Fara restrictii COVID la calatoria Spania-Romania-Spania

covid

Dinspre România spre Spania nu mai sunt restricții de ieri

Începând cu data de 2 iunie 2022, la intrarea în Spania nu se mai solicită prezentarea formularului de control sanitar SpTH și nici a certificatului COVID-19. Măsura este valabilă pentru pasagerii care sosesc în Spania pe cale aeriană sau maritimă, provenind din statele membre ale Uniunii Europene sau statele asociate Schengen cum este cazul României.

Trebuie să țineți totuși cont de faptul că acceptarea condițiilor comerciale la achiziționarea biletelor de avion obligă pasagerii la respectarea condițiilor de îmbarcare impuse și comunicate de companiile aeriene înaintea zborului. Având în vedere că acestea pot varia de la o companie la alta, unele pot condiționa zborul de purtarea măștii de exemplu, se recomandă ca anterior călătoriei să consultați condițiile de îmbarcare prezentate de compania aeriană și cu aeroportul de origine a călătoriei.

Dinspre Spania spre România nu mai sunt restricții din martie

După cum deja știam pentru zborul către România încă din 11 martie nu se mai face carantină și nici nu se mai completează formularul digital de intrare în țară în condițiile în care din 11 martie 2022 a încetat aplicabilitatea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România. De asemenea, în conformitate cu Hotărârea nr.16 din 8 martie a.c. a încetat și aplicabilitatea Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor.

Astfel că, la intrarea în România:

  • Nu se mai aplică măsura carantinării
  • Nu mai este obligatorie completarea formularului digital de intrare în țară (PLF).

Pentru informații suplimentare privind condițiile de intrare în România, ambasada de la Madrid recomandă să contactați Poliția de Frontieră Română (https://www.politiadefrontiera.ro), telefon (+4) 021.316.25.98, Info Line (+4) 021.9590, e-mail: pfr@igpf.ro

Se numara romanii. Doar cei din tara. Plecatii nu.

recensamant

Are loc în perioada asta a anului o numărătoare a românilor numită recensământ, nu se întâmplă des, ultima a fost acum unsprezece ani când chiar avea sens să ne numărăm doar înăuntrul granițelor, nu începuse exodul plecaților, eram 20.121.641 în 2011 în țară conform rezultatelor unei numărători controversate la acea dată. Plecații nu s-au pus la număr, PSD nu avea scoruri mari în diaspora nici atunci.

Anul acesta, în 2022, are loc numitul recensământ 2021. Veșnica inadecvare românească imposibil de vândut credibil lovește din nou, în 2022 se face recensământul 2021, cel de anul trecut. Să ne amintim că doi ani la rând Covid era noul coronavirus, de vechiul coronavirus ne plictisisisem și să-l uităm ne ziceau. Deci anul acesta, în 2022, statul organizează recensământul de anul trecut, 2021.

Dacă ai mai mult de un an plecat stabilit înafara granițelor nu mai contezi pentru statul român, nu este interesat să știe de tine pe unde te-a aruncat destinul nici măcar ca notă de subsol într-o rubrică statistică, nu ești numărabil și se ferește ca de tămâie de o numărătoare bine făcută. Ești o eroare statistică cu care nu ar ști ce să facă, românii plecați nu există.

Recensământ înseamnă numărătoarea unul câte unul a tuturor posesorilor de buletin sau pașaport românesc pe unde or fi ei, cetățeni români toți. Nu doar a celor care își plătesc fondul de rulment la o asociație de locatari din Tecuci sau Turda, cei care o fac la primăria din Valencia tot români sunt. Recensământul românesc îi exclude pe românii din Roma, Madrid, Berlin, Londra, Quebec, Odessa sau Paris. Sunt ei mai puțin români? Deranjează acceptarea numerelor mari?

Circulă o vorbă, românul când are de primit numără în mii de lei iar când are de dat în milioane de lei vechi, și pare că asta este cheia de citire a legislației în baza căreia recensământul 2022 are loc:

Legea nr.16/2022 pentru modificarea si completarea ordonatei de urgenta a Guvernului nr.19/2020 privind organizarea si desfasurarea recensamantului populatiei si locuintelor din Romania in anul 2021

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 (forma consolidată) privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Lociunţelor din România în 2021 (forma consolidată prin Legea nr. 178/2020, Ordonanţa de urgenţă nr. 39 din 19 mai 2021 şi Legea nr. 204 din 19 iulie 2021)

Legea nr. 204/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021

Legea nr. 178/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 19/20202 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021

Nimic nu ar fi putut interzice autorecenzarea oricărui cetățean român oriunde s-ar fi aflat, măcar ca o categorie statistică pentru întregirea tabloului general privind numărul real de posesori de buletin românesc la momentul vară 2022 pentru o recenzie cinstită. Nu s-au aventurat în ape tulburi politicienii de la București.

Ar fi deranjat oficializarea unui volum de cinci milioane de români stabiliți peste granițe, ar fi presupus asumarea recunoașterii obligațiilor către aceștia din partea statului român care preferă de ani de zile să considere diaspora limitată la înghesuiții de nevoie în posesorii de pașapoarte CRDI, vreo șapte sute de mii.Când le convine suntem doar șapte sute de mii plecați iar recenzarea tuturor ar fi tulburat apele.

O privire mai atentă asupra legislației în baza căreia se face recensământul 2022 scoate la vedere că nici măcar partidele considerate frecventabile nu au avut de adăugat la lege amendamente în ideea lărgirii spectrului numărătorii care să ne includă și pe noi.

Suntem în continuare cetățeni români, cu buletin românesc, proprietăți în țară, taxe împărțite, interes pentru viitorul alor noștri rămași.

Atât s-a putut? Poate la viitorul recensământ, care îl mai apucă.

 

Expozitie de arta vestimentara de inspiratie africana la Ulldecona / Barcelona


Expoziția: “SAWABONA” – ROMANIAN HANDMADE TEAM. Între 2 și 12 Mai 2022

În perioada 2-12 mai, Casa de Cultură din Ulldecona găzduiește o nouă expoziție intitulată Sawabona, sub semnătura echipei Romanian Handmade Team și a curatoarei-manager de proiect, Laura Catalina Dragomir.

comori africaneNu este întâmplător că artistele, pe care publicul deja le cunoaște de la alte expoziții organizate în ultimii doi ani în Ulldecona, au ales termenul de Sawabona pentru a-și intitula colecția. Articolele de îmbrăcăminte cât și accesoriile sunt inspirate din cultura africană, iar Sawabona, se traduce din Zulu prin „eu te respect, te valorez. Ești important pentru mine”.

Recuperarea tradiției devine expresia naturală a unei alegeri, deschiderea spre alte culturi transformându-se într-o formă de-a avea încredere în umanitate.

Sawabona 1Tradițiile africane văzute prin prisma occidentalilor au făcut dificilă înțelegerea semnificației reale a măștilor. Începând cu comercianții de sclavi din secolul al XV-lea până în epoca colonială, Africa a fost supusă unei exploatări severe de către vest. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când călătorii europeni au venit să exploreze continentul, atitudinea acestora a fost ferm închisă și superioară astfel încât observațiile timpurii ale măștilor africane ale occidentalilor au fost preponderent de genul: „grimase oribile, urâte, simboluri diavolești”, reflexie a imensei superficialități cu care europenii au interpretat rolul măștilor africane.

Richard Andree a fost unul dintre primii etnografi care au obținut o perspectivă informată asupra frumuseții și valorii măștilor africane, în anii 1890, iar munca sa a ajutat la modificarea unor percepții părtinitoare. De asemenea, pictorii de avangardă din Europa, precum Picasso și Modigliani, au început să descopere aceste măști în colecțiile muzeelor ​​etnografice și le-au folosit ca modele pentru propriile formulări expresioniste în pictură și sculptură.

Sawabona 2Occidentalul persistă în a vedea măștile africane ca simple obiecte curioase și imaginative, ideale pentru agățat pe un perete. Africanul nu își consideră măștile ca o formă de artă. În majoritatea culturilor tribale în care se fac ritualuri și se dansează mascat, nu se pune deloc problema artei. O mască, pentru africani, este un instrument de ritual, iar fără costum, dansator, muzică, adunare a tribului și loc sacru, o mască nu are sens.

Aceeași calitate interconectată face parte din modul african de a-și vedea lumea. Acea lume este bine ordonată și integrata în natură, spre deosebire de culturile extrem de individualiste din vest. Arta africanului este folosită în obiecte de zi cu zi, precum ceramică și haine, și nu se găsește în muzee.

Sawabona 3Andreas Lommel a scris „Statuetele înfățișează strămoșii, măștile reprezintă spiritele strămoșilor morți, iar artele decorative repetă aceleași motive iar și iar”. Africanul trăiește un mod de viață mai integrat, iar spiritualitatea este o parte obișnuită a acestuia, orchestrată de acte rituale.
Noi europenii, suntem extrem de preocupați de individualitatea și drepturile noastre personale; africanul este mai tradițional și preocupat de drepturile comunității;

De exemplu, anumiți oameni din țara Nigerului nu au un cuvânt pentru religie – aceasta există atât de intim în viața lor încât gândul separat despre ea nu există. Spre deosebire de europeni, care încearcă să controleze natura, africanii sunt în conexiune armonioasa cu natura și una cu ea.

Sawabona 4Prin ritualuri, mituri și măști, africanul interacționează cu natura, în timp ce occidentalul o contemplă ca frumusețe. Cultura africana este animista: africanul crede ca totul în natură are o putere în interior, că totul, chiar și obiectele neînsuflețite poseda un suflet. Așadar, măștile la ei nu erau doar simbolice; erau un fel de „capcane” care „prindeau” sufletul, în beneficiul celor vii.

Interconexiunea armonioasă dintre african, comunitatea și mediul său face ca masca să fie un element necesar al vieții spirituale, deoarece aduce aceste elemente mai aproape, la vedere. De aceea arta africana, pe noi europenii, continua sa ne frapeze, să ne scoată din blocajele și tabuurile noastre mentale.

La Casa de la Cultura de Ulldecona acoge una nueva exposición titulada Sawabona, firmada por el Romanian Handmade Team y la comisaria-directora de proyectos, Laura Catalina Dragomir. Las artistas, a las que el público ya conoce por otras exposiciones organizadas en los dos últimos años en Ulldecona, han elegido el término Sawabona para denominar su colección. La ropa y los accesorios están inspirados en la cultura africana, y Sawabona traduce del zulú como “Te respeto, te valoro, eres importante para mí”.
La recuperación de la tradición se convierte en la expresión natural de una elección, la apertura a otras culturas se convierte en una forma de confianza en la humanidad.”

 

Cu Macron Franta merge sau se duce?

macron

Știrea e la Emmanuel Macron. Analiza e la Marine Le Pen.

Președintele francez a obținut ieri realegerea cu 58% din voturile exprimate însă este rezultatul obținut de candidata de extremă dreapta cel care alimentează astăzi analiza despre viitorul celor cinci ani care urmează în Franța și prin urmare în Europa. Cu încă neclara destinație a celor nouă milioane de euro împrumutați și nerambursați de la o bancă rusească în 2017 partidul doamnei Le Pen primește un enorm 42% din voturile francezilor în plin episod psihotic al păpușarului de la Kremlin și asta sperie.

Niciodată extrema dreaptă franceză nu a obținut un rezultat mai bun de când aspiră la președinția franceză acum douăzeci de ani. Numărul celor care nu au votat a fost cel mai mare în cinci decade. Le Pen a acceptat înfrângerea în același discurs în care promite chiar de astăzi începutul campaniei pentru alegerile legislative din iunie atunci când separarea apelor în politica țării se anunță chiar mai radicală. Au respins francezii cu adevărat alternativa Le Pen? Da, dar de fiecare dată din ce în ce mai puțin. A pierdut dar continuă să crească.

Nu sunt motive de sărbătoare nici pentru Macron și nici pentru susținătorii lui. Absenteismul istoric se însumează avansului extremelor politice. Adevărata măsură a talentului președintelui de-abia urmează să o vedem. În următorii cinci ani va conduce o țară în care aproape jumătate dintre votanți sprijină o opțiune care ar scoate Franța din Uniunea Europeană și ar schimba prin referendum constituția ca să fie mai clar cine este francez din naștere și cine nu.

Ambasadorul in Spania la final de mandat

gabriela dancau

Când ai douăzeci de ani de Spania diferența între un ambasador român care chiar și-a făcut treaba la post și altul care doar a băgat bățul prin gard să-și ia salariul este chiar evidentă.

Gabriela Dancău a fost cea mai bună ambasadoare la Madrid pe care România a avut-o în ultimii douăzeci de ani.

A întărit relațiile diplomatice la nivel instituțional, a ascultat la nevoile imigrațior români în Spania. La plecare lasă în urmă respectul pentru gestiunea diplomatică bine făcută și rețeta prin care regatul spaniol își pune încrederea în oameni pe care îi respectă. Spaniolii au uitat să ne facă pe toți la grămadă hoți și curve de vreo cinci-șase ani, se uită în jur către români și nu îi găsesc diferiți de oricare altul. Este și meritul ambasadoarei noastre la Madrid.

Gabriela Dancău a făcut politică românească solidă. Consulatele din Spania au titulari trimiși de partide, toate au fost în subordinea ambasadorului de la Madrid, cu unele a colaborat mai bine cu altele mai prost, depinde din ce parte bătea vântul la București la un moment sau altul. A reușit să facă politica României și pentru românii din Spania. S-a simțit profesionistul de carieră, omul cu o misiune în spate, amabil cu delegatul trimis de partid dar inflexibil când a venit vorba de interesul românului de rând.

Mesajul Ambasadoarei României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, adresat comunității românești cu prilejul încheierii mandatului:

Dragi compatrioți,

După mai bine de cinci ani de mandat în calitate de ambasador al României în Regatul Spaniei, țară pentru care nutresc o afecțiune specială, iată că a sosit momentul să ne luăm rămas-bun.

În anii în care mi-am desfășurat activitatea în Spania, am investit energie și pasiune în multe proiecte care cred că s-au dovedit viabile și care au creat o legătură și mai puternică între țările noastre. Unele dintre acestea sunt foarte importante, de altele m-am legat afectiv mai mult, unele au necesitat eforturi mai mari, iar altele au generat efecte care au depășit așteptările. Trebuie să recunosc că au fost și situații în care lucrurile nu au mers întru totul așa cum mi-aș fi dorit.

La preluarea mandatului de ambasador la Madrid, în 22 septembrie 2016, mi-am asumat câteva obiective principale, de importanță similară, adaptate la relația specială dintre România și Spania: operaționalizarea Parteneriatului Strategic româno-spaniol, dinamizarea schimburilor comerciale și a cooperării economice, accesul ușor al cetățenilor români la servicii de calitate ale ambasadei și ale oficiilor consulare, dar și promovarea culturii române în Spania.

Împărtășesc cu dumneavoastră, cu această ocazie, bucuria de a rememora momente importante care au marcat parcursul meu profesional în Spania. Privind în urmă, remarc cu emoție că, nu de puține ori în acești ani, am reușit să aducem România în prim-plan pe scena spaniolă, fie că a fost vorba de aniversări naționale, de asumarea de către România a unor roluri internaționale sau de organizarea unor acțiuni politico-diplomatice, instituționale și de diplomație publică de anvergură.

Aniversarea în 2017 a unui deceniu de la aderarea României la UE a fost o ocazie de a trece în revistă obiectivele și valorile asupra cărora împărtășim o viziune comună cu Spania la nivel european. A fost un prilej pentru confirmarea angajamentului pentru menținerea politicilor tradiționale ale UE, în beneficiul cetățenilor țărilor noastre, dar și pentru respingerea tendințelor populiste, aflate în ascensiune în acel moment în Europa. Începând cu 2017 am demarat negocieri bilaterale pentru semnarea mai multor documente de cooperare, acorduri și memorandumuri de înțelegere în circa zece domenii, dintre care amintesc apărarea, administrația publică și comerțul exterior, care au fost semnate în anii următori, precum și pentru semnarea convenției bilaterale referitoare la evitarea dublei impozitări. Amintesc că au fost demarate și negocieri pentru încheierea de documente de cooperare între autorități locale și regionale din România și Spania, dintre care multe au fost semnate.

În 2018 am sărbătorit cu emoție Centenarul definitivării României moderne. Am interacționat îndeosebi cu comunitatea de români rezidenți în Spania, cu obiectivul de a cunoaște mai bine realitățile socio-economice și culturale cu care aceasta se confruntă. În anul Centenarului Marii Uniri, reprezentantilor românilor din Spania le-au fost recunoscute meritele în cadrul ediției spaniole a Galei „100 pentru Centenar”. Fără urmă de îndoială, activitatea românilor premiați o complementează pe cea a misiunilor diplomatice, devenind ei înșiși ambasadori nemijlociți ai României și ai comunităților românești de peste hotare din care fac parte.

De-a lungul întregului meu mandat, ambasada și-a deschis porțile pentru cetățenii români rezidenți în Spania. Am găzduit la sediul misiunii diplomatice evenimente și ateliere cu activități care să încurajeze menținerea identității românești în paralel cu integrarea în societatea spaniolă, una dintre cele mai mari provocări fiind organizarea lunara a programului „Serile acasă ale Ambasadei”.

Tot în 2018, România s-a bucurat de o vizibilitate deosebită odată cu participarea la Târgul de Carte de la Madrid în calitate de țară invitată de onoare. Un maraton cultural impresionant care a durat două săptămâni si jumătate si a făcut să strălucească cultura țării noastre în Spania. Peste 2,2 milioane de persoane au vizitat târgul, despre România au apărut în presă 195 de articole, iar cărțile au fost vândute atât în limba română, cât și în limba spaniolă, de opt ori mai mult decât la ediția anterioară. Cei peste 100 de invitați: scriitori, critici literari, jurnaliști, profesori, diplomați, fotografi, actori, muzicieni au dat consistență culturii românești în Madrid. De departe a fost cea mai mare operațiune de diplomație culturală organizată până in prezent de România în Spania.

Preluarea Președinției rotative a Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019 a crescut până la un nivel fără precedent vizibilitatea Ambasadei României atât la Madrid, cât și în întreaga Spanie, și a reconfirmat atașamentul profund al României pentru valorile democratice și ideea europeană. Am inițiat și organizat în Spania, pe durata Președinției României la Consiliul UE, o serie de activități politico-diplomatice și culturale de anvergură, beneficiind de deschiderea necondiționată a autorităților spaniole centrale, regionale și locale, evenimente care s-au bucurat de apreciere și participare la nivel înalt.

2020 a fost anul care a luat prin surprindere întreaga omenire. Pandemia de coronavirus a adus o tensiune de nebănuit până acum în gestionarea fluxurilor de călători și în interacțiunea dintre persoane, forțând toate statele de pe glob, nu doar România și Spania, să implementeze măsuri de urgență, care ne-au ținut departe unii de alții în primă fază, pentru ca, ulterior, solidaritatea și progresele științei să ne arate că, atunci când forțele se unesc, cele mai bune soluții sunt identificate. Dificilul an 2020 ne-a determinat să adaptăm modul de lucru clasic al unei ambasade la noile condiții, însă personalul a fost mereu alături de cetățenii români în situații vulnerabile. În plus, ambasada și consulatele au organizat zeci de zboruri speciale de repatriere a cetățenilor români pe durata stării de urgență, mai ales în perioada de vârf a pandemiei.

La nivel sectorial, relația economică bilaterală a cunoscut o dinamică accentuată. Pe lângă numeroasele vizite de lucru la nivel înalt, am organizat o serie de forumuri, misiuni și seminarii economice în destinații cu un ridicat potențial economic, precum Madrid, Bilbao, Valencia, Sevilla, Málaga, Vigo, Pamplona sau Gijón și au fost semnate mai multe memorandumuri de cooperare între instituțiile de profil din cele două țări și camerele de comerț din România și Spania.

Nevoia constantă de cunoaștere reciprocă între România și Spania și de explorare a oportunităților economice în plan bilateral și-a găsit expresia în expansiunea continuă în ultimii cinci ani a rețelei de consulate onorifice ale României în Spania cu noi birouri, dublată de multiplicarea misiunilor de promovare economică. Am inaugurat opt noi consulate onorifice în zone în care nu există o prezență consulară de carieră, precum Insulele Canare, Insulele Baleare, Cantabria, Asturias, Galicia, Albacete, Málaga și Cádiz. Am convingerea că noile consulate onorifice vor răspunde interesului de a face cunoscute oportunitățile de afaceri ale țării noastre și reprezintă, în același timp, o oportunitate de aprofundare și diversificare a legăturilor dintre România și dinamicele regiuni și provincii spaniole.

În domeniul muncii și al securității sociale, obiectivul prioritar a fost, permanent, apărarea și promovarea intereselor cetățenilor români, precum și informarea acestora cu privire la drepturile și obligațiile lor. De-a lungul timpului, a fost acordată asistență la sediul secției consulare a ambasadei și au fost organizate campanii de informare în teritoriu, în mediul online și la radio. Colaborarea excelentă cu autoritățile spaniole s-a fructificat prin elaborarea, traducerea și distribuirea pe paginile de internet ale instituțiilor spaniole a mai multor materiale de interes în limba română, cu scopul informării pe diferite teme precum violența de gen, drepturile angajaților care lucrează la domiciliu, obținerea venitului minim garantat sau măsuri de protecție în contextul pandemiei de coronavirus.

Cooperarea polițienească a produs rezultate semnificative prin participarea activă la misiuni operaționale, organizarea de activități în domeniul prevenirii și combaterii violenței de gen sau acordarea de sprijin de specialitate pe durata pandemiei.

Cooperarea în domeniul justiției a adus evoluții excelente înregistrate atât în plan bilateral, cât și în cel comun european. Dar cel mai important este faptul că la un an de la discuția mea cu ministrul justiției spaniol în care am pledat pentru necesitatea înființării unui post de magistrat de legatură acreditat pe lângă autoritățile spaniole, acest deziderat a fost îndeplinit de ambele părți la finalul anului 2021. Ministerul Justiției din România a desfășurat deja procedura de selecție a unui magistrat de legatură, urmând ca anul acesta să-și înceapă activitatea la Madrid.
Nu în ultimul rând, exercițiul organizării pe teritoriul Spaniei a trei rânduri de alegeri românești, precum și a unor alegeri europene și referendumuri, a reprezentat un test de logistică, coordonare și colaborare strânsă cu comunitatea românească, fără de care nu ar fi fost posibilă operaționalizarea a 140 de secții de votare, fapt de neimaginat în urmă cu câțiva ani.

Chiar daca anul 2021 a fost inca marcat de pandemie, a fost anul în care am reușit să definitivăm apropierea de Spania. Aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice bilaterale între România și Spania a fost marcată prin intensificarea dialogului politico-diplomatic, precum și prin organizarea unor acțiuni de diplomație publică de înaltă ținută și mare anvergură. România a atins un punct de vizibilitate maximă în Spania în plan politic prin concretizarea unei serii de contacte la nivel înalt, fie că a fost vorba de reuniuni ale miniștrilor de externe, ale miniștrilor culturii, miniștrilor muncii și incluziunii sociale sau ale președinților Senatelor celor două țări. Am organizat evenimente culturale, concerte, expoziții și conferințe. Muzicieni români au încântat publicul cu prestații remarcabile în locații emblematice ale capitalei spaniole precum Palatul Regal din Madrid, Palatul Regal La Granja de San Ildefonso sau Academia Regală de Arte Frumoase. Schimburile culturale româno-spaniole au atins apogeul odată cu organizarea expoziției „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, un demers unic care reunește 835 de artefacte descoperite pe teritoriului actual al României, ce provin din 40 de instituții muzeale din România și 3 din Spania, multe din exponate ilustrând rădăcinile comune ale celor două națiuni aflate la extremitățile continentului. Trebuie menționat că această expoziție a bătut deja recordul de vizitatori în rândul expozițiilor temporare organizate la Muzeul Național de Arheologie din Madrid, aducând o vizibilitate fără precedent României în Spania.

Referitor la anul 2021, trebuie neapărat menționată prima participare a Forțelor Aeriene Spaniole la operațiunile de poliție aeriană desfășurate în România și ralierea Madridului la preocupările de securitate de la Marea Neagră, în egală măsură în care România a devenit un actor interesat de evoluțiile din Mediterana.

In perioada misiunii mele, am acţionat consecvent pentru ca cele expuse mai sus să capete substanţă. Am reprezentat, apărat şi promovat, cu dăruire şi onoare, interesele tarii mele si ale cetatenilor romani. M-am deplasat in aproape toate regiunile in care exista comunitati numeroase de cetateni romani si am avut astfel ocazia să mă întâlnesc cu mulți dintre Dumneavoastră, români harnici și serioși, care reprezentaţi cu cinste România în Regatul Spaniei. Pe unii am avut şansa să vă cunosc şi apreciez la nivel personal, cu alții am colaborat îndeaproape la realizarea unor proiecte comune sau doar am corespondat, însă pe absolut toţi v-am preţuit şi v-am respectat sincer pentru profesionalismul, sacrificiile de natură personală și determinarea de care daţi dovadă.

Am manifestat permanent o politică de angajament, transparenţă şi deschidere față de fiecare dintre Dumneavoastră şi in acelasi timp față de toate formele asociative, încercând să vin, atunci când a fost posibil, în întâmpinarea dorinţelor Dumneavoastră, fiind receptiva la idei şi la noi proiecte de colaborare.

Cred puternic in pastrarea identitatii nationale si a valorilor limbii romane in comunitatile romanesti din strainatate, iar cursul LCCR este dovada excelentă a profesionalismului profesorilor de limbă română care predau limba română miilor de copii români din Spania, curs care s-a extins anual în aproape toate comunitățile din Spania. Pe durata misiunii mele am avut colaborari excelente cu universitatile din Spania, care s-au concretizat in numeroase parteneriate, ultimul mare eveniment fiind deschiderea Lectoratului de Limbă română de la Universitatea Complutense din Madrid. Cred cu tărie în valenţele pozitive ale educaţiei şi în susținerea încurajării permanente a tinerilor care învață peste hotare să revină în România, pentru a contribui la dezvoltarea Romaniei noastre.

La finalul mandatului meu în Spania, sunt bucuroasă să vă prezint un bilanț care îmi aduce satisfacția îndeplinirii obiectivelor: Parteneriatul Strategic a cunoscut o aprofundare și o extindere fără precedent a ariilor de cooperare, având ca momente de referință încheierea unor Memorandumuri de Înțelegere în domeniile apărării, administrației publice și comerțului exterior sau semnarea convenției bilaterale referitoare la evitarea dublei impozitări; au fost identificate noi domenii de cooperare cu privire la care încă 6 Memorandumuri de Înțelegere sunt finalizate și așteaptă să fie semnate de către miniștrii de resort, domeniile vizate fiind sănătatea, cultura, munca și protecția socială, turismul, diaspora și formarea diplomatică; au fost efectuate nenumărate vizite ministeriale, parlamentare și la nivel de autorități regionale și locale; au fost aduse investiții importante în România și au fost create multiple oportunități de afaceri între cele două țări atât prin forumurile economice promovate în Spania sau misiunile economice organizate in România, cât și prin înființarea a încă 9 consulate onorifice; asistența consulară a fost ajustată și îmbunătățită astfel încât să răspundă nevoilor cetățenilor români din Spania, de la care am primit un feed-back pozitiv continuu.

Stiu că imaginea ţării noastre depinde de eforturile diplomatice, de competenţele şi atitudinea diplomaţilor, de ceea ce se întâmplă zilnic în politica interna, dar depinde şi de impactul comportamentului şi al performanţelor fiecărui cetăţean roman din afara granițelor. Multora dintre Dumneavoastră, care ați reușit să vă afirmați și să valorificați potențialul românesc la nivel de excelență în Spania, vă revine în continuare rolul de model și de factor coagulant, pentru ca solidaritatea și spiritul național să existe și să anime fiecare această comunitate.

În încheiere, țin să mulțumesc tuturor instituțiilor române și spaniole, colegilor mei din ambasadă și de la cele 7 oficii consulare, din filiala de la Madrid a ICR, consulilor onorifici, reprezentanților cultelor religioase, precum și tuturor cetățenilor români din Spania, oameni minunați cu care am avut bucuria și privilegiul să colaborez în acești ani, într-un efort conjugat de consolidare și diversificare a relației româno-spaniole, ale cărui rezultate concrete le vom regăsi cu siguranță în bilanțurile viitoare, care vor demonstra că semințele plantate în acești cinci ani vor aduce roadele dorite.

Gabriela Dancău
Ambasadorul României în Regatul Spaniei

Mobile World Congress – Barcelona 2022

mwc barcelona

Regele Spaniei, primul ministru și președintele generalității catalane au deschis astăzi Mobile World Congress 2022 în Barcelona.

 

16 firme românești, din București, Cluj-Napoca, Brașov și alte orașe, expun, cu sprijin de la stat, în perioada 28 februarie – 3 martie, la Mobile World Congress Barcelona 2022

  • Timișoara (Lasting Software, WebChain),
  • Arad (Systronics),
  • Oradea (Cargo Track Solutions),
  • Bucureşti (Free Wifi System, Nexus Electronics, R Systems Computaris Europe),
  • Braşov (Visual Fan),
  • Pitești (Roweb Development),
  • Cluj (Altom Consulting, Seven Code Development, Softech, Zynk Software),
  • Baia Mare (Memox Vision, Service Return),
  • Suceava (ASSIST Software).

Companiile românești vor putea fi găsite la Pavilionul expozițional al României în Hala 5, stand 5E61, a informat Asociația Română pentru Industria Electronică și Software Timișoara (ARIES-TM), care organizează, ), cu sprijinul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, participarea românească la expoziția din Spania, sub sloganul „romaniaIT. Creative Talent, Technical Excellence”.

Cele 16 companii românești vor expune tehnologii ca: robot programabil pentru controlul dispozitivelor cu ecran tactil, soluții software de testare, soluții SmartCity, soluții eHealth, eLearning, sistem de management al deșeurilor, sistem de monitorizare a calității aerului, microsere inteligente, soluție pentru managementul flotei, servicii PCBA, gadget-uri inteligente.

Aceasta este cea de-a doua participare românească organizată în comun la Mobile World Congress Barcelona și prima după 2 ani de pauză.

Această ediţie a salonului tech de la Barcelona „este o importantă revenire la normalitate, devenind astfel un eveniment emblematic pentru toate acele companii care doresc să se perfecționeze și să se pună la curent cu cele mai noi dezvoltări tehnologice, deoarece vine după anul 2020 când nu a avut loc din cauza pandemiei şi anul 2021, care a avut o ediţie restrânsă în vară” – spune ARIES-TM într-un comunicat transmis StartupCafe.ro .

Mobile World Congress Barcelona este unul dintre cele mai importante saloane internaționale de tehnologii de comunicații mobile. Organizat de GSM Association (Global System for Mobile Communications), salonul de la Barcelona este principalul eveniment dintr-o serie de astfel de expoziții sub brandul MWC. Alte congrese de tehnologii mobile sub același brand sunt organizate la  Shanghai și la Los Angeles.

Anul acesta, la Barcelona sunt așteptați peste 1.000 de reprezentanți de top ai domeniului tehnologiei mobile, printre care lideri de business ca: Adam Selipsky (CEO Amazon Web Services), Cher Wang (Chairperson & CEO HTC Corporation), Guo Ping (Deputy Chairman & Rotating Chairman Huawei), Pekka Lundmark (President & CEO Nokia), Nick Read (CEO Vodafone Group), Anne Chow (CEO AT&T Business), Cristiano Amon (President & Chief Executive Officer Qualcomm).

Anul acesta Consulatul de la Barcelona nu are prevăzută nicio manifestare locală care să sublinieze participarea națională.

date preluate din articolul  startupcafe.ro

 

DIGI Spania este alaturi de Ukraina. Suni spre Ukraina gratis.

ukraina

DIGI Movil Spania se alătură bravului popor ukrainean și deschide la liber comunicațiile telefonice spre Ukrayna gratis. De azi DIGI Spania lasă orice apel către Ukrayna gratis, Indiferent că e un DIGI de prepago sau de contract apelurile sunt gratuite.

Para que estar en contacto con los que más queréis sea más sencillo. #DIGISiempreContigo

Comunitatea ukraineană din Spania numără peste o sută de mii de suflete cu inima alături de familiarii de-acasă care stau sub bombele rusești. DIGI Spania îi pune mai aproape. Măcar atât.

 

Tabita Tour și-a pus flota de autobuze la dispoziția refugiatilor din Ukrayna

tabita

Solidaritatea cu refugiații de război din Ukrayna este impresionantă, organizații din societatea civilă, persoane fizice sau companii românești au sărit în ajutorul sutelor de mii de refugiați din calea războilui din Ukrayna. Printre ei Tabita Tour și-a pus mijloacele de transport la dispoziția oricui încearcă să plece din calea bombardamentelor ruse.

„În semn de solidaritate pentru cetăţenii ucrainieni, le suntem alături și vrem să oferim tot suportul nostru.

Încă de aseară am fost în vama Siret şi aeroportul din Suceava și i-am ajutat cu transport pe ucrainienii care au ajuns la noi în ţară. Atât azi, cât și zilele următoare suntem în continuare prezenţi în vamă și oferim transport gratuit spre gări, autogări sau alte împrejurimi.

De asemenea, suntem în legătură cu responsabili din vămi şi aeroporturi pentru a aloca cât mai curând autocare și în alte zone din ţară unde ajung refugiaţi.

Iar, pentru cetăţenii ucrainieni care vor să călătorească spre destinaţiile operate de Tabita Tour: Spania, Italia, Franţa oferim bilete gratuite pentru toți copiii şi reduceri pentru adulți.
Dacă cunoașteți persoane care au nevoie de ajutor în contextul actual vă rugăm să distribuiţi această informare. Este important să ajungă informația acolo unde este cu adevărat nevoie!

Suntem disponibili şi telefonic: +40.756.333.898

#PrayForUkraine #SupportForUkraine”

Grigore Vieru – nascut in ziua in care se sarbatoreste iubirea

Anatol Stratulat Barcelona 2022

Evenimentul cultural al lunii februarie a fost marcarea a 87 de ani de la nașterea poetului basarabean Grigore Vieru, „poetul podului de cuvinte”, cel care spunea că: „dacă alții visau să ajungă în cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.

Organizată sub egida Consulatului General al Republicii Moldova în Barcelona manifestarea a prilejuit încă o punere în acord a limbii române cu diaspora locală, cu rădăcini pe ambele maluri ale Prutului.

Grigore Vieru a scris cu grafie latină moldovenește accentuând astfel că ne înțelegem la fel în Teleorman sau la Chișinău; a mai scris și pentru Ion și Doina Aldea Teodorovici, alte două nume sacre pentru româneasca fără hotare. A scris și pentru copiii noștri. Atât de bine că s-a învrednicit de un prestigios premiu european, Andersen.

Este singurul om de cultură care a primit recunoaștere într-o categorie literară din partea exigentei comunități academice europene, Premiul Andersen. L-au mai meritat în ultimii ani Paulo Coelho, JK Rowling, Isabel Allende, Salman Rushdie sau Haruki Murakami.

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta. Poetul care a slăvit în versuri Patria, Mama și Limba a primit în 1988 cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen și a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Toate acestea profilează dimensiunea marelui om de cultură care a fost Grigore Vieru, mai spun datele și că numele Grigore Vieru rămâne influent mult după moartea sa, acum 13 ani într-un stupid accident de circulație din rapoartele căruia nimeni nu a înțeles mare lucru.

Prin manifestarea de la mijloc de Februarie 2022, după doi ani de restricții pandemice, ne-am recuperat bucuria revederii împreună, moldoveni și români. Ne-am adunat la încă o sărbătoare a limbii române și ne-a plăcut să ne regăsim.

Prilejul a fost bine ales, organizarea impecabilă, gazda caldă, copiii cu versurile învățate și glasul dres. Și încă ceva care credem că este de punctat, ieșirea în lume a proiectului societar al Chișinăului, Consulatul de la Barcelona este chiar important. Pentru că, după cum spunea Consulul General al Republicii Moldova în Barcelona, Anatol Stratulat, în deschiderea evenimentului:

Unul dintre obiectivele consulatului general rămâne a fi în continuare menținerea relațiilor cu cetățenii din diaspora, precum și asigurarea suportului necesar pentru dezvoltarea cultural-lingvistică, prin desfășurarea evenimentelor comune care unesc generații.

– Anatol Stratulat

A fost cu muzică, versuri, întrebări nepuse, povestiri, emoții, speranță și invocații. Cum trebuie să fie o uniune între generații.

 

barcelona

Igor Cereteu Barceloan 2022

barcelona 2022

laura barcelona 2022

analiciu

 


Credit foto: Jota

 

 

Cum sa ai internet fara cablu in Spania

internet fara cablu

Internet fara cablu in Spania se poate. Pentru ca nu ne intereseaza pe unde ne vine internetul in casa, vrem sa fie ieftin si sa mearga. Simplu.

ADSL, internetul prin cablu de cupru, este condamnat la uitare odata cu aparitia abonamentelor cu date mobile 4G nelimitate.

Un abonament mobil cu date nelimitate inseamna si ca SIM-ul de mobil poate fi folosit într-un ruter 4G astfel că toata casa poate fi acoperita cu WiFi. Calculatoarele sau televizoarele SMART pot fi conectate prin cablu dacă este cazul la ruterul* LTE/4G. Aceasta inseamna internet fara cablu sau fibra in casa. (scriu ruter, cum se aude, router este numele uzual, din engleza)

Toate marile companii au astazi oferte cu date mobile nelimitate, Vodafone, Orange, Movistar sau DIGI ofera abonamente cu caracteristici oarecum asemanatoare pentru clientii care cauta date mobile nelimitate in abonament.

Ce inseamna internet fara cablu 4G

Ca sa intelegem va propun sa facem o comparatie intre carecteristicile vechii tehnologii ADSL, prin cablu de cupru, cu care am coabitat relativ bine vreo zece ani pana a devenit disponibila fibra, fibra in sine si internetul prin satelit. Lasam deoparte varianta WiMax, cu antene locale la fereastra, pentru ca e mult departe in jos de oricare dintre cele enumerate.

Simplificand

fibra ne aduce in casa viteze posibile de peste 600Mb/s in timp ce ADSL-ul, cel cu care am trait fara probleme in ultimii ani, putea doar intre 4 si 12Mb/s. Dar e de observat ca folosim cam aceleasi aplicatii si atunci si acum, si mai stim cum cu 8Mb/s ne functionau cam toate. Si televizorul si Facebook, WhatsApp, Messenger, YouTube, jocuri, Zoom, Twitter, … cam oricare.

Astfel ca o viteza de 25Mb/s este una mai mult decat suficienta pentru marea majoritate dintre noi (nici nu visam la ea acum doi ani).

O medie de 25Mb/s este viteza furnizata de internet fara cablu 4G/LTE. Decenta si, dupa cum vedem, suficienta.

Ca o concluzie, cel mai bine este sa ai fibra dar daca fibra nu ajunge la tine te serveste, mai mult decat decent, un ruter 4G/LTE, mult mai bine decat vechiul ADSL prin cablu de sirma. Ruterul 4G/LTE cu abonament cu date nelimitate de la o companie pe care o alegi (recomandam DIGI Illimitodo) il poti folosi chiar si in rulota din camping sau in cabana de la tara.

Este de precizat ca internetul prin satelit pierde interes dupa ce vedem ca are nevoie de antena satelit, vine cu Giga numarati, este generos doar noaptea, incomod si scump. Asta s-a remarcat abia dupa ce contractele mobile cu Giga fara numar au devenit disponibile in Europa. ADSL-ul si internetul prin satelit continua sa fie o buna optiune in tarile din Africa, de exemplu, la noi internetul 4G/LTE este a doua optiune dupa fibra.

De ce sa alegi internet fara cablu 4G/LTE

Poate pentru ca fibra nu ajunge la tine acasa, ca nu vrei sa fii legat de o adresa, pentru ca traiesti intr-o casa pe care o imparti cu altii, pentru ca traiesti in camp, ca te muti des sau vrei tu lucrul tau acolo unde esti tu si familia ta.

Fie ca ai un calculator legat la internet cu un cablu, doua-trei telefoane, laptopuri sau tablete care au nevoie de WiFi, un televizor SMART, vreun Android TV conectat la ruterul casei, o casa de familie are nevoie de un centru nevralgic conectat cu lumea, un ruter. Ruter care poate fi 4G/LTE, Fibra, ADSL, Satelit sau WiMax.

Daca fibra DIGI ajunge unde traiesti

Daca fibra DIGI este disponibila la adresa ta vei contracta DIGI Fibra cu cel mai bun pret in Spania pentru cel mai bun serviciu de internet. Nu pentru ca DIGI este o companie de provenienta romaneasca ci pentru ca efectiv are tarife clare si e ieftin. Cand e vorba de bani patriotismul se blureaza, contezi tu si ai tai, te uiti la calitate

Internet fara cablu

Daca fibra nu ajunge la tine acasa, sau nu te intereseaza sa te legi de o adresa optiunea naturala este tot DIGI; cu abonamentul Illimitodo la 25€ si un ruter 4G pe care il puteti comanda aici.

Caracteristicile contractului Illimitodo de la DIGI le puteti cere de la distribuitorul oficial VRS.

Un numar de telefon/whats catre un expert in DIGI Spania: 643 21 14 50, poate aveti intrebari de pus.

 

 

BCN Film Fest: Isabelle Huppert și Johnny Depp în Barcelona, Aprilie 2021

bcn film fest

Johnny Depp și Isabelle Huppert se numără printre invitații care vor participa în persoană la următoarea ediție a BCN Film Fest, care va avea loc la Barcelona între 15 și 23 aprilie.

bcn film fest

Pe lângă aceste două vedete ale cinematografiei internaționale, evenimentul a anunțat participarea următorilor: Fernando Trueba, Javier Cámara, Fernando Colomo, Clara Lago, Toni Acosta, Karra Elejalde, Kiyoshi Kurosawa, Carmen Chaplin, Marta Buchaca, Quim Avila și David Selvas, printre alții.

La cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film Barcelona-Sant Jordi (BCN Film Fest), Johnny Depp și Andrew Levitas vor prezenta „Minamata”; Isabelle Huppert și Jean-Paul Salomé „Mamá María”; Fernando Trueba și Javier Cámara „El olvido que seremos” („Uitarea că vom fi”); Steven Bernstein „Last Call” („Ultimul apel”); Mariana Barassi și Clara Lago „Crónica de una tormenta” („Cronica unei furtuni”), iar Fernando Colomo, Karra Elejalde, Toni Acosta și Quim Àvila „Poliamor para principiantes” („Poliamor pentru începători”).

BCN Film Fest se concentrează pe filme populare pentru publicul larg, cu o atenție specială pentru cele legate de lumea literaturii și a istoriei. Acest concurs își propune să stabilească o relație strânsă cu caracterul cultural și popular al festivalului Sant Jordi, cel mai emblematic al Barcelonei. Urmând această filozofie, programarea Secțiunii oficiale este dedicată în principal adaptărilor operelor literare, producțiilor cu fond istoric și filmelor biografice despre mari personalități.

bcn film fest 2021

Actorul din filmul „Puștiul” de Chaplin, Jackie Coogan, apare în afiș și servește astfel ca un tribut adus cineastului și cinematografiei în general: „Trebuie să recuperăm privirea visătoare și fascinantă a lui Coogan”, a declarat directoarea festivalului, Conxita Casanovas, la conferința de presă de marți.

În secțiunea Cinema amb gràcia, se va proiecta comedia „Blithe spirit”, de Edward Hall, bazată pe romanul lui Noël Coward, și „Triumful”, de Emmanuel Courcol, despre un actor care conduce un atelier de teatru într-o închisoare pentru a reprezenta „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett.

Kiyoshi Kurosawa va face, de asemenea, parte din secțiunea oficială în afara de concurs cu „Soția spionului”, un film ce se desfășoară în timpul celui de-al doilea război mondial. Urmărește istoria unui regizor care devine dușmanul public, prin dezvăluirea unui „teribil secret național”. Soția sa, promite să rămână alături de el, indiferent de conecințe. Documentarul „Paolo Conte, via con me”, de Giorgio Verdelli, despre compozitorul italian, va face, de asemenea, parte din secțiunea oficială în afara de concurs.

De asemenea, va fi posibil să vedeți miticul film „Valhalla Rising”, cu Mads Mikkelsen, în regia lui Nicolas Winding Refn. Acesta nu a fost proiectat în cinematografele comerciale din Spania când a apărut în 2009, iar după proiectie, regizorul va conversa cu publicul.

De Chaplin, festivalul va proiecta zece filme de lung metraj, printre care „Puștiul”, „Gura de aur”, „Circul”, „Luminile orașului”, „Timpuri moderne”, „Marele dictator” și șapte scurtmetraje.

Expozitia de design vestimentar si bijuterii „Russian Empire” la Ulldecona (Spania)

russian empire

Simezele primăriei din Ulldecona găzduiesc începând de astăzi 2 aprilie până în 18 apriliie 2021 expoziția de design vestimentar și bijuterii „Russian Empire”.

Patru creatoare își pun laolaltă lucrările sub umbrela unei teme generoase Rusian Empire. Piesele de vestimentație și bijuteriile originale manufacturate în stilul vechii curți imperiale ruse au fost alese de custodele expoziției să reprezinte propunerea culturală românească a primăverii în Catalunya.

„Splendoarea acelor timpuri impresionează până în ziua de astăzi astfel că tema s-a convertit în sursa de inspirație pentru colecția „Russian Empire”, una care amintește despre cultura populară rusă veche” afirmă curatoarea expoziției Laura Cătălina Dragomir.

Lili Nicolau / LilyDesign – „Regăsirea în motivele tradiționale transpuse/pictate pe materiale naturale și completate cu bijuterii ceramice în ținute care să facă unice aparițiile celor care le poartă. Diversitatea de modele, culori, legatura cu istoria reprezinta o provocare si ma inspira.

Orieta Dimadi a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale, deci e, teoretic, economist, dar „nu mi-am gasit niciodată locul acolo”. A făcut însă in paralel cu facultatea, cursurile de design vestimentar la Școala Populară de Artă din Constanța, cu o profesoară deosebita, de la care a deprins tehnicile esențiale care, pentru ea, sunt baza a tot ce a construit ulterior.

Erika Fodor „Prietenia cu Orieta, m-a inspirat să creez rochii în stilul baroc, asortate bijuteriilor create de ea. Așa a luat naștere colecția Russian Empire, o colecție cu care debutez și care sper să fie de bun augur”

Steliana Matac a absolvit Liceul Economic, profil contabilitate și, după șase ani de activitate în domeniu, a decis că adevarata sa vocație nu erau cifrele ci creația artistica: pictura, handmade-ul. Și-a deschis o firmă specializată pe decorațiuni și, de o bună perioadă de timp, confirmă alegerea făcută, spre bucuria clienților și aprecierea colegilor artiști.

 

Parcul Yellowstone al Europei va fi în România, in muntii Fagaras

yellowstone fagaras

În Munții Făgăraș, cei mai înalți din Carpații Meridionali, într-un colț din Uniunea Europeană cum nu mai e altul, se află în curs de desfășurare un amplu proiect de conservare. Obiectivul este crearea celui mai iconic parc național din Europa, un ‘Yellowstone european’.

România este una dintre puținele țări europene care încă mai are zeci de mii de hectare de păduri virgine.

yellowstone fagaras

În Munții Făgăraș, cei mai înalți din Carpații Meridionali, într-un colț din Uniunea Europeană cum nu mai e altul, se află în curs de desfășurare un amplu proiect de conservare. Obiectivul final este crearea unui mare parc național , un ‘Yellowstone european’. România este una dintre puținele țări europene care încă mai are zeci de mii de hectare de păduri virgine. Multe țări fac eforturi să recupereze ce au avut pe vremuri, dar România se luptă să păstreze ceva ce are deja.

Acum 11 ani, în apogeul tăierilor ilegale din România (când pădurile au fost restituite foștilor proprietari din perioada anterioară regimului comunist), o fundație, Conservation Carpathia, a început să cumpere suprafețe de pădure seculare pentru a le conserva și a preveni tăierea lor. „Cumpărăm păduri pe care le încadram în cadastru ca păduri strict protejate, pe care le vom dona apoi statului român, astfel încât să poată fi incluse în viitorul parc național”, spune directorul de comunicare al Conservation Carpathia, Ioana Cenușa. Încetul cu încetul, au cumpărat hectare și hectare de pădure și au plantat milioane și milioane de copaci (fag, arțar, brad …).

Fundația Conservation Carpathia (FCC) a creat o zonă de liniște pentru faună, de 80.000 ha, fără vânătoare sportivă. Proiectul include situl Natura 2000 Munții Făgăraș, Parcul Național Piatra Craiului și Munții Leaota, formând un total de peste 250.000 de hectare, ca arii protejate. Activitățile forestiere pentru restaurarea ecologică nu s-au oprit de mai bine de un deceniu. Prevenirea tăierii ilegale din aceste păduri virgine, dintre puținele rămase în Europa, nu a fost o sarcină ușoară.

yellowstone fagaras romania

Munții Făgărașului vor deveni, dacă totul își urmează cursul, al 15-lea parc național al României. Cu acest proiect, țara aspiră să fie un lider european, și, poate unul mondial, în conservarea biodiversității. Zeci de mii de hectare de păduri virgine găzduiesc cele mai mari populații europene de carnivore mari. „Există peste 5.000 de urși, 2.000 de lupi și 2.000 de râși”, explică Ioana Cenușa.

Zimbrii au fost, de asemenea, reintroduși, după mai bine de 200 de ani, în Munții Făgărașului. Acestea sunt doar două exemple că viața sălbatică are un viitor în noul parc național. Crearea sa ar însemna crearea unei rezervații naturale suficient de mari (mai mult de 250.000 de hectare) pentru ca aceste carnivore mari să supraviețuiască și chiar să permită procese evolutive.

Zimbrii sunt aduși de către FCC prin programul LIFE și de Endangered Landscapes Programme, începând din 2019, în două zone de reintroducere: Lacul Pecineagu și zona Lerești, județul Argeș. Aceștia sunt găzduiți în primele săptămâni într-o zonă de carantină sub supraveghere veterinară după care vor fi eliberați într-o zonă mai mare de aclimatizare, astfel având ocazia să se adapteze mai ușor mediului înconjurător .

S-a confirmat faptul că Munții Făgăraș sunt o casă reală pentru zimbri prin prezența de viței de doar câteva săptămâni, alături de turmă, spun rangerii FCC. Reproducerea în mediul natural și în liberate este unul dintre dovezile clare ale faptului că programul de reintroducere a zimbrilor merge în direcția bună și reprezintă un real succes.

yellowstone fagaras zimbri

Braconajul a afectat turmele de capre sau căprioare care odată străbăteau Munții Făgărașului. Prin urmare, în paralel cu achiziționarea de terenuri, proiectul Carpathia a achiziționat și drepturi de vânătoare și și-a creat propria asociație de vânători. Obiectivul? Protejarea vieții sălbatice și instalare de măsuri împotriva vânătorii ilegale.

Dar nu numai este necesar să se evite vânătoarea ilegală. O altă funcție a fundației este aceea de a ajuta fermierii să își protejeze culturile împotriva animalelor sălbatice. Din acest motiv, au construit garduri electrice, au început un program de creștere a câinilor de pază specializati în protejarea turmelor. Specia aleasă este câinele ciobanesc carpatin, capabil sa lupte cu urșii și cu lupii.

yellowstone fagarasciobanesc carpatin

*Yellowstone este cel mai vechi și celebru parc național din Statele Unite și a fost creat în 1872 în nord-vestul extrem al Wyomingului, acoperind 9.000 de kilometri pătrați, de asemenea, în statele Montana și Idaho. Astăzi, la aproape 150 de ani de la acea dată, un parc național ar putea fi la înălțimea sa în Europa. Peste trei milioane de vizitatori se adună în Yellowstone în fiecare an, un obiectiv pe care Făgăraș l-ar putea atinge și dacă își va atinge în cele din urmă obiectivul de a deveni una dintre destinațiile ecoturistice de vârf de pe continentul european.

 

Retinute 31 persoane calatorind cu certificate PCR false spre Romania la granita spaniola

autobuz

Poliția spaniolă a reținut vineri în La Jonquera (Girona), la ieșirea din Spania spre Franța, un grup de 31 de persoane care călătoreau spre România justificând voiajul cu certificate PCR false, conform unui comunicat al corpului de securitate spaniol dat publicității astăzi.

Investigația a fost inițiată la cererea corpului de poliție francez care susține suspiciuni rezonabile că certificatele PCR prezentate de pasagerii din autocarul cu destinația România ar fi false. Autobuzul a fost reținut iar pasagerilor li s-au luat declarații.

În dimineața de vineri, 26 martie, francezii au întors din drum la granița franco-spaniolă un autocar în care călătoreau spre țară 31 de persoane care „au prezentat la control certificate negative Covid obținute în urma unor teste PCR obligatorii falsificate, emise de mai multe laboratoare”.

Agenții au confirmat cu laboratoarele că niciunul dintre codurile qr nu corespundea cu cel al emisorului sau era asociat altei persoane, drept pentru care au arestat cele 31 de persoane din autobuz ca prezumtivi autori ai delictului de falsificare de documente.

Autobuzul a fost întors din drum iar persoanele reținute au fost puse în libertate sub control judicial, în perspectiva previzibilă a repercusiunilor legale.

Comunicatul oficial nu face public compania căreia îi aparține autocarul și de moment nu se precizează nimic despre o eventuală implicare a vreunei agenții de transport în presupusul delict de falsificare de documente.

Nacho González, „părinte” de studenți și poeți

Nacho Gonzales

La a unsprezecea ediție a premiului María Elvira Muñiz, distincția a revenit poetului Juan Ignacio (Nacho) González pentru munca sa în fruntea caietelor „Heracles și noi” cărora le-a dedicat ultimii 30 de ani de activitate. Juriul a evidențiat „devotamentul, generozitatea și efortul” care au permis răspândirea gratuită a poeziei între sute de cititori și care i-a determinat pe mulți tineri autori să scrie primele lor texte.

Asociația Scriitorilor din Asturias i-a acordat premiul pentru poezie în limba spaniolă pentru volumul „Los Jardines en Ruinas”. O viață dedicată educației și poeziei în Gijón, care acum este de două ori recompensată.

Născut la Mieres în 1960, trăiește în Gijón din 1971. Nacho este profesor la Departamentul de Sociologie al Universității din Oviedo în domeniul asistenței sociale, un militant istoric al ecologiștilor din Asturias, fiind co-purtător de cuvânt pentru Alternativa Verde por Asturias EQUO și este, poate în primul rând, poet.

A participat la operele: „Cimavilla de retornos pasiones y canallas” / Cimavilla de în-toarceri, pasiuni și ticăloși și „Gijón reflejos de ciudad” / Reflexii ale orașului Gijón (pe fotografii de Juan Garay). A fost distins cu premiul „Ciudad de Alcorcón” pentru poezie în 1986 și cu premiul „Emeterio Gutiérrez Albelo” din 1996 la Tenerife

Poetul asturian Nacho González

Nacho González este autor al volumelor „Otros labios acaso” / Alte buze poate (1985), „Velar la arena” / A veghea în nisip (1987), Arta divinatorie (1995), „Contra la oscuridad” / Împotriva întunericului – cu José Carlos Díaz – (2003), „La vieja música” / Muzica veche – cu Javier García Cellino – (2004), „El cuaderno de la ceniza” / Caietul de cenușă (2013), „Cuando enero fue pasto de las llamas” / Când ianuarie a fost ars (2015), „El cuaderno de la guerra (y algunas notas sobre la paz)” – (2018) / Caietul de război (și câteva note despre pace) – 2018 și „Cuaderno para un confi-namiento” (2020) / Caiet pentru izolare. și-a adunat opera poetică în antologia „Los Jardines en Rui-nas” / Grădinile în ruină (2019). Nacho își trage seva de pe străzile orașului Gijón, care au fost bine reflectate în scrierile sale.

Nacho González a lucrat și ca redactor, aflându-se în spatele colecțiilor „Cuadernos del bandolero” / Caiete de bandit și „Heracles y nosotros”/ Heracles și noi, iar din cadrul Societății Gesto a promovat și condus nenumărate evenimente culturale în Gijón.

Nacho Gonzales antologie
Coperta antologiei „În țări ca acestea”, poezie culeasă în anii 1985-2020

Din 2004, când a devenit tată, timp de aproape un deceniu, Nacho González a încetat să mai publice, ceea ce nu înseamnă că nu a continuat să scrie în caietele lui care l-au însoțit întotdeauna, mai ales în călătoriile sale frecvente cu trenul spre Madrid, datorită activității politice căreia i-a dedicat o neobosită luptă.

Juan Ignacio González a prezidat un grup poetic și o societate culturală, Gesto, mai bine de treizeci de ani. El a avut fericita idee de a reuni, în 1982, cele mai tinere voci ale poeziei din oraș în recitaluri susținute la vechea Catedră de Extindere a Universității de pe strada Begoña. Ca urmare a inițiativei, a apărut Grupul literar Cálamo a editat și câteva colecții de poezii.

Nacho González se folosește de un poem de Yorgos Seferis pentru a avertiza cititorul că uneori poeziile sale tratează inevitabila înfrângere a ființei umane [„Veți câștiga când veți fi supuși”].

Așa cum îl descrie José Carlos Díaz într-o recenzie, Nacho „a construit o operă, nu doar extinsă, dar care a și câștigat loialitatea multor cititori și admirația multor colegi de breaslă.”

„Pandemia ne-a oferit un timp pe care nu l-am avut, este un moment bun pentru poezie”, a declarat autorul de curând. Și pentru a descoperi ce drumuri poetice i-a deschis izolarea, ce a explorat prin gânduri și versuri, am decis sa îl abordez într-un interviu care să îl dezvăluie cititorilor noștri.

„Caut muzicalitatea, vorbesc în decasilabe chiar și când sunt la cursuri”, spune el. Sper să captez chiar și în traducere muzicalitatea vorbelor poetului.

ULTIMA FRONTIERĂ

Eu am primit în grijă veghea focului
Am împlinit cum se împlineste vechea moștenire,
precum ne învață codicele strămoșilor.

Cu el am rătăcit păstrând jarul
prin trecătorile unde urlă lupii,
pe pajiștile verzi unde cirezile nu tac
si liniștesc păstorii frigul zorilor
înainte ca zeii legile lor peste legi să pună
între fierul și forja templelor urii
și aruncând mocirlei învinșii.

De atunci îndeletnicire fu crima
și noaptea perpetua alibiul nevoii ei.

Am văzut, sfâșiată, pielea copiilor
viscerele lor, încă abur, devastând tribunele.

Am fost condamnat să trăiesc uitarea
cum soldatul păzește săbiile crimei, sub ploi.

Luați focul
Nevoie nu-i mai am
Aduceți aproape rugului mâinile reci
ardeți cărțile toate
cele de învață să trăiești fără nicio speranță.

Mișcați cenușile
căutați în jăratec, între fum și mărăcini,
cioburile care să vă ajute să trăiți netemători
pe ultima frontieră.

În original:

THE LAST FRONTIER (sobre fotografía, de Javier Fernández Teruelo)

Yo recibí el encargo de velar por el fuego.
Cumplí como se cumple con la vieja heredad,
como enseñan los códices de los antepasados.

Con él anduve errante preservando las brasas
por los desfiladeros donde aúllan los lobos,
por las verdes praderas donde muge el ganado
y aquietan los pastores el frío de la aurora,
antes de que los dioses impusieran sus leyes
entre el hierro y la fragua de los templos del odio
y arrojaran al cieno a los vencidos.

Desde entonces el crimen fue el oficio
y la perpetua noche su coartada.

He visto, laceradas, las pieles de los niños,
sus vísceras, aún tibias, asolando las gradas.

He sido condenado a vivir el olvido
como guarda el soldado las espadas del crimen,
bajo los aguaceros.

Tomad el fuego,
ya no lo necesito,
acercad a la hoguera las manos ateridas,
quemad todos los libros
que enseñan a vivir sin ninguna esperanza.

Removed las cenizas,
buscad en los rescoldos, entre el humo y las zarzas,
la esquirla que os ayude a vivir sin el miedo
en la última frontera.