Rai, avându-l pe Satan călăuză.

Nicolae DABIJA

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook